Ienupărul, chiparosul nordului

Ienupărul, o plantă mai puțin cunoscută de consumatorii obișnuiți, deși are o arie largă de utilizare, ca și condiment alimentar, tratament naturist, băutură apreciată, cosmetic, băi, aromaterapie, ornament, lemn de mobilă. Cum spunea un neamț, ienupărul împletește  misticismul, superstițiile, obiceiurile populare empirice dar și medicina modernă. Era foarte apreciat în vechime. Șvabii aveau o vorbă: Ar trebui să-ți dai jos pălăria în fața bătrânului om, dar în fața unui ienupăr trebuie să îngenunchezi!

Foto Pexels.com

 Nordicii credeau că sufletele morților se pot ascunde între acele ienupărului și în anumite momente ar putea învia. Este motivul pentru care era plantat pe morminte și nemții îl numeau copacul vieții.

Numit și chiparosul nordului, ienupărul a fost povestit în multe basme și legende. Se credea că ţine duhurile rele la distanţă. Fumul din acele lui era folosit pentru a alunga ciuma din case de aceea în timpul ciumei se ardea lemn de ienupăr în orașe. Nemții tradiționali încă ardeau în grajduri puțin ienupăr. Ienupărul (Von dem Machandelboom), povestea fraților Grimm, deși destul de macabră, probabil din perioada când poveștile lor nu erau pentru copii, este plină de simboluri legate de folosirea plantei ca tratament. Creștinii medievali spuneau că ienupărul ar fi fost singura plantă care a oferit adăpost lui Isus și părinților când erau urmăriți de soldații regelui Irod, așa că a fost numit  Binecuvântatul Sfintei Fecioare.  

Despre plantă

Ienupărul este un arbust din specia coniferelor (molid, brad, pin, tisă, lariță, zâmbru, tuia), adică a plantelor care au frunze sub formă de ace, a căror semințe nu sunt închise în fruct și care secretă o rășină cu rol de protecție. Trăieșteîn zonele nordice europene și americane da și sub forma unei zone izolate de răspândire în Munții Atlas din Maroc și Algeria. La noi, ienupărul este răspândit peste tot în Munții Carpați, de la 700 – 1400 m altitudine. Crește în soluri sărace, nisipuri uscate, stâncării calcaroase, unde poate forma pâlcuri sau păduri compacte. Este o specie iubitoare de lumină, de aceea formează păduri rare.

Ienupărul aparține unui grup de 60 până la 70 de specii diferite. Cea mai frecventă specie de ienupăr este Juniperus communis. Fructele se vând sub denumirea juniperi fructus.

 Este și un apreciat arbust ornamental, de aceea horticultorii au creat mai multe forme cultivate. Lemnul de ienupăr are culoare galbenă și un miros specific plăcut, fiind folosit în sculptură sau în confecționarea de obiecte casnice, chiar în dușumele care un timp miros foarte plăcut. Majoritatea tipurilor de ienupărul ornamental, nu au fructe comestibile sau bogate în principii active prețioase.

Crește până la 15 m înălțime, cu forma coroanei în general conică, dar foarte variabilă, cu frunzele sub formă de ace ascuțite. Polenizarea se face cu ajutorul vântului, iar florile femeiești se transformă în conuri verzui, foarte parfumate. Semințele au aspect de fructe sferice şi se maturizează după un an şi jumătate, când devin negre-purpurii și sunt acoperite cu un strat de ceară albastră. Sunt consumate de păsări, care digeră doar partea cărnoasă, astfel că semințele propriu-zise sunt împrăştiate pe distanțe mari. Coroana compactă a ienupărului este ideală pentru amplasarea cuibului multor păsări de munte. Ienupărul poate trăi până la 200 de ani.

Planta era foarte cunoscută în antichitate dar aroma fructelor sale a devenit populară abia în secolul al XV-lea. Deși ienupărul face parte din flora endemică din America de Nord și Asia, acesta este răspândit în special în țările europene și este utilizat în preparatele naționale ale acestor țări. În prezent, majoritatea boabelor de ienupăr recoltate provin din culturi sălbatice din Ungaria, Italia și Croația. Conținutul de ulei esențial depinde de originea ienupărului: Cu cât cultivarea se face mai în sud, cu atât mai mare este conținutul de ulei esențial din boabe.

Fructele sunt recoltate toamna când sunt complet coapte și apoi sunt uscate natural, pentru o utilizare ulterioară. Atât, fructele, cât și diferite părți ale arborelui conțin uleiuri esențiale folosite pentru diferite terapii medicinale. De fapt planta de ienupăr se folosește în întregime dar medicinal, cele mai valoroase sunt fructele.

