….ziua în care istoria şi-a pierdut memoria….  Joel Levy în Istorii pierdute

Așa scria J. Levy în Istorii pierdute. Și pe bună dreptate. Ziua când papirusurile bibliotecii alexandrine au dispărut în flăcări ori altfel, omenirea civilizată și-a pierdut memoria, stima, bagajul a aproape tot ce făptuise până atunci partea misterioasă a omului, inteligența. Desigur că luată așa cum o știm ori o bănuim astăzi, aceea nu a fost nici prima și nici ultima zi din istoria omenirii când ne-am distrus singuri marile realizări. Chiar și în mileniul actual sunt astfel de fapte. Și din păcate toate astea s-au și se întâmplat sub conducerea religiilor, a tuturor marilor religii ale lumii și nu a unor culte obscure. Cel mai discutat caz de ardere a memoriei scrise este Biblioteca din Alexandria, locul unde niște minți iscusite au reușit să strângă, prin plată ori/și vicleșug, însemnatele opere literare și științifice ale lumii cunoscute atunci. 

Alexandria, orașul egiptean de azi, este unul dintre orașele (32, se zice), fondate de marele strateg militar macedonean Alexandru cel Mare, după ocuparea teritoriilor locuite de persani în 332 î.Hr. Într-o lucrare veche legenda spune că imediat după victorie, Alexandru l-a visat pe Homer și așa a ajuns să viziteze  insula Pharos. Apoi ar fi schițat singur un oraș cu străzi largi ce se întretaie în unghi de 90°, schiță necesară nu doar locuirii civilizate, ci și scopurilor militare. 

Orașul început în timpul domniei lui înflorește după moarte sa din anul 323 î.Hr. când unul dintre generalii săi, se spune cel mai bun, macedoneanul devenit apoi Ptolemeu I Soter (Salvatorul), preia conducerea Egiptului,  se autointitulează faraon și așa a apărut dinastia Ptolemeilor ce avea să-și găsească sfârșitul trei secole mai târziu, la moarte Cleopatrei.

Ca o completare, Ptolemeu I, foarte apropiat și foarte fidel marelui Alexandru, se zice că ar fi chiar fiul lui Filip al II-lea dintr-o relație neoficială, deci ar fi frate vitreg cu cel ce a cucerit o mare parte din lume. Și tot ca o completare, istoricii adevărați încă discută dacă macedonenii erau greci. Concluzia multora este departe de ceea ce pretind grecii iar istoria o dovedește din plin. Dacă dinastia Ptolemeilor de origine pelasgo-tracică și-a dorit și a reușit pentru doar câteva generații să implementeze marea cultură greacă în Egipt și alte ținuturi, iată că și Grecia de-a lungul secolelor a dorit ca istoria ei să fie legată și de realizările impresionante ale marelui Alexandru Macedon, chiar de tatăl său, barbarul macedonean Filip al II-lea. De aceea mă voi referi aici la Ptolemei doar ca macedoneni. Dacă vă puneți ambiția la încercare și dacă săpați adânc în subteranele istoriei, dincolo de simpla ei cronologie, veți ști că nu exagerez și că Alexandru cel Mare și primii Ptolemei au fost mai mult traci și pelasgi în suflet și mai ales în ADN (😉) dar fascinați de cultura greacă, pe care și-au propus să o folosească și răspândească în lume, în scopuri politice în principal! Primul imperiu macedonean a unit în granițele sale marile orașe-stat grecești cucerite, formând un stat unitar cu conducere tot macedoneană! Să dăm totuși Caesarului ce-i aparține, indiferent de iubirile noastre turistice. Și eu sunt o mare iubitoare de Grecia, cea de azi!

