Carmen Sylva, „Ţi-aduci aminte?!”

”Carmen este viersul, Sylva e pădurea, 
Viersul de la sine e menit să sune 
Și de-aș fi născută și creșteam aiurea, 
Cântecele mele n-ar avea ce spune. 
Le-am furat în treacăt de la păsărele, 
Freamătul pădurii mi-a vorbit de ele- 
Inima-mi pe urmă ritmul le-a adaos, 
viersul și pădurea sunt al meu repaos."/ 
versurile semnate
Carmen Sylva, adică Regina Elisabeta a României

În ultimul timp apar tot mai des dovezile inculturii oamenilor și, cu regret spun, a românilor. Paginile de social media au devenit un fel de munți de gunoaie ale cuvintelor de ură și necunoștințelor celor care n-au avut parte de educație dar care nici nu vor să-și afle trecutul și locul lor în istoria Europei și a lumii întregi. Un fapt atât de ușor azi, în era internetului ieftin, doar voință să fie. Cei care aleargă nebunește spre plajele românești ale Mării Negre, peste podul celebru cândva, construit de inginerul Anghel Saligny din ordinul regelui Carol I, cei care se răcoresc vara și se avântă pe schiuri iarna la Sinaia, cei care se ridică greu de la mesele pline de slană, palincă și alte bunătăți din Maramureș, nu știu, pentru că nu vor, cum că aceste daruri le-au fost favorizate cândva de Casa Regală a României. Carol I și Elisabeta, primii regi ai țării noastre, cei care au ridicat țara din mizerie, sunt huliți în cel mai josnic mod. Oare cum reușesc bulgarii să păstreze o casă muzeu dedicată regelui Carol I al României (despre care puțini români știu și muuuult prea puțini îi bat la poartă »📑 deși e oarecum în drumurile lor), iar noi ca popor îl afundăm în glodul istoriei?! Ne mai mirăm că dincolo de a ne lua banii pe cazare și pe mesele bogate din restaurante, mulți dintre străini ne privesc cu dispreț. Pentru ei, pentru greci, bulgari, sârbi, croați, portughezi, sloveni, pentru restul europenilor, istoria proprie e prilej de mândrie. Am avut ocazia să fiu în muzee în Croația și Grecia când școlile își aduceau elevii și le povesteau trecutul. Nu vezi așa ceva la noi decât rar, foarte rar, doar dacă un dascăl încă predă din pasiune, cu har.

De ce am scris acest articol? Pentru că trăim vremuri când istoria și cultura sunt, voit, distruse. Puțini înțeleg azi că nu contează dacă persoana care conduce o țară, un popor, este rege sau președinte, este român sau de altă nație, de religie ortodoxă, catolică ori alta serioasă. Contează doar ce face corect și sincer, cât de devotat este poporului pe care îl păstorește. Și primii doi regi ai României și soțiile lor au dovedit că și-au respectat cu onoare contractul cu România, călcând peste sentimentele și obligațiile față de familiile în care s-au născut. Și au făcut dintr-o țărișoară mică, cu o capitală mizeră, un regat cunoscut întregii lumi.

Iubirea nu cunoaşte decât prezentul; prietenia glăsuieşte: „Ţi-aduci aminte?

Prima regină a României, Elisabeta de Wied, cunoscută drept Carmen Sylva, Cântecul Pădurii în latină, poliglotă și foarte cultivată ca umanistă dar și în câteva științe exacte, mult peste limita pregătirii unei femei în acel sec. XIX, apreciată pe aproape toate continentele, s-a implicat alături de regele Carol I pentru ridicarea României din sărăcia materială și mai ales culturală în care se afla țara noastră. Biografia ei este impresionantă, merită citită și poate învățat ceva din ea. Un articol pe un blog ar fi mult prea puțin despre viața ei, așa că vă recomand cu drag cartea lui Gabriel Badea-Păun. Aici amintesc doar câteva din isprăvile unei femei care și-a învins toate temerile și necazurile, s-a căsătorit nu din dragoste dar s-a dăruit cu multă iubire țării adoptive, a făcut-o cunoscută lumii pregătind cumva terenul viitoarei regine celebre, Maria. Singura ei datorie a fost către România! Soțul ei, regele Carol I, a fost mândru de soția lui, așa cum reiese dintr-o scrisoare adresată tatălui său. Dacă inițial s-a opus publicării operelor literare ale reginei, după ce a văzut cât de apreciată este, a încurajat munca ei artistică. Meritul este al Elisabetei căci, așa cum mărturisește undeva prin jurnal,  Îmi spuneam că principala mea îndatorire este aceea de soție, apoi venea misiunea mea de suverană și abia în al treilea rând cea de poetă.

