Certificatul verde digital

Ia testul PCR, neamule!  

Vorbeam de curând cu cineva care susținea că testele PCR și adeverințele de vaccinare românești nu se pot verifica pentru că nu au nici cod de bare și nici cod QR. Fals! Poate nu toate dar aleatoriu se pot verifica foarte ușor chiar și în punctele de trecere a frontierei. Dacă până acum,  oficial, verificările s-au făcut doar experimental, gen spectacol de operă pilot la care situația de vaccinat/nevaccinat a fost verificată pe o tabletă pusă la dispoziție de STS, iată că niște privați (niște în sensul bun), au creat o aplicație – vaccin.live – în care îți poți crea un cod QR la propria adeverință, cod valabil 30 minute dar regenerabil de câte ori ai nevoie și care este folosit de firmele partenere. La fel, eu ca persoană fizică pot verifica orice adeverință de vaccinare dacă este reală sau falsă, cu condiția ca titularul ei să-mi dea acceptul să o scanez. 

O știre din presă mi-a confirmat faptul că dacă vrei poți, totul este să lucrezi cu oameni pricepuți, cu drag de meserie. Iată cum o întâmplare din aeroportul clujean a făcut ca un laborator să ia măsuri speciale împotriva falsurilor:

„Spiritul „întreprinzător” al unora ne-a determinat să luăm măsuri de urgenţă, aşa că buletinele de analiză Real Time PCR au fost securizate. Ele conţin acum un cod QR unic, a cărui simplă scanare deschide baza de date a spitalului şi confirmă veridicitatea buletinului de analiză” / Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud a securizat buletinele de analiză pentru Covid-19, după depistarea unui fals.

Aveam să aflu apoi că nu este singura instituție care recurge la acest sistem. Vă amintiți cred de agenția turistică ce a oferit luni de zile, contra cost suplimentar important, teste PCR negative pentru turiști. Ei bine, se cam termină treaba cu ia testul PCR negativ, neamule, precum facturile false la colț de stradă. Mai ales că sperăm să avem cât mai repede certificatul verde digital, cu cele trei variante admise de UE.

Certificatul verde digital al UE pentru COVID-19

Acesta va fi valabil în toate statele membre ale UE, plus Liechtenstein, Islanda şi Norvegia, pentru vaccinurile aprobate de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), care până în prezent a autorizat vaccinurile Pfizer-BioNTech, Moderna, Astra Zeneca şi Johnson&Johnson dar se acceptă și vaccinuri folosite în state membre UE dar care încă n-au aprobare EMA (Ungaria de exemplu).

Certificatul digital se dă pentru:

  • cei care au fost vaccinați complet și au 14 zile de la rapel, în cazul vaccinurilor cu doză dublă.
  • celor care au un test PCR NEGATIV efectuat în intervalul de timp prevăzut (72 ore de obicei) înainte de trecerea unei frontiere și lucrat doar în laboratoarele acreditate de MS.
  • celor  care au trecut prin boală și  au un test PCR POZITIV datat cu cel mult şase luni în urmă (180 de zile). Testele antigen rapide nu sunt deocamdată recunoscute pentru a fi incluse în certificatul european dar sunt promisiuni că se vor lua în calcul dacă studiile le vor da drept credibile. Însă acceptarea lor depinde de decizia țării în care vrei să călătorești, adică fiecare stat ia propria decizie.

Adeverința va fi descărcată pe un telefon inteligent sau pe hârtie, obligatoriu va fi emisă  în limba statului membru emitent și în limba engleză, va conține un cod QR.

  • „Codul QR din certificat va conține informații de identificare (nume, prenume și data nașterii), precum și informații medicale esențiale (vaccinarea), semnate digital, pentru a se garanta autenticitatea datelor. Documentele vor respecta toate regulile de protecție a datelor personale și vor putea fi utilizate la trecerea frontierei, însoțite de actul individual de identitate (polițistul de frontieră doar scanează codul QR fără ca datele scanate să fie stocate în alte baze de date).”, precizează STS.

