Reprezentativ

😨 🤢 😱 Aviofobie!!!!

GENIALĂ  !!!

Minunea asta am luat-o de pe facebook de la  No, tulai Doamne dar vreau să zic că m-a distrat teribil și mi-a dat de lucru pe alt blog. Mi-am amintit de un zbor de noapte când avionul cu motoarele pornite aștepta un călător întârziat și cineva a spus tărișor, cu voce de eunuc : 

 Iese fum în cabină !!!

 Noroc că nu toți eram somnoroși, erau doar luminile de pe pistă care dansau în interiorul cabinei avionului nostru.  Cert este că pe timpul zborului, imediat după decolare am primit mâncarea și un pahar de vin ! Nimic anormal. Doar că după 15 minute am mai primit câte un pahar, bun și cam tărișor, probabil pentru somn fără fumuri 😂

Dar dincolo de glume și amintiri haioase, frica de zborul cu avionul e o problemă …. rezolvabilă, total sau parțial. Pe bani, desigur dar merită !!!!

Reprezentativ

La mulți ani Roșia Montană !

Pepită

Astăzi este ziua Roșia Montană !  Astăzi se împlinesc 1888 de ani de când cea mai veche localitate minieră de pe teritoriul românesc a fost atestată documentar. E drept că de asupritori, Imperiul Roman dar este de o importanță deosebită această atestare pentru noi, poporul român actual. Una din tăblițele cerate, cea cu nr.XVIII, găsită în interiorul minei, atestă existența Alburnus Maior ca localitate importantă, minieră. Este de o uriașă valoare pentru dovedirea vechimii noastre ca popor în Transilvania.

Zilele trecute, scriind pentru https://sufletdeturist.ro un articol despre Bulgaria, am fost curioasă să compar lista UNESCO a țării noastre cu cea a Bulgariei. De aici am ajuns să caut Roșia Montană. Aflasem din vară de opera inedită a guvernului Dăncilă, prin ministrul culturii actorașul George Ivașcu,  de a cere amânarea includerii zonei Roșia Montană pe Lista Patrimoniului UNESCO , din motive pur financiare. E drept că sumele pe care ar trebui să le plătească statul român în situația în care ar înfrânge Roșia Montană Gold Corporation, societate pe care ne-a adus-o în casă același partid ce conduce acum țara, sunt enorme. Dar nu cred că banii ce ar fi de dat sunt marea problemă, poate alte interese mult mai mari.

Oricum, acțiunea de a amâna urcarea pe acea listă a unui site ca Roșia Montană este de neînțeles pentru străinii care spun că atât istoric, cultural dar și financiar valoarea este uriașă. Căci de aici se estimează scoaterea a aproximativ 300 tone de aur pe lângă cantități mari de argint care se vor exporta brut iar nouă ne-ar rămâne DOAR un lac de decantare plin cu steril (cianuri), pe o suprafață de 2*4 km și care, în cazul unei catastrofe, lovește puternic și țările vecine. Ați văzut cred la tv recenta situație din Brazilia. Înfricoșător !!

Hotărârea care trebuia luată în vara anului trecut – trecerea pe lista UNESCO – a fost amânată sine die. Cei de la UNESCO, contrariați și ei de decizia României, se spune cam unică în istoria Patrimoniului, știu că această cerere ar putea fi discutată în următorii trei ani începând de la vara lui  2018 când s-a depus cererea de amânare . Cum procesul este în derulare și cum se așteaptă ca decizia să se dea în 2020, plus recursuri sau alte proceduri, trenul Roșia Montană – UNESCO este pierdut din vina noastră. Apoi întreg procesul ar trebui reluat, cu noi studii făcute de specialiști.

”Roşia Montană conţine cele mai mari şi mai importante tuneluri miniere din lume, cu rarităţi cum ar fi tablele scrise şi roţi de apă, care odată controlau debitul de apă în galerii. Piscuri înalte, situri vechi, biserici şi alte situri arheologice completează comunitatea, care este, astfel, o bijuterie naturală şi istorică”,  / Andrew Wilson, profesor specialist Oxfort, membru în echipa din 2011 care a făcut un studiu amănunțit al zonei.

”Munţii din Transilvania poate nu sunt bântuiţi de vampiri, în schimb sunt plini de aur care atrage ceea ce unii numesc atenţia prădătorilor într-o luptă continuă care refuză să se stingă”,   O concluzie a Național Geografic care nu mai poate genera nici un comentariu.

Roșia Montană se află pe cele mai cunoscute depozite de aur din Europa – estimată la 314 tone de aur și 1500 tone de argint. / The Guardian

Și dacă aveți drum prin Brad, opriți-vă puțin la Muzeul Aurului. Merită !

Reprezentativ

Femminielli

Sunt locuri în care îți dorești să ajungi măcar o singură dată, într-o vacanță și atunci numele acelui loc stă mereu la pândă ca o fiară flămândă, așteptând să-i pice pe de-a gata hrana, adică informații despre colțuri nebănuite, netrecute pe ghiduri turistice obișnuite, neumblate de prea mulți. Informațiile se așează cumva în mintea sau notițele tale și nu-ți mai dau pace, te urmăresc și te împing tot mai tare să treci acea destinație tot mai sus și mai sus pe lista ta lungă și hulpavă de dorințe turistice. Știi că niciodată nu vei găta lista, cum zice românul neaoș dar o tot completezi, o modifici, o plângi sau te bucuri privind-o, sperând că poate se va îndura divinitatea  să-ți lungească ața și să bifezi cât mai multe dorințe ! Hei, ce nesătui, ce lacomi suntem noi cei atinși de microbul călătoriilor ! Sau poate doar avem o defecțiune genetică, una bună, de invidiat, nu ca alții care trag ponoase toată viața că cineva, acolo sus în necunoscut, a încurcat gene, cromozomi și ce o mai fi necunoscut prin mecanismul miraculos al omului !

Cam așa și eu, nu puteam să ies din tipar. O listă lungă ca un pomelnic habotnic stă ascunsă în agenda dar mai ales în mintea mea și așteaptă, așteaptă….  Ce așteaptă ?!

Neapole ! Un oraș pe lista mea. Poate curând. Printre multele informații, de la cultură la gunoaie pe care le-am adunat în timp, una mi-a dat de gândit mai ales în toamna anului trecut când la noi era un referendum , destul de slăbuț! Femminiello !

Cred că nu poți cunoaște o țară, un popor dacă nu-i cunoști și tradițiile, sărbătorile, gastronomia, obiceiurile locale ale satelor, orașelor și chiar ale unor cartiere pe care unii nu le-ar călca nici morți. Dacă nu ai un minim de informație, există riscul să-ți strici chiar vacanța căci nu știi la ce să te aștepți și ce te-ar interesa din ceea ce vezi prima dată. Napoli, Neapoli  este un oraș aparte al Italiei, un oraș renumit de-a lungul secolelor pentru toleranța sa religioasă și culturală, etnică. Așa se explică cultura femminiello veche de secole și care face încă parte, deși slăbuț, din viața activă a cartierelor populare, a celor mulți, a celor ce fac de fapt adevărata comunitate..

Femminiello sau femminella, ambele nume acceptate din sec. XIX, sunt acei oameni care nu se simt nici bărbați, nici femei, ci ambii, în mod dualist, după cum i-a definit cel mai simplu un veteran renumit al lor, Ciro Cirreta. Pe de altă parte, studiile profesorilor de la universitatea din Neapole sunt din ce în ce mai multe și mai aprofundate, femminiello sunt un grup aparte, specific zonei din Napoli și câtorva sate din jur și se spune că este greu să stabilești adevărul, cultura lor fiind ceva legendar, granița dintre om și sacru. Sunt acei oameni care nu au greșit cu nimic totuși, doar natura sau divinitatea a greșit, voit sau nu, nimeni deocamdată nu poate ști cum s-a hotărât  aranjarea cromozomilor sau doar genelor în momentul creației acelei ființe. Aici, în Campania, locuitorii obișnuiți au înțeles de secole acest joc al creatorilor nevăzuți și au dat o șansă celor loviți de ei.  Femminiellii sunt acceptați în societatea napolitană, sunt integrați, fiind cei care duc viața dublă uneori, a celei mai vechi meserii din lume, noaptea, iar ziua se ocupă cu multă dăruire de bătrânii care au nevoie de ajutor, de copiii vecinilor, de alte lucruri care vin în sprijinul celor în mijlocul cărora trăiesc. Sunt acceptați de biserica locală, tot creștină desigur și chiar sunt responsabili cu anumite ceremonii vechi și ele de când lumea. Legenda spune că în sec. XIII doi tipi care se iubeau, femminielli cum sunt numiți azi, au fost pedepsiți și duși într-o noapte de iarnă  pe muntele Partenio, legați de un copac, să moară de frig. Dar imediat ce au plecat ceilalți, Madona a trimis soarele să le încălzească șiatunci mâinile lor fierbinți au reușit să dezlege funia. S-au întors în cetate, veseli și sănătoși, spre mirarea locuitorilor care de atunci au înțeles mesajul divin și-i primește în biserică pe femminielli, le oferă același tratament ca oricărui cetățean. Legendele lor însă sunt mult mai vechi, de dinainte de creștinism.

N-am să dezvolt aici povestea din vremuri antice a Femminiello, probabil moștenire de la grecii care s-au stabilit la poalele bătrânului Vezuviu și cumva îmbogățită de ocupația spaniolă care avea pentru militari acest gen de însoțitori ai trupelor. Femminielli sunt aparte aici, nu-și fac tratamente cu hormoni, implanturi mamare sau operații de castrare, singura lor problemă este barba. Se îmbracă precum femeile, se machiază, practică cu mare pasiune meserii pur feminine. Și ce este cel mai important, nu se identifică totuși cu femeile și nici nu-și doresc să fie considerați astfel, ei sunt cumva al treilea gen, cel creat de o greșeală a naturii !!  Că nu tot ce se spune este adevărul, totuși cred că nu fără judecată comunitate le încredința fără teamă grija copiilor ! Dar dacă nimeriți în Napoli când este sărbătorită Tammurriata , o sărbătoare a primăverii dedicată celor șapte Fecioare locale, aflați că Tammurriata este un dans aparte, până nu demult actorii principali fiind acei femminielli iubiți și acceptați cu drag de comunitate. Tammurriata este de secole un dans simbolic, este dansul în care omul altfel dar și cel obișnuit își găsește mereu locul lui important în lume, în această lume creată de alții din largul Universului, fără voia noastră. Mesajul ar fi că locul fiecărui om nu este mereu bine stabilit spre ceea ce societatea crede că e bine, moral. Locul omului este mereu schimbător, fără voința lui, căci aceasta este legea Universului, continua schimbare ! Viața, spunea un italian, este un dans, fiecare dintre noi este un dansator al armoniei universale ! Dansatorii antici, hermafrodiții considerați apărați de zei, au ajuns azi să formeze perechi din două femei, un bătrân și un copil, doi homosexuali, adică cupluri care reprezintă transformarea omului în timp, a locului său în lume, dualitatea sexuală, moarte și viața, dragostea și lupta pentru ea. Un dans greu de înțeles, plăcut privirii și auzului dar pentru care ai nevoie de istorie pur și simplu și mai ales o putere de a încerca să înțelegi OMUL, ființa aceasta zisă superioară dar care este și azi o mare necunoscută. Îți trebuie ceva neuroni isteți și toleranți ca să înțelegi dansul acesta dincolo de frumusețea mișcărilor și sunetelor de tamurro, tamburina. Și neapărat să pricepi mesajul sunetului a două castagnete, la ei lucrate din lemn de castan, simbolizând masculinitatea! Ceva mă duce cu gândul la dansuri arhaice românești ale căror origini și mesaje se pierd dincolo de două milenii și care fac parte din bagajul nostru cultural în lume. Suntem oare capabili să le povestim ?!