Regina noastră era atât de cunoscută încât președintele american Theodore Roosevelt a citit volumul de poezii inspirat de poveștile românești, The Rhapsody of the Dâmbovitza, scrise de Elena Văcărescu și traduse magistral, poetic, de regină. A fost unul din momentele în care regina a încercat și a reușit să promoveze în lume cultura română.   Dar Roosevelt n-a fost singurul admirator. Pierre Loti (o poveste romanțată), Vincent van Gogh, Sully Prudhomme, Leconte de Lisle, Guy de Maupassant, Mark Twain, mulți alții și-au aplecat privirile spre operele ei.

În ultimii ani numele Carmen Sylva și prin el numele României, a început să fie scuturat de praful istoriei, dar doar dincolo de granițele țării noastre. Carmen Sylva – regina, poeta mecena, așa s-a intitulat un forum internațional desfășurat în Germania și dedicat reginei României. Carmen Sylva prințesa Rinului, regina Carpaților, cum o numea Marilena Rotaru într-un film documentar, și-a pus la bătaie finanțele personale pentru diferite cauze nobile: pe 1 august 1906, patronată de regina Elisabeta, apare Societatea Orbilor din Romania care a avut filiale in toata tara, pana in 1949, când a fost desființată de comuniști. Regina a patronat azilul orbilor, tiparnița specială pentru orbi în alfabetul Braille, creată de Dumitru Teodorescu la cererea reginei, școala primară pentru copiii orbi și cartierul de case speciale tot pentru orbi, Vatra Luminoasă din București dar și cele 20 societăți filantropice și naționale înființate până în anul când a murit Carol I. Tiparnița a avut mare succes în țară și în afară, fiind vândute mai multe exemplare în Anglia, Australia, SUA. Ba chiar președintele american Theodore Roosevelt, impresionat de realizarea ei, a donat fonduri pentru așezământul orbilor, alături de alte numeroase personalități ale vremii. Chiar Carol I a donat din veniturile proprii o sumă impresionantă și mai apoi plătește un împrumut și mai mare destinat societății. Tiparnița a funcționat și după redeschiderea centrului orbilor de către comuniști, după ce aceștia distruseseră bustul reginei Elisabeta și scrierile sale, semnate Carmen Sylva, precum și cele ale Reginei Maria, transcrise în Braille, arse într-un „ceremonial” specific stalinist, cum este menționat azi pe pagina asociației. Ba a fost folosită chiar și la început de mileniu III !

Știți că regina Elisabeta a fost cea care a propus deschiderea primelor grădinițe publice pentru copiii săraci?

Un ajutor imens au primit Victor Babeș, Carol Davila și multe alte personalități din lumea medicală.

Regina Elisabeta a patronat și societatea de limbă esperanto, întâi în România, apoi pe cea europeană. Și-a dorit chiar să tipărească pentru orbi, la tiparnița lui Teodorescu, în esperanto.

