Mâinile, „curat murdar”

Doctorii sunt niște domni, iar mâinile domnilor sunt curate!

 dr. Charles Delucena Meigs (1792 – 1869)

Despre spălatul mâinilor cred că s-au scris mii de pagini însă privind acest fapt de-a lungul mileniilor din perspectiva religiilor lumii, al magiei, al simbolurilor, al istoriei (Pilat din Pont și condamnarea lui Isus), al modei dar foarte, foarte rar din perspective sanitare. Deși citim despre antici destule lucruri frumoase, aflăm că nu știau nimic despre bacterii și virusuri, despre diferite forme de transmitere a bolilor molipsitoare. Au fost bănuieli, unele foarte corecte dar știința nu ajunsese la a vedea inamicii mărunți ce se înghesuiau pe mâinile oamenilor și a le înțelege strategiile. 

Și totuși au fost popoare care, sub paravanul religiei, au obligat oamenii să se spele pe mâini în diferite situații, evreii excelând după cum scrie în Biblie, anume că  poporul ales a fost învățat să se spele în mod meticulos: “O asemenea mână (nespălată) orbește ochiul, surzește urechea și produce un polip. Mâinile rămân în această stare periculoasă până ce au fost spălate în trei rânduri. Mahomedanii au cele cinci spălări zilnice ritualice, în hinduism, îmbăiatul este la fel, unul dintre cele cinci  obligații zilnice de neratat. Dar acestea sunt doar ritualuri legate de credință. Chiar Biblia menționează spălarea și folosirea săpunului. 

Săpunul, o invenție antică și totuși o curiozitate modernă

Oamenii antici nu aveau idee despre importanța spălării mâinilor și a corpului dar descoperiseră deja cum se obține săpunul. Și se pare că în antichitate chiar era folosit după cum indică cilindrul anilor 2800 Î.Hr. găsit în fostul Babilon sau papirusul Ebers (1550 î.Hr.). Sau  rețeta   veche de 4400 de ani, găsită de arheologi într-un mic orășel din fosta Mesopotamie, Tello, primul document recunoscut oficial despre săpun.  Cea mai cunoscută legendă este  cea legată de un munte sacru ce ar fi fost în apropierea Romei, pe vârful căruia se sacrificau animale, se ardeau iar grăsimea acestora se scurgea pe pante până la Tibru. Femeile care spălau rufele aici au remarcat calitățile deosebite ale mâlului gras. Din păcate nimic palpabil nu susține legenda și se pare că romanii au cunoscut săpunul după cucerirea Asiei Mici.

Unii istorici  cred că în  Biblie este prima rețetă de obținere a  săpunului,  din cenușa lemnului de cedru folosit la arderea unui  animal drept jertfă, plus apă de izvor la care se adăuga isopul, o plantă de leac foarte veche. Isopul conține substanțe antivirale, bactericide, antiseptic. Istoria săpunului este interesantă privită din acest mileniu dar este o poveste mult prea lungă.

Cert este că în antichitate, atât cât s-a descoperit până azi, săpunul era folosit fie simplu, sau, în casele bogaților, combinat cu parfumuri și plante de leac. Dar cum epocile bune au o viață limitată, a venit Evul Mediu cu zonele lui întunecate, vremuri în care băile publice s-au închis la cerința bisericii, spălatul fiind adesea considerat un mare păcat. Drept îi că unele credințe rezistă veacurilor, săpunul încă este azi, pentru unii, ceva misterios, diavolesc.

Evul Mediu, când biserica interzicea spălatul

Se spune că multele pandemii și epidemii din Evul Mediu au avut drept cauză interzicerea spălatului de către nimeni alta decât biserica creștină apuseană. Biserica catolică susținea că bolile intră în corpul omului prin porii deschiși în timpul băilor, chiar Diavolul ca atare pătrunde astfel în corpul credinciosului! Preoţii apuseni îi sfătuiau pe oameni să nu se spele, pentru a nu îndepărta de pe corp apa sfinţită primită la botez. Așa că marile orașe au uitat de îmbăiere, de canalizare, de săpunuri, de zeița Hygeia a grecilor care, culmea, era fiica zeului Asklepyos / zeul Medicinei. Biserica a interzis îmbăierea cam prin sec.XIII pentru că, motiva ea, duce la desfrâu! La așa grad de mizerie se ajunsese încât nici capetele încoronate nu se îmbăiau. Circulă câteva anecdote despre aventurile regilor europeni și mirosurile emanate de corpurile lor dar care glumițe până la urmă îți fac greață doar citindu-le. Se spune că celebrul Ludovic al XIV-lea, Regele Soare nu s-ar fi  spălat  niciodată în viața lui, după alții doar de două ori fiind bolnav. Ambasadorul kievean la curtea Franței  îi scria țarului că „Maiestatea sa (Louis XIV) pute ca un animal sălbatic”. Chiar medicul personal i-a recomandat regelui Franței să evite băile pentru a nu se îmbolnăvi!