Ptolemeu I a ridicat orașul Alexandria în rândul celor mai bogate cetăți ale lumii, dorința lui fiind de a candida cultural cu Atena, ba chiar să o depășească.  S-a înconjurat de învățați renumiți ai culturii grecești și nu numai, astfel că la sfatul lui  Demetrios din Phalerum,  filosof și fost  tiran al Atenei între 317-307 î.e.n., începe construcția unei biblioteci regale, după moda bibliotecilor private grecești, ce avea să rămână în istorie drept Biblioteca din Alexandria.  (Demetrios este primul custode al bibliotecii și moare în 282 î.Hr, după ce este exilat de urmașul lui Ptolemeu I. Și zâmbiți vă rog, dl. H. D. Oprea, un bun cunoscător al istoriei lumii, spune că Demetrios a fost primul atenian care și-ar fi decolorat părul cu… apă oxigenată! O, tempora! O, mores!🤔😅 Doar că și chimia are istoria ei iar apa oxigenată se naște fix în sec. XIX după Hristos 😁, adică acum două secole!). 

Ideea lui Ptolemeu legată de înființarea unei biblioteci era de a aduce marea cultură a Greciei peste cea persană și egipteană, așa cum începuse Alexandru. Visul, se spune, era de a aduna „cărţile tuturor popoarelor de pe pământ“ și de a le traduce în greacă. De admirat că în acea epocă ideea a fost că cei care dețin supremația în cultură și nu doar în arta militară, dețin puterea politică asupra lumii. Astfel că alături de Templul Muzelor, Mouseion, o clădire ca un templu dotat cu altare și chiar un preot, dedicată celor nouă fiice ale lui Zeus și Mnemosyne care au fost considerate patroni ai artelor, se ridică această bibliotecă, necesară mai ales academiei înființate  tot din ordinul lui Ptolemeu I, unde învățații puteau discuta despre matematică, medicină, literatură, astronomie și astrologie, filozofie, etc. O parte dintre învățați, cam 50 spun unele scrieri vechi, erau plătiți din banii Ptolemeilor pentru a sta în acest complex al culturii, Muzeu-Bibliotecă-Universitate. Aici aveau masa asigurată, săli de lectură, spații de plimbare într-o grădină botanică și chiar una zoologică, condiții pentru a-și aduce familiile ce erau întreținute tot din vistieria regală. Conform informațiilor ce au trecut testul timpului, se spune că în vremea lui Ptolemeu al II-lea numărul învățaților ce stăteau aici gratis alături de propriile familii, s-ar fi ridicat la o sută!

„Biblioteca  viselor„

Marea bibliotecă regală

Totuși despre înființarea acestei biblioteci, istoricii nu au nici azi informații clare. Încă nu este foarte sigur dacă a fost înființată de Ptolemeu I Soter ori de fiul lui ce i-a urmat la domnie, Ptolemeu al II-lea Philadelphos (iubitorul de frați). Nici cât adevăr este că aducerea pe căi nu tocmai ortodoxe a operelor originale ale marilor gânditori greci s-a făcut în timpul domniei lui Ptolemeu al III-lea Euergetes (Binecuvântatul) și că ultimul care a contribuit la îmbogățirea patrimoniului a fost Ptolemeu al IV-lea Philopator (iubitorul de tată), deși se mai spune că tot de la acesta a început și decăderea Egiptului. De asemenea nu se știe câte suluri/papirusuri avea când a fost distrusă. Datele istoricilor sunt între 200.000 și 700.000, suluri mixte/symmigeis și neamestecate/amigeis.  Mixte, adică papirusuri ce conțineau texte de la autori diferiți. Dar în secolul nostru, Roger Bagnall în studiul său destul de amănunțit, socotind numărul de cuvinte ce ar încăpea pe un sul de papirus, numărul foarte aproximativ al lucrărilor pe care le putea scrie în condițiile de atunci un învățat și numărul autorilor antichității, ajunge la concluzia că biblioteca nu putea avea mai mult de 10.000-15.000 de suluri! Vine și cu un argument fizic: în zona unde se crede că a existat clădirea bibliotecii alexandrine, s-a descoperit în sec. XIX un bloc de granit de 19.5/23 cm, cu o adâncitură de 8 cm (artefact expus la un muzeu vienez), care, potrivit inscripțiilor, depozita 3-4 suluri de papirus! Istoricii au apreciat că dacă biblioteca ar fi deținut 500.000 suluri, avea nevoie de 166 667 astfel de blocuri, ceea ce era imposibil! Alți specialiști spun că sulurile erau păstrate în coșuri din material vegetal. Oricum spațiul necesar sutelor de mii de papirusuri ar fi fost imens. Care este adevărul? Probabil va fi un veșnic mister! Pentru că nu s-a mai găsit un alt container de același fel!

