Valentin și Dragobete, creștin și păgân, același mister

Doar dragostea se poate împărți la nesfârșit, în așa fel încât între timp nu se termină.

Anne Morrow Lindbergh

Abia a trecut Moș Crăciun, n-am uitat zgomotul și fumul ultimelor artificii de la anul nou chinezesc (avantaj când ai vecini chinezi), am trecut de luna lui Ianus cel cu două fețe și iată, am ajuns acum să-l așteptăm cu drag pe cel ce ne deschide porțile primăverii, ne deschide inimile, nimeni altul decât fâșnețul Dragobete. Ei dar până la Dragobetele nostru cel frumos ca falnicul stejar, au venit alții, din alte zări, și ne-au încântat cu strălucirea lor chiar dacă aduc dragostea târzie a unui european, bine americanizat, Valentin din Terni, Sf. Valentin de Roma.

Valentin, autorul primei „valentine„

Dragobetele era o sărbătoare de-a noastră, autentică, cândva zgomotoasă și puternică, azi sfioasă și tăcută, ce nu îndrăznește să ne îndemne la bucurie, umbrită fiind acum de prea puternicul ei frate, Sf. Valentin. De fapt, o sărbătoare locală umbrită doar de dictatorii de azi și din totdeauna, banul, comerțul, emanciparea.

Dar ce este oare Dragobetele și cine a fost Sf. Valentin? Dragobete, un flăcău frumos de legendă, un fel de semizeu trac ce și-a petrecut sute de ani viața misterioasă prin sufletele fetelor și flăcăilor de pe pământurile noastre iar Valentin, un pământean, preot în Roma sec. III se pare, în anii persecuției creștinilor, preot ce a avut îndrăzneala de a cununa tinerii soldați și a le ocroti familiile, fapt interzis de împărații Romei. Pedeapsa supremă, decapitarea, a venit după ce a cununat un creștin cu o păgână. Cum ultimele lui fapte s-au petrecut în timpul sărbătorilor romane ale purificării și fertilității, Lupercalia, după sacrificiile către zeul Februus, Valentin a rămas în inima tinerilor ca un martir sacrificat pe altarul dragostei și al familiei. Se spune că înainte de a fi decapitat, a fost chemat să facă o minune. Judecătorul lui, Asterio, avea o fiică oarbă și i-a cerut lui Valentin să-i redea vederea. Minunea s-a împlinit. Legenda spune că Valentin s-a îndrăgostit de fată și înainte de moarte i-a scris un bilet pe care a desenat flori și inimi:

Pentru Valentina mea, de la Valentinul tău.

Acela a fost primul mesaj de iubire desenat cu inimioare și floricele, prima valentină. Deși bârfa istorică spune că altul ar fi fost Sf. Valentin cel sărbătorit pe 14 februarie, noi europenii avem legenda lui Valentin al romanilor care a fost condamnat la moarte pe nedrept.

A trecut cam un mileniu – sec.XIV – până când englezii s-au îndrăgostit de această zi și de atunci nimic n-a mai oprit evoluția și răspândirea ei pe toată planeta, mai ales la practicii mânuitori ai banului, americanii. Valentine’s Day

Legendele Valentinului sunt multe, majoritatea sunt frumoase și emoționante că doar povestesc despre partea nevăzută, neînțeleasă a sufletului omenesc, greu de explicat, dragostea dintre un bărbat și o femeie.

De-a lungul secolelor, cele trei personaje care s-au numit Valentin, au fost canonizate, sărbătorite și în același timp hulite de biserică, cântate de marii scriitori precum Shakespeare prin glasul Opheliei. Ziua de 14 februarie, ziua primului sfânt cu numele Valentin (cel din Terni), o sărbătoare a popoarelor europene, a migrat peste ocean, azi a ajuns pușculița comercianților mari și mici. Oare a fost acel Valentin din Terni, din cei trei bănuiți, cu adevărat un susținător al iubirii, a luptat el pentru sfânta familie? Nu vom ști niciodată adevărul. Dar sărbătoarea Sf. Valentin rămâne, fie de o acceptăm sau nu aici, pe pământurile noastre unde a domnit zeul dragostei autohtone, un flăcău frumos, cum altfel decât ca în povești, așa cum sunt toți feciorii legendari ai românilor, Dragobete!