Statuia de la Castelul Peleș, regina Elisabeta lucrând frivolité

România, datorită eforturilor reginei, a fost invitată să participe la Expozițiile Universale de la Paris (1889 și 1900) cu articole tradiționale variate, printre care și costume populare românești. În 1912, la Berlin, regina a organizat expoziția Femeia în artă și meșteșuguri, primind multe laude pentru exponate. Dar marele premiu – medalia de aur – a fost obținut de regina Elisabeta în 1900, la Expoziția Universală de la Paris unde s-a prezentat cu câteva lucrări ale ei din gama dantela reginelor, executate cu până la trei suveici în tehnica la modă atunci, frivolité sau  tatting. Premiat a fost scutecul de botez al viitorului rege Carol al II-lea, se spune că cea mai grozavă și complicată dantelă desenată și lucrată de Elisabeta. Dar a lucrat dantele și pentru iconostasul bisericii mănăstirii Sinaia, ortodoxă. Ținutele ei din partea a doua a vieții sunt bogat ornate cu frivolité.

A transformat Castelul Peleș de la Sinaia, proprietatea privată a familiei »📑, într-un important loc de promovare a meșteșugurilor populare românești. A patronat înființarea Societății Naționale de Cruce Roșie în anul 1876. În timpul războiului din 1877, Regina Elisabeta a înființat spitale și a cumpărat medicamente pentru răniții români, de atunci fiind numită mama răniților. A înființat Instituțiunea surorilor de caritate în 1879 formată din călugărițe și infirmiere ce îngrijeau bolnavii acasă și în spital, apoi  Societatea Regina Elisabeta care a ajutat mii de bolnavi săraci cu medicamente și asistență medicală.

Regina Elisabeta a creat un calup de burse pentru tinerii artiști talentați pe care îi primea chiar la Peleș. Pictorul Nicolae Grigorescu, compozitorul George Enescu școlarizat la Viena și Paris prin grija reginei și poetul Vasile Alecsandri au fost cei mai iubiți de regină și de soțul ei. Chiar și Elena Văcărescu, domnișoara sa de onoare a fost susținută mult timp, până când Carol I le-a despărțit căci, legendă sau adevăr, Dumnezeu știe, Elena a speculat puțin drama reginei lovită de pierderea fiicei și, prin false ședințe de spiritism, a dorit să influențeze căsătoria ei cu prințul Ferdinand. Dar Elena Văcărescu a lăsat o descriere a reginei care ne dovedește cât de avansată era prințesa germană pentru secolul în care trăia (E.V. a scris de altfel minunat și despre regina Maria »📑, rivala ei în dragoste):

„Pionieră în toate cele, Carmen Sylva era tunsă scurt pe vremea părului împletit și a cocurilor, iar când pleca în excursie, purta rochii deasupra genunchiului, scandalizându-le pe doamnele în rochii lungi, cu trena târâtă prin praful potecilor de munte ce părea să adreseze tainice reproșuri picioarelor ei perfecte, pe care se mulau jambierele.”… „De multă vreme mă preocupa regina, despre care se spunea adesea în prezența mea că e nebună. Românii le-au aplicat întotdeauna acest epitet femeilor extraordinare. În anii încorsetați de la sfârșitul secolului al XIX-lea, nu admirau la femei decât două lucruri: frivolitatea sau tăcerea. Or această „nebună” mă atrăgea tocmai pentru că era socotită ca atare.”

Regina a vrut să-l ajute și pe Eminescu, deși soțul ei regele nu-l agrea pentru jignirile aduse regalității dar acesta nu a fost de acord. Dar regina a lăsat o descriere de o rară profunzime a primei întâlniri cu poetul pe care l-a cunoscut prin intermediul prietenei ei, Mite Kremnitz:

Ne apărea neliniştit şi răvăşit, ca venit dintr-o altă lume; îmi amintea de Manfred şi de Faust, de chipurile palide şi răvăşite ale marilor romantici… Mi-a sărutat mâna, privindu-mă cu o privire potolită, dar pătrunzătoare, ce voia parca a-mi secătui spiritul, spre a rămâne pentru el un subiect de curiozitate sau interes, mă compătimi că nu cunoşteam îndeajuns Moldova sa natală. Privirile-i căutau departe, dincolo de ziduri… Trăsăturile feţei trădau oboseala unei tinereţi trăite fără bucurie. Degetele-i erau lungi şi îngheţate, gura foarte expresivă, cu buze fine, îi traducea toate emoţiile. Avea vocea răguşită, dar duioasă, ca a turturelelor toamna… Când i-am laudat versurile, a înălţat din umeri: «Versurile se desprind de noi ca frunzele moarte de copaci»”, a suspinat el….