Există tot felul de informații oarecum verificate dar și multe, foarte multe legende despre felul cum se adunau manuscrisele în acea bibliotecă. Dacă aș începe cu perioada târzie, sfârșitul dinastiei macedonene, avem legenda care susține că atunci când Marc Antoniu a cucerit orașul Pergamo, ar fi luat ca pradă de război și ar fi dăruit majoritatea sulurile bibliotecii de acolo, se zice a doua ca mărime în lumea antică, iubitei sale Cleopatra, regina care încheia istoria dinastiei presupusă  din sângele lui Filip al II-lea al Macedoniei. Se spune că acea bibliotecă avea un fond imens, 200.000 (alții zic 400.000) de suluri  arhivate pe rafturi, potrivit lui Plutarh, majoritatea din pergament! Și culmea, ce a rămas din ea după prada de război a romanilor, a fost trecut prin foc de creștini! 

Despre organizatorii legendarei biblioteci alexandrine, există câteva scrieri. Unul, primul,  ar fi fost Demetrios dar el era și mare preot al lui Serapis. Așa că istoricii spun că sunt cunoscuți primii bibliotecari, unul fiind Eratostene din Cyrene, Eratosthenes cunoscut de noi, matematician, geograf și filozof, cel care a preluat ideea înaintașului său Callimachus, considerat părintele bibliografiei și a întocmit  primul catalog de bibliotecă, tetagmenos epi teis megaleis bibliothekeis, adică schema marilor rafturi cu cărți. Sistemul s-a numit Pinakes (de la pinax, tabletă, tablou din lemn, ceramică ori marmură acoperit cu ceară pentru a putea fi scris ușor) și a fost folosit foarte multe secole în mari biblioteci ale lumii. Începând cu acești organizatori, sulurile au fost grupate în coșuri ori lăcașuri după secțiuni, numele autorului și subiecte. Fiecare lăcaș cu suluri avea în față o tăbliță pe care era notat fiecare sul de papirus, numele autorului și al tatălui acestuia, pregătirea intelectuală, tema și ce alte lucrări a mai scris, un mic rezumat al lucrării și, interesant, păreri despre autenticitatea informațiilor date de autor. Printre ele se spune că un loc aparte ocupau operele lui Aristotel, marele mentor al lui Alexandru cel Mare. Aristotel, după moartea marelui său elev este alungat din Atena (Aristotel era de fapt macedonean iar grecii și macedonenii au avut mereu de împărțit câte ceva, chiar și azi) și a murit după un an. Biblioteca sa vastă din care o parte moștenită de la profesorul său Platon, spun legendele, a fost vândută de câteva ori până a fost cumpărată pe bani grei de Ptolemei pentru biblioteca alexandrină.

 Ar fi păcat să nu amintim de Aristofan al Bizanțului (nu Aristofan dramaturgul),  bibliotecar în perioada domniei lui Ptolemeu al IV-lea Philopator; el a vrut să renunțe la postul său de bibliotecar dar faraonul l-a închis pe viață, de teamă că acesta își va duce cunoștințele și secretele bibliotecii alexandrine celei din Pergam! Meritele lui, printre altele, constau în schimbarea pronunției, uniformizarea limbii grecești în statele ocupate și unde aceasta a fost impusă, devenind lingua franca; apoi a creat primele semne de punctuație, gen punct și virgulă, virgulă, paranteze, etc. De asemeni ca bibliotecar a refăcut pinakes, creând un nou catalog, Canonul Alexandriei, în care a introdus liste cu autorii sulurilor din bibliotecă după felul poeziei (comică, tragică, epică), istorici, oratori, filozofi, adică cei pe care îi considerau cei mai buni. Specialiștii susțin că în felul acesta s-au pierdut nume și opere de scriitori care nu dețineau perfecțiunea tehnicii scrisului dar aveau idei ce nu s-ar fi mai regăsit în operele anticilor. Posibil, nimeni nu poate confirma ori infirma!