Tammurriata are azi numeroase variante, timpurile au adus și acolo schimbări, s-a adaptat vremurilor. Una din cele mai celebre este Tammuriatta nera, o poveste tristă despre dragostea unei mame pentru fiul ei negru, primit ca dar de la divin pentru dragostea față de un soldat american…

Cultura femminiello, unică în lume și specifică doar Campaniei,  este pe cale de dispariție în Neapole datorită avântului și drepturilor uneori inimaginabile pe care și-a luat-o comunitatea celor altfel venită de pe alte locuri dar mai ales a fenomenului de înstrăinare, a dispariției treptate a simțământului comunității. Lumea se schimbă, nimic nu stă pe loc, este legea Universului cum spuneam mai sus, continua schimbare și cum spun cei care cercetează istoria acestui fenomen napolitan, se pare că femminielli trece printr-o nouă mutație genetică, psihică !! Păcat însă că o greșeală a naturii sau zeilor se schimbă și ea, nu în bine iar legea toleranței, a înțelegerii între minoritățiile de orice fel dispare. Zilele trecute pe tvr2 aveam să văd un mic filmuleț tocmai cu acest sfârșit de lume a femminielli din Cartierul Spaniol al orașului Neapoli. Mi-am amintit de un ghid turistic napolitan ce indica, singurul de altfel, acest fenomen cultural al locului, l-am căutat și așa am dat de o frază ce m-a pus pe cugetat, asemeni trestiei lui Pascal:

Când o fi să mor nu o voi face ca o femminiello ci ca o ființă umană !   Ciro Cirreta

De ce am scris despre un subiect oarecum tabu, eu, din fericire un om sper normal genetic după cum mi-a dovedit viața până acum ? Pentru că atunci când am căutat să aflu mai multe despre femminiello, mi-am amintit ceva din lecțiile de latină făcute în liceu (latina, italienii, Campania, coincidență ?!): Homo sum: humani nihil a me alienum puto.  /  Om sunt și nimic din ceea ce  e omenesc nu-mi este străin. / Terențiu

Știți cum a zis Goethe:  Vedi Neapoli e poi mori ! Îmi doresc să văd Neapoli dar să trăiesc și după pentru a povesti aici și pe celălalt blog al meu vizita acolo. Pentru asta ar trebui să mai  scormonesc înainte câteva locuri și istorii din țara mea căci Neapoli se leagă de ea, de legendele ei, de fantasmele cu multe șanse de a fi reale…..

Reprezentativ

Biblioteca cărților arse !

Ne aplecăm ades asupra cărților din vitrine, mai rar văzute pe tarabe în ultimul timp și căutăm nume vechi, celebre sau încercăm să descoperim valori noi, să regăsim cumva nume de care am auzit de la alții dar pe care n-am reușit să le cunoaștem pentru că pur și simplu au dispărut !

Avem să aflăm, unii din știrile zilei, alții mai scormonitori din manuscrise aflate pe rafturile bibliotecilor, că cenzura a funcționat în lume mereu și în fiecare cultură, în fiecare epocă istorică. Opere literare, filozofice, științifice, adică tot ce mintea omenească a pus în timp pe papirus, pe hârtie, a fost triat de acești a toate știutori și ce nu le-a convenit au trecut simbolic în moarte prin ardere.

Writer’ Block, Berlin (preluare net)

Citeam anul trecut pe un ghid că la Berlin s-a marcat locul unde în 10 mai 1933 s-au incendiat cărți din ordinele conducătorilor naziști. La 10 mai 1999, la 66 de ani de la eveniment, s-au montat niște cuști metalice ordinare pe care sunt puse mașini de scris ale deceniului doi și trei din sec. XX. Se numesc simbolic Writer’s Block ! Nimic însă nu le leagă de acel fenomen al paginii albe cu care se confruntă orice scriitor, adică lipsa de inspirație de moment. Blocajul scriitorilor în piața din Berlin a început în aprilie 1933 și a culminat cu ziua de 10 mai a aceluiași an când studenții germani, lăudați de Goebbels au ars 25000 de volume, unele adevărate capodopere:

Bine faceți că ardeți gunoiul intelectual al trecutului ! le-a spus gauleiterul partidului lui Hitler. Acțiunea nu a fost singulară căci în acea zi în alte 34 de orașe germane focul a mistuit cultura care nu era ariană. Ideea a fost de a arde operele scriitorilor evrei. Totuși nebunia s-a extins asupra autorilor homosexuali, a socialiștilor, a celor care au promovat scriitorii cu handicap chiar locomotor, a celor ce promovau femeile, a multor străini precum și Ernest Hemingway.

A fost una din numeroasele acțiuni de acest fel de-a lungul istoriei când cineva, un lider ce se crede zeitatea pământeană, hotărăște în numele întregii umanități ce este bun și ce nu pentru muritorii de rând. Motivele sunt diverse, fie politice, fie ura de rasă, eutanasia, superioritatea intelectuală, practici sexuale nepermise de puritani, de culte religioase, etc. Uneori motivele sunt atât de puerile că te și miri. Acțiunea este veche de dincolo de era noastră, de prin sec. III î.Hr. când a avut prima incendiere din ordin imperial a unor manuscrise celebre în China. Qin Shi Huang, împăratul chinez care a lăsat în urmă minuni arhitecturale precum Marele Zid sau Armata de Teracotă, a ordonat prima ardere a cărților care nu-i conveneau, exceptând se zice pe cele de astrologie.

Arderea a continuat la toate popoarele care au condus lumea. N-am să amintesc din lunga listă decât arderea documentelor mayașe și aztece din ordinul bisericii catolice în 1560-1562, una din cele mai mari pierderi ale culturii umanității. A fostîn același timp cu momentul când  Inchiziția  a dat Index librorum prohibitorum  o lungă listă de cărți interzise create de catolici dar interzise supușilor acestor religii. Acum aproape 500 de ani această listă a fost legiferată de un papă și un înalt consiliu, a cunoscut 32 de ediții, ultima în sec. XX cu 4000 de volume. În a doua parte a sec.XX / 1966 lista, Indexul a fost anulat. Cel puțin oficial ! Poate că cei ce citesc aceste cărți sunt și azi  puși la index,  cunoașteți doar expresia .

În Germania însă, G.P Salzmann, fiul unui nazist și-a dedicat o parte din viață găsirii unor opere ce au scăpat de flăcările din 1933. A adunat pe banii lui, din 1976 până la moarte în 2013, 12000 volume ce au făcut parte din edițiile celor arse și pe care le-a dat Universității din Augsburg în anul 2009. O palidă dar demnă de laudă misiune a unui om care a redat publicului o mică bibliotecă !

Mă întorc cu gândul la o carte pe care am citit-o cândva dar asupra căreia e momentul să revin, i-a împlinit menirea, Fahrenheit 451 ! 

Adică la 451 ° F arde hârtia obișnuită !! Pentru cei ce nu vă amintiți, Ray Bradbury a văzut lumea americană în viitor, deși era doar prin 1950 și ce l-a îngrozit, lumea cărților era interzisă iar pompierii aveau misiunea de a descoperi case ce mai păstrau cărți, de ada foc și a pedepsi posesorii sau cititorii. Dramatică povestea bătrânei care a preferat să ardă împreună cu cărțile ei ! Un mesaj peste decenii, o viziune care se împlinește zi de zi dacă urmăriți cu atenție programele tv, vrafurile de maculatură sub care se ascunde înfricoșat și nevândut un autor celebru din trecut sau o pană de aur din zilele noastre. Mesajul lui Ray îl găsiți în manualele școlare, în repertoriile instituțiilor de cultură.

Mesajul acestui roman a început să mă obsedeze, îl întâlnesc zilnic pe străzi, ca o lume de zoombi a celor ce nu văd trecătorii, a celor ce se reped ca nălucile pe scaune în tramvaie în timp ce degetele joacă nebunesc pe un ecran ce nu înseamnă nici Eminescu și nici Mozart, Pitagora sau Michelangelo, nici chimie și nici fizică pură umană, doar o înstrăinare impusă.

Arderea, fără foc, fără fum, ca o durere mută a viitorului, sub un stăpân de foc nu purificator ci distrugător, asemeni zeului nordic Loki !

Reprezentativ

Aici sunt banii Dvs.🤭

Se spune că banul nu are coadă și odată aruncat nu-l poți aduce înapoi pentru că nu ai de ce să-l mai prinzi. Tot așa, se zice că rotund fiind, odată ce-l scapi, se rostogolește până găsește un alt stăpân in buzunarul căruia se cuibărește !

Interesante vorbele din popor și de obicei au mult adevăr în ele.

De mulți ani în drumurile noastre prin țară și prin afară, mergând pe la biserici, moschei, monumente, castele, gropi, fântâni  și eu știu câte alte locuri, un obicei este comun: aruncatul banilor de metal în apă, în groapă sau pe la icoane, unii dând cu firfiricii de toate națiile, alții, mai lacomi la noroc și crezând că totul se poate cumpăra în viață, dau cu monede mai valoroase. Nimic nu are limită, speranța de a cumpăra divinitatea este oricum cuibărită în fiecare din noi, la unii mai la suprafață, la alții mai ascunsă în străfundul viselor noastre .

Obiceiul aruncatului de bani pentru noroc a acaparat tot. Nu pot uita un popas recent la o mânăstire argeșeană unde se aranjase ieslea Nașterii și alături un loc unde să pui bani de hârtie. Oamenii aruncau și cu bani de metal spre interiorul ieslei ! Lipsea însă ceva, Isus cu biciul !!!!

Dorința asta de a cumpăra votul divin cu bani, chiar și cu mărunțișul pe care azi un cerșetor obișnuit îl refuză, îmi pare pur și simplu un păcat. Mare !!

Acum să nu credeți că sunt o persoană fără credință, din contră dar totul are o limită. Plus că până de curând nu m-am întrebat cât oare se poate strânge din bănuții aruncați ?! Nimica toată ?! Niciodată n-am îndrăznit să-mi pierd timpul făcând un calcul grosier. Nici nu era corect, sumele ce se strâng din fântâni și gropi sau icoane cum este obiceiul în Grecia, depind de locație, de numărul de turiști sau pelerini, de cât de darnici și creduli sunt sau ce dorințe au în plan, multe altele.

Iată însă că o știre ce a circulat pe diferite canale tv și în presa scrisă, aduce puțină lumină pentru cugetători și îmi dă prilejul de a bârfi oleacă (nu aruncați anatema, bârfa e recunoscută și în Biblie).

Fontana di Trevi din Roma, fântâna celor trei străzi, cine nu o știe, cine n-a văzut-o măcar într-un film ! Și-i știe și ritualul, banul de metal aruncat peste umăr, plata unei dorințe de a reveni cândva în acel loc ! Ei dar bănuț cu bănuț, toate valutele lumii, se adună ceva, așa de o bocceluță, mai mult boccea, plină cu metal ! Se învârte cam la 1,5 spre 1.7 milioane euro pe an! Obicei păgân, obicei creștin ! Ambele. Și da, ați citit bine suma adunată într-un an prin munca de fiecare noapte făcută de lucrători ai salubrității, sub supravegherea poliției. Banii sunt numărați, întocmite documente și depuși într-un cont. Gândiți-vă ce muncă este să aduni o medie de aproape 4000 de euro pe noapte, în monede de toate felurile și toate valorile, să-i sortezi, să întocmești documente ! Lucru făcut gratis de angajații primăriei locale plătiți din bani publici ! Când orașul e plin de gunoaie și de hoți de buzunare !
Unde s-au dus banii ani la rând până a pus biserica mâna pe ei, nu se știe bine. Oricum era și este interzis să scoți un bănuț de acolo, ca turist odată prins că ai luat un cent ud, poți primi o frumoasă amendă. Au fost oameni care totuși au reușit, unul chiar 34 de ani la rând !
Banii aceștia se strâng în fiecare noapte, așa cum am zis mai sus, începând cu anul 2001 și se depun în contul organizației bisericii catolice, Caritas. Pentru noi românii Caritas este un cuvânt de tristă amintire post revoluționară dar Caritasul catolic acționează în întreaga lume ca o societate anexă a Bisericii Catolice ce ajută săracii, pe cei loviți de dezastre, emigranții, bolnavii. Avem și în România această organizație care și-a făcut intrarea cu ajutoare chiar imediat după decembrie 1989.

