Hai la focu’ lu’ Sumedru!

Hai la focu’ lu’ Sumedru!

Din 2001 de când am aflat de acest obicei vechi din nordul județului Argeș, am fost mereu cu gândul sau cu prezența fizică acolo. Anul acesta am ajuns iarăși la focu’ lu’ Sumedru, de data asta doar în curtea noastră și nu la cel ce se face în marginea satului. Cât de frumos mai este acum când satul s-a golit de copii? Nu știu. Probabil puțin mai trist, puțin mai sărac, așa cum devin satele noastre care nu au pensiuni turistice și din care tinerii pleacă iarăși spre o lume mai bună. Speră ei, sperăm noi.

Dar să lăsăm gândurile și să coborâm puțin spre tainica lume a acestor obiceiuri străvechi, acum când încă nu este prea târziu să le cunoaștem și să încercăm să le pătrundem semnificațiile și legăturile cu universul lumii noastre.

Hai la focu’ lu’ Sumedru! Așa auziți strigând în ziua și în seara de 25 octombrie, în fiecare an, în nordul județului Argeș și Dâmbovița dar și în Brașov, zona Moeciu-Bran. Un obicei a cărui origine se pierde în timpuri trecute, în obiceiurile precreștine, reaprins mai mult fizic în ultimii ani de patronii pensiunilor din culoarul Rucăr-Bran din motive pur comerciale; dar dă bine și politicienilor din zonele respective care sar peste tăciunii aprinși cu speranțe doar de ei știute.

În 2001 am auzit prima dată de focul lui Sumedru și în seara de 25 octombrie, eu, soțul și prieteni orășeni, ne-am alăturat sătenilor ce se îndreptau voioși spre malul Dâmboviței, bărbații mai tineri chemând lumea cu „hai la focu’ lu’ Sumedru” Acolo era deja ridicat un rug, cred că avea spre trei metri înălțime; ulterior am aflat că rugul trebuie să fie cât mai inalt, Sumedru să-l vadă repede și să vină printre oameni. Când întunericul a fost stăpân deplin, s-a aprins focul, s-a jucat și cântat, s-au împărțit mere, nuci și covrigi argeșeni, unii se tratau cu țuică de prune, alții, puțini, cu bere. Am întrebat atunci cine este Sumedru, am primit puține explicații la fața locului, un semn nu tocmai bun. Internetul la vremea aceea nu era așa darnic. Legenda am găsit-o totuși la un muzeograf iar în ultimii ani s-a scris și pe aici ceva mai mult.

Hai să vă fac cunoștință cu Sumedru, poate vă duceți să-l cinstiți cândva la el acasă, adică în zonele unde se practică pășunatul, pe plaiurile submontane din nordul Munteniei.

În Muscel o legendă spune că Sumedru era un păstor obișnuit. Alta spune că era un frumos bărbat dar numai ziua, noaptea se transforma în porc. Legenda pleacă de la necazul a doi bătrâni care n-au avut copii deși i-au dorit mult. Văzând că anii trec și nu se împlinește visul lor, au plecat fiecare pe alt drum să găsească un copil orfan și să-l înfieze. Nmic însă. Așa că moșul a luat un purcel care se pierduse. L-au crescut bătrânii și când regele a vrut să-și mărite fata, bătrânii s-au dus în pețit cu purcelul. Dar regele le-a dat probe grele pețitorilor pe care, surpriză, doar purcelul le putea îndeplini. Așa că regele a fost nevoit să dea fata la purcel. Prințesa era fericită doar noaptea când purcelul se transforma în cel mai chipeș bărbat din zona ei, lăsând pe o laviță pielea de porc. Într-o noapte însă, fata a aruncat în foc pielea de porc. Tânărul s-a supărat și a plecat de acasă, nu înainte de a-i spune că el este Sf. Dumitru iar ea nu are de ales decât să-l caute până-l va găsi și doar atunci va putea naște copilul ce-l purta deja în pântec. După nouă ani de colindat amarnic, prințesa a dat de frumosul ei. Se spune, cum altfel, că au trăit fericiți până la adânci bătrâneți și în fiecare an își aminteau de isprava prințesei, petrecând la un foc falnic, alături de supușii lor.

