Universul 25, Mouse Utopia or Human Utopia?

Am citit de curând interviul unei directoare de la un liceu bucureștean de elită cândva, care se plângea că nu se mai poate înțelege cu părinții elevilor, că aceștia devin tot mai obraznici și își apără cu înverșunare odraslele care se droghează, sunt violente cu colegii ori/și profesorii, se îmbracă de parcă ar veni la Moulin Rouge nu la școală și visează să dea un tun (financiar) din care să trăiască întreaga viață. Sunt acei copii, majoritari în orașe, care trăiesc în bunăstare, pentru care se găsesc mereu bani de mofturi gen telefoane scumpe, machiaj, haine de firme, băutură și petreceri deși ei sunt minori. I-am dat dreptate doamnei profesoare. Dar din păcate cred că în acest moment involuția umană nu mai poate fi oprită. Ar trebui să trecem printr-o catastrofă de orice fel, ca aceste odrasle dar mai ales acești părinți să învețe lecția istoriei care se tot repetă. Catastrofa malthusiană este în desfășurare, prezisă de două secole, nu este conspirație a ocultei mondiale, este un fapt real. Și în ea sunt cuprinse toate bubele acestui timp în care trăim.

M-am gândit citind acel interviu că nu de mult timp scrisesem pe celălalt blog despre un monument ciudat aflat în statul Georgia din SUA, intitulat Epoca Rațiunii, Cele 10 porunci ori simplu American Stonehedge

(a nu se confunda cu ciudatul America’s Stonehenge). Povestea lui o găsiți în articolul meu »📝. Din păcate monumentul a fost parțial distrus, chiar anul trecut, printr-o explozie controlată efectuată de autori necunoscuți! Din poruncile de pe piatră este clar îndemnul de a păstra populația globului la un număr limitat de făpturi omenești și de a trăi în armonie cu natura. Toate cele 10 porunci se regăsesc și în articolul meu. Dar oamenii și în special cultele religioase de orice fel, au blamat acele înscrisuri pe piatră. Culmea, experimente științifice vin să demonstreze că ce era scris acolo se împlinește, ne distrugem singuri lumea dacă nu ținem cont că orice bogăție are limitele ei. Și Pământul nu este infinit și veșnic! Chiar dacă am inventat mâncarea sintetică, înmulțirea peste limită a populației globului, lipsa spațiului individual creează drame pe lângă care trecem indiferenți azi dar care în viitor își vor arăta fața hâdă. Cercetătorii au făcut experimente care au produs mirare și îngrijorare în cadrul studiului sociologiei urbane.

Întâmplarea a făcut să-mi amintesc deunăzi despre ceva ce citisem cândva, un experiment care a dat mult de gândit oamenilor de știință. Și mi-am dat seama că, întâmplare ori nu, are legătură cu American Stonehedge.

Făcut pur și simplu dintr-o idee genială, un experiment științific a dus la ceva ce doar celor ce se opresc puțin din mersul vieții și gândesc la viitor, le dă un fior pe șira spinării. Este vorba de experimentul lui John B. Calhoun, etolog și psiholog american ce a trăit în secolul trecut. Pe scurt, el a creat după anul 1940 un spațiu special amenajat pentru șoareci, într-un hambar dotat cu hrană multă și variată, apă, temperatură optimă, spații de joacă și somn, locuri de cuibărit pentru cupluri și pui, căi de acces spiralate, curățenie și supraveghere medicală. Cu alte cuvinte un paradis pentru șoareci în care estima că încap și trăiesc fără probleme 3840 de indivizi. În acest loc a adus 4 perechi de șoareci perfect sănătoși cărora le-au trebuit 104 zile să se acomodeze. Apoi au început să se înmulțească, astfel că la fiecare 55 de zile populația își dubla numărul. Totul a mers bine un timp dar când populația a atins un număr mai mare de membri, cam 600, lucrurile au început să se schimbe în rău iar la 2200 șoareci chiar să devină dramatice deși condițiile de trai erau optime. La acest număr, +/- neimportant, s-a oprit înmulțirea coloniei, deci la puțin peste jumătate din ce visase Calhoun. Problema devenise spațiul de locuit căci acea cușcă foarte organizată de cam 10-12 mp era înconjurată cu un gard electric special. Masculii care se comportaseră cel mai bine, au prezentat tulburări comportamentale serioase, cum ar fi deviația sexuală, canibalismul, violența față de semeni, refuzul de a-și mai întemeia cuiburi alături de o femelă. Cei mai timizi, au devenit fie violenți, fie au refuzat să se mai împerecheze și s-au retras în colțuri izolate unde doar mâncau și se curățau. Au fost numiți șoarecii frumoși. Femelele s-au schimbat și ele, nu-și mai alăptau puii în prezența masculilor dominanți, îi alungau din cuib înainte de a fi complet înțărcați, deci îi hărăzeau morții prin înfometare ori îi mâncau chiar ele. Ori refuzau împerecherea. Și ce era mai de neînțeles, masculii se băteau pentru mâncare, deși era mult peste necesarul coloniei. S-a ajuns la momentul când în toată acea cușcă imensă s-a mai născut doar un singur pui! Experimentul s-a repetat de multe ori, de 25 de ori, deși dura ceva timp, modificându-se unele condiții de trai. Spațiul de locuit a fost mereu problema, hrana și restul necesarului de viață fiind permanent peste medie, de fapt un lux. Dar se pare că doar acest lucru a fost suficient pentru a îngrozi inițiatorii experimentului. La un anumit număr de generații, mutațiile vizibile au fost devastatoare. Concluzia cercetătorilor a fost, pentru șoareci, una singură:

Următoarea generație de șoareci, care nu a experimentat niciodată un comportament sănătos de șoarece, NU a avut conceptul de împerechere sau de părinte sau chiar de teritorialism.