La Roma, Caritas pretinde că din banii adunați la Fontana di Trevi hrănesc săracii Romei, le asigură locuință celor fără de adăpost, unele tratamente și alte ajutoare. Veniturile Caritas Roma adunate din fântâna di Trevi reprezintă 15% din bugetul lor. Dar nici acolo veniturile bisericii nu sunt verificate de instituțiile statului.
Totul bine și frumos. Doar că primăria Romei a hotărât ca din 2017 să adune ea banii și aceștia să fie folosiți la repararea unor monumente istorice iar o mică parte să meargă la săraci. Și asta sună bine dar italienii sunt neam cu noi, așa se zice !! Nici monumente nu s-ar fi reparat, nici săracii n-ar fi primit măcar un pahar cu apă.
Până la urmă adepții bisericii au câștigat după doi ani de proteste și cumva au obligat primarul Romei să tot amâne decizia de a confisca banii. Sau măcar o parte din ei. Deocamdată, doar deocamdată și în 2019 acei bănuți vor ajunge tot la săraci ! De fapt ajung în circuit, la biserică și aceasta îi împarte cum vrea, fără a da socoteală nimănui.
Așa că dacă mergeți la Roma, aruncați câți mai mulți euroi în Fontana di Trevi ! Dacă nu vă reîntoarceți aici, măcar știți că nu i-ați risipit în zadar. Obolul vostru e bine plasat : capul la un cardinal ceva și pajura la săraci !!! Sau învers 😉 Că așa e La dolce vita !!!!

Și oricum, știți ce se zice : Banul săracului, bucuria bogatului !
( acum ce să zic, mai bine păstrați-vă euroii pentru automatele de la autostrăzi că oricum obiceiul aruncatului monedelor în apă nu are nici în clin și nici în mânecă cu revenirea la Roma. Este un obicei roman, se aruncau bani de cei ce călătoreau pe ape, pentru a îmbuna zeii și nimfele pe timpul navigării !! )

Reprezentativ

Biblioteca gunoierilor

O întâmplare mai puțin plăcută din viața noastră dar de altfel urmând cursul firesc al traseului omului pe acest pământ, ne-a pus în situația de a nu ști ce să facem cu un număr nu prea mic de cărți, unele titluri fiind și pe rafturile bibliotecii noastre, altele aparținând unui domeniu cu care nimeni din familie sau dintre prieteni nu avea tangență de la o anumită dată.

Ne-am gândit că n-ar fi rău să le donăm unei biblioteci publice ori să le ducem, o parte, în satul de munte unde bojdeuca noastră ne așteaptă mereu cu drag. Aparent totul pare foarte simplu ! În fapt este foarte complcat.

Biblioteci publice nu prea mai sunt. Cele care sunt au deja un număr de volume care umplu rafturile, i-ar interesa poate câteva titluri, eventual cele care n-au mai fost returnate de ani de zile. Bibliotecile școlare de la sate n-au nevoie de o listă de inventar în plus. Mai ales acum când multe școli primare dispar ori se comasează. Cine mai știe de Agârbiceanu, Șt.O.Iosif, Coșbuc, chiar și Creangă cum cu durere aveam să aflăm vizitând acum doi ani casa lui natală și ascultând păsurile unui muzeograf bun. Și atunci ce să facem cu ele ?! Să le punem pe foc ? Nu, doare ! Să le lăsăm lângă un tomberon al primăriei ? Dacă plouă și le udă ? Și oricum sunt destule locuri unde vezi, așezate cu grijă, teancuri de cărți. Cei ce le răsfoiau probabil au trecut în lumea umbrelor ori într-un azil ceva și nimic din aurul spiritual al paginilor nu le mai încălzește sufletul hoinar în lumi nebănuite.

Am ales o ultimă variantă, să le pun frumos într-o sacoșă bună, solidă și impermeabilă, iar aceasta am lăsat-o pe tomberonul din dreptul casei mele, cu două ore înainte de a veni gunoierii. Când mașina salubrității a poposit, anunțată fiind de câinii mei atenți la orice vietate trece prin zonă, am tras cu ochiul de după perdea. Surpriză !

Acei oameni care aparent nu au nimic de a face cu literatura și știința, au zăbovit un pic în fața curții mele și au ales din sacoșa grea un număr impresionant de volume ! Au aruncat în benă doar câteva, oricum volume cu specific care azi sunt depășite dar pe care noi chiar n-am avut puterea să le ardem, privind cu ochiii minții la cel plecat.

Au pus gunoierii mei cărțile alese, numai una și una după autori, în sacoșa lăsată de mine și apoi cu grijă le-au acoperit cu o pungă de plastic și le-au agățat undeva între benă și cabină. Un nod în gât mi-a amintit că sunt o persoană sensibilă, că admir omul !  

Nu știu ce au făcut cu ele, oricum nu le-au luat să le ardă, altfel le-ar fi luat pe toate, fără să aleagă. Sper că pentru o cauză nobilă, oricare ar fi fost ea.

Timpul a trecut, momentele acelea au fost uitate oarecum. Dar căutând ceva pe net, am dat de o știre veche dar foarte interesantă : la Ankara, gunoierii turci au strâns în decursul anilor un număr impresionant de cărți lăsate în bună stare lângă tomberoane. Din agoniseala lor s-a deschis o bibliotecă cu 6000 de volume, toate dezinfectate, în stare bună. Biblioteca se află în spațiul clădirii Salubrității din Ankara și în acest moment, la un an de la înființare, oferă cărți împrumut școlilor din mediu rural, penitenciarilor, oricărui cititor ce se poate legitima cu un act de identitate valabil, turc. Biblioteca este organizată de un specialist, pe departamente, pentru copii și adulți, pe beletristică și știință, mă rog, ca orice bibliotecă autentică condusă de un specialist în domeniu. Despre ea au aflat mulți, astfel că azi primește donații de la cei ce nu au ce mai face cu cărțile. Să fim drepți, cărțile, deși sunt valoroase, unele, ocupă loc, necesită timp pentru întreținere, uneori fizic sunt o povară chiar și pentru cei ce le iubesc dar nu au condiții de a le păstra. Și atunci este mai demn să te desparți de ele, dureros însă, ca de o ființă iubită dar pe care din respect, o lași într-un mediu uman, cald, protejat.

Niciodată să nu judecați oamenii după meseriile lor, după haine sau după clasa socială . Viața mi-a demonstrat că aurul uman adevărat sclipește dincolo de aceste lucruri.

Bravo lor ! Turcii, poporul turc, oamenii de rând ca mine, m-au impresionat mereu.

Schiller spunea că ceea ce este vechi piere, timpurile  se schimbă iar viața nouă înflorește printre ruine !!

Sfântul protector al internetului 🤔

Reprezentativ

Internetul, 

un cuvânt care în ziua de azi pare că face parte din bagajul nostru genetic, o mutație fără de care nu putem trăi azi! Sau poate ceva demult înscris în cod, din vremea când mayașii și asiaticii credeau în originea lor nu divină ci extraplanetară ?! Cam tot divină, depinde cum o privești !

Și dacă mă iau după sfinți, ei bine pare divină ! Am aflat acum ceva timp că există un sfânt al internetului !! Un sfânt creștin ! Sfântul Isidor de Sevilla ! Sărbătorit de biserica catolică din 2001, Sf. Isidor s-a născut prin sec. VI în Cartagena și a fost un adevărat erudit al religiei creștine.

Nu mă apuc acum să-i înșir biografia. O singură operă , Etymologiae  e de amintit. Aceasta este lucrarea lui în care a încercat să comprime întreaga cunoaștere a umanității în perioada antică și începutul erei lui. Practic aceasta a fost prima enciclopedie adevărată din lume. De fapt el aici a încercat să facă înțeleasă etimologia tuturor cuvintelor din vremea sa, cu explicații importante la fiecare. Uriașă muncă ce a adunat la un loc toate ramurile culturii. Pentru a realiza lucrarea, a creat niște baze de date numite atunci trii, asemănătore se zice celor folosite azi de informaticieni.

Numele sfântului se spune că este de origine păgână deși a fost folosit des de grecii creștinismului timpuriu : Isidor vine de la Isis și ar însemna darul zeiței Isis (doron/dar). Este considerat sfântul internetului și al tehnologiei deoarece prin munca sa de pregătire a preoților în toate domeniile umaniste și tehnice de atunci, Isidor a excelat. Pregătirea sa , alături de genele deosebite cu care l-a înzestrat natura, se datorează familiei sale din înalta aristocrație vizigotă.

A fost numit ca protector al internetului în 1999 de papa Ioan Paul al II-lea, după ce anterior fusese numit protector al elevilor și studenților. Papa Ioan Paul al II-lea considera internetul un adevărat tezaur al culturii mondiale, dacă este folosit cu înțelepciune.

„Pentru că acest sfânt reflectă cel mai bine idealurile utilizatorilor de internet și ale designerilor site-urilor web. Isidor a fost primul scriitor creștin care a făcut un rezumat al catolicismului, prin cea mai cunoscută lucrare a sa, Etymologiae. Titlul său a fost preluat din metoda pe care a folosit-o în transcrierea cunoștințelor erei sale și este asemănătoare unui dicționar sau cu o bază de date din zilele noastre.”

Textul de mai sus este esența motivației pentru numirea sa de către biserică drept sfânt protector.

Acum ce să zic, eu parcă m-aș închina pe 4 aprilie de ziua lui pentru pace și liniște pe net dar ce mă fac cu hackerii ce se închină Sf. Expedit ?! Sf. Expedit sărmanul, armeanul decapitat de Dioclețian și care patrona rezolvarea rapidă a proceselor juridice, a ajuns sfânt pentru rezolvarea rapidă a doleanțelor hackerilor !! Nu sunt hotărâtă așa că mă rezum la originea ocultă, e spedito 😂!

O mai fi și alt sfânt pentru bucățele mai mici din internet 🤔😏 ?!

Reprezentativ

Cine ne-a furat la imn ?

De când ne-am dat în spectacol la Ateneu, tot aștept să vină un om bun și să ne aducă ce-am pierdut ! Ori ce-am lăsat să ne scape, de proști ce suntem. Și despre care nu zic nimic mai marii ! Nimeni din ăia de ar trebui să ia atitudine, măcar cei ce aveau de câștigat din ce s-a pierdut, furat, aruncat la gunoi… Că parcă acolo era și cineva în ținută albă….

A dispărut pentru că așa s-a cerut ?! A dispărut pentru că am vrut noi să ne arătăm cum nu suntem, adică de nu le-am dat oaspeților scaune suficiente și locuri deja marcate, măcar să le arătăm că ne supunem și dăm jos însemnele cu care românii de aproape 2000 de ani s-au născut ?! Nu-i vorbă, eu înțeleg evoluția lumii animale și politice, dar știți cum e, faci ce faci de gura lumii dar în familie tot mai comentezi ceva, mai cauți să motivezi o faptă.

Acum am o nelămurire. Cine plătește amenda ?! Amendă prevăzută de legea intonării corecte și complete a imnului, varianta scurtă de patru strofe. Corul de copii sau corul Madrigal ? Că asta chiar ar semăna cu acțiunea de anul trecut când am cerut singuri prin semnătura ministrului culturii din 2018, blocarea site-ului Roșia Montană în trecerea pe lista patrimoniului UNESCO !

Suntem plini de surprize ! Nu că alții n-ar fi pe aproape dar noi prea le facem de …oaie !

Reprezentativ

Lecția de la Ateneu

Ca orice român și eu fac politică. Acasă !! E mai comod să știi că nu-ți dă nimeni peste nas, fizic ! Măcar nu doare sau nu-mi siliconează buzele să arăt ca Marinela ! Dar nu pot trece peste lecția deschisă care a fost aseară în frumoasa sală de concerte de la Ateneul Român (dacă n-ați fost, mergeți să-l vizitați, are un program pentru așa ceva, contra cost).

Am urmărit discursurile din pură curiozitate de radio-șanț fără tocat semințe. Vroiam să văd cine are tupeul să amintească de lupta dintre palate. Și surpriza, imensă, a venit de la un străin, un polonez care mi-a încântat auzul și fărâma de inteligență a neuronului meu liber. Era Donald Tusk ! Nu s-a legat de scandaluri, nu ne-a certat pe față dar a dat o mare palmă celor care ne conduc. Un discurs cap – coadă în limba română !! Cu nume, cu mențiuni dragi românilor de rând. Donald Tusk a făcut această onoare doar la trei țări: nouă, bulgarilor și slovacilor ! Celorlalte țări, șase, le-a vorbit în englezăacasă la ei !!

Știu ce veți spune, a fost doar un discurs politic. Nu, a fost mai mult. Vă spun doar că pe mine m-a marcat. Când din manualele școlare dispar un Ion Creangă sau și mai grav, Școala Ardeleană, cum să nu fii impresionat că un polonez amintește în incinta Ateneului Român despre Eliade, Cioran și Tristan Tzara (oare câți elevi de liceu știu cine a fost Tristan Tzara ?), despre sportivi români valoroși, despre alte lucruri și astea toate într-o română cursivă. Cum să nu diseci discursul și să cauți esența îndemnurilor din el ?!