Aliment

   Ienupărul ca mirodenie, este singurul condiment care provine de la un conifer. Pentru aroma sa rășinoasă, dulce și lemnoasă, s-a folosit din vechime la preparatele de vânat și pește, precum și la varză murată. Romanii foloseau fructele de ienupăr ca înlocuitor, mult mai ieftin, al piperului negru adus cu greu de caravanele din India. Această utilizare a fructelor de ienupăr este menționată și de către Plinius cel Bătrân în Istoria naturală: ”piperul este înlocuit cu fructele de ienupăr, care au proprietatea, într-o uimitoare măsură, de a reproduce iuțeala piperului”. Bucătarul Apicius, în De re coquinaria, cea mai veche carte de bucate scrisă de un bucătar roman, sec.I, scrie despre ienupăr ca fiind un condiment foarte folosit în acele vremuri, indispensabil oricărui bucătar bun.

Ar fi bine să nu se mai confunde cu ienibaharul, așa cum am văzut pe net în câteva site-uri chipurile de medicină naturală.

Ienupărul este utilizat drept condiment doar în anumite regiuni – popularitatea sa este limitată în principal în Finlanda, Franța, Germania, Austria. În Germania și Austria există un preparat tradițional, numit Sauerkraut: varză cu boabe uscate de ienupăr, semințe de chimen și foi de dafin care se murează în butoaie mari de lemn. Varza murată în trecut reprezenta cea mai importantă sursă de vitamină C în cursul iernii și care prin bacteriile sale lactice, care stabilizează flora intestinală, constituie unul dintre cele mai importante mijloace de prevenire a bolilor, spunea Markus Sommer.

Ienupărul se combină cel mai bine cu preparatele din carne, în special cu cea de vânat, și se asortează bine cu piperul negru, măghiranul și cimbrul. În Europa, ienupărul se numără pe lista mirodeniilor tradiționale folosite pentru condimentarea cărnii de vânat – fazan, prepeliță, iepure, căprioară, mistreț și acărnii grase de porc. Cel mai bine este folosit pisat (nu boabe întregi), pentru a-și elibera aroma, dar presărat cu economie, deoarece aroma sa este foarte intensă.

Gin, votca olandeză sau băutura săracilor

Vă spun mai jos despre tinctura de ienupăr, una din formele sub care se folosește ienupărul ca leac și că a fost o formă sub care s-a vândut cu surle și trâmbe ca ienupăr procesat farmaceutic. Dar un leac … zgârcit căci tinctura cu rol medicinal se ia cu picătura sau o linguriță mică. De unde s-a ajuns la acest mod de a vinde ginul? De la parcursul istoric al băuturii.

Gin Lane, Diavol blestemat! autor W.Hogarth, februarie 1751. Este de fapt o paralelă între consumatorii de gin din Gin Lane și cei de bere din Beer Street, o caricatură ce a fost folosită chiar în ajutorul legii GIN 1751, de fapt o lege antialcool.

Se spune că prin anii 1580, când englezii au venit în Olanda să lupte împotriva spaniolilor, au găsit armata olandeză consumând o băutură făcută din alcool de grâu și aromatizată cu ienupăr. Era spre a le da curaj în luptă, avea un oarecare rol sanitar și scutea guvernul de plata taxelor pentru băuturi de import necesare armatei. Adică 3 în 1! Olandezii îi spuneau băuturii genever / ienupăr dar englezii, mai scumpi la vorbă i-au zis simplu gin. Apare apoi ofical, ca medicamnet, în 1600, când medicul Franciscus Sylvius  de la Boe a creat in  Universitatea din Leiden  un diuretic din ienupăr și condimente macerate în alcool și-l vinde prin farmaciile vremi. Bolnavii au fost deosebit de mulțumiți de leac, așa că au mutat leacul în magazinele ce vindeau băuturi alcoolice. Apoi tehnica trece în Anglia și aici, în timpul unei producții de grâu de calitate slabă, se permite fabricarea ginului oriunde și în orice cantitate, fără a plăti taxe. Din păcate, fiind ieftină și foarte ușor de obținut, a devenit băutura favorită a populației, berea trecând pe planul doi, chiar dacă autoritățile au încercat introducerea taxelor și a legilor dure. A trecut oceanul în Americi, a fost băutura favorită a unor președinți americani și vedeta prohibiției pentru că se fabrica ușor (i se spunea ginul din cada de baie), a suferit enorm de pe urma nemților lui Hitler care în Belgia au confiscat toate fabricile de gin (jenever, cum zic belgienii), pentru a folosi țevile de cupru dar azi are încă multă căutare datorită multor formule de martini. Bine, cel mai bun martini ar fi Churchill Martini, rețeta celebrului britanic: Se amestecă 3 părți de gin Plymouth cu gheață într-un pahar special în timp ce te privești calm la sticla nedeschisă, sigilată, de vermut franțuzesc, ce se află la loc sigur, în colțul opus al camerei. Se strecoară într-o cupă și se ornează cu o felie de lămâie. 😅