Cercetătorul a urmărit comportamentul generațiilor care se născuseră și crescuseră în momentul când comunitatea deja se comporta bizar. A constatat și a și notat în jurnalul său că acești șoareci fie formau grupuri de violatori, jefuitori, canibali, homosexuali și ucigași, fie se retrăgeau în cuiburi depărate unde trăiau în izolare, se spălau frecvent și mâncau cât puteau de mult. Dar niciunii nu-și mai curtau și luptau pentru o anumită femelă, nu se mai împerecheau, nu mai erau interesați în aranjarea cuiburilor în care să se nască puii lor. Așa că în final populația s-a diminuat până la dispariție. Din ce am citit, la 2 ani de la începerea experimentului s-a născut ultimul pui iar la 3 ani ultimul membru al grupului a murit.

Ce este grav, Calhoun dar și un partener au fost șocați să constate că acei șoareci născuți din părinți care și-au pierdut comportamentul nativ al speciei au rămas într-o stare timpurie de dezvoltare infantilă și chiar introduși în colonii normale, nu și-au mai revenit decât în număr insignifiant sau deloc. Numărul șoarecilor care s-au adaptat cumva aglomerării și care au reușit să-și creeze cuiburi izolate în care să ducă oarecum viața obișnuită a fost prea mic iar schimbările morfo-fiziologice descoperite la toți cei disecați după moarte, au dovedit schimbări importante la nivelul unor glande. Practic, schimbarea societății i-a marcat pe toți și în final s-a ajuns la dispariția comunității!

Se crede că doi factori ar fi contribuit la distrugerea coloniei de șoareci: spațiul prea mic, adică un număr imens de indivizi pe o unitate locativă dar și o apropiere prea mare între indivizi, ceea ce a dus la lipsa intimității perechilor. Chiar dacă din experiment a reieșit că au fost și indivizi izolați care au reușit să rămână oarecum normali, șoarecii cu caractere deviante au reușit să controleze întreaga colonie.

 Calhoun a analizat asemănarea dintre coloniile de rozătoare din experimentele sale cu viitorul populației umane care părăsește localitățile mici și se înghesuie în marile orașe. Așa cum s-a întâmplat cu șoarecii care, spune omul de știință, au parcurs întâi prima moarte, cea a societății lor normale, a vieții sociale, apoi a doua moarte, cea fizică, a propriului trup și în final dispariția întregii comunități, așa se poate întâmpla cu omenirea.

În ultimii ani ai vieții, Calhoun s-a implicat în studii despre organizarea aglomerațiilor urbane, tocmai pentru a le împiedica să cadă în aceeași groapă precum coloniile de rozătoare. Deși în timpul studiilor a fost mai reținut în a face paralele oameni-șoareci, a înțeles consecințele aglomerărilor urbane. Desigur că nu a fost susținut de biserică și asta explică unele lucruri. Dar avea să concluzioneze că, indiferent de cât de avansată este umanitatea și de câte științe se folosește omul pentru a supraviețui, “densitatea populației ar putea depăși abilitatea acestuia de a mai folosi ideea de spațiu cu care gestionează numărul în creștere al oamenilor”.

Și atunci mă întorc la American Stonehedge și le dau dreptate celor care au plătit pentru a aminti omenirii că planeta Pământ are limitele ei, clare:  Pe 15 noiembrie 2022, la ora 09:59:58, s-a atins nominalul de 8 miliarde de locuitori la nivel global. A fost nevoie de peste 200.000 de ani de istorie umană pentru ca populația lumii să ajungă la 1 miliard și doar de 200 de ani pentru ca acelui miliard să i se adauge încă 7 miliarde de oameni.

10 Octombrie 2011 de Chaos Lore

Și aici nu e de discutat doar problema spațiului de locuit ca în experimentele lui Calhoun. Acesta încă ar exista dar oamenii nu-l gestionează bine. Dar e nevoie de resurse de hrană, apă și aer bun! Doar că oamenii au dus și duc în continuare la extincția a zeci de mii de specii de plante și animale fără a ține cont de cerințele ecosistemului, distrug scoarța terestră prin defrișări, betonări, otrăvirea solului și apelor cu chimicale, distrug aerul prin tot felul de activități dar mai ales al războaielor. Oamenii se transformă și ei, devin din zi în zi mai agitați, ca să nu spun violenți, mai dezinteresați de viața socială frumoasă, de găsirea unui partener pe viață, de a învăța din trecut pentru a ști să-și gestioneze viitorul. Refuză să învețe și să muncească, cred că totul li se cuvine, chiar prin distrugerea partenerilor noștri planetari, adică flora și fauna și implicit prin distrugerea semenilor umani.

Vremurile noastre sunt vremea mediocrității, a lipsei de sentimente, a pasiunii pentru incultură, a lenei, a incapacității de a te apuca de treabă și a dorinței de a avea totul de-a gata! Feodor Dostoievski