Legenda lui Dragobete

Legendele lui Dragobete sunt atât de multe încât cu greu poți alege una să fie cea mai frumoasă. Am să vă povestesc o legendă ardelenească, cea care mie mi-a plăcut cel mai mult.

Se spune că în vremurile războaielor lui Decebal cu Traian, la poalele unui munte trăia singură într-o colibă, o prea frumoasă ciobăniță, o fată cu părul bălai, cu ten alb de zână și cu ochii precum cerul senin de vară. Pe frumoasa cu buze precum fragii copți o vroia de soție împăratul Traian dar era greu de prins, doar era fata regelui Decebal, Dochia. Într-o noapte când Dochia a rămas cu oile pe malul unui lac, în timp ce dormea, Duhul Muntelui transformat în ceață a iubit-o cu patimă. Rodul acelei nopți a fost un prunc frumos, născut pe 24 februarie, pe care ursitoarele l-au numit Dragomir. Și ce ursitoare a avut copilul: zâna Primăvara ce i-a dăruit iubirea, florile proaspete și tinerețea veșnică; apoi zâna Vara i-a dăruit focul iubirii adevărate și împlinite, Toamna i-a dăruit un fluier cu care să bucure sufletele oamenilor. Zâna Iarna a îmbrăcat copilul cu un costum asemeni bunicului Decebal, culoarea albă strălucitoare, un costum ce se mărea odată cu băiatul și mereu rămânea curat. Mijlocul l-a încins cu un brâu roșu de lână, culoarea dragostei și a sângelui.

Ajuns flăcău, Dragomir vrăjea toate fetele cu sărutul lui nepământean, cu privirea ochilor verzi ca iarba crudă și cu pletele lui negre fluturând în vânt. Era doar …. o ființă, parte omenească, parte îngerească, un june frumos și nemuritor…. cum spunea preotul și celebrul folclorist moldovean Simion Florea Marian. Oamenii l-au numit Dragobete, nu se mai știe dacă dacii ori slavii. Pentru o vreme a fost ucenic la tatăl lui, în inima muntelui, unde a învățat lucruri nepermise muritorilor de rând, precum tainele naturii, plantele de leac, vocabularul păsărilor și mai ales cum să facă oamenii să se iubească. Așa se face că a ajuns să vegheze renașterea naturii și perpetuarea speciilor prin iubire și nu artificial, să pătrundă în visele flăcăilor și să-i învețe cum să cucerească fetele. Dar nici el, misteriosul jumătate om și jumătate înger, nu se putea opri de a iubi cu patimă frumoasele satelor.

Când se întâmpla ca Năvalnic, flăcăul, să intre undeva, în vreun sat, toate cărările se încurcau pentru fetele frumoase şi toată partea femeiască umbla buimacă şi nu-si mai putea ţine firea. La un moment dat, năzdrăvanul Năvalnic a intrat într-o pădure şi, cum Maica Domnului tocmai voia să treacă pe acolo, a rătăcit şi ea calea din cauza lui şi trei zile şi trei nopti a stat printre copaci şi buruieni, fără să-şi găsească drumul. / Hore şi chiuituri din Bucovina de Simion Florea Marian – 1911

Dochia n-a avut alt iubit și asta a făcut-o rea în singurătatea sufletului ei. Așa că ea n-a înțeles că și falnicul ei flăcău, mijlocitorul iubirilor, tânjea după o dragoste unică, tocmai el cel care era maestrul iubirii. Dar l-a ajutat și pe el fratele ursitoarelor, cel care l-a sfătuit cum să pună firele roșii în pomii din livadă și să o păcălească pe Dochia, astfel ca o fată frumoasă să-i devină iubită. Cea mai frumoasă fată a ajuns în brațele lui Dragobete și s-au cununat cu ajutorul zânelor. Ca să-i ferească de furia Dochiei care nu-și dorea o noră, i-au trimis să locuiască la poarta Timpului și să aibă grijă de tineri și natură primăvara, de rostul păsărilor, când totul renaște la viață veselă. De atunci zilele dinainte de 1 martie se numesc dragobetele, adică zilele când se face curățenie în curți și case, se prind fire roșii în pomi să capete rod bogat, se hrănesc păsările. Doar sărbătorim cu drag Cap de Primăvară, Dragobetele. Atunci tinerii satelor pleacă în pădure să aducă florile magice ale primăverii și în jocul renașterii naturii, băieții își aleg iubitele pe care le sărută apoi în fața întregului sat sub vraja dragobete pupă fetele, astfel fiind pecetluită logodna, chiar dacă părinții nu sunt mulțumiți de cea aleasă.