Povestea și legendele ginului sunt multe, unele chiar distractive, mai ales că era o băutură considerată a bărbaților. Dar nici femeile n-au rezistat mult fără, așa că au început luptele pentru drepturi egale😂 în barurile speciale, asta chiar prin sec. XVIII. Ginul a ajuns în zilele noastre o băutură apreciată mult în peninsula Iberică unde sunt baruri doar de gin. Iar prețurile sunt pe măsură, cum este de exemplu ginul făcut cu aur de 24 carate și al cărui cost se ridică la pest 1500 $/sticla de 700 ml. Dar ce e haios pentru mine, ginul așa cum îl știm azi, ca și cola, pepsi și alte băuturi, s-a născut oarecum în …. farmacie și a fost inițial recomandat de medici!

Medicină

În scopuri medicinale, ienupărul a fost în mod tradițional folosit de numeroase popoare. Amerindienii foloseau ienupărul pentru mai multe boli și în mai multe feluri: de la integrarea într-un fel de chiftele de carne ce se pregăteau pe jar, la decocturi și fumigații. Egiptenii de asemeni îl foloseau intens, atât intern cât și extern sub formă de cataplasme și unguente. Ienupărul se regăsește în 39 de rețete din papirusul Ebers. Chiar s-au găsit boabe de ienupăr în piramide și în mormântul lui Tutankamon, ce se pare, după specie, proveneau din Grecia. Grecii dar și arabii foloseau fructele plantei ca sedativ, antiinfecțios dar și ca metodă contraceptivă. Și în majoritatea culturilor s-a folosit în timpul holerei, dizenteriei, febrei tifoide, altor boli cu transmisie rapidă. Grecii foloseau aceste fructe în timpul Olimpiadelor, deoarece credeau că îmbunătățesc în mod considerabil performanțele atleților.

Primele utilizări ale ienupărului în scopuri medicinale au fost consemnate în urmă cu trei milenii, în zona muntoasă a Indiei, spre Tibet, unde era folosit contra bolilor pulmonare, dar și în ritualurile de purificare ori de alungare a spiritelor rele, prin fumigații. Celţii, un popor dârz, războinici pricepuți, foloseau înainte de lupte o băutură preparată din boabe de ienupăr prăjite care le alunga somnul.

Una dintre calitățile ienupărului este conținutul ridicat de vitamina C. Lăstarii ienupăr erau folosiți în trecut la tratarea scorbutului.

Astăzi se știe, s-a dovedit că ienupărul, sub diferite forme, este un bun antidiabetic, antiinflamator, antibacterian și antifungic, excelent pentru creșterea imunității, tratarea bolilor cardiovasculare, renale, etc. Problema este că trebuie respectate perioadele de cură – maxim 21 zile – și cele de pauză, ultimele fiind variabile ca timp dar nu mai mici de 18 zile.

Ienupărul se folosește în mai multe forme:

Pulberea de bobițe de ienupăr, obținută prin râșnirea boabelor uscate natural. Pulberea trebuie să fie cât mai proaspăt râșnită pentru a nu-și pierde principiile active volatile, așa că e preferabil să o faceți în casă și nu luată din magazin. Se iau 1/2 până la 2 lingurițe de 2 sau 3 ori pe zi, cu apă.

Capsulele cu ienupăr e bine să fie fabricate de o firmă cunoscută și trebuie ținut cont de celelalte substanțe din compoziție (conservanți, coloranți, îndulcitori).

Ceaiul de ienupăr, de cele mai multe ori se recomandă infuzia, 1 linguriță la 1 cană cu apă, lăsat la tras cam 15 minute. Maxim 2 căni pe zi. Se mai practică combinarea unei căni de macerat la rece la care se adaugă decoctul din pulberea rămasă de la macerat.