În toată viața mea, el a rămas pentru mine imaginea Poetului însuși, nici a celui blestemat, nici a celui inspirat, ci a acelui poet aruncat dezorientat pe pământ, nemaiștiind cum să regăsească aici comorile pe care le poseda. (…) Mi-am dat foarte bine seama că din tot ce i-am oferit în timpul vizitei, ceașca de ceai pe care i-am servit-o eu însămi a fost singurul lucru care i-a făcut plăcere, ceva ce semăna cu sentimentul unui zeu servit de-o muritoare“, a notat regina.

Regina Elisabeta ar fi fost o excelentă promotoare de turism, pentru țara sa adoptivă. La inițiativa sa, turiștii din celebrul Orient Express puteau vizita Castelul Peleș sau să o întâlnească pe regină în gările regale Băneasa și Sinaia. Aici sau în alte locuri vindea cărți poștale cu desene proprii, prin care promova țara. Invita călătorii vestici să poposească pe plaiurile românești, scriind la reviste din Franța.

Și pe lângă înverșunarea cu care a promovat România, Carmen Sylva a avut un rol deosebit în emanciparea femeii române. Dar asta ar putea fi o altă poveste.

Regina Elisabeta a completat veniturile casei regale a României, cu bani câștigați din publicitate. Ea a fost prima femeie și cap încoronat din lume care apare într-o reclamă publicitară pentru o companie producătoare de mașini de scris, înainte de anul 1900. A avut inițial o ”Erika”, mașină grea, apoi o ”Fay Sholes” pe la 1896, faimoasă pentru că folosea, deja, tastatura ”QWERTY”, fiind realizată de celebra companie ”Remington-Sholes”. Directorul companiei americane Hammond vizitează casa regală la Peleș, convins fiind că o reclamă făcută de o regină de renumele Elisabetei este în folosul afacerii, și-i aduce cadou o mașină de scris portabilă, enorm de scumpă, după cum scrie presa vremii muuult mai scumpă decât o șaretă elegantă din Washington. ”Regina Elisabeta a României este una dintre cele dintâi persoane din lume pe la care trece o mașină de scris. E o analizează, ea dă verdicte”, aveau să scrie ziarele de peste ocean. Iar prețul reclamei era pe măsura reginei și femeii de cultură care o promova și care ocupa scaunul de prima doamnă a României sfârșitului de sec. XIX și început de sec. XX.

A avut un viciu despre care se spune că i-a fost de ajutor la masa de scris, fumatul. Ba chiar a acceptat ca pseudonimul ei să fie trecut pe o marcă de țigări și așa a apărut iarăși în presa străină de peste ocean. Probabil cugetările de mai jos au fost cizelate și cu ajutorul fuioarelor de nicotină și aranjate în cartea care s-a tipărit în 50 de ediții, în diverse limbi:

Cugetările unei regine

Ca să fii mare, trebuie ca persoana ta să dispară sub operă. / Carmen Sylva

După ce am citit această cugetare m-am întrebat, obsesiv: unde au dispărut primele doamne ale României, soțiile conducătorilor noștri, în ultimii 30 de ani?! Căci umblă vorba cum că În spate fiecărui bărbat de succes stă o femeie puternică. Concluzia mea după ce le-am constatat lipsa primelor doamne, ar fi că nu prea mai avem conducători de succes. Dar bărbați de succes?!