Învinsă de durerea iubirii ei neîmplinite și mânioasă pe iubirea și logodna fiului, Dochia și-a îmbrăcat cele nouă cojoace și a plecat de nebună pe munte să-l caute. Negăsind fiul, s-a retras la Duhul Muntelui, despre care spun bătrânii că ar fi Ceahlăul, și acolo s-a transformat în stâncă pentru a rămâne pe vecie cu cel care i-a dăruit falnicul flăcău Dragobete, cel adorat de toți muritorii, bărbați, femei, păsări, flori.

Legenda mai spune că după câteva sute de ani, Dragobete, supărat că oamenii s-au înrăit, s-a retras în măruntaiele muntelui, la tatăl său. Din dragoste pentru oameni, a rugat-o pe Maica Domnului să-l transforme în ceva folositor pământenilor care să le amintească acestora în fiecare primăvară că iubirea răzbate dincolo de orice greutate, că dincolo de zbaterea și clocotul ei este viața cea adevărată și fără iubire viețuitoarele mor. Și Maica Domnului i-a împlinit ruga: Năvalnic eşti, năvalnic să fii! Între buruieni de dragoste eşti, şi buruiană de dragoste să rămâi! (Florea Simion)

Și așa, în fiecare primăvară, apare o plantă de leac și de magia iubirii și care rezistă sub zăpada și gerul furiilor Dochiei, Năvalnic, numită după porecla lui Dragobete, Năvalnicul! Un hoțoman/ De mângâieri și sărutări.

Să fim buni

Ziua Sf. Valentin din lumea catolică și Dragobetele nostru strămoșesc, două sărbători care, fiecare într-un anume fel proslăvesc fiorul iubirii tuturor ființelor pământene, de fapt taina perpetuării, sunt una blamată, cealaltă uitată la noi. Creștineasca sărbătoare a Sf. Valentin din 14 februarie a fost scoasă din calendarele catolicilor acum 48 de ani din diverse motive și rămâne în accepția publicului doar o sărbătoare comercială, păgână. În schimb Dragobete este invers, o sărbătoare păgână, nu ortodoxă, de peste veacuri moștenire de la traci și slavi și ar fi deosebit de frumoasă dacă noi i-am reda puțin magia, universalitatea de altă dată, dacă am avea curajul să ne dovedim nouă și lumii că iubirea este cel mai frumos dar cu care au fost înzestrate ființele în ziua când Divinitatea a suflat peste lutul creației! Că biserica ortodoxă a suprapus o altă sărbătoare proprie peste aceasta, e un fapt obișnuit în creștinarea popoarelor și în folosirea credinței ca instrument al statului. Farmecul Dragobetelui însă e unic. Să nu uităm că în zilele de Sf. Valentin dar și de Dragobete, nimic nu este mai frumos decât iubirea și respectul, că trebuie să acceptăm că suntem diferiți ca exprimare dar în suflet avem același fel de trăiri, toate unite de iubire. Să nu uităm că omul, de când a ajuns în poziție bipedă și a ales primul șef, a început și ceea ce noi azi numim globalizare. Așa că nu prea contează de cine sunt patronate aceste sărbători, atâta timp cât sentimente curate se află în inima noastră.