Maceratul la rece se prepară din 2 lingurițe de pulbere la o cană cu apă la temperatura camerei, lăsată timp de cam 8 – 10 ore, apoi se bea pe stomacul gol. Maxim 2 căni pe zi.

Tinctura de ienupăr este destul de recomandată, poate cea mai bună și mai comodă formă de administrare, deoarece alcoolul este un foarte bun extractor a principiilor active din plante și, nu de neglijat, alcoolul este foarte rapid metabolizat în organism. Cea mai bună tinctură, ca siguranță, este cea obținută în casă. Într-o sticlă se pun cam până la 3/4 din volumul sticlei, boabe ienupăr peste care se toarnă alcool de cereale de 80 – 90 °, sticla se agită zilnic cam 2-4 săptămâni apoi se poate folosi tinctura. E recomandabil ca atunci când tinctura este gata, să fie trasă în sticluțe mici, brune. Se folosesc câteva picături în apă, ceai, mâncare, pe o bucățică de pâine. Este de dorit ca, dacă o cumpărați din magazine naturiste, să fiți atenți dacă tinctura este preparată cu gliceride, o tehnică mai modernă. Nu are același efect pentru că doar alcoolul poate face o extracție completă a principiilor active din plante. Se poate păstra mult timp la întuneric și temperatură moderată, poate fi luată în călătorii, fără să-și piardă calitățile dacă nu este ținută la lumină.

Cataplasma se folosește  pentru reducerea disconfortului care apare la nivelul articulaţiilor, ligamentelor şi muşchilor. Din 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată amestecată cu apă caldă cât să nu deranjeze pielea, se face o pastă ce se aplică pe locul dureros și se acoperă cu un material ce ține umezeala și căldura. Timpul de păstrare a cataplasmei este de minim 30 de minute şi maxim 2 ore, nu mai mult pentru a nu cauza pielii.

Cura cu boabe de ienupăr este foarte apreciată și destul de comodă. Sunt mai multe recomandări pentru cure, cea mai bună, după spusele specialiștilor, este cea cu 213 boabe, adică pornire de la 4 boabe, creșterea dozei cu 1 boabă pe zi până la 15 bobițe și treptat înapoi la 4. Boabele trebuie mestecate bine și consumată apă. O ramură a medicinii naturale germane este mai strictă, pornește de la o singură bobiță/zi și ajunge la 7, apoi înapoi până la 1. De altfel, țările vest europene sunt mult mai prudente cu recomandările consumului de plante, știut fiind că în acestea se găsesc destui compuși care, deși naturali, sunt toxici. Și nu doar vest europenii, chiar și în Grecia, eu având o problemă personală, o răceală, am constatat că suplimentele alimentare nu sunt așa de multe ca la noi. Omul modern și-a pierdut din capacitățile de a se trata doar cu produse naturale, bolile au devenit mai rezistente la leacurile vechi iar plantele au o încărcătură diferită decât cele de acum multe secole, așa că vesticii sunt mai prudenți în recomandarea acestora.

Uleiul esențial de ienupăr este foarte folosit atât medical, intern și extern, cât și în cosmetică. Acum câțiva ani s-a dovedit că un ulei de ienupăr de calitate poate acționa împotriva a 16 bacterii și fungi, printre care stafilococul auriu și candida albicans. De asemeni, având ca bază un ulei de măsline, se poate folosi ca mască de păr sau facială, pentru tratarea diferitelor afecțiuni sau doar pentru regenerare (pt. păr la 2 linguri ulei de măsline se pun maxim 10 picături de ulei de ienupăr; pentru ten se poate folosi uleiul de măsline sau un gălbenuș de ou bătut cu 5 picături de ulei de ienupăr). Se pot pune câteva picături de ulei de ienupăr în șamponul folosit frecvent. Orice tip de tratament extern cu ulei de ienupăr se face după testarea antialergică pe fața internă a brațului, apoi cura nu mai mult de 21 zile și cu o pauză între cure de 60 zile. Intern se folosesc doar câteva picături – unii recomandă maxim 5 – de două ori pe zi și obligatoriu amestecat cu un ulei alimentar sau o linguriță de miere. Spre deosebire de tinctură, uleiul esențial de ienupăr, nu poate fi păstrat mult timp, mai ales la căldură. Dacă este un ulei pur, fără conservanți (frecvent în magazinele naturiste acest tip de ulei cu conservanți), are o valabilitate foarte mică, se ține în sticluțe de 10 ml și obligatoriu trebuie păstrat în locuri unde copiii și animalele nu ajung. E bine să întrebați sau să citiți cu atenție eticheta flaconului de ulei de ienupăr căci uleiul cosmetic este diferit de cel medicinal, primul nu se poate consuma intern.