Aseară la Ateneu a fost o lecție deschisă unde România nu și-a susținut limba creată în vremuri vechi de un imperiu care ne-a cotropit fizic și spiritual. Era chiar indicat ca toți politicienii noștri să vorbească română. Acolo cineva însă a uitat că nu e pe un podium de prezentat lenjerie, din păcate iar aplauzele serii au fost spre un discurs care ne-a încântat auzul dar ne-a dat și mult de gândit !

Totuși să ai profesia sau meseria în sânge și educație, este ceva.Și D. Tusk o ar. Însă majorității politicienilor noștri le lipsește gena dar și educația de politician veritabil. Și foarte grav, le lipsește cultura, cea românească !!

Este cu atât mai mult de admirat prestația dlui. D. Tusk dacă ne gândim că a avut doar câteva ore la dispoziție să repete discursul, după ce translatorul l-a terminat de tradus. Traducere care s-a făcut de un român de la C.E.

Donald Tusk la Ateneu :
 „După cum spunea Nichita Stănescu într-o frumoasă poezie: Se apropie viitorul, se aude, se vede / Gândurile pe care le trimit spre el / se-ntorc mai repede ca altădată. / Și-mi trec scântei șuierând în viteză / prin suflet, vestindu-l întruna.

Reprezentativ

Mirajul produselor naturiste

A apărut zilele astea un anunț cum că un anumit produs naturist, natural cum insista să se spună, cu ani în urmă farmacistul Bojor, ar fi fals, nu din amestecuri de plante ci un cocktail de substanțe chimice, medicamrntose.

L-am folosit și eu pentru o mică problemă și rezultatele au fost spectaculos de bune dar mai ales deosebit de rapide ! Un produs de plante, chiar foarte bun, este mult mai lent. Cum m-a înzestrat natura cu ceva necredințe nu l-am mai folosit deși am fost tentată. De ce ? Simplu, nu știam ce conține și cum sunt alergică, mi-e teamă să nu pățesc ceva.

Nici vorbă să-l recomand. Poate la alte persoane care prezintă o sensibilitate la anumite substanțe le făcea rău. Deci un produs cred bun, mie mi-a ajutat dar pe care nici eu nu l-am mai folosit de teamă. Acum înțeleg că aprobarea ca medicament durează extremde mult timp, dar ce m-a deranjat citind sezizarea făcută de austrieci este faptul că nu știu ce conține și partea de prospect care ar trebui să dea compoziția, este o mare și periculoasă minciună pentru mine, consumator.

Dar la modul general, asta e problema cu produsele zise naturale, majoritatea nu sunt deloc naturale. În mod sigur cele alterabile – creme, siropuri – au un conservant. Un produs natural de genul unui unguent de exemplu, nu rezistă doi – trei ani . Singurele care pot fi păstrate sunt tincturile, dacă sunt extrase făcute în alcool tare de cereale. Altfel nu.

Produsele naturale – capsule, pastile, siropuri, unguente – sunt o mare problemă pe piața românească, sunt prea ușor puse în vânzare fără măcar a unei verificări din partea autorităților. Atenție și la ceaiuri ! Multe sunt falsificate. Aveam nevoie de ceai de mărul lupului acum câțiva ani. De unde luam, terminase tot. Doi producători vindeau la greu. Aflu că de fapt cu o vară înainte aproape nu se făcuse mărul lupului din cauza vremii. Deci ce se vindea era fals și cineva care cunoștea bine botanică, m-a lămurit.

Sunt multe produse naturale pe piața românească, Nu același lucru este la străini, sunt țări unde se vând mult mai controlat aceste ceaiuri și produse din plante. De ce ? Pentru că orce ceai sau produs de plantă are efecte benefice deosebite dacă planta este culeasă de unde trebuie, la o anumită vârstă a ei, dacă este uscată când și mai ales cât trebuie (scoarța de stejar are nevoie de un an, altfel nu prea e benefică). Și foarte important, plantele, în totalitate, au și ele contraindicații majore despre care astăzi se vorbește prea puțin. Să mai spun de falsuri ? Faceți așa o trecere cu mintea prin magazine naturiste, farmacii, supermarketuri, piețe și adunați câte produse ați văzut din aloe sau gheara diavolului. Păi ar trebui să fie culturi și pe Marte la cât se vinde ca produs original, doar că și una și cealaltă sunt plante care dau bune rezultate la maturitate și conțin principii bune doar cultivate in anumite locuri. Gheara diavolului ca să fie bună, trebuie să aibă cam 30 ani și crește doar în câteva locuri din Africa !

Așa-i că e de meditat pe ce vă dați banii ? Alegeți cu grijă, documentați-vă apoi consumați. Produsele naturale sunt foarte bune, cu o condiție: preparatorul lor și vânzătorul trebuie să fie oameni cinstiți !

Reprezentativ

Cum să cazi … Ca proasta ?!

Era prin octombrie anul trecut, în zona Unirii din București, partea cu fostul magazin București, azi dărmat, eu venind de la Piața Sf. Gheorghe unde e capătul tramvaiului 21. O zonă prin care m-am tot fâțâit de 33 de ani de când sunt bucureșteancă cu acte, plus ce a fost înainte în studenție și vizite scurte în copilărie, adusă de părinți. Dacă iubesc Bucureștiul ? Nu, îl respect doar, așa cum am scris și pe celălalt blog al meu unde am inițiat un serial despre locuri interesante ale capitalei noastre și care ar trebui știute de orice român cu oarecare pretenții. În fond este un oraș vechi, istoric, este orașul pe care regele Carol I și mai apoi Ferdinand și Maria l-au  urcat pe harta lumii, dacă e să folosesc cuvintele reginei-soldat-diplomat a României Mari. Și peste toate, oricum ar fi, e capitala noastră ! Trec prin zona aceea săptămânal, o știu, o gust  căci are cei mai buni covrigi cu vișine pe care i-am mâncat până acum. Așa și în octombrie, iau un covrig, mânânc trei sferturi adică toată dulceața 😂 și restul de aluat îl păstrez pentru porumbeii din zonă, prefer eu pe cei din spatele blocurilor în Piața Sf.Anton căci acolo nu incomodează prezența lor. (nu prea sunt de acord cu hrănirea lor pe străzi, nu știu cine a inițiat chestia asta cu cerealele vărasate pe străzi, că nu e sănătoasă pentru oameni).

În momentul când dau să trec prin gangul dintre blocuri, oarecum în dreptul crucii ce marchează fostul altar al bisericii Domnești, surpiză ! Simt cum, în timp ce făceam pasul, piciorul meu se scufundă !! Nu pot crede, călcasem pe mijlocul unei plăci de așa zis granit ! Nu pe margini, am învățat lecția de mult timp, plăcile sunt pe nisip prost tasat și sub pașii trecătorilor joacă precum drăcușorii mici în jurul șefului cel mare. Ei dar n-am învățat bine lecția. Placa de așa zisul granit, cam 3-4 cm grosime, pur și simplu s-a spart la uriașa mea greutate de aproximativ 73 kg plus un covrig tocmai trimis stomacului meu spre digerare !!

Să vă spun cum a fost ? Greu ! M-am ridicat rapid cu un zâmbet tâmp, eram și eu uluită de ce pățisem. Căzătura a fost de genul unei rugăciuni în moschee, adică pur și simplu am căzut în genunchi și am atins și cu fruntea de sol. Mulțumesc celor ce au vrut să mă ajute și mă retrag în zona băncilor dintre Biserica Domnească și Hanul Manuc : primul lucru, ochelarii mei de soare cu polaroid erau întregi, geanta la mine că de, zona e cam gri și poliția nu vede, aluatul porumbeilor încă îl țineam strâns în mână. Le dau bunătatea și verific starea pantalonilor mei …albi! Curați, incredibil !

Acasă după o oră, un genunchi deja umflat, până seara cu o culoare regală, mov vinețiu și desigur și cu trezirea altor simțuri decât cele vizuale. Poveatesc soțului seara și nu prea-i vine a crede. Cică m-aș fi uitat pe sus după gargoii de la clădiri că am dambla cu clădirile istorice frumoase, râdem amândoi și asta e . Între timp mi-am amintit că în primăvară, exact prin zona aceea, un cuplu de nemți cam la 50 de ani a pățit ceva asemănător. Tipul, turist cu o minune de cameră atârnată de gât, s-a întins cât era de lung și n-am uitat încă zgomotul aparatului căzut pe piatră !!

Acum cam două săptămâni, fiul meu, om matur și hălăduitor prin munți, pe creste, trece prin zonă și pățețte ceva asemănător. Doar obișnuința de a fi foarte atent unde pune piciorul și faptul că a reușit să-și controleze căzătura, l-a salvat. Mi-a confirmat că dacă era visător putea să-și rupă piciorul . Urmele acelor pavele i-au rămas însă pe adidasul aproape nou.

Știu că vina nu este a actualului primar în funcție. Dar și ea – nu pot să fiu politicoasă – are o mare vină că nu alocă fonduri pentru a repara măcar centrul Bucureștiului, că de restul e clar că nu interesează pe nimeni.

Aștept să văd dacă așa va fi și în jurul Catedralei Neamului pentru care primăria a excelat în danii. De fapt acolo e chiar indicat să fie așa. Înalții prelați vor intra în altar direct din limuzine iar credincioșii ce vor veni la slujbe, dacă-și vor rupe picioarele, sigur va fi voința divinității care le-a încercat credința !! Și vor pune un bănuț, de plastic nu de metal, pentru grabnică însănătoșire.

Pentru ultimul paragraf nu vă las cu întrebări, sunt o ortodoxă care iubește toate bisericile vechi, istorice dar unde și preoții au har, au pace în vorbe și priviri și nu impun reguli ce nu i-au aparținut lui Isus și nici primilor Părinți Cappadocieni !

(săptămâna viitoare trec iar pe acolo, voi face câteva poze și le pun aici, ca indulgențe. ….🙄

Reprezentativ

Câinii și grija noastră !

Sunt, uneori regret asta, mare iubitoare de animale. Soțul meu la fel ! Nu e o nebunie, e probabil de vină ADN-ul căci eu cel puțin de când mă știu, în copilărie, făceam orice să dorm cu pisica, adunam puii de mâță de pe stradă și apoi furam mâncarea din bucătărie să le-o duc lor, le făceam baie, câte altele. La maturitate au fost ani în care n-am avut nici pisică și nici cățel căci ar fi stat singuri închiși într-un apartament de bloc și asta nu era viață pentru ei. Dar aveam animalele străzii care ne iubeau și pe care-i răsplăteam cu un colț de pâine și multe vorbe bune. Apoi am luat o pisică, birmaneză, frumoasă foc, deșteaptă dar spirit aventuros, n-o puteai ține în casă chiar toată ziua. Era spaima câinilor din cartier dar foarte drăgăstoasă cu oamenii. De aici necazurile, a fost furată, chinuită, am recuperat-o grație puștilor din zonă. După ce a avut piciorul rupt căci niște liceeni așa au găsit de cuviință să se distreze cu ea, a fost găsită de cineva care-și plimba câinele, a fost operată și iubită. Când ne-au anunțat copiii blocurilor din jur că au găsit-o pe Mira, m-am dus să o recuperez. Familia nu credea că e a mea, eram la ceva distanță de locul unde o găsiseră rănită. Mi-a venit ideea să le cer puțin bulion și apoi am intrat în camera unde zăcea. La auzul vocii mele, s-a târât spre mine și apoi a lins și bulionul. Am plătit operația și am luat-o acasă. Au trecut luni, s-a făcut bine și iarăși n-am mai reușit s-o ținem în casă. A dispărut, de data asta definitiv. Am zis că nu vom mai ține pisică. La necaz am zis că iau un câine că acela merge cu noi oriunde. A fost doar o vorbă. Dar știți cum e , cineva care avea de dat câțiva pui de caniche s-a ținut de mine până am acceptat să-i văd ! Asta a fost ! Un ghemotoc negru cu cravată albă mi-a săgetat sufletul ! La vremea înțărcării, după o grea despărțire de familia în care s-a născut, ne-a umplut casa și sufletele cu iubire ! Era stăpâna cuminte, inteligentă, iubăreață foc ! Am făcut o nouă școală, am învățat cum este să trăiești cu un animal care are suflet, rațiune, judecată ! Atunci am vrut să fac un troc cu divinitatea, să dau 1-2 ani din viațe mea contra adevărului, ce gândesc animalele despre noi ! N-a mers, n-am aflat 😀 deși nu am dovada că anii n-or fi fost trași din cont căci nu cunosc soldul .