Poate vă amintiți pagini din literatura română în care se spunea de închirierea odăilor pe termen limitat, de la Sf. Dumitru la Sf. Gheorghe și invers, în limbajul satelor, de la Sumedru la Sângiorz. Sumedru se mai spune că a fost un zeu indo-european, patronul iernii care oprește păstoritul pe dealuri si munți, al cărui cult se suprapune în creștinism peste Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Zeul Sumedru avea un frate, Sângiorz, de fap Sf. Gheorghe. Acești doi frați împărțeau anul în două: iarna era patronată de Sumedru iar vara de Sângiorz. După celebrarea primăvăratică a lui Sângiorz, în calendarul tradițional al țăranului român începea o periodă foarte grea, cu multe munci, căci trebuia arat, semănat, întreținut livezi și culturi, dusul oilor la munte unde este pășunea bună; toată această activitate ținea până la sfârșitul lui octombrie, la ziua de Sumedru sau Sf. Dumitru, când în păstorit trebuiau să fie coborâte oile de la munte și duse la câmpie, recoltele puse la hambare, muncile se împuținau și oamenii se odihneau mai mult. Cad frunzele pomilor, iarba nu mai crește, florile mor sub brume și zăpezi, aparent natura moare. Și oamenii marchează acest moment printr-un ritual de purificare, prin foc, căci ard ce nu folosesc în gospodărie, adică frunzele uscate la care aduc cetină de brad, crengi și lemne. În mijlocul focului trebuie să fie un trunchi de brad adus din pădure de copii și tineri, legenda cerea ca bradul sa fie doborât cu atâtea lovituri câți copii avea ceata. Bradul era un pom sacru pentru daci și se pare că obiceiul focului de Sâmedru vine din acele timpuri. Rugul trebuia pregătit doar de tineri iar paiele și lemnele trebuiau strânse de copii, simbol al purității. Bradul este fixat vertical în rug și simbolizează trupul neînsuflețit al zeului Sumedru, care trebuie ars pentru a se purifica si a renaște, un mit regăsit sub diverse forme în toate religiile precreștine. Rugul arde, frumos dacă s-a adus multă cetină de brad, oamenii tineri joacă, femeile împart copiilor nuci, mere, covrigi, ca o pomană pentru morți, căci la Sf. Dumitru sunt și Moșii de Toamnă sau Moșii de Sumedru când prin ofrande se cere morților ajutor și spor in casă:

Voi moși, strămoși/ Să fiți bucuroși, / Să-mi dați pace-n casă…

Moșii sunt perioadele când se credea că se deschide granița dintre cele două lumi, morții trebuind să fie îmbunați cu mâncare pentru a rămâne în lumea lor.

Momentul cel mult așteptat este căderea trunchilui de brad, simbolizând renașterea prin purificarea divinității. Direcția și felul cum cade bradul are unele semnificații. Dacă bradul în cădere se îndreaptă spre un tânăr, acela se căsătoreste curând.

În unele sate focurile se fac la intersectia de drumuri sau în alte locuri în care comunitatea crede că umblă duhurile rele. Există credința că în noaptea de Sumedru unii morți pot deveni strigoi, așa că sătenii îi apără, folosind focul ca purificator care-i va duce înapoi în mormintele lor.

Când flăcările s-au potolit, copii sar peste resturi pentru a fi sănătoși.

La plecare oamenii iau tăciuni pe care-i aruncă în livezi sau pe ogor pentru a avea în anul următor o recoltă bogată. În noaptea aceasta se întocmesc adevărate calendare meteo, după cum sunt recoltele de gutui și nuci, după cum dorm oile, strânse sau împrăștiate, dacă prima oaie ce pleacă dimineața e albă, iarnă grea sau neagră, iarnă ușoară. Sf. Dumitru este considerat protectorul păstorilor

Dacă în seara de Sumedru este cald și copacii pădurilor din zonă au multe frunze verzi, așa cum a fost anul acesta, bătrânii zic că toamna va fi lungă și blândă căci Sângeorz l-a bătut pe Sumedru. Să vedem dacă anul acesta previziunile de la focurile lui Sumedru vor bate vortexurile polare ale meteorologilor moderni.