Se știe că ultimul conducător al marii biblioteci a fost Theon din Alexandria, tatăl celebrei Hypatia, cea ucisă de un grup de fanatici creștini, parabalanii, prin jupuirea pielii cât ea era încă vie.

Dorința de a impune cultura greacă de către o familie macedoneană ajunsă la putere în țara faraonilor, țară deținătoare a unei culturi multimilenare, a generat numeroase legende. Unele se pare că au în spate adevăruri, cum ar fi cea în care se zice că Ptolemeu al III-lea Euergetes ar fi dat un ordin ca în porturi orice corabie să fie verificată iar papirusurile originale să fie împrumutate pentru a fi traduse în greacă și copiate, deținătorii primind apoi niște copii bine lucrate! Unii istorici au numit acele suluri fondul navelor. Ba chiar și opere împrumutate oficial din Atena, au fost confiscate și date în schimb copii! Era vorba despre operele lui Eschil, Sofocle și Euripide. Un scandal din cât se spune care s-a rezolvat cu mulți… bani dar originalele au rămas la Ptolemei. Alții spun că acele originale s-au obținut în schimbul grâului egiptean, într-un an de mare foamete pentru Atena, când aceasta n-a avut de ales. Cultura greacă a susținut stomacul, viața! Totul făcut de acea familie care n-a respectat nici testamentul lui Alexandru cel Mare de a fi înmormântat în sanctuarul lui Amon din oaza lui Syva, nici măcar pe cea a altor conducători de al aduce alături de familia regală macedoneană la Aegae/Aigai (am povestit vizita mea acolo, citiți » 📝 despre muzeul mormintelor regale macedonene) și l-au adus la Alexandria pentru a mări faima acestui oraș (mausoleul a dispărut misterios se pare  în sec. II d.Hr.).

O altă legendă cu ceva miez istoric, spune că Ptolemeu al II-lea și-a dorit mult să citească și dețină cărțile sacre ale evreilor dar traduse în limba greacă. Pentru că nu a găsit traducători buni, a apelat la conducătorii evrei. Aceștia au acceptat să-i trimită 70-72 de traducători în schimbul a 100.000 evrei prizonieri. Reproduc dintr-o carte despre care voi povesti curând: Ptolemeu și-a primit tălmăcitorii, 72 la număr, câte 7 din fiecare trib, traducători ce ar fi terminat lucrarea în 72 de zile! Fiecare traducător a lucrat separat dar la final toate traducerile erau, miraculos, identice… Prizonierii evrei au primit libertatea iar marea bibliotecă, traducerea. Aceasta a devenit cunoscută, în cinstea traducătorilor, ca Septuaginta / Șaptezeci.

De fapt Septuaginta de atunci se referea doar la Tora/ Cele Cinci Cărți ale lui Moise. De altfel n-au fost singurele opere religioase traduse. Și asta pentru că primii faraoni macedoneni au înțeles că pentru a stăpâni bine un popor, trebuie să-i cunoști și să-i respecți religia proprie și tradițiile! Așa că au tradus în greacă tot ce ținea de scrierile religioase ale Egiptului și popoarelor subjugate. Și pentru Egipt chiar au pus în practică cutumele religioase locale!