Tina a trăit cu noi peste 13 ani. Între timp ne-am mutat la curte, am avut și avem și alte animăluțe dar numai dintre cele abandonate. După ce am luat-o pe Tina, o pisică neagră ne-a curtat două luni și, văzând că se înțelege cu Tina, am înfiat-o. A plecat spre stele în toamna aceasta, după ce a stat peste 18 ani la noi.

Acum avem doi câini foști maidanezi pe strada noastră. La munte am avut trei, doi din ei abandonați de oieri prin sat. De ei se ocupa cu multă dragoste o vecină cu suflet, noi ajutam cu mâncarea. Să vă spun cât ne-au iubit ? E greu de povestit ! Să vă spun cât de inteligenți erau, deși caractere diferite, la fel ca oamenii ? La vel, greu de povestit.

Povestea de mai sus se leagă de faptul că de cam trei săptămâni pe fb sunt multe annțuri de câini care s-au pierdut acum de sărbători.

După lunga experiență cu aceste animăluțe, pot spune că vina în marea majoritate a cazurilor este a stăpânilor. Câinii se sperie de artificii, de pocniturile petardelor, este știut, urechea lor internă nu este făcută pentru a suporta aceste zgomote. Este logic să încerce să fugă, să se ascundă, devin dezorientați. Ca posesor de câini, oricine trebuie să știe să-i protejeze. Câinele trebuie închis în astfel de perioade într-un țarc unde să aibă și o cușcă bună să se ascundă. Câinii mari pot sări ușor un gard pe care în condiții obișnuite îl ignoră. Cei care stau în casă trebuiesc ținuți în camere unde nu au ce strica căci de teamă, câinele vostru educat nu mai ține seamă de nimic și vă poate sparge diverse obiecte, câutând un ungher cât mai bun, crede el, unde să nu-l ajungă zgomotul peterdei. Teama este un sentiment care oferă surprize de comportament omului dar la un biet animal ! Câinele nu trebuie dus în locurile publice unde se folosesc pocnitori, așa cum am văzut în noaptea de Anul Nou. Ba era bietul câine și fără lesă ! Păi e logic că va fugi când aude zgomotele puternice.

Despre ce trebuie făcut cu câinii în această perioadă a anului, ar trebui să se informeze fiecare posesor. E păcat nu de cel ce are, el poate să-și ia altul dar gândiți-vă că acel suflet suferă de foame, sete, teamă sau este luat de oameni care-l chinuiesc.

Fiți responsabili cu animăluțele pe care le luați în viața voastră. ele contează pe voi, vă oferă ceva neprețuit la schimb. Iar relația om-câine este un miracol frumos pe care știința, oricât s-ar strădui, nu-l poate explica . Chiar plătită cu ani din viața noastră !

A bea cu măsură ….antică 😂!

Reprezentativ

Cred că zilele astea v-a fost tare greu la unii ! Adică la unii cu sarmalele, la alții cu cozonacii și plăcintele, la alții cu….. Hai s-o zic, ce mă tot învârt pe aici, cu păhărelul cu zaibăr ! Ba cel cu palincă ! Ba nu, cu whiski ! (Să nu mă corectați că s-ar scrie whiskey, unul de la cavaleria .ro zice că scoțienii au scos E-ul din cuvânt de zgârciți ce sunt ! ). De votcă nu mă pronunț, e periculos, doar dacă e mascată în vișinată 😉 !

Dacă nu ați avut cantități suficiente, pe măsura musafirilor care sigur v-au călcat pragul, atunci să vă așteptați să sughițați de la câtă bârfă vă paște 🤣(știu cum e asta, am eu un trecut de bună gazdă de care vreau să mă dezbrac, vreau să devin ca mama lui Zdreanță, așa mi-am propus când bătea orologiul de schimbarea gărzii dintre ani !). Puteți însă să aveți voi crame întregi de băutură, unii tot se sperie că rămân pe uscat, așa că își umplu paharele până la buză, vă pătează fețele de masă și covoarele, pun și pe ei să arate apoi vecinilor, poate și polițiștilor de circulație ce bine au petrecut, mă rog ! Dintre surprizele istoriei mele ca gazdă în bojdeuca mea din muscelele argeșene, cea mai tare a fost când doi amici, de altfel oameni ce se vroiau serioși în restul zilelor, pitiseră berea în mașină, pe un ger cumplit și i-am surprins în magazie între lemne bând ca vinovații ! Sărmanii netrebnici, prietenii ăștia 😂 nu aflaseră ce aveam noi în beci că altfel dormeau acolo pe sticle !! Ei, amintiri dulci, omul e și el un animăluț haios, după cum îl gâdili sub bărbiță sau îi pui vasul cu lichide nobile în mână .

No, de anul ăsta m-am deșteptat, mi-a venit mintea la cap și le-am dat invitaților câte un pahar special, fiecare cu al lui, marcat pe fiecare mascul să nu se împerecheze virușii din Moldova cu ăia din Ardeal și Oltenia, deși la farmacia inimii era deschis și de revelion . (Cum, discriminare ? Calm! Am dat și la dame că și ele au fost, este oameni bachici ! Dar așa se zice, bărbații văd femeile ca alea rele, femeile pe bărbați !)

Ce pahare speciale le-am dat ?! Mergeți pe https://sufletdeturist.ro și aflați dacă vă plac. Dacă da, iau un camion când merg în Grecia și vă aduc și vouă. Doar dacă găsesc modelul acela din poză, altfel nu 😅 Când ajung în Grecia ?! Păi întâi să strâng mesele de la Crăciun, Anul Nou, Sf. Ion………

Un an minunat să aveți, un suflet cald mereu, plin cu veselie și iubire, cu spor în tot ce faceți și cu măsură bună la bani, mâncare, excursii, petreceri și …zaibăr 🥂 🍻 🍷🍹

Cumpărături de la marginea drumului !

Reprezentativ

Pentru că tocmai am făcut un drum drag mie și pe care îl cunosc de ceva ani, destui, pentru că de-a lungul șoselei sunt localnicii care-și vând produsele și pentru că mai știu câte ceva din culisele lor, îmi permit să vă scriu azi. Pe cei câțiva zeci de kilometri dâmbovițeni și argeșeni parcurși azi fiind ajun de An Nou, localnicii au ieșit cu multe produse la vânzare, pe marginea șoselei și nu vă spun și câți cumpărători erau, unii de-a dreptul fericiți că pot cumpăra produse curate.

Nu faptul că-și vând produsele așa mă interesează. Nici cum plătesc cumpărătorii și nici cât declară țăranul la fisc. Pur și simplu asta nu mă afectează, deloc, atâta timp cât marii rechini dau tunuri uriașe și nimeni nu-i vede să le ia taxele obligatorii. Vede doar multinaționalele care, dacă-și iau băgăjelul și pleacă, șomajul va fi foaaarte vizibil ! Dar aici la micii producători e o altă problemă de care ar trebui să țineți cont voi, cumpărători.

Sucul de mere, o băutură de atfel foarte sănătoasă dacă e făcută corect. În general se obține prin presarea la rece a merelor iar sucul, de un crem-gălbui, limpede, este deosebit pentru digestie. Desigur nu în cantitate mare. Problema este că acesta, așa cum e obținut din presare, nu ține mult, fermentează chiar și la temperaturi scăzute. Cum nici vânzătorul nu face sucul după cât se cere cantitativ pe zi, ci mult mai mult, din simplul motiv că unii nici nu au prese și merg cu merele la cei ce au, trebuie să facă o cantitate mai mare în care pune destui conservanți, mai mult sau mai puțin periculoși. Să nu credeți că dacă pune doar aspirină, adică acid acetilsalicilic, nu poate dăuna unora. Ba din contră, destui ar putea avea de suferit fără să știe de unde li se trage asta. Dar asta nu-i de ajuns. Sfecla roșie, considerată de mulți panaceu, este dintre alimentele favorite ale bolnavilor de cancer care cred în tratamente naturale. De aici hop și vânzătorul stradal de suc de mere că a descoperit rețeta bunicii ce s-a vindecat 🤨😏 cu suc de mere amestecat cu suc de sfeclă roșie și eventul cu suc de morcovi !! Așa s-a ajuns la lichidul roșu portocaliu din multele sticle înșirate pe tarabele DN72 . Doar că sucul conține chimicale pentru conservare iar sucul de sfeclă roșie, pentru a fi benefic, ar trebui consumat imediat după preparare, cam în timp de 30 minute, altfel își piede mulți din produșii volatili benefici. Să mai spunem că sucul stă mai mult timp în sticle de plastic cu care are o oarecare reacție ?!

Mierea de albine, un aliment despre care aș scrie pagini întregi. Mierea este un panaceu iar un anumt tip de miere se poate consuma și de diabetici. Este alimentul care practic nu are termen de garanție păstrat în mediul corespunzător și are o întreagă chimie organică și anorganică în borcan sau fagure. Am crescut în prima copilărie printre albine și faguri de miere iar acum am un tânăr și harnic vecin care se ocupă cu albinăritul, așa că nu sunt departe de produsul autentic. De aceea mi-aș permite, pe scurt, să vă spun că mierea ieftină de pe marginea drumurilor sau din piețe (nu că la supermarket ar fi altfel, din păcate), nu este miere autentică ci un produs obținut din zahăr, pe cale artificială sau cu ajutorul albinelor care devin sclavele omului lacom. Mierea cu lavandă, sunătoare, pin, cimbru, etc. ar trebui să vă dea de gândit dacă o vedeți la preț mic și credeți că faceți o afacere cumpărând. Nu, plătiți gras un sirop de zahăr pregătit într-un concentrat de ceai de lavandă sau mentă, cimbru, eventual îmbogățit cu arome. Chiar, unde avem noi câmpuri mari de lavandă sau de cimbru pentru ca bietele albine să producă așa cantități de miere specială ?!

V-am spus doar puțin despre două dintre produsele care se vând pe marginea drumurilor și pe care foarte mulți le cumpără, fără să creadă că de fapt nu sunt naturale, nu sunt bio ci o mare țeapă. Cugetați la ce v-am spus. Poate voi continua cu brânza și produsele de carne sau cu cătina falsă și cea reală, poate…

Primul gând.

Reprezentativ

Primul gând…  Niciodată la mine nu este un singur gând ci ele se amestecă, se unduiesc unele cu altele, este un adevărat  festival de gânduri, idei, speranţe, vise, dezamăgiri, bucurii…este cumva esența vieții așa cum mi-a fost scris să o trăiesc.

Dar un gând tot a fost care s-a ridicat deasupra precum ghiocelul primăvara devreme. Să nu amestec plăcerea hoinărelilor mele prin lume cu întâmplările zilnice, să nu-mi scriu gândurile negre sau albe, ori poate doar gri, pe blogul unde-mi povestesc  zilele de frumoase vacanțe,   Sufletdeturist.ro      Acela este și sper să rămână un blog serios pe care, chiar de-l citesc puțini, să fie de ajutor celor pasionați de turism și istorie. Sper să-l pot duce cât mai mult timp, este copilul meu de suflet.

Gânduri pe tastatură sau Gândul zilnic !  Un blog care, după cum mă cunosc ca zodie maimuță⇔leu (hai să fie totuși leul primul, pentru mândria mea😂),  plus ca zodie de foc 🔥, sunt de pe acum sigură că pe parcurs voi mai schimba câte ceva pe aici, după cum mă voi simți  felină, pardon, Leoaică🐯  sau Maimuță 🐵 Dar cui nu-i place schimbarea  ?!  

Îmi iau gândurile din întâmplările de zi cu zi, din presă, din vecini, de pe stradă, din goana mașinii sau din lătratul câinelui cel mic al meu  și îmi place să le ilustrez cu ajutorul       Pixabay,      un prieten de nădejde pentru ambele mele bloguri.

Mulțumesc 2018 că m-ai însoțit  încă un timp prin viață !

Bine ai venit 2019 ! Când ești gata să intri pe ușa casei mele, te voi întâmpina cu un zâmbet, cu inima pregătită să primească tot ce este scris în cărticica vieții pentru acest an  pe care sper să-l parcurg până în ultima lui secundă.  Sunt atentă cu dorințele mele așa că dragă 2019, nu mă abandona pe drum, înainte de a pleca să-i faci loc lui 2020  😉                            Să ne îndeplinești la toți visele frumoase, dragă 2019 !