Sau că  Henric al IV-lea al  Franţei și-a făcut soția să leșine în noaptea nunții de la mirosurile … regești! Desigur că reginele se purtau la fel și dacă nu credeți, citiți viețile reginelor Spaniei, Franței, Angliei (Elisabeta I: „Fie că e nevoie sau nu, eu o dată la trei luni tot mă spăl!“ Și totuși ea a început să iubească spălatul!). Și nici papii nu făceau excepții. Teama de Diavol era prea mare 😅.

Acum vorbind drept, dacă acele miasme eliberate de corpurile lor ar fi fost singurele neplăceri, nu era nici o problemă pentru umanitate. Dar lipsa spălatului combinată cu lipsa canalizării și aruncatul hârdaielor direct în stradă, au dus la înmulțirea bolilor transmisibile. Un cercetător constata că în antichitate au fost mult mai puține pandemii decât în Evul Mediu.

Se pare că în Europa estică oamenii totuși se îmbăiau mai des, chiar dacă locuitorii obișnuiți  foloseau aceeași apă pentru toată familia, în aceasta primii fiind adulții și ultimii bebelușii. Dar e dovedit că rușii se spălau totuși o dată pe lună iar în registrele domnitorilor români din sec. XIV-XVI s-au găsit cheltuieli pentru săpunuri și accesorii de baie specifice vremii.

După toate cele de mai sus credeți că s-ar fi pus problema spălării frecvente a mâinilor? Totuși în unele epidemii, chiar în timpul uneia de ciumă bubonică, oamenii își mai spălau din când în când palmele cu vin, oțet sau cenușă cu apă.

Din sec. XVIII au început să se mai relaxeze problema, foarte firav, iar în sec. XIX câteva minți luminate au descoperit ce important este pentru cei bolnavi dar și pentru restul, săpunul și spălatul, mai ales al mâinilor. Un moment crucial în istoria medicinii și al umanității.

Orgolii prostești, efecte dramatice

Doctorii sunt niște domni iar mâinile doctorilor sunt curate. Cuvintele acestea se zice că aparțin  dr. Charles Delucena Meigs, un obstetrician american de renume ce a trăit în sec. XIX și azi ar putea fi interpretate în mai multe feluri. Lăsând interpretarea juridică în seama altora, cea legată de igiena mâinilor  merită puțin disecată. 

De-a lungul istoriei, încă din antichitate, decesul în număr mare al celor cu răni deschise era imens. Și al femeilor după naștere, era tot așa și cauzele nu se cunoșteau.  Abia în sec. XIX, cu mari eforturi, lucrurile s-au lămurit. 

dr. Ignaz Semmelweis –

Ignaz Semmelweis, un tânăr medic ginecolog este numit la  Spitalul General Viena,  spital ce avea două clinici de ginecologie: una condusă de medici, iar cealaltă de moaşe. În ambele clinici era o problemă, aceeași dar la niveluri diferite: febra puerperală, o  stare febrilă cauzată de infecţii produse de germeni patogeni, ce avea drept complicaţie majoră septicemia sau embolia, ducea la multe decese. Deşi toate procedurile medicale în cele două clinici erau identice, rata mortalităţii era diferită: decedau 1 din 10 femei  în clinica medicilor, dar surprinzător, doar 1 din 50 de cazuri în clinica moaşelor! Acest fapt i-a trezit interesul lui Semmelweis. Un interes care l-a făcut eroul nostru dar i-a adus oprobriul colegilor medici și în final moartea -culmea, de septicemie- într-un spital psihiatric.

Dr. Semmelweis, după lungi observații, și-a dat seama că la clinica medicilor, acolo unde studenții făceau practică, aceștia asistau femeile la naștere după ce veneau din sălile de disecții unde studiau pe cadavrele femeilor moarte de febră postpartum. Marea problemă era că studenții participau cu aceleași haine uneori pătate de sânge și la disecții și  la nașteri (se spune că era la modă în acea vreme ca medicii chirurgi să nu schimbe imediat hainele murdare de sânge, se pare că era ceva de mândrie). Și mai grav de atât, studenții și medicii îndrumători, nu se spălau pe mâini între disecții și nașteri decât superficial, de sânge. Dr. Semmelweis își dă seama că totul pornește de la lipsa igienei. Certitudinea vine la puțin timp după ce un coleg medic care s-a tăiat la mână în timpul unei autopsii pe cadavrul unei femei bolnave, moare rapid cu aceleași simptome. 

Urmarea, medicul Semmelweis schimbă procedurile în cele două clinici impunând spălarea mâinilor și instrumentelor cadrelor medicale cu clorură de var.  Rezultatul a fost spectaculos, rata mortalității a scăzut enorm. Dar, pentru că mereu există orgolii, medicii n-au fost de acord că ei sunt cauza bolii și deceselor femeilor, așa că doctorul n-a mai primit un nou contract de muncă. Se mută în alt oraș, alt spital impune aceleași reguli, obține o scădere a mortalității lăuzelor de la 30 la 1% dar are parte de același tratament (azi în lume unele statistici dau mortalitatea la această febră de peste 3%).