Serapeum

O dovadă clară, palpabilă, nu doar cuvinte pe papirusuri și pergamente, nu avem despre existența marii biblioteci regale. Doar că în Alexandria ptolemeică ea n-a fost singura bibliotecă mare. Mai era un templu închinat unui zeu hibrid babilonian-greco-egiptean, Serapis, cult și zeu creat de Ptolemeu I Soter. Acesta a fost inițial zeul protector al Alexandriei. Apoi și al dinastiei macedonene, așa cum reiese din puținele texte rămase de la Plutarh și Tacitus. Cum a apărut însă, ce zeități vechi se uneau sub acest nou zeu, încă nu e foarte clar dar obiceiul creării unei zeități hibride era vechi. Există doar legenda unui vis (oare de ce nu mă mir când e vorba de visele din toate marile religii? 🤔) pe care l-ar fi avut Ptolemeu I. Sau, cum spunea autoarea unei cărți interesante, Serapis era un amalgam … creat intenționat pentru a aduce armonia între neamurile  amestecate din Alexandria, făcându-le mai curând să se roage împreună decât să se încaiere. Serapis a fost creat dintr-un amestec al zeilor egipteni Osiris și Apis, Osirapis, cu zeul grec Zeus, plus un zeu babilonian, cum susțin puțini istorici dar și Asklepios și Dyonisos. Prin crearea acestui melanj, spune o Enciclopedie, zeul hibrid devine stăpânul a tot ceea ce omul cunoaște ori presupune că există: lumea morților lui Hades, lumea pământeană dar și lumea cerurilor, adică lăcașele marilor zei greci și romani. Istoricii spun că este singura zeitate cunoscută până azi, creată oficial de ceea ce pare o comisie formată din Ptolemeu I, preotul și istoricul egiptean Manethon zis „mult-iubit de Toth” sau „care deţine adevărul lui Toth”, Demetrios din Phalerum și un conducător al unui cult al misterelor. O mișcare politică cu bătaie lungă, dacă vreți chiar chiar până azi când unii regi creștini încă se folosesc de pius, felix, invictus (regele este pios, este fericit că primește protecția divină și din acest motiv este de neînvins).

Dar legat de lumea bibliotecilor, ce ne interesează în acest moment, este clădirea despre care se spune că era fabuloasă ca arhitectură, Templul Serapeum, serapeionul. Avea statuia zeului din lemn scump, îmbrăcată în foiță de aur și multe pietre prețioase. Aici a fost cel mai mare templu al lui Searapis: statuia lucrată din lemn scump îl reprezenta îmbrăcat bogat, cu barbă în stil grecesc, mâna dreaptă sprijinindu-se pe Cerber (câinele cu trei capete care păzește poarta lumii interlope), în stânga ținea un sceptru ridicat precum statuile lui Zeus, simbolul puterii depline iar la picioare avea un șarpe. Câtă putere avea acest zeu hibrid? Ei bine, în jurul templului era un sanatoriu ce vindeca miraculos orice boală (cât se aseamănă religiile!) și statuete cu el s-au descoperit și pe teritoriul țării noastre.

Ce era mult mai interesant, templul avea, se zice, 18 camere în care se depozitau, spun unele surse, sulurile de papirus și pergament ce erau clasate pe domenii de activitate. Dacă ar fi să credem ce s-a scris până azi, ar fi fost acolo peste 40.000 de suluri! Și ce era mai important pentru oameni, se pare că acest fond de carte, ar fi fost prima bibliotecă publică din lume, la ea având acces oamenii simpli, alături de cei plătiți special de dinastia conducătoare să copieze și studieze aceste suluri. Despre această bibliotecă mărturie stau scrierile episcopului Salaminei, Epifanie care, într-o lucrare despre erezii, amintea biblioteca templului care ar fi fost făcută după distrugerea celei mari. Deși nu există date sigure despre anul înființării bibliotecii din Serapeum, sunt scrieri ce nu pot fi verificate cum că aceasta s-ar datora lui Ptolemeu al III-lea.

Cine a distrus biblioteca?

Și totuși cine a distrus marea bibliotecă de n-a rămas din ea nici măcar o urmă cât de mică? Mister!

Cea mai aprigă bătălie a istoricilor și nu doar ei, se dă pe felul și autorii distrugerii acestei biblioteci: Iulius Caesar în anul 48 d.Hr., împărații Caracalla, Aurelian, Diocletian ori reprezentanții creștinismului și islamului? Cele două mari religii monoteiste se pare că sunt cele mai acceptate azi pentru crimă. Pe linia aceasta însă balanța înclină destul de mult spre o singură direcție: creștinii! Și aici se potrivește foarte bine zicala că nu iese fum fără un pic de foc!