Cele două sute de pagini din Cugetările unei regine, scrise direct în franceză și publicate de Editura Calmann Levy, au avut un succes imens peste hotare, astfel că la doar un an de la publicare, în 1883, poetul francez laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1904, Frederic Mistral și școala sa literară au onorat-o pe regina României cu o diplomă de „Maître es Jeux” a Academiei de Arte Florale, se spune că cea mai veche academie literară din Europa (are cam 7 secole vechime): La reine de Roumanie, à laquelle de nombreux poètes dédient des compositions en langue d’oc, est déclarée Maître des Jeux floraux en 1883. Și Elisabeta, încurajată și de soțul ei, nu s-a oprit aici din a face cunoscută țara noastră. Aici ar fi de adăugat că regina a primit premiul la un an după ce poetul ei preferat, V. Alecsandri, care avea propriul apartament în Castelul Peleș »📑, fiind atunci și președintele senatului României, era elogiat în cadrul aceleiași academii pentru poezia Cântecul gintei latine.

În zilele acestea dramatice pentru Europa, una din cugetările reginei se adeverește:

Dumnezeu iartă – Natura niciodată!

Nu există decât o singură fericire: Datoria. Nu există decât o singură mângâiere: Munca. Nu găseşti decât o singură bucurie: Frumosul.

Cugetari si impresii - Carmen Sylva (regina Elisabeta)

Viața încercatului cuplu regal, Carol I și Elisabeta, îndurerați de moarte unicului copil dar care au rămas să-și trăiască durerea împreună, să se sfătuiască ades în taină pentru binele țării, se poate întrezări în cuvintele de mai jos, scrise de regină:

Omul este o vioară. În clipa în care i se rupe ultima coardă, ajunge a fi o bucată de lemn.

Ultima coardă a reginei Elisabeta s-a rupt în clipa morții regelui Carol I. Din acel moment și-a dorit intens moartea și se pare că a făcut tot posibilul ca viața să nu-i fie prea lungă, spunând mereu că vrea să ajungă lângă Carol, în cripta regală de la Curtea de Argeș. Divinitatea i-a îndeplinit rapid dorința iar urmașa ei, regina Maria, a cerut ca resturile pământești ale micuței prințese Maria, botezată în cultul ortodox pentru respectarea poporului român, cult diferit de al părinților ei, să fie aduse de la Cotroceni și îngropate alături de cei doi regi. Două regine străine care au adoptat și au fost adoptate de români, Elisabeta și Maria, același spirit:

Cometele și marile spirite lasă întotdeauna o dâră de lumină în care se agită puzderie de atomi.

Trebuie sa cunoști foarte bine oamenii, pentru a ajunge să ai curajul să fii doar, cu simplitate, tu însuți.

O adevărată mare doamnă are aceleași maniere în cabinetul ei de toaletă și în salon și aceeași politețe față de servitori, ca și față de invitați.

Modestia nu e o virtute, este umbra valorii.

În tinereţe roşim, în vârsta matură plângem, iar la bătrâneţe surâdem, la fiecare dată pentru aceleaşi pricini.

Viața: În tinerețe, ești ca un castel din timpuri străvechi, cu tainițe ascunse, temnițe ferecate, galerii misterioase, șanțuri și metereze. Mai târziu, ajungi a fi un hotel modern, măreț, strălucitor și elegant, ce nu e deschis decât pentru cei aleși. Iar spre sfârșit, te trezești a fi un han atotprimitor sau o piață deschisă sau, mai curând, un muzeu, o catedrală, dacă nu chiar un cimitir.

«Simplul adevăr» este mai complex ca o femeie.

Dragostea este aceea care creează lumea, şi tot ea o duce la pieire; dea Domnul ca tot dragostea să o judece, la sfârşitul veacurilor.

Există o bunătate care te respinge şi o răutate atrăgătoare.

Un singur cuvinţel dă valoare existenţei, cuvântul „pentru”. Bărbatul spune: „Pentru ce?”, femeia spune: „Pentru cine?”, iar copilul răspunde: „Pentru mine!”.

Fericirea e ca un ecou; îţi răspunde, dar nu vine.

O mamă e ca și Dumnezeu: o chemi la vreme de nevoie, o uiţi în ceasul desfătărilor.

În fiecare om clocoteşte un Prometeu, făuritor, răzvrătit şi martir.

Cea mai mare fericire, ca şi cea mai mare nenorocire, este aceea de a nu mai dori nimic.