Homo supermarketus

Reprezentativ

Anul acesta deși Crăciunul a fost destul de bine poziționat în calendarul săptămânii, totuși ziua de luni a fost un calvar pentru șoselele și magazinele bucureștene. Pot spune că sunt ceva ani de când n-am mai văzut așa nebunie în supermarket, la piață și pe drumuri. Nu că ar fi fost singura zi astfel dar luni a excelat. Sincer, mă întreb ce-au putut cumpăra oamenii de a fost așa nebunie, având în vedere că și în celelalte zile, sâmbătă și duminică, a fost la fel. Ca un exemplu, pentru bucureștenii care cunosc magazinele, duminica dinaitea Crăciunului la Dedeman din Colentina nu se putea parca deoarece locul amenajat era ocupat în cea mai mare parte de mașinile venite la Carrefour, magazin ce avea parcarea plină până la ultimul locușor nemarcat. O cofetărie bună dintr-un cartier bucureștean – Aviației – avea în fața magazinului o mare de oameni de parcă era anul 1988 -1989 și se vindea hârtie igienică ! Ba ce să spunem de întâmplarea din parcarea unui mall unde s-a permis intrarea a încă un număr de câteva zeci de mașini peste capacitate și care s-au blocat în subteran, eliberând o mare cantitate de gaze toxice. Oamenii prinși în capcană au fost nevoiți să sune la 112 pentru a putea ieși sau recupera mașinile abandonate când și-au dat seama de pericol. Putea fi o tragedie acolo ! Cine se face vinovat ?! Cine a permis intrarea mașinilor când locurile erau ocupate toate ?! Unde sunt normele de funcționare a unei parcări subterane și cine le verifică ?! Tăcere! Dar dincolo de neglijența comerciantului și autorităților statului cu rol de control, mă întreb ce au avut de cumpăart acei oameni care au venit cu copii mici în brațe, familie completă de parcă unul din soți n-ar fi fost capabil să umple căruciorul cu tot ce vroia, protejând astfel micuța ființă ce ar fi putut oricând contracta o boală gravă dar cu transmitere rapidă aglomerație.

Cât s-a mâncat nu încerc să socotesc. Este imposibil. Mai ales dacă mă gândesc că și frigiderul nostru a fost pe supraplin, că am avut și alimente ținute afară la frig dar că au fost achiziționate din timp, fără nebunia înghesuielii și cozilor și că nu mi-a lipsit nimic. Ce mă uimește, an de an, este goana aceea nebună la cumpărături de a doua zi de după Crăciun, An Nou ori Paște, singurele zile când supermarket-urile sunt complet închise. N-am văzut o astfel de înghesuială nicăieri unde se hrănește cultura, nu, nici vorbă ! De fapt a ajuns o aventură, dacă nu iubești aglomerația cruntă, să te duci duminica în special să-ți cumperi un șurub, o șosetă, o pernă sau un kil de lapte ! Ba dacă-ți iei doar un coș de mână și nu un cărucior, apăi ești privit curios, ca pe o rara avis, exact invers decât te privesc în străinătatea civilizată când te văd cu căruciorul vârfuit, în condiții normale , nu în vreme de război sau calamități. De fapt, sărbătorile la noi au devenit vremuri de criză ! Criza omului modern care pierde esența, iubirea, căldura sufletească. Dacă urmăriți constant paginile turistice comune, veți constata că numărul turiștilor fericiți este în creștere în orașele care debordează de istorie dar au un mall mai acătări. Unii turiști chiar nici nu știu altceva despre acel oraș decât acel mall unde el, consumatorul, se simte împlinit și fericit fizic!

Toate astea mă fac să cred că omul zilelor noastre a devenit din Homo sapiens un veritabil Homo supermarketus !

Reprezentativ

Țara arabă în care Crăciunul a devenit în acest an zi de sărbătoare națională

Am citit articolul pe News Online și am discutat cu vecinul meu proaspăt venit din țara lui, Irak. Merită să-l citiți. Mulțumesc News Online !

News online

Guvernul irakian a emis un decret prin care a desemnat ziua Crăciunului, sărbătorită de creștini pe 25 decembrie, ca fiind zi de sărbătoare națională în întreaga țară, relatează CNN.

scena-nastere-iisus-hristos-craciun-shutterstock_154490453
Irakul sărbătorește, din 2018, Crăciunul în întreaga țară. Foto: Shutterstock

Irakul celebrează începând din 25 decembrie 2018, pe întreg teritoriul țării, nașterea lui Iisus Hristos ca pe o zi de sărbătoare națională, arată un comunicat al Executivului de la Bagdad.

Potrivit cabinetului, Crăciunul a devenit o sărbătoare pentru toți irakienii, nu doar pentru creștini, care sărbătoreau ziua de decenii.

„Crăciun fericit tuturor cetățenilor, tuturor irakienilor care sărbătoresc în întreaga lume”, se arată într-un mesaj al Guvernului, pe Twitter.

Înainte de invazia americană din 2013, în Irak locuiau aproximativ 1,3 milioane de creștini. Numărul lor a scăzut însă la circa 300.000, pe măsură ce au fugit din țară din cauza violențelor la adresa lor.

Numeroși creștini au fost uciși odată cu apariția…

Vezi articolul original 17 cuvinte mai mult

Micuța scobitoare

Reprezentativ

Ați pățit să organizați o masă de sărbători, să vă pregătiți cu bucate multe și cât mai apetisante, să ornați totul ca la carte, să faceți tot ce puteți ca invitații să nu aibă ce vă reproșa și totuși să vă auziți vorbe neplăcute ?! Ei bine, știți cum se zice despre buturuga mică. Nu-i departe vorba, tot de lemn pare necazul, doar că v-au lipsit de pe masă ….scobitorile !! Da, știu, nu se mai poartă, strică dantura zic stomatologii moderni care recomandă pentru curățarea spațiilor dintre dinți…ața ! Dar la o petrecere, vă dați seama ce ar fi să-i vezi pe toți rânjind și trăgând de ațe 🤩😬 ?! Îți piere pofta de a gusta ceva!  Pe câtă vreme cu scobitoarea lucrurile decurg mai… ascuns, cică mai elegant. Acum nu că sunt fan scobitoare dar nici n-o ignor.

După o astfel de discuție legată de lipsa scobitorilor ce a stricat toată bucuria unei gazde bune, m-am gândit să caut povestea acestei așchii, să aflu de ce creează neplăceri dacă nu e invitată la mesele simandicoase. Ei bine, nici nu m-am așteptat să dau peste atâta material din care scobesc și eu puținel aici.

Am aflat că este, în istoria omenirii, probabil primul obiect de curățat dinții ! Desigur nu în forma de azi, probabil niște așchii pe care omul de acum nouă milenii le mai prelucra puțin. Studiul scobitorii începe cu un craniu din Neolitic descoperit prin pământurile vechii Mesopotamii ce păstra încă între dinți un lemn de forma aproximativă a unei scobitori moderne. S-a dovedit apoi că anticii erau mari fani ai acestui instrument pe cât de simplu, pe atât de necesar uneori.

Apare în epocile de prelucrare a metalelor, nu doar  în Mesopotamia, Egipt, Grecia și în Alpii elvețieni ! Erau invenții separate sau oamenii circulau de atunci pe distanțe mari ?! Ajungem la romanii care foloseau scobitorile de lemn de mastic, fildeș sau argint – bună alegere căci ionii de argint sunt foarte utili în lupta cu bacteriile sau în cicatrizarea rănilor mici..

Numele de scobitoare apare în sec. XIV, pe listele de inventar al unui duce foarte bogat, Jean de Berry. Averea lui avea chiar obiecte de acest gen lucrate în aur și pietre prețioase. Aceste mici obiecte erau la mare modă în Evul Mediu, cei bogați aveau propriile lor scobitori, de lux, pe care le purtau la gât ca pandantiv. La mare căutare erau cele portugheze lucrate din lemnul portocalilor din imperiu.

În sec. XIX și americanii au introdus scobitoarea în localuri, primul fiind un proprietar din Boston care, ingenios, după ce le-a văzut în Brazilia folosite masiv, a importat, a produs apoi micile lemne și  a angajat un grup de studenți care să mănânce gratis dar la final să se scobească cât mai mult între dinți, folosind scobitorile produse acolo ! Bună reclamă la produs dar și la local !

Scobitoarea a avut o foarte lungă perioadă de glorie. Chiar în sec. XX ! Vă amintiți cred filmele în care actorii americani apăreau cu o scobitoare ținută șmecherește în colțul gurii.

Dar scobitoarea n-a fost doar un obiect cuminte. Mințile negre ingenioase au folosit minusculul obiect pentru a scăpă definitiv de cei care-i incomodau. Cea mai celebră crimă unde s-a folosit scobitoare a fost în antichitate, în sec.III î.Hr. când tiranul Agathocle din Siracuza a fost omorât cu o scobitoare ce fusese scufundată în otravă. Moartea a fost lentă și tiranul paralizat a fost pus pe catafalc încă viu !! Și câte or mai fi fost sau chiar încă vor fi !

Astăzi scobitorile se folosesc ca și în trecut la curățarea danturii – nu oricum, luați scobitori de tei elvețian sau de cine știe ce altă esență pe care producătorii le numesc scobitori medicinale 🤣 , folosiți din cele cu capete mentolate și aveți garantată nu sănătatea mai bună ci o mai mare sumă retrasă din buzunar.  Deși nerecomandate de stomatologi, sunt încă la modă ! Sau le cumpără mult răbdătorii și talentații artiști care fac pur și simplu capodopere din ele și aici v-aș trimite într-o mică excursie printre lucrările lui Stan Munro. Deci scobitorile de lemn  încă nu și-au dat obștescul sfârșit, oricât ar dori vecinii mei chinezi.

Prin stradă  se plimbă agale două scobitori. Pe lângă ele trece un arici barosan. – Vai dragă, nu știam că avem un autobuz în  cartier ! Dar e tare aglomerat !  zise una dintre scobitori…

Reprezentativ

Felicitarea de Crăciun

Sărbătorile de iarnă, Crăciunul și Anul Nou, pe lângă mesele îmbelșugate, cadouri, petreceri cu prietenii, aduc și alte obligații, uneori plăcute, uneori nu, felicitările ! Vă surprinde că am zis uneori neplăcute. Păi când cineva se gândește să-ți trimeată o felicitare modernă, adică pe whatsapp sau messenger și asta se întâmplă la ora cinci dimineața, dacă telefonul nu e pus pe silențios, nu prea e motiv de bucurie, normal ! În trecut însă lucrurile erau mai calme. În primul rând moda felicitărilor scrise a apărut târziu, acum 175 ani.

În 1843, cel ce avea să fie directorul muzeului britanic Victoria & Albert, Henry Cole, King Cole cum îl alinta regina Victoria și prințul Albert pentru rezultatele muncii sale, s-a gândit să creeze o felicitare pe hârtie, cu desene și urări, pe care să o trimeată prietenilor. Dar pentru asta a apelat la prietenul său care era și pictor, John Callcott Horsley. Acesta a creat desenul în care o familie formată din trei generații, stătea la masă iar de o parte și alta sunt desenate scenele prin care se dădeau alimente și haine săracilor. Pe ea a scris A Merry Christmas and a Happy new year, to you ! Primul calup de 1000 de bucăți a fost făcut prin litografiere și colorare manuală. A avut un succes enorm, treptat felicitarea s-a ieftinit astfel că în 30 de ani era inadmisibil să nu-ți feliciți prietenii și rudele în acest mod.

Henry Cole, devenit apoi Sir prin înobilarea de către regină, a fost cel care cu doar puțin timp înainte de 1843 a creat primul timbru poștal ce permitea trimiterea unei corespondențe de maxim 14 grame, la orice distanță, la același preț, un penny. A fost acel revoluționar Penny Black.

Apoi tehnicile au evoluat, au apărut felicitările complicate, lucrate manual cu deschideri interesante, funde, mărgele, plante. Oricum moda s-a întins în lume dar SUA, Casa Albă a trimis prima felicitare oficială abia în 1953.

Cum ne felicităm acum de Crăciun sau alte sărbători, știți toți. Simplu, în câteva secunde trimitem unui calup întreg de  zeci de prieteni, aceeași felicitare rece aleasă rapid și pe care nimic din sufletul nostru nu o umanizează, nu-i pune amprenta dragostei noastre. Îi lipsește căldura mâinii și inimii care scria cu grijă textul personal, urarea pe care fiecare din noi o gândeam a fi cea mai frumoasă.