Dacă o luăm de la coadă la cap, adică de la islam la Iulius Caesar, problema islamului pică. Motivul? Calendarul! Egiptul a fost cucerit de arabi în anul 642 d.Hr. când deja Alexandria decăzuse, învățații plecaseră spre alte cetăți ce le ofereau condiții aparte lor și familiilor, doar pentru a studia! Deja de aproximativ 3 secole, poate mai mult, nu se mai vorbea de marea bibliotecă, în oraș învățații erau puțini. Dar un creștin și apoi un istoric mahomedan supărat puțin se pare pe proprii conducători, spune despre Califul ‘Umar, abia la începutul mileniului II, că ar fi dispus arderea sulurilor în cuptoarele băilor publice pentru că ar fi fost contradictorii Coranului: fie sunt în contradicţie cu Coranul, caz în care sunt eretice, fie sunt în acord cu acesta, şi atunci sunt de prisos! Altfel spus, textele scrise precum și alte opere de artă aparțineau perioadei ignoranței, Jahiliyyah, acele timpuri de dinainte de Mohamed și deci nu trebuiau luate în seamă.

Dar  revelațiile Coranului, conform scrierilor, au fost către profetul Muhammad între anii 610 și 632! După moartea acestuia califul ‘Umar, destul de proaspăt convertit la islam, a ordonat strângerea versetelor și abia după anul 650, în timpul domniei altui calif, Usman  Al-Ghani (Usman cel Generos), după verificarea autenticității (?!) celor scrise pe pietre, plante, lut, piei de animale dar și cele transmise oral, s-ar fi adunat toate într-o primă formă a cărții sfinte, aprobată de cărturarii islamici. Deci până atunci nu a exista o lucrare unitară ci doar revelații disparate. Povestea sau poveștile, legendele adunării revelațiilor într-un volum unitar, aduc puțină lumină istoriei bibliotecii alexandrine. ‘Umar, când a cucerit Egiptul nu deținea Coranul drept cartea sfântă, ci doar versete/texte diferite! Pe de altă parte, dacă ar fi să ne amintim despre dezvoltarea culturii arabe, cred că ei nu ar fi ars biblioteca fără să arunce o privire, măcar  în sulurile din zonele  dedicate științelor!  

Sărim peste povestea creștină, de fapt o las pentru final, și ajungem înapoi în timp la Iulius Caesar și incendiul provocat intenționat de armata lui la docuri și propriile nave, din motive militare, în anul 48 î.Hr. Da, marele incendiu a existat. O parte din papirusuri au ars dar Suetoniu (n.70- d.126), unul dintre cei mai buni istorici romani, scrie în Caesarum XII vitae /Viața celor 12 Cezari, biografiile împăraților romani de la Cezar la Domițian, că unii împărați au trimis manuscrise în locul celor distruse și copiști pentru a crea pergamente noi de pe sulurile altor biblioteci din imperiu.  Unii istorici cred că de fapt biblioteca n-a fost atinsă de foc, au ars doar documente, pergamentele necesare navigației, ce se aflau în clădirile portuare. Mister!

Cea mai crudă întrebare ce încă persistă și care, din păcate pentru noi, devine tot mai plauzibilă, este că această bibliotecă a fost distrusă de reprezentanții religiei creștine! Știți că prin Edictul lui Galerius, aprilie 311….situația creștinilor în Imperiu avea să se schimbe cu totul, fără vreo intervenție în acest sens din partea lui Constantin. Adevăratul edict de toleranță a fost emis în 311, de împăratul Galerius (de origine dacă, după mamă). El proclama recunoașterea creștinismului ca religie și dădea creștinilor dreptul de a se întruni, sub condiția de a nu tulbura ordinea publică; în schimb, creștinii erau chemați să se roage zeului lor pentru prosperitatea împăratului și a statului roman,  spunea Paul Lemerle, Istoria Bizanțului. Dar mărturiile mai mult ori mai puțin cunoscute azi, ascunse totuși prin multe lăcașuri secrete de depozitare a cărților, spun că prigoana păgânilor împotriva creștinilor, a devenit începând cu sec. IV, prigoana creștinilor împotriva păgânilor, ba chiar a creștinilor contra… creștinilor! Și există dovezi în favoarea acestei afirmații, una ar fi Edictul de la Tesalonic, anul 380, cunoscut și după numele autorului, Edictul lui Teodosie, împăratul. Și urgia, Decretele Teodosiene din 389-392! Cel mai grav, a provocat  distrugerea, chiar dispariția unei bune părți a operelor antice, fie ele papirusuri și pergamente, clădiri, opere de artă, mod de socializare, viață casnică, viața sexuală, tradiții locale și desigur schimbarea brutală a religiilor antice. Chiar a interzis și matusalemicele Jocuri Olimpice! Iar în rândul acestor distrugeri s-ar încadra și Biblioteca din Alexandria.