Bărbatul răscumpără păcatul strămoşesc pe câmpul de luptă, femeia prin maternitate.

Cea ce deosebeşte pe om de animale este îndoiala.

Prietenia se răceşte atunci când unul este prea fericit, iar celălalt, prea nefericit.

Geniul este ca o sămânţă purtată de vânt, ce va să încolţească cine ştie unde, fără grija ţarinei care-l va hrăni.

Puritatea poate exista și fără candoare, dar candoarea nu poate exista fără puritate.

Regina Elisabeta n-a făcut politică decât între patru ochi, cu soțul ei Carol I căruia se spune că i-a fost o bună sfătuitoare. Regele rigid și singuratic a avut încredere în soția lui, cea care nu l-a dezamăgit decât o singură dată dar și atunci din dragoste față de Elena Văcărescu și viitorul rege Ferdinand Întregitorul. Dar se pare că Elisabeta a înțeles foarte bine această găselniță practicată și utilă doar speciei umane, politica:

Vocabularul politicii e foarte redus: cuvântul milă nu există în el, printre altele.

Și cât adevăr în cuvintele de mai jos, cât de actuale sunt, indiferent că este vorba de un rege, un împărat, țar, sultan sau doar un președinte:

Unui CONDUCĂTOR i se cere înainte de toate să înțeleagă vremea în care trăiește si să meargă cu dânsa. Cine nu procedează astfel și-a terminat repede menirea, și dacă nu e efectiv detronat, căci popoarele se feresc de acest procedeu, apoi în sufletul lor regele nu mai există. Trec pur și simplu peste dânsul; el însuși se consideră victimă fiindcă nu-și dă seama că n-a înțeles poporul și nevoile sale, fiindcă nu pricepe că n-a putut, sau n-a vrut să știe ceea ce poporul său vroia să-l învețe.
Căci popoarele sunt ca și copiii, fără a-și da seama, ei sunt cei mai de seamă și mai buni educatori ai părinților și poporul poate foarte bine să fie educatorul domnitorului său, dacă amândoi sunt deopotrivă de serioși și conștiincioși.

Nu ni se iartă nici înzestrările, nici succesele, nici prieteniile, nici căsnicia, nici averea; abia moartea ni se iartă, dacă ni se iartă și ea.

Pana scriitorului aduce mai multă mângâiere decât religia şi chinuieşte mai dibaci decât Inchiziţia.

Răbdarea nu e pasivă. Dimpotrivă, este activă. Concentrează puterea.

Suntem mult prea repezi cu două cuvinte: «întotdeauna» și «niciodată». Nimic nu este pentru întotdeauna pe pământ și nimic nu este niciodată.

Ce este noblețea? Cele mai mărețe gânduri pot locui în cea mai amărâtă înfățișare, sub fața de maimuță a unui erudit, iar cele mai josnice înclinații și slăbiciuni într-o înfățișare regească. Noblețea este cu totul independentă de rațiune și educație. Un om poate avea cele mai fine maniere și să fie filistin, pe când celălalt își pune picioarele pe masă și este în întregime un prinț.

Cuvintele de mai jos cred că le-aș putea alege ca preferate. Nu mai departe decât ieri cineva spunea că tot mai mulți oameni din întreaga lume preferă credința fără preoți și pastori, adoptă ruga în intimitatea casei sau naturii, în taină, direct către Divinitate, sătui de necinstea multor așa ziși slujitori ai Domnului. Cu greu poți găsi astăzi un preot cu har, care să slujească cu inima curată. Despre moda hainelor azi, în sec. XXI, atât la femei cât și la bărbați, e greu de comentat. Așa că aleg aceste cuvinte ale primei regine a României, drept cele care m-au marcat cel mai mult azi:

Mereu am spus asta: moda este făcută pentru femeile fără gust, eticheta pentru oamenii fără educație, biserica pentru cei fără credință, rutina pentru toți cei lipsiți de imaginație și de elan.

SemnaturaElisabeta.jpg

2 gânduri despre „Carmen Sylva, „Ţi-aduci aminte?!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.