Poate că ar fi bine să răscoliți prin podurile caselor vechi, prin cărțile din bibliotecile bunicilor, astăzi o felicitare din sec.XIX este o mică avere. Dacă nimeriți una din primul lot al lui King Cole, chiar veți trăi miracolul lui Moș Crăciun. Nu vă mint !  Din primul grup de felicitări lucrate manual, azi în lume mai trăiesc se crede 12 bucăți, una din ele a fost cea  trimisă bunicii lui H.Cole. Acum nici zece ani, la o casă de licitații de renume, o astfel de felicitare s-a vândut cu peste 22000 lire sterline, adică încă o dată prețul de pornire, spune presa engleză.  Noul proprietar a vrut să fie discret, nu și-a dat numele magilor moderni  !!    

Reprezentativ

Brăduțul cu beteală

Crăciunul e sărbătoarea magică a copiilor, e sărbătoarea familiei, prieteniei, iubirii și dăruirii, mai ales sufletești. O trăim intens în copilărie, rămânem cu magia ei în suflet pe tot restul vieții și ducem mai departe legendele care ne-au înmuiat inimile chiar în cei mai triști ani. An de an îl așteptăm pe Moșul păgân sau creștin să ne aducă daruri și încercăm să atragem norocul prin magia unui pom, bradul. Am căutat mereu legendele lui, ele aduc catifelare sufletului și așa am aflat o poveste frumoasă despre falnicul pom  din credințele noastre.

Există o frumoasă legendă nordică a pomului de Crăciun și prin ea vă trimit toate gândurile mele bune : se spune că cele trei surori bătrâne de când lumea, Credința, Speranța și  Iubirea , au hotărât într-un an, în seara de Ajun, să găsească un pom frumos ca simbol al Crăciunului. După multă umblătură prin ger au găsit un brad falnic ce strălucea sub razele de lună, singurul pom încă verde. Când s-au apropiat de trunchiul lui au văzut stelele strălucitoare ce păreau atârnate de acele lui verzi, le-a fermecat parfumul tămăduitor al rășinii, s-au simțit cuprinse de căldură între crengile lui maiestuoase și, în scurta lor odihnă sub brad, au înțeles că acesta este pomul plăcut lui Isus. S-au lăsat convinse de poveștile pe care le șopteau crengile strălucitoare și i-au făcut onoarea supremă de a-l închina Nașterii Mântuitorului, acesta devenind pentru creștini Pomul Vieții, Pomul lui Isus, cel care adună an de an în jurul lui credincioșii creștini, plini de speranțe și iubitori de oameni și natură; (dintre multele legende, există una care spune că bradul a fost ales chiar de Isus, pentru că era singurul pom ce nu i-a putut oferi fructe în dar și era tare rușinat și obidit).

Dar bradul simplu nu avea decât culoarea speranței, a vieții și un miros plăcut și sănătos. Surorile erau sărace și nu puteau orna bradul pentru nepoții lor și prietenii prichindeilor.  Așa că, în Ajunul Crăciunului, în seara sfântă de 24 decembrie, surorile au  împodobit pomul doar cu nuci, mere, pere, tărtăcuțe mici, conuri de brad date cu albuș de ou pentru a străluci firav. Copiii au fost mulțumiți totuși, aveau brăduțul verde și falnic, au mâncat câteva fructe și au adormit ascultând poveștile bătrânelor. . După ce lămpile s-au stins, păienjenii care se ascunseseră prin colțuri tainice să scape de urgia gospodinelor, au venit  și drept mulțumire că au și ei totuși o căsuță, au început să țeasă de zor pânzele lor subțiri de-a lungul crengilor verzi apoi mulțumiți că au făcut co faptă bună, s-au retras iar în ascunzișurile lor. Bradul nu arăta totuși prea bine dar nu putea să se curețe singur. Plus că pânza era darul unor ființe nevinovate. Noroc că Moș Crăciun a venit cu daruri pentru copii să le anunțe venirea Pruncului din iesle. Când a văzut brăduțul astfel aranjat de păienjeni a zis că bătrânele care aduc atâta liniște în sufletul oamenilor și care s-au obosit căutând pomul sfânt, merită un dar. Așa că a transformat pânzele păienjenilor într-o plasă mare de argint ce strălucea multicolor  la lumina stelei magilor . Dimineața, surorile și nepoțeii au văzut minunea și le-a plăcut. De atunci se decorează brazii cu beteală iar cei ce cunosc legenda și respectă toate ființele vii de pe pământ, pun în brad și un mic păianjen cu o pânză, pentru a aminti că dacă ai Credință, Iubire și Speranță, miracolul se împlinește.

Cu  Speranța  că nu v-am plictisit în astă seară, cu Credința că urările mele de bine vă ajută, voi trimite spre voi, de lângă bradul meu, în astă seara de Ajun, un gând frumos și o rugă sinceră pentru  împlinirea Miraculoasă viselor voastre curate ! Cu multă Iubire!

Publicat inițial pe https://sufletdeturist.ro

Reprezentativ

Cardul Revolut

De când mi-a fost clonat cardul românesc, mi-am comandat și un Revolut special pentru plăți online sau în locuri care îmi par nesigure, atât acasă cât și peste graniță. Mă împac tare bine cu el. Funcționează, până acum, perfect. Singura problemă a apărut la banca mea românească, cea care inițial nu mi-a luat comision pentru transferul bancar instant, acum s-a aliniat politicii roânești și a devenit puțin nesimțită. Dar nu-i bai, schimb banca cu una care nu cere comisioane.

Mai nou, aflu de pe ZF că Revolut devine bancă în toată regula:

 Revolut a anunţat că a primit o licenţă de funcţionare în sectorul bancar de la Banca Centrală Europeană, care va începe să fie utilizată anul viitor în pieţe cheie precum Marea Britanie, Franţa, Germania şi Polonia.

Licenţa îi va permite fintech-ului să vândă produse pe care le oferă de obicei băncile tradiţionale, precum conturi curente la capacitate maximă, credite de consum şi linii de creditare.

Clienţii vor putea să îşi depoziteze de acum salariile în conturile Revolut, sumele de până la 100.000 de dolari fiind acoperite de Structura Europeană pentru Garantarea Depozitelor.

Mulțumesc ZF pentru informație. Chiar mă pregătesc să rezerv un zbor plătind cu acest card pentru că oferă reduceri pe unele segmente.

Despre cum se intră în posesia cardului, costuri și avantaje, pe

https://sufletdeturist.ro la Informații și sfaturi/ bani

Produsele tradiționale din piețe, un mit periculos !

Reprezentativ

Sărbătorile de iarnă, Crăciunul în special, înseamnă și o masă bogată, cu multe produse mai mult sau mai puțin românești. Porcul sărmanul este cel mai des sacrificat pentru această zi, un obicei păgân preluat de creștini, ca multe altele de fapt. Bietul porc se spune că a fost adus lângă casa omului cam în același timp cu câinele, deci ar fi dintre cele mai vechi animale domesticite. Și în nici un caz n-a fost adus pentru joaca copiilor, asigurarea hranei a fost mereu o grijă a omului de-a lungul întregii evoluții. Dar legendele au farmecul lor însă nu țin nici de foame, nici de spaima că nu respecți tradiția și cine știe ce pățești. De spaima asta 🤣 m-am ferit și eu așa că iată-mă la piață să cumpăr porcării pentru masa de Crăciun. Cum sunt mai neîncrezătoare cu produsele astea, cum știu că nu sunt chiar așa de curate, sunt atentă de unde cumpăr, de obicei de la aceeași vânzători de produse din zona Sibiului. Chiar am un magazinș de unde cumpărăm în ultimii ani, convinsă fiind că sunt ceva mai serioși decât alții, produsele fiind aproape toate bune. Ei dar omul e om, devine lacom chiar și fără să fi auzit de don Orlando cel Bogat, așa că zilele trecute aveam să vedem adevărata față a negustorilor de tradiționale.

După ce tot anul au vândut lebăr în membrană animală, acum surpriza, lebăr în plastic și cam suspect la culoare, adică roșu ! Cârnații proaspeți luați de probă cu o săptămână în urmă, erau acum monstruoși de groși, veseli de roșii pe zone mici și albi de grăsime în mare parte, șoriciul avea păr că de, la așa cerere cine să-l mai curețe plus că era doar șoriciul de opinci, cel de pe burtă nici la suprapreț nu găseai. Opinci nu-mi fac așa că-l tăiem de pe listă și vrem slană, cu boia sau cu usturoi. Dacă până pe la 10 decembrie am luat slană ce se topea în gură, chiar și șoriciul, acum ioc, șoriciul talpă, slana cam tare semn că a fost făcută la repezeală.

Schimbăm magazinul, schimbăm piața, ajungem și-n Obor, degeaba!! Multele magazine cu tradiționale gem de porcării, majoritatea afumate, cum scrie și pe etichete dar nici un miros de produs afumat care să-ți răscolească puțin poftele, indiferent ce părere are medicul tău ! Ne oprim din loc în loc dar din păcate aceleași produse, în general surprinzător de asemănătoare la aspect. Și asta n-ar fi nimic dar toate, absolut toate au un miros ciudat, nici cum dat de fumul de fag, cireș ori ce se mai folosește la pregătitul cărnurilor. Normal, țăranul, producătorul tradițional, a dispărut undeva în timp și noi încă nu ne-am dat seama. Munții de slănuri, cărnați, șunci și costițe sunt lucrate modern, foarte modern, cu noile produse concentrat de fum, fum lichid, pudră de fum, sare afumată  și câte Doamne ferește alte produse se mai găsesc și de care cei mai mulți dintre noi, nu știm ! Adaosurile astea, deși sunt indicate doar pentu exteriorul cărnii, sunt amestecate sau injectate pentru a da, chipurile, gustul de carne afumată. Fals ! Nimic nu se compară cu carnea afumată tradițional, de secole, cu esențe diferite de lemn pentru a da gusturi diferite ! Și fumul acela natural ce învăluie mult timp carnea și produsele, nu intră în interiorul acestora dar lasă un gust minunat și o conservă foarte bine. Înlocuitorii de azi au , fără excepție, produse chimice, unele înfiorător de periculoase. Dar nimeni nu face nimic să oprească acest procedeu care aglomerează culoarele, cabinetele și saloanele spitalelor și aduc betoane cimitirelor moderne!

Produsele tradiționale, un mit, o mare minciună, un mare pericol pentru oameni ! Dar nu avem cale de ales. Acesta este viitorul, acestea sunt minciunile din care ies banii, averile dar care, asemeni unui bumerang, se întorc și asupra celor care le pactică și le acoperă.

„Nici un câine nu pleacă de la măcelărie !”

Reprezentativ

M-am gândit mult la aceste cuvinte. Citat ?! Nu l-am găsit până ieri ! Morală ?! Nici asta. Mă rog, nu pierd vremea căutând prin zeci de locuri, pagini, caiete, pereți, cimitire…. Dar ca iubitoare de câini, mai ales cei maidanezi și sărmani, ca iubitoare de citate … celebre și clientă fidelă a măcelăriilor, am încercat să diger vorbele din titlu. Să o luăm pe rând.

Câinele cu un ADN majoritar de lup din care se zice că se și trage, este de felul lui carnivor ! Deci are drum sigur fie spre un stăpân care-l hrănește corect și la timp cu proteină bună, fie spre o măcelărie de unde nasul lui ultrasensibil adulmecă exact ce-i trebuie și ce îi place. Deci fie e boier, fie cerșetor, la stăpân sau pe stradă, e amator și chiar îi trebuiesc ceva produse de la măcelărie ! Adevărat !!

Măcelarul taie zilnic multă carne, oase, organe. De aici rămân și resturi care nu se pot vinde în mod normal. Dacă e un om cinstit și cu frică de Dumnezeu, nu le amestecă în carnea gata tocată care de cele mai multe ori e doar din piei, grăsime, sânge, organe și un pic de carne macră. Ca un om bun, religios sau doar superstițios, dă din resturile astea și câinelui care-i face în schimb paza vitrinei, ușii din spate sau a parcării. Dacă măcelarul e un nemernic, îi dă un ciomag sau un picior oricărui animal ce se apropie de magazinul lui, speriat fiind că din cauza acestuia intră în faliment ! Fals!! Intră singur că-i nemernic !