Certificatul ar trebui să fie funcțional în toate statele UE la 1 iulie. Ei bine, 18 din 30 de state au reușit să treacă cu brio de  probele pentru citirea codurilor QR ce vor fi incluse în certificate şi pentru descărcarea cheilor care confirmă autenticitatea acestor documente.  STS a comunicat public că a transmis, în data de 6 mai a.c., către grupul de suport tehnic de la nivel european certificate digitale verzi de test pentru verificarea implementării de către fiecare țară a procesului de generare și verificare a acestora și că verificarea pentru România s-ar fi efectuat pe 21 mai. Cu toate astea este prevăzută o perioadă de tranziţie de 6 săptămâni  pentru statele membre care au nevoie de mai mult timp și folosesc în continuare propriile certificate ce ar putea fi recunoscute de anumite țări! Asta înseamnă că țările cu conducători mai leneși vor avea certificatul pe la jumătatea lui  august, deci mulți călători vor pierde din timpul de folosire (valabilitate 1 an). , timp în care pot emite în continuare propriile certificate.

Statele UE sunt totuși suverane

Statele UE au dreptul să ceară măsuri suplimentare în punctele de frontieră dacă situația epidemiologică o cere, au declarat cei din conducerea UE. Astfel pot impune testări suplimentare local, așa cum face Grecia azi »📄, ori măsuri de carantină. Acestea doar anunțate public cu 48 de înainte de aplicare! Iar testele PCR vor fi acceptate în adeverința de vaccinare  doar dacă sunt lucrate de un laborator autorizat de ministerul sănătății al țării unde s-a efectuat. Deci atenție la cine apelați!

Pe de altă parte fiecare stat își poate crea parteneriate cu ce stat dorește, așa cum a anunțat zilele acestea Austria, nemulțumită fiind de termenul mult prea lung propus de UE pentru implementarea completă a certificatului european.

21 sau 22 de state UE au refuzat propunerea comisiei UE să aplice gratuitate pentru testele PCR. Practic este logic pentru că atât financiar dar și logistic este destul de complicat ca un stat să suporte costuri așa de mari. Mă număr printre cei care susțin vaccinarea, cu multiplele ei avantaje: este gratuită, nu mă leagă de o testare repetată, incomodă, costisitoare și uneori falsă, mă ferește de formele grave ale unei eventuale îmbolnăviri. În prezent sunt state europene care au gratuitate pentru un număr limitat de teste PCR dar nu de folosit în scop turistic. Vor fi ceva fonduri pentru testări totuși, alocate de UE dar acestea doar pentru anumite categorii de persoane, în nici un caz pentru turiști. Poate doar dacă găsește dna Firea o soluție…..

Pandemia și-a încetinit mersul în ultimele 3 săptămâni, în special în Europa, nu în Asia, Rusia, America Latină. Din păcate la noi ritmul vaccinării a încetinit drastic, probabil și din cauza măsurilor de relaxare și a influenței grupării anti-vacciniștilor. Păcat! Așa că mă întreb de ce există frica de vaccin și nu de o testare repetată care, făcută pe fugă, poate duce și ea la necazuri locale sau la falsuri grosolane. Plus că este totuși costisitoare, mai ales pentru cei care și-au propus o vară cu mai multe călătorii. Mă întrebam chiar pe celălalt blog ce alege un călător: gratis ori scump?

Iar dacă e să dăm puțin roata informațiilor înapoi, aflăm că antivacciniști celebri din istorie erau de fapt vaccinați! Așa a fost celebrul dr. A. M. Ross din Montreal, anul 1885, prietenul lui Garibaldi. El a militat șoșocește împotriva vaccinării populației sărace din suburbii în special, adică tocmai oamenii cu puțină carte, invocând fix drepturile constituționale, îngrădirea libertății, rezistența în fața obligării populației să se vaccineze, inocularea de otrăvuri în organism care vor produce mutații sinistre. Dar când el a părăsit orașul și a intrat în Ontario, armata verifica dacă toți călătorii sunt sau nu vaccinați anti variolă. Ei bine, dr. A.M. Ross avea semnul clar al vaccinării pe braț, pe atunci o metodă puțin mai dură care lăsa urme specifice. Mii de oameni care și-au ascultat liderul au pierit atunci, fără să știe că dr. Ross era protejat împotriva bolii tocmai prin vaccin!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.