Sf. Valentin, oricare dintre cei trei sfinți ar fi, aș zice că e o victimă a comercianților care i-au furat puritatea. A fost o sărbătoare frumoasă în Evul Mediu chiar aici în Europa dar omul e un animal nesătul. Ambele sărbători, în esența lor trebuiesc înțelese și acceptate căci sunt reprezentative pe anumite zone ale globului. Dar se sărbătoresc în toată lumea zilele iubirii, fie că sunt pe 14 februarie, fie după alte date locale. Și oamenii își fac cadouri în fel și chip, de la simbolicii trandafiri roșii până la coșuri cu alimente fine, cu fructe, ciocolată specială (oferirea unui trandafir înseamnă dragoste unică, 99 înseamnă toată viața cu tine iar 108 fire de trandafir reprezintă o foarte serioasă cerere în căsătorie undeva prin Asia). Excelează una din cele două țări în care m-am gândit să-mi solicit reîncarnarea: Portugalia! Femeile primesc un coș mărișor cu brânzeturi, mezeluri fine și ciocolată. Bărbații în schimb capătă de la iubite un coș plin cu lichioruri și vinuri deosebite. Păi tot să fie Valentine’s Day, adică Dias dos namorados!

A noastră, Dragobetele, e mai puternică emoțional, mult mai veche și istoric are o importanță aparte pentru noi românii, parte însemnată a popoarelor balcanice.

Acum lumea modernă în care trăim a modificat și această sărbătoare. Din sărbătorirea iubirii dintre o ea și un el, multe popoare au făcut o zi de petrecere cu prietenii, de sărbătoare a iubirii dintre copii și părinți, între colegi și vecini, mă rog dar esența este marcarea iubirii de aproapele tău, indiferent că este soț, iubit, copil, vecin….șef.

Pentru că o parte din acest articol a mai fost publicat de mine undeva, acum câțiva ani, înainte de a mă îndrăgosti de povestitul pe blog, cineva m-a apostrofat că nu susțin Dragobetele și fac un joc dublu, antiromânesc. Părerea mea este că indiferent cât de mult ne plac obiceiurile noastre, trebuie să avem puterea de a înțelege că lumea se transformă, că procesul globalizării, al cărui început nici măcar cei mai buni istorici, arheologi nu-l pot spune, nu se va termina decât atunci când pe planetă nu vor mai fi oameni. Așa și cu sărbătorile dragi nouă. De aceea cred că e bine să cunoaștem originea obiceiurilor, împletirea lor în culturile lumii și să acceptăm ce e bun sufletului nostru fără a face dintr-o așa sărbătoare un prilej de necaz. Am adoptat Crăciunul după moda europeană, iepurașii de Paște, Halloween, multe alte obiceiuri aduse din nordul Europei, plimbate peste oceane și aduse iar pe continentul nostru, așa că și Valentine’s Day, o sărbătoare ce inițial s-a dorit creștină, vine și ea la pachet cu restul, cu condiția să nu ne uităm tradițiile noastre.

Și totuși…

Și totuși mi-ar plăcea să văd că la noi Dragobete este cântat, chemat, slăvit. Cui oare nu-i place să facă un legământ de iubire printr-un sărut în mijlocul naturii ce așteaptă căldura soarelui pentru a renaște? Avea dreptate cel ce a zis că Iubirea nu-i decât un șiretlic al naturii. (Armando Palacio Valdes). Și-mi place că românii cândva nu aveau nevoie de hârtii, inimioare, daruri scumpe, ei sărbătoreau natura din care erau și suntem parte, ofereau florile proaspăt spălate de zăpada zânelor și, sfioși sau nu, pupau fetele dragi. Doar așa se striga prin sate, Dragobete pupă fetele! (… și femeile 😉!!!)

Nu uitați, e fericirea voastră în joc și pe 14 dar și pe 24 februarie: sărutați-vă iubitele și dovediți lumii că tradițiile noastre nu mor. Cei însurați, mare, mare atenție, aveți grijă de neveste, nu le supărați de Dragobete căci aveți parte de ghinioane și pagubă tot anul. Vai vouă dacă aveți și una, două amante🤫! Iar voi, fete și neveste, stați vesele prin preajma bărbaților, dacă-i ocoliți de Dragobete, veți fi peste an singure și ursuze (Ptiu! Doamne, ai milă!).

Lung articol, așa-i? Dar nu te poți opri când scrii cu iubire, despre iubire, pentru iubire…..ascultând Tatiana Blue….