Luminațiile aprind Ardealul

Esenţa lumânării nu este ceara care lasă urme, ci Lumina.

Antoine de Saint-Exupery

Un titlu de articol preluat de la alții acum câțiva ani, în stilul gazetăresc de astăzi dar deloc nou, mi-a readus amintiri faine despre viața din Ardeal: Se aprinde Ardealul! La prima vedere te poți întreba cu spaimă ce se întâmplă acolo, știind că a fost și este un tărâm al dorințelor, mereu pus într-un anume cui al cătării, de la romani și până dincolo de noi. După o secundă de mirare, m-am luminat căci la fiecare început de noiembrie se aprind cimitirele ardelenilor și bănățenilor, într-o frumoasă comemorare a morților, obicei catolic dar preluat acolo și de ortodocși și din câte știu eu și de alte culte:

Luminația

Luminația, specifică nopții de 1 spre 2 noiembrie, este comemorarea răposaților din fiecare familie, atunci când rudele, după ce au curățat mormintele și au reparat si vopsit crucile dacă e nevoie, aduc flori, de preferat tufănici și crizanteme, coronițe de brad, colăcei, dulciuri de obicei de casă, apă, palinca sau vin pe care le pun pe tot mormântul, apoi aprind lumânări și candele. În unele zone e interzis să aduci băuturi alcoolice, doar apă. Ori să oferi întâi o mâncare caldă și apoi băuturi alcoolice. Stau o vreme acolo, povestind între ei despre viața lor de zi cu zi, despre prietenii și rudele mortului îngropat acolo, tradiția cerând să se amintească numai faptele bune. Eu am perceput aceasta seară ca pe o șezătoare cu specific aparte, căci, tot după tradiție, nu se bocește, doar se vorbește cu sufletele răposaților, aceștia fiind astfel „informați” despre ce se petrece in urma lor; se fac rugăciuni, sunt permise glume decente iar copiii se joacă printre morminte.

Lumânările ce se aprind pe morminte și de la care s-a dat numele sărbătorii – nu o găsiți in calendarul ortodox – au semnificația de scara de la om la Dumnezeu sau a unei căi cu doua sensuri, între lumea divină și lumea oamenilor, între cer și pământ. Se zice ca la 1 noiembrie porțile Tărâmului Umbrelor sau al Lumii de Dincolo se deschid, morții ies printre cei vii și umblă pe mijlocul drumului, nevăzuți de ochi omenești și de aceea este obiceiul să se meargă doar pe margini: „lumânările aprinse se pun ca să aibă mortul vedere în ceie lume” spunea într-o revistă etnologul Csziszar Corina. De aceea se obișnuiește să se pună lumina la cimitirele părăsite, să nu se supere morții! În sate se fac încă strigături sau se cântă de către femei : „... Si mai zina pe la prunci / Ca noi cu drag te-asteptam / Cu cina si cu lumina / Si cu dor de la inima” (zina, adica vino). În puține sate există obiceiul de a ridica un paos, termen pe care l-am întâlnit și la un eveniment nefericit in Baia Mare, adică de a face o slujbă de pomenire a morților; în unele sate pe familii, în altele o slujbă comună la poarta cimitirului, când se aduc de cei vii câte un colac de grâu, echivalentul colivei din sud, o sticlă de vin roșu și trei lumânări. Muzeografi etnologi, în pliantele de la muzee, conferințe și lucrări publicate, descriu acest ceremonial în multe din regiunile cunoscute ale Maramureșului în special. Doamna Ciocan povestea obiceiul din Tara Lăpușului, unde simbolul mortului este redat de un stâlp sculptat, uneori în formă umană și în vârful căruia se atârnau colacii, fapt ce împiedică morții să devină strigoi. Alții pun un tacâm în plus la masa de seară sau cei săraci pun pe pervaz o cană cu apă, o bucată de pâine și o lumânare aprinsă, astfel ca sufletul care venea să-și vadă familia să se odihnească și să știe că nu e uitat de cei vii. Un obicei aparte este la momârlani, cei ce-și îngropau morții pe pământurile proprii din jurul casei, căci aceștia împodobesc crucile cu panglici colorate și flori, apoi seara beau țuica la morminte, nu înainte de a da și mortului, adică libațiile moștenite de la romani, ritual păgân care se practică și azi, chiar de oameni cu o oarecare cultură.

Luminația, cunoscută drept Ziua Morților, se suprapune oarecum Moșilor de Toamnă, de fapt tot o sărbătoare păgână, întâlnită la multe popoare – chiar numele de moș se pare că e de origine tracă. Sărbătoarea a fost preluată discret de biserica ce recomanda pomeniri ale morților. Și Luminația are un corespondent în sudul României, focurile de Sumedru »📜.