Trece la catedră, scrie o lucrare pe această temă în care acuză medicii de ceea ce azi se numește malpraxis. Nu este ascultat, devine depresiv și, la 47 de ani este internat cu forța într-un azil de nebuni unde, în doar două săptămâni de la venire moare de septicemie.

       – dr. Joseph Lister –

Ceea ce a început Dr. Semmelweis a fost continuat de o somitate a lumii medicale, dr. Joseph Lister, prieten și admirator al lui  Pasteur și care, prin firea sa calmă dar tenace, a reușit să introducă în Europa ideile sale antiseptice (studiul să a pornit de la rata enorm de mare a celor care mureau în urma fracturilor deschise operate, peste 50%, comparativ cu cei cu fracturi închise. Și-a dat seama că, printre altele, mâinile nespălate ale medicilor erau cauza reală.). S-a făcut lumină după întunecatul început al Epocii Luminii.

Spuneam că și-a impus metodele în Europa dar cu o excepție, Anglia desigur, că doar cine îți dă mai tare în cap dacă nu ai tăi?! Devenind însă chirurgul reginei Angliei, reușește să impună și aici noile protocoale, salvatoare de multe vieți. Așa se face că în 1879 protocoalele antiseptice, inclusiv spălatul temeinic al mâinilor, sunt recunoscute în întreaga Europă.  Cât de respectate sunt însă, ne dăm seama și azi, la aproape 150 de ani distanță.

America,  medicul Charles Delucena Meigs a rămas însă la părerea lui, doctorii sunt domni iar domnii au mâinile curate! Și alături de el aproape întreaga lume medicală de dincolo de ocean. Și asta i-a ucis în continuare pe mulți, chiar pe președintele american James Garfield (1831-1881) contemporan cu cei trei medici: a fost împușcat de un nebun, rana era superficială dar a fost tratată cu mâinile murdare de medicul personal, ceea ce i-a provocat o infecție foarte gravă și netratabilă, nefiind cunoscute atunci antibioticele.

Azi, ca și ieri?

La prima lectură pare șocantă, revoltătoare chiar atitudinea domnilor medici ce se închipuiau cu mâinile curate în înțelegerea pur sanitară. Și care refuză a priori orice studiu al unor confrați de breaslă, mai ales dacă sunt mai tineri și mai jos pe scara funcțiilor administrative și premiilor academice. Azi am auzit la tv concluzia excelentă a unui medic referitor la afirmația unui alt medic (de fapt a unei doamne medic cu … mâinile pătate politic), cum că vaccinul anti Covid-19 provoacă leucemie după trei ani de la administrare: analfabetism medical. Excelentă dar extrem de dureroasă etichetarea. Dureroasă pentru noi profanii în tainele medicinii, cei ce suntem doar  beneficiarii acesteia. Cam așa a fost și atunci, în sec. XIX când aproape 85% din medicii activi s-au opus studiilor dr. Semmelweis , ale dr. Lister și ale altora, foarte puțini medici cu vederi largi.

De altfel povestea tragică a dr. Semmelweis a creat un complex nou în termenii medicali și nu numai, fenomen cu care ne întâlnim și azi,   reflexul Semmelweis, adică practica respingerii noului fără a-l cerceta dacă acest studiu este în contradicție cu ceea ce este deja cunoscut. Face referire la tendinţa de a respinge evidenţele unei teorii noi atunci când acestea vin în contradicţie cu normele deja acceptate. Sau folosind un termen care depășește granițele medicinei, perseverența credinței, adică mâinile medicilor, cunoștințele, sunt mereu curate, nu este nevoie de studii noi care dovedesc contrariul! Și e atât de prezentă practica asta azi!

Doi medici ai sec. XIX, alături de câțiva mai puțin cunoscuți, au fost cei mai duri luptători pe acest front. Maghiarul Ignaz Semmelweis, salvatorul mamelor și englezul Joseph Lister, au pus în drepturi spălatul temeinic pe mâini în scop pur sanitar, în ciuda unei întregi comunități de medici care se opuneau, dintre care dr. Charles Delucena Meigs a rămas în istorie pe lângă refuzul anesteziei în obstetrică și cu celebrele cuvinte doctorii sunt niște domni, iar mâinile domnilor sunt curate!  Atunci doar elitele medicinii făceau regulile sanitare, azi toată lumea crede că … are mâinile curate!

Nu cred că este doar o părere personală dar, răscolind atât de mult prin istorii care au afectat umanitatea, biografiile  oamenilor care au suferit de orgolii nemăsurate, observ că tinerii, mai ales medicii și dascălii, au avut foarte des un cuvânt bun de spus pentru societate. Chiar dacă viețile unora dintre ei au fost date peste cap de cei orgolioși și limitați. Din păcate societatea nu s-a schimbat, tinerii bine intenționați, bine pregătiți, sunt ținuți în umbră de mentorii lor vârstnici, orgolioși la culme și dornici de șefii pe veșnicie dar care, de cele mai multe ori nu sunt în pas cu progresul științei și mai ales, și-au consumat depozitul de curiozitatea cunoașterii. 

Deși râsul cică  îngrașă, să nu uităm să râdem la această reclamă bună pentru igiena trupului condus de neuroni imaturi:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.