“Povestiri despre epidemii și vaccinuri”

Cei care nu-și amintesc trecutul sunt condamnați să îl repete.

Santayana

 Povestiri despre epidemii si vaccinuri,  o  carte peste care am dat de curând și pe care o consider extrem de bună dacă e citită cu atenție în situația de azi, a noastră și a lumii, pandemia. O recomand în egală măsură vaccinaților și antivacciniștilor, dar mai ales ultimilor. Primilor doar pentru a le confirma că au ales binele și pentru îmbogățirea culturii lor generale, antivacciniștilor pentru adâncă cugetare. Editura Humanitas, fragment din prezentare:

Vaccinurile sunt prima armă eficace în lupta cu bolile molipsitoare. Paradoxal, au devenit o victimă a propriului succes. Într-o epocă ferită de marile epidemii ale trecutului, vaccinurile au devenit ținta favorită a amatorilor de conspirații și a emițătorilor de fake news. Iar cei care nu pot să-și amintească trecutul sunt condamnați să îl repete.

O lungă lecție de istorie antică și medievală, apoi o trecere prin lumea modernă, o interesantă prezentare a războaielor  dintre om și armatele dușmanilor invizibili – bacterii, virusuri, prioni – o carte care se încheie trist și ne arată că evoluția este deseori autodistrugere. Lipsa culturii, credința că omul este ființa supremă care are doar drepturi, încrederea doar în știrile mass-media și politicieni corupți, chiar în medici corupți, naște drame, moarte. Vaccine Roulette, anul 1982, apoi grupurile numeroase de antivaccinisti, create de multe ori de avocați dar permanent conduse de aceștia, au forțat mâna guvernelor lumii să introducă clauze speciale în legile vaccinării. Clauze care nu sunt benefice omului mărunt dar aduc sume importante în conturile celor care conduc masele naive. Studiile științifice erau și sunt ocolite. Banul, despăgubirile pretinse la recomandarea avocaților, toate au luat mințile oamenilor naivi. Culmea, cum spune autorul cărții, de cele mai multe ori acești naivi sunt intelectuali. Incredibil cum antivacciniștii au dus la creșterea prețului vaccinurilor, chiar la dispariția unora. Și implicit la explozia bolilor! Dar cine să priceapă că antivacciniștii conducători, de cele mai multe ori vaccinați pe ascuns, câștigau milioane, chiar miliarde din lupta lor criminală?

Dacă despre multe chestii aveam cunoștință, citisem de-a lungul anilor, un capitol m-a surprins în mod deosebit: Boala canibalilor. Interesant. Altul m-a distrat teribil: Când te lovește koro! Mi-am imaginat scenele incredibile din spitalele singaporeze unde bărbații se prezentau la camerele de gardă, având propriul organ sexual bine ancorat cu un lănțișor, prins cu un clește de rufe 😣 sau cine știe ce alte metode deloc plăcute, doar de teama de a nu le dispărea acesta în propria burtă căci mâncaseră carne de porc …. vaccinat împotriva pestei! Care porc tocmai murise după ce penisul lui a dispărut misterios! Că au fost și femei care sufereau de koro, ei bine, da! Ce le dispărea? Citiți singuri și vă distrați. Sau plângeți.

Cartea își începe fiecare capitol cu o mică poveste adevărată. O chestie din filme, din cărți polițiste, întâmplări istorice sau chiar actuale. M-am amuzat iarăși citind pățania spărgătorului de bancă, anul 1995, care s-a dat cu suc de lămâie pentru a deveni invizibil, precum scrisul cu cerneala simpatică, cum a văzut el într-un film. Ba omul a verificat procedura făcându-și chiar un selfie. Culmea, nu a apărut nimic în poză pentru că nu știa să folosească aparatul foto! 

M-am oprit puțin mai mult asupra unui mic capitol, Meșteșugul vaccinarisitului în Principatele Române. Încă mă întreb ce părere are biserica română actuală că în prima jumătate a sec. XIX, un domnitor român a dat ordin ca absolvenții seminariilor teologice să nu fie hirotonisiți dacă nu învață meșteșugul vaccinarisitului, tocmai pentru a suplini lipsa medicilor din parohiile lor, cei responsabili cu vaccinarea populației! 

După ce am citit cartea. știu că mă voi întoarce să recitesc în liniște ce mă interesează. Căci, așa cum spune autorul cărții,  Alexandru Toma Pătrascu

… este o carte despre epidemii și vaccinuri, despre Louis Pasteur și Robert Koch, despre bacterii și viruși. Este, de fapt, o carte de povești, dar sunt povești reale, destinate adulților. În loc de zâne și dragoni, de vrăji și poțiuni magice, veți întâlni medici în lupta cu epidemiile și vaccinuri bazate pe știință.

Vă recomand această carte, cum am spus este o lecție fantastică de istorie și viață. Cum o recomandă una din edituri, este o călătorie de-a lungul secolelor, de la descoperirea microbilor la îmblânzirea lor, și ne povestește despre primele microscoape, despre teoria germenilor și despre descifrarea misterelor sistemului imunitar. O călătorie la finalul căreia înțelegem cum funcționează știința și de ce trebuie să avem încredere în ea.

Este ușor de citit pentru că este scrisă pe înțelesul celor mai mulți dintre noi, așa cum o recomandă și categoria în care este încadrată, Medicină pentru toți. Nu necesită pregătire medicală pentru a o citi, este accesibilă oricui are mintea deschisă și minime cunoștințe de biologie și istorie, chiar doar liceale. A apărut anul trecut la editura Humanitas

Se găsește de cumpărat la prețuri de până la maxim 37 lei sau ca ebook la prețuri mai mici. Sub orice formă o doriți, cu miros de hârtie sau butonând telefonul vostru deștept, merită banii și timpul pentru citit. Și azi, în plină pandemie, cugetați puțin la ce a spus controversatul Darwin acum mai mult de un secol:

Ignoranța dă naștere încrederii mai des decât cunoașterea!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.