Vinul de ienupăr este un tratament ușor și foarte bun, după cum recomanda farmacistul O. Bojor. Și plăcut 😉. Se bea un pahar cu 1/4 oră înainte de masă. Se prepară în casă foarte ușor, după mai multe rețete: 150 gr. fructe uscate, 750 ml vin alb curat și 50 ml alcool de 70°; fructele de ienupăr zdrobite se pun într-un vas de sticlă, se amestecă și închide vasul și se lasă la macerat 14 zile. Apoi se filtrează și se trage în sticlă brună. Dacă se folosește vin roșu, se reduce cantitate de ienupăr la jumătate. Este excelent pentru forme ușoare de gută, infecții urinare și probleme hepatice. Se consumă cu precauție însă.

Contraindicatii și sfaturi

Utilizarea ienupărului este necesar să se facă cu multă, foarte multă prudență. Sunt contraindicații suficiente pentru cei ce se tratează cu ienupăr, intern și extern, deci ar trebui consultat un specialist (atenție, nu toți vânzătorii din plafare cunosc ceea ce vând, pentru că legea nu-i obligă). Primul lucru pe care ar trebui să-l știți și să-l acceptați când vă hotărâți să consumați ienupăr:

Doza zilnică de ienupar, precum și durata curei, este diferită pentru fiecare persoană, depinzând de vârstă, greutate, starea de sănătate, felul alimentației. Deocamdată studiile n-au reușit să stabilească o doză zilnică sigură, așa că orice cură merge și pe autosupravegherea simptomelor.

E bine ca boabele de ienupăr să fie cumpărate din magazine specializate, să fie ambalate și vândute o firmă cunoscută în producerea de leacuri naturale și bonul de casă să fie păstrat pe timpul tratamentului ca în caz de efecte adverse, să se poată stabili ce s-a cumpărat, adică ce vinde magazinul. Nu este o exagerare, nu toate speciile de ienupăr sunt consumabile, unele sunt toxice. Iar dacă vă gândiți să colectați singuri bobițele de ienupăr, trebuie să cunoașteți foarte bine plantele, locul de unde le adunați să fie mai izolat (în nici un caz din locuri cu intensă circulație auto sau alți poluanți) și de asemeni să nu fie dintr-o zonă protejată.

  • Utilizarea prelungită a tincturilor și uleiurilor pe cale internă poate duce la probleme renale, crampe, deranjamente stomacale, scăderea glicemiei sau a tensiunii arteriale sub limitele normale.
  • Prin utilizare externă, la persoanele sensibile, alergice, ienupărul poate provoca iritarea pielii, arsuri, înroșire sau umflături. Este strict interzisă utilizarea acestei plante pentru tratamentul rănilor profunde și mari.
  • Folosirea externă a unei tincturi (o tinctură adevărată lucrată cu alcool ce se folosește în farmacie) se face după încercarea pe fața internă a brațului și urmărirea zonei câteva ore.
  • Utilizarea excesivă a ienupărului poate duce la diaree.
  • Ienupărul poate colora urina în nuanțe de violet.
  • Utilizarea acestei plante ca medicament, dacă există probleme cu rinichii și sistemul cardiovascular sau tensiune arterială, ar trebui să se facă doar cu acordul unui medic care practică și tratamente naturale. Atenție, medic care cunoaște, practică și tratamentele naturale!
  • Utilizarea excesivă poate interfera în rău cu absorbția benefică a fierului și a altor minerale de către organism.
  • În cazul diabeticilor, trebuie și mai multă prudență. Ienupărul scade drastic nivelurile de zahăr din sânge, așa că nu mergeți cu două tratamente pentru diabet în același timp – natural și alopat – decât dacă medicul apreciază că se poate și tot el face dozajul. De asemenea, nu renunțați la tratamentul alopat în favoarea celui natural cu ienupăr (sau altă plantă), fără a vă cunoaște și mai ales înțelege foarte bine stadiul bolii.
  • Orice tratament pe bază de ienupăr ar trebui sistat cu 14 zile înaintea unei operații chirurgicale.
  • Este o plantă care poate provoca ușor avort spontan. Fiind provocatoare de spasme uterine, este bine de analizat orice cură luată după ureche.
  • Femeile care alăptează ar trebui să evite consumarea de ienupăr. Nu sunt studii sigure referitor la cum poate fi influențat copilul.

2 gânduri despre „Ienupărul, chiparosul nordului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.