Trecut și prezent

Sărbătoarea Tuturor Sfinților cunoscuți și necunoscuți s-a oficiat prima dată de Biserica din Antiohia în sec. IV, în prima duminică după Coborârea Duhului Sfânt, ocrotitorul martirilor creștini. Apoi Biserica din Roma a adoptat această sărbătoare în secolul al VI-lea iar un secol mai târziu, papa Bonifaciu al IV-lea a fixat data sărbătorii la 13 mai, ziua în care Panteonul tuturor zeilor romani, transformat în biserică creştină, a fost sfințit sub patronajul Fecioarei şi tuturor martirilor, cu numele Sfânta Maria între martiri. Fastuoasele slujbe din ziua de 13 mai se terminau cu petale de trandafiri sângerii aruncate peste credincioși din înălțimea imensei cupole. În sec. IX, mai exact în anul 835, sărbătoarea martirilor a fost impusă tuturor bisericilor apusene de papa Grigore al IV-lea, el mutând celebrarea la 1 noiembrie. Așa a rămas până azi. Motivele schimbării sunt mai multe în motivațiile bisericii, unele par credibile (culesul viilor și obținerea vinului roșu, adică sângele lui Hristos, culegerea recoltelor și deci mai multă hrană pentru pelerinii care se înghesuiau să adune cât mai multe petale de trandafiri) dar ce nu se spune este că biserica în acea perioadă încerca să interzică serbările păgâne în Europa creștinată, așa că s-a pliat exact pe vechile sărbători ale morților. Astăzi Luminațiile se petrec în toată Europa catolică, chiar și pe alte continente. Un obicei deosebit este în Lituania unde tradiția cere să se facă statui din paie uscate, fiecare familie după ocupațiile avute. Acestea se ard în noaptea dintre cele două sărbători.

Ziua tuturor sfinților martiri ai creștinătății în calendarele catolic și romano-catolic, este la 1 noiembrie. Citeam pe undeva că ar fi cam 7000 de sfinți catolici! Pe 2 noiembrie, în calendarele romano-catolice este Ziua Morților sau Ziua Tuturor Sufletelor aleasă la început de mileniu IV, tot de un Papă. Catolicii cred că unele suflete nu ajung direct în Rai sau Iad, ci în Purgatoriu, acolo unde mai au o șansă să le fie iertate păcatele. Pentru a-i ajuta cei vii trebuie să se roage în biserici pentru iertarea păcatelor lor măcar opt zile după Ziua Tuturor Sfinților.

Ziua Tuturor Sfinților este cu cruce roșie în calendare și în multe țări catolice este o zi liberă. Ziua Morților este o zi obișnuită.

Din combinația acestor sărbători creștine cu vechile ritualuri păgâne, s-a născut Luminația, frumoasă acolo unde se păstrează nealterată. Din păcate, de ceva ani, din cauza nesiguranței pe străzi, luminile se aprind de fapt în plină zi când, după credințele strămoșești, păgâne, sufletele răposaților nu ies…

Și nu uitați un vechi obicei al catolicilor, aproape de dispariție: cei ce nu au nume de sfinți, își sărbătoresc astăzi ziua numelui. Iar dacă citiți în calendarul nostru ortodox, vedeți că 1 noiembrie este ziua Sfinților doctori fără de arginți Cosma și Damian, adică în popor ziua Cosmodim în Transilvania și Vrăcel în Muntenia, reprezentat ca un bătrân cu plete albe. Străbunicii îl numeau și Promorar, pentru că aducea promoroacă și zăpadă. Acest bătrân, indiferent cum e numit, poartă un bâț cu un săculeț plin cu plante de leac, cu care atinge bolnavii credincioși în sfintele taine ale ortodoxiei și naturii.

Luminația se aseamănă cu o sărbătoare celtic, veche de peste 2000 de ani, Samhain, ziua când celții sărbătoreau oarecum anul nou, de fapt trecerea dintre cele două anotimpuri, vara și iarna, pe care le asemuiau vieții și morții și când stăpânul tenebrelor, zeul Anwinn trebuia îmbunat cu foc și ofrande. Cine a fost Anwinn și cum a ajuns el până la noi, citiți noaptea, când se aprind legende, se deschid pungile (cardurile) cu bani ale americanilor si zarafi deștepți transformă un voievod român, Vlad Țepeș, în Dracula. Căci până la urmă Halloween despre care am povestit deja »📜, a ajuns dintr-o sărbătoare doar un spectacol comercial pentru noi. Pe când Luminația, chiar așa cum o sărbătoresc și ortodocșii din Ardeal, la altă dată decât românii din sud și cu tot păgânismul de la origini, este o formă de a ne respecta morții, de a aduce simbolic, în toamnă, o altă sâmbătă a lui Lazar. Este și un repetabil memento mori.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.