Am cugetat, am mâncat o friptură pe care am vrut să o împart cu câinii mei, doi, foști maidanezi dar ei m-au refuzat ! Nu glumesc, nu mint, chiar au refuzat ! Sunt sătui, nu sunt lacomi, au o mâncare bună, consistentă că doar ăsta e salariul lor. Nu, nu e gratis, e impozitat cu paza curții și dragostea pe care mi-o întorc mie și alor mei ! Și da, nu pleacă pentru că relația dintre noi este de colaborare, de respect, ei știu că masa, culcușul și tratamentele lor depind de noi iar noi ne bazăm pe munca lor de adevărați paznici ai familiei.

Și totuși există câini care pleacă chiar dacă primesc un mic bol cu mâncare. Câinele, indiferent unde este, are mândria lui, demnitatea lui, logica și dorința de o viață mai bună !! Dacă stăpânul e tâmpit, hoț, nemernic, brută, câinele fuge și lasă ograda de izbeliște. Că doar o viață are și el sărmanul !!! Aș că nu contați pe lăcomia câinilor !! Și nu-i mai jigniți !

De-ale românilor ! Și nu doar ei.

Reprezentativ

După 1989 mare bucurie mare, s-au deschis și la noi supermarketuri bine aprovizionate, așa cum înainte de acel an vedeam doar în filme, și acelea de multe ori pe ascuns, noaptea pe unde apucam, la prietenii care aveau periculoasa aparatură video de contrabandă. Încet, încet prezența marilor magazine, niște bazaruri mai curate și mai elegante, s-a împământenit, ne-a produs și o mutație genetică astfel că e mare necaz dacă în cartierul nostru nu sunt două, trei firme și dacă se poate cât mai aproape de bloc. Așa sunt copiii cei din urmă, mai răsfățați. Noi fiind dintre ultimii europeni ce s-au eliberat de rații, porții, cartele, pile pentru un purcel și un ou, ne-am trezit cu acest fapt bun dar total needucați. Ce e aceea educație ?! Da, așa este, nu se minde în supermarket ! E pe undeva și un bun simț cu care ne naștem și care este dezvoltat în familie de părinți și bunici.

De-a lungul acestor 29 de ani de când avem așa comerț, am văzut multe și nu mă surprinde acum. Dar mă enervează la culme ! Mai ales în acele supermakets cu profil alimentar. Și nu numai atitudinea cumpărătorilor lasă de dorit dar chiar politica firmei vis a vis de aceștia, o spaimă teribilă de a nu-i pierde. Cu orice risc, chiar de a periclita sănătatea.

Cărucioarele pe roți, o mare problemă de toate felurile dar și un pericol pentru sănătate. Probabil că toți ați văzut copii chiar și de zece ani plimbați cu căruțul pentru marfă, alături de pâine, unt, mezeluri, brânzeturi, prăjituri, mă rog alimente care nu se prelucrează termic și nici nu se spală. Ba mai mult, multe dintre ele se pun în frigider sau pe masa din bucătărie în ambalajul original. Care ambalaj a fost în contact cu pantofii copilului ce a stat în cărucior ! Dar Doamne iartă-mă, de ce nu ne-am lăuda cu o hepatită măcar pentru care e de vină oricine mai puțin părinții ?!

Alimentele care sunt în ambalaje sigilate dar pe care unii cumpărători le desfac, chiar în văzul public și le gustă, apoi le pun la loc pe raft și eventual iau în coș un alt produs sigilat ! Am văzut un astfel de personaj când și-a trecut limba prin borcanul cu muștar, nu i-a plăcut, la strâns bine și l-a pus în raft apoi a lut alt sortiment ! Veți spune că nu am luat atitudine. Nu pentru că am făcut asta altă dată când, la raionul de pâine fiind, am văzut o femeie cum a rupt controlat o pungă cu pâine, apoi a băgat mâna, a pipăit-o după care a aranjat la loc punga și a pus-o în raft. O salariată trecea pe acolo, i-am atras discret atenția și a început să țipe la mine că nu are voie să se ia de clienți, indiferent ce fac, asta e politica magazinului. Altfel o pățește ea ! Mă întreb care ar fi politica magazinului dacă cineva și-ar face nevoile oriunde, în văzul angajaților ?!

Un fapt care mă enervează, alimentele perisabile alese de cumpărător, în pungi, uneori și cântărite, abandonate apoi prin cu totul alte locuri decât raionul de unde provin. Am găsit o pungă cu banane în spatele unui sac cu boabe de câini. Sau carne în raftul cu lenjerii de pat ! Chiar atât de prost să fii, tu client, să nu-ți dai seama că și tu poți lua altă dată carnea care a stat la cald lăsată de alt neghiob ?! Și dacă tot te-ai răzgândit, las-o măcar la casă, de acolo se adună la intervale mai mici de timp decât să zacă într-un raft poate și o zi. Credeți că pierde magazinul ? Nu, o transformă cumva și tot noi o cumpărăm, așa cum am pățit și eu cumpărând pește congelat ! Dar unde nu-i cap…

Nu de trecut cu vederea este faza când ai în fața ta, la casă o persoană cu un coș plin de marfă și care alege acolo ce să cumpere și ce nu ! Ba mai stă și la discuții cu casiera ce e bun, ce e mai ieftin, etc. Odată finalizată cumpărarea, constată că nu are banii necesari și începe o nouă sarabandă cu retur marfă, chemat responsabilul cu stornarea, ales, mă rog, timpi pierduți pentru tine care știi că ai 100 de lei și iei marfă de 99 lei ca să nu-i încurci pe alții și nici pe tine.

A te deplasa cu căruciorul prin magazin este iar o chestie de educație. Dacă vreți eu o consider o chestie de șoferie. De câte ori n-ați avut în față un cărucior care bloca intervalul și dacă îi ziceți frumos popsesorului să-l tragă cumva din drum, se uită urât la voi ? De multe ori am pățit așa, ba unii care blocheză chiar îți reproșează că ești pretențios. Este un lucru care mă face să nu iubesc plimbarea prin marile magazine.

Tot de educație ține și abandonarea căruciorului gol în parcare, indiferent unde și cum, chit că lovește o mașină sau că ocupă un loc de parcare pentru care un alt șofer, nou sosit trebuie să coboare de la volan lăsând mașina în drum, să libereze locul și abia apoi să parcheze. Ține de bun simț. Pentru asta am apreciat faptul că în Croația acum câțiva ani moneda cu care se lua coșul era destul de valoroasă astfel că fiecare și-l ducea înapoi. La noi e în general fără bani și asta se vede.

Ar mai fi multe de zis despre cum este să fii un client necivilizat într-un magazin cu autoservire dar de unele nu-mi amintesc acum, dacă vreți să completați ce vă nemulțumește, n-ar fi rău. Unii, puțini, vor înțelege mesajul !!! Din păcate prea puțini și din păcate și mai puțini cei cu părul alb care ar trebui să fie formatori !

Reprezentativ

Decembrie trist !

Au trecut 29 de ani ! Ani plini de speranțe imediat după ’89, apoi ani de dezamăgiri, de întrebări fără răspuns. De ceva ani, fiecare decembrie vine ca un blestem, cu tăieri de salarii, cu batjocora guvernanților, cu promisiuni încălcate dar îmbrăcate în poleială ieftină pentru creiere sărace. De ce ar fi fost altfel decembrie 2018 ?! De fapt acesta este un nou mod de a petrece Crăciunul : cu fantoma nesiguranței zilei de mâine, cu amenințarea sărăciei, atât intelectuale dar mai ales financiare. Se vorbește brusc de taxă pe lăcomie, despre multinaționalele care duc beneficiul peste granițe, se dau ordonanțe de urgență de parcă am fi într-o situație limită de a fi invadați și nu una majoritar normală. Sunt aceleași tipare, aceleași lozinci ale anilor de după al doilea Război Mondial când o lume s-a prăbușit, când cultura și economia României au căzut brutal. Vrem în Schengen dar noi, România, țara ajunsă culmea, a doua ce mai săracă din Europa, ne tăiem unica crenguță ce ne mai ținea deasupra valului tsunami. La sfârșit de an, nu avem buget pe 2019, dăm o nouă ordonanță care vine cu încă 65 de modificări la Codul Fiscal după cele 230 de anul acesta, ultimele cel puțin ivite peste noapte din sacul lui Moș Gerilă, modificări de care nu s-a știut nimic, nu s-au discutat cu cei din lumea finanțelor, sunt un fel de lagăr de exterminare pentru mediul de afaceri românesc și în final pentru cetățeanul de rând care nu va putea face față scumpirilor. Chiar pentru cetățeanul care votează cu un anume partid, pentru trei mici și o bere ce vor deveni un bumerang dur în bugetul lui de pensionar ! Va fi anul 2019 groparul României ?! Ne vom trezi cu frigiderele goale, cu caloriferele reci, cu casele abandonate că nu le vom mai putea întreține nici măcar la un minim de confort uman al mileniului trei ?

E pMrimul Crăciun în care simt o mare și întemeiată teamă. O fantomă plutește printre beculețele bradului, parcă absorbind pentru totdeuna mirosul sarmalelor și al cozonacului și care duce cu ea căldura din sobe și calorifere dar și pe cea din suflete noastre !

Nici un câine nu pleacă dintr-o măcelărie ! O zicală de consilier de prim ministru ! Dar omul normal poate pleca dintr-o țară anormală, așa cum se întâmplă de după 89. Și nimeni nu-i poate condamna ! Că nu mai avem o țară care să-i intereseze pe cei ce ne conduc, guvernanți care ne transformă în iobagi, s-a văzut anul acesta când trebuia, aveam interesul să ne fălim lumii întregi cu secolul nostru de întregire. Dar nu mai suntem o țară normală, suntem iar pe marginea unei râpe de unde căderea va fi dramatică și poate ireversibilă.

Doamne, cu ce ți-a greșit poporul ăsta român ?!

Reprezentativ

Ziua aspirinei !

Azi serbăm aspirina modernă, adică ziua de 10 octombrie 1903 când firma Bayer a pus în vânzare acest medicament chimic. Chimistul bavarez Felix Hoffmann a realizat acest medicament de sinteză în încercarea de a ameliora durerile reumatice ale tatălui său. Numele aparţine tot lui Hoffman,   de la acetilare  şi spirea de la planta  Spirea Ulmaria din care s-a  extras prima dată acidul acetilsalicilic natural. În germană, a+spirsäure.

Aspirina sub formă de ceaiuri sau pulberi din plante, în special coaja de salcie,  este cunoascută şi recomandată încă din vremea lui Hipocrate, părintele medicinei. S-au găsit dovezi că a fost utilizată de fenicieni, egipteni, amerindieni şi mulţi alţii.  Coaja de salcie este foarte bună şi azi dar necesită un proces de uscare destul de lung. Şi atenţie !  Atât aspirina naturală cât şi cea de sinteză, se consumă cu moderaţie, altfel pot face mai mult rău decât bine !!

 

Reprezentativ

Azi e ziua lui Leif Erikson !

Pe 9 octombrie 1964 , S.U.A. proclamă Ziua Leif Erikson.   A fost aleasă după data când ajunge în America prima navă cu emigranţi norvegieni, nava Restauration.  Deşi numele Leif Erikson şi data de 9 octombrie nu au nimic în comun, există o poveste la care ţin ambele ţări, ambele continente.

Leif Erikson a fost primul european despre care se ştie că a ancorat pe ţărmurile Americii, cu 500 ani înainte de Columb !  Cel puţin aşa se înţelege din Saga lui Erik cel Roşu.   Sagas, saga la singular, sunt scrierile vikingilor despre istoria lor veche şi în care se povestesc călătoriile, cuceririle, luptele, relaţii de rudenie, multe altele.

Leif Erikson, dspre care se crede că a trăit cam între 970 şi 1020, a fost explorator creştin ce a descoperit întâmplător coastele Americii de nord ]n anul 1000, se pare azi Canada. O zonă bogată în somon, viţă de vie şi păşuni aşa că încheie tratate cu indigenii şi întemeiază aici  Vinland.   Etimologia numelui, importantă pentru adevărul istoric, nu este clară. Poate fi pământ cu pajişti, pământ cu vânt, pământ cu viţă de vie .

Important din această poveste, europenii au pus piciorul pe pământul americilor înainte cam cu jumătate de mileniu de Cristofor Columb  !!