Destul de bogata bibliotecă publică din Templul lui Serapis, a fost distrusă, arsă ori sulurile rupte și aruncate în apă, în anul 391 (sau 392) când patriarhul, după alte scrieri episcopul creștin al Alexandriei, Teophilos, însoțit de un grup de creștini parabalani, a dărâmat statuia zeului Serapis, templul, tot ce conform religiei creștine era opera lui Satan! Sulurile de papirus și pergament au fost distruse, marile bogății din aur și pietre prețioase au fost luate de biserica creștină! În urma furiei lor, spun unii, a rămas doar dușumeaua de lespezi mari de piatră, ceva coloane și camerele subterane. Că ne place ori nu, nouă creștinilor, o mare parte a bogățiilor culturale antice, indiferent de locul lor pe acest pământ, a fost distrusă pentru vecie de  prigoniții deveniți prigonitori începând cu sec. IV d.Hr.! Și atunci există întrebarea dacă nu și marea bibliotecă alexandrină a fost distrusă tot de creștinii care impuneau un alt mod de viață decât cel de dinaintea lor.

Pe lângă acestea mai sunt scenarii că biblioteca a fost distrusă pentru că deținea importante cărți despre magie, astrologie, chiar alchimie (cele 42 scrise de zeul Thoth, el fiind printre altele și zeul magiei, vorbirii și inventatorul scrisului) și de acestea ar fi fost interesați atât Iulius Caesar cât și Diocletian. Dar teoriile nu se opresc la magie. M-am distrat citind că distrugerea bibliotecii s-ar fi datorat și scrierilor lui Berossus, un preot și cronicar babilonian care ar fi povestit despre întâlnirea sa cu niște… extratereștri numiți Apkallu, cu înfățișare de om-pește și purtând costume de scafandru. De fapt Apkallu erau, în credința populară, semi-zeii înțelepți babilonieni ce-i învățau pe oameni să supraviețuiască, nicidecum extratereștri.

Pentru ca taina să fie și mai adâncă, istorici precum Socrate Scholasticus dar și alții, descriu distrugerea serapeionului dar spun că rafturile ori coșurile pentru papirusuri erau goale deja când episcopul Alexandriei și parabalanii au pătruns în interior! Deci cineva a luat ce a fost chiar mai valoros chiar decât aurul și a dus la adăpost. Poate azi or mai fi copii sau chiar originale pe sub scaunul lui Petru? Mister!

Sunt voci care spun că indiferent de teoriile distrugerii bibliotecilor alexandrine prin foc accidental ori deliberat, cu ajutorul hoardele de credincioși creștini lipsiți de cultură cum erau parabalanii sau cei musulmani, papirusurile acestei biblioteci oricum nu puteau fi salvate de la autodistrugere, Alexandria fiind un oraș cu climat umed ori frecvent inundat. Doar că aceste opere ar fi fost periodic copiate, așa cum s-a întâmplat la alte biblioteci.  Se pare că depozitele de scrieri, ruinele babiloniene ori cele hitite, cu ceva secole mai vechi decât cea alexandrină, au avut șanse de a fi descoperite, inclusiv multe texte descifrate. Cum ar fi  primul tratat de pace din istoria lumii dintre două mari imperii, cel egiptean si cel hitit, de unde s-au păstrat ambele versiuni (o copie a acestui tratat, numită și Tratatul de la Kadesh, încheiat în anul 1259 î.Hr., este expusă în holul Consiliului de Securitate al ONU). Doar că acele biblioteci aveau tăblițe și nu papirusuri ori pergament, au fost în medii climatice uscate și nu au fost distruse ci, se presupune, părăsite fără ca valorile să fie luate. 