Sumedru este și ziua socotelilor, nu numai pentru chiriașii de la oraș, dar și pentru ciobani, de aceea se zice:

La Sângiorz se încaieră câinii, la Sumedru se bat stăpânii.

Adică la Sf. Gheorghe se adună turmele pentru dus pe munte și se întâlnesc câinii ciobanilor iar la Sf. Dumitru iese scandalul pentru promisiunile în brânză datorate de ciobani și neonorate.

Tradiția cere ca oamenii să stea treji până la stingerea totală a focului și chiar să pună apă peste cenușa caldă pentru a împiedica lupoaicele înțelepte să fure tăciunii aprinși cu care puteau zămisli lupii ce pot distruge lumea. Lupii executori ai legii vechi sau lupii de foc cum le spuneau bătrânii. Azi se pare că sunt nouă lupi iar dacă reușesc să mai fure tăciuni, se vor naște alții până la numărul 13. Aceștia vor aduce moartea pe pământ și, așa cum se spune în toate legendele lumii, va veni sfârșitul omenirii.

Legenda lupilor înțelepți, ziua Sf. Andrei zisă și sărbătoarea lupilor de la sfârșit de noembrie, filipii și multe alte povești ce au ceva în comun cu alte culturi, ne amintesc că facem parte dintr-o mare familie a indo-europenilor și că din toate aceste credințe păgâne creștinismul a păstrat și transformat câte ceva. Cultul morților, Luminația ardeleană și focurile lui Sumedru ne fac încă părtași unor credințe ancestrale, indiferent de gradul nostru de cultură.

Focul lui Sumedru este o sărbătoare frumoasă, un loc unde se strânge suflarea satului, se veselește, se mănâncă cartofi copți sau fierți în foc, se spun povești, se dansează, se gustă țuica ușoară de Argeș iar cei vii își cinstesc strămoșii. Este cumva începutul unei perioade în care au loc multe sărbători pentru cei vii dar și pentru cei de dincolo, două lumi paralele dar atât de strânse între ele.

Ca în mulți ani, în curtea mea argeșeană, am strâns câteva crengi uscate pentru un foc mic, așa cum îl înțelege azi un orășean sadea. Focul cel mare, vizibil de pe șosea este însă cel adevărat, cel care s-a păstrat de secole în tradiția satului și comunității ce se stinge încet în mileniul III.

Frumoase focuri se fac pe dealul Mățău din Campulung, la Dragoslavele și Rucăr, la Șirnea și la Bran, focuri de lemn curat nu cu cauciucuri vechi cum am văzut în alte părți. Poate din cauza fumului negru de cauciuc nici zeii antici nu se mai coboară pe la noi să ne apere de lupii executori!

Dacă aveți timp și vremea va fi bună, planificați-vă anul viitor o scurtă plimbare prin nordul Argeșului, prin ținuturile păzite cândva de Cavalerii Teutoni, prin orașul ducelui de Longo Campo (Câmpulung Muscel), săriți peste cărbunii încinși și strigați și voi la foc, în speranța că vă aude zeul și vă aduce spor și ocrotire:

Hai la focu’ lu’ Sumedru!

5 gânduri despre „Hai la focu’ lu’ Sumedru!

  1. Ce legenda frumoasa! Mi se pare ca am mai auzit legenda cu porcul transformat in om, dar nu stiam de ce sfant e legata sau care e sensul ei. Chiar sunt frumoase traditiile astea romanesti! Si ce-i mai fain e ca sunt multe si diferite in fiecare parte a tarii.

    Apreciază

    1. Da, este un obicei tare frumos. Legenda cu porcul ce se transformă noaptea în flăcău frumos are multe variante. Îmi plac legendele.
      Focul lui Sumedru este foarte plăcut dacă seara este frumoasă și oamenii știu să petreacă. Te prinde vraja și parcă te simți mai bine după
      ce tăciunii se sting 😉!
      Începe o perioadă plină de legende, de petreceri aparte. Să le trăiești din plin miracolul !

      Apreciat de 1 persoană

  2. Minunată legenda! Nu o știam!
    Sunt niște obiceiuri pe care nu le cunoaștem și din păcate, se pierd fără amai fi duse mai departe.
    Felicitări pentru articol!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.