Ce știm sigur în această zi, la această oră când scriu despre Biblioteca din Alexandria, cea antică, este că ruinele a ceea ce ar fi fost zidurile ce protejau  memoria lumii vechi, încă nu au fost descoperite, cu toată evoluția tehnicii lumii noastre. Dar la începutul acestui mileniu s-au descoperit unele săli -13 – ale universității antice,  ce făcea corp cu biblioteca, având fiecare pe lângă podiumul pentru profesor și cam 5000 de locuri pentru ascultători! Deci Library of Dreams cum a numit-o Roger S. Bagnall,  profesor la catedra de istorie clasică a Universității Columbia, într-una dintre lucrările din care am scos câte ceva pentru acest articol, încă este în visele oamenilor dornici de a cunoaște adevărul despre cultura mileniilor antecreștine a  rasei umane. Probabil că ei nu i-a venit încă rândul precum celei ateniene, biblioteca Pantainos! Ori, de ce nu:

….biblioteca din Alexandria a apărut de mult, ca o himeră a puterii și a misterului la orizontul culturii noastre…./ James O’Donnell.

 Dacă vor fi descoperite resturile bibliotecii? Depinde de zelul cu care pietrele ce alcătuiau zidurile ei au fost ascunse acum mult peste un mileniu și jumătate, poate chiar două milenii, în construcția unor drumuri, vile, biserici, moschei, sinagogi….  ori de furia zeului  Hapi, cel responsabil de felul cum se revărsa Nilul: puțin – foamete, mediu – recolte bogate, puternic – moartea oamenilor și animalelor, distrugerea clădirilor și comorilor din interiorul lor… Și acest fapt este luat în considerare, mai ales după ce mulți cercetători au analizat și realizat un grafic cu revărsările Nilului înregistrate timp de 1300 de ani, pe baza urmelor unui monument arab, al-Miqyas, numit și nilometru. Ori poate altă zeiță a Nilului e vinovată,  Anuket, îmbrățișarea apelor …  Doar zeița Maat ar putea ști….

Maat deține pana adevărului despre Biblioteca din Alexandria. Dacă a distrus-o Nilul, e voința divină a zeilor egipteni. Dacă a distrus-o un creștin ori poate un musulman, cum aminteam mai sus, acesta a ajuns la zeul Ammit care i-a înghițit inima iar sufletul lui a dispărut pentru totdeauna, fără să mai aștepte Ziua Judecății de apoi… Măcar în acest caz evreii nu au fost acuzați fățiș de istorici… 😉  Deși pe ocolite și nu foarte vocal se amintesc momentele tensionate al evreilor alexandrini. Unul dintre acestea, când ar fi putut fi distrusă biblioteca a fost revolta din anii 115-117 d.Hr. Se zice că evreii au declanșat numeroase incendii, nemulțumiți de noile constrângeri fiscale și sociale impuse de egipteni. Dar cum spuneam, e doar o părere fără niciun sprijin din documentele vremii aceleia.

O legendă despre Serapis spunea că dacă dacă un om ar lovi statuia, pământul se va despica iar cerul se va prăbuși pe pământ ori în hăul creat. Au trecut aproape două milenii și cerul nu s-a prăbușit dar nici adevărul despre bibliotecile alexandrine n-a fost slobozit! Distrugerea templului sacru al Alexandriei și al conducătorilor macedoneni timp de trei secole, după misterioasa dispariție a marii biblioteci alexandrine, este începutul unei noi perioade în istoria umanității: începutul real al prăbușirii păgânismului și avântul de neimaginat atunci pe care l-a luat religia creștină. Și adoptarea de către creștini a unui alt vechi obicei păgân: autodafe pentru memoria scrisă!

Înainte de a scrie despre istoria … scrisului și materialele antice folosite, așa cum dovedesc artefactele scoase din straturile de pământ, vă invit în articolul viitor într-o bibliotecă ultra modernă a mileniului nostru.

Biblioteca cărților arse!

A distruge o carte bună este totuna cu a ucide un om: cel ce ucide un om ucide o fiinţă raţională, în vreme ce cel care distruge o carte ucide însăşi raţiunea.

 John Milton / 1608-1674