Cenzura, marea plagă a tuturor timpurilor

Cenzura, în orice formă, este duşmanul creativităţii fiindcă îi răpeşte sângele dătător de viaţă – ideile.

 Allan Jenkins

De când omenirea s-a ridicat în două picioare și a învățat graiul articulat, a fost obligată să accepte multe interdicții. Niciodată lumea n-a fost liberă să facă ori să spună ceva, după propriile idei. Cu adevărat veche de când lumea, a fost, este și va fi tot cât lumea, Cenzura.

Madame Anastasie, figură satirică a cenzurii, publicată în L’Éclipse din 19 iulie 1874. André Gill

Cei care trăiesc din stilouri, ar trebui să moară de sabie!

Acest îndemn este vechi de fix … 39 de ani și vine din Algeria. Dar de-a lungul timpului astfel de îndemnuri au apărut des. Ar trebui să ne amintim de antichitate, de anul 213 î.Hr. când împăratul chinez Qin Shi Huang se spune că a îngropat de vii 460 de cărturari înainte de a arde toate „cărțile” din regatul său, astfel încât să poată controla modul în care istoria își va aminti de domnia sa (cărțile erau atunci acele Jiandu, niște bețișoare plate din bambus și legate între ele cu mătase, cânepă ori piele, pe care chinezii scriau înainte de inventarea hârtiei).

Am amintit în alt articol despre dispariția unor opere antice ce fuseseră adunate în bibliotecile Alexandriei de după cucerirea Egiptului de către Alexandru Macedon. Păreri și păreri de-a lungul secolelor, după interesele religioase și politicile ale unor oameni ce se cred dumnezei. Cărți de valoare distruse, scriitori lăsați fără munca lor deși în unele cazuri era foarte valoroasă pentru restul lumii. Cine este acel inteligent rest al lumii? Un număr ce se micșorează cu viteză în ultimii ani, copleșit de numărul în creștere al celor care cred că știu totul fără să citească lucrări esențiale, care se lasă manipulați fără să priceapă că de fapt nu beneficiază de libertatea de gândire și exprimare, ei au parte doar de o minunată cenzură bine ascunsă sub zisele drepturi cetățenești. Războiul și religia, două forme de luptă care dăinuie de când a apărut omul biped, și distrugerea a ceea ce a acumulat omenirea prin dezvoltarea inteligenței personale și colective, prin voință și multă muncă, distrug periodic epocile de intensă cultură, locul lor fiind luat de cele ale ignoranței, bigotismului, urii și violenței. De-a lungul mileniilor, oamenii au distrus înscrisuri, clădiri și alte obiecte de artă doar pentru că așa au fost sfătuiți de zei! Deci zeii, adică cei inventați, au aplicat cenzura! De fapt au distrus nu totul, căci manuscrise celebre care aveau urme clare că au fost cumva șterse/răzuite, au mai fost descoperite în temple vechi. Bine, au distrus și din prostie, căci altfel cum să răzui pergamente celebre ale învățaților lumii doar ca să-ți copiezi tu pe ele texte religioase? Noroc că azi tehnica modernă permite citirea unor pergamente ce au fost considerate distruse prin refolosire.

Dacă ne uităm adânc în măruntaiele secolelor, aproape nicio țară care se considera evoluată n-a scăpat de tăvălugul distrugerilor și autodistrugerilor culturale. Sunt bârfe și despre Moldova, susținute de Dimitrie Cantemir, că Alexandru cel Bun ar fi ordonat arderea cărților bisericești scrise în limba latină și înlocuirea lor cu cele în slavonă. Adevăr ori fals, nu există dovada arderii dar schimbarea într-adevăr s-a făcut, urmând regulile impuse de mitropolitul Eftimie de Veliko Târnovo.

Acum lumea este din nou într-un război împotriva cărților. Nu că această luptă ar fi fost cândva în pauze. Și nici nu va fi vreodată! Printr-o formă sau alta, manuscrise valoroase dispar prin voința unor oameni pe care romanii i-au numit simplu, cenzori.  Altfel spus, cenzura este o practică de mii de ani, s-a instalat în viața umanității și va fi mult mai odioasă în viitor.

Doar în mileniul II d.Hr. biserica catolică a întocmit și amplificat mereu o listă cu cărți și autori cenzurați, ce pretenții să avem acum? Index Librorum Prohibitorum, devenit apoi Index Librorum Prohibitorum et Expurgatorum, adică lista neagră, indexul cărților interzise – prohibitorum – și a celor ciopârțite, parțial lecturabile dar cu acordul papei – expurgatorum- a fost editată la Vatican în anul 1556 de Sacra Congregație a Inchiziției Bisericii Romano-Catolice și a funcționat jumătate de mileniu, ultima carte interzisă fiind adăugată în anul 1961. Câțiva ani mai târziu, în 1966, indexul a fost desființat! Oare?! Eram totuși în ultimele decenii ale mileniului II!

Interzis la vânzare către public mi se pare o pedeapsă ușoară. Dar când distrugi la propriu orice urmă, e o adevărată crimă. Și arderea cărților în timpul guvernării naziste este cu adevărat o crimă. Să nu uităm că de-a lungul istoriei și până azi, autorii unor cărți au plătit scrierea cu ani grei de închisoare ori chiar cu moartea.

Din miile de cărți interzise, unele au trecut prin mâinile și mintea mea de cititoare simplă și cu greu pot accepta că sunt interzise adulților! Din puținele pe care le voi aminti mai jos, poate îmi veți indica una care merită blestemul arderii, trunchierii ori modificării.

Harry Potter! Oare cine n-a auzit, n-a citit ori măcar n-a frunzărit această carte, de fapt cărți, despre povestea unui tânăr,  Harry Potter ce se luptă cu Lordul Cap-de-Mort, Lord Voldemort, cel mai mare Vrăjitor Întunecat al tuturor timpurilor. Ei bine cartea a fost considerată de un pastor drept poarta care va duce milioane de copii în iad și a fost indicată drept o carte satanică pentru că Blestemele și vrăjile folosite în cărți sunt blesteme și vrăji reale; care atunci când sunt citite de o ființă umană riscă să evoce spirite rele în prezența celui care citește textul (?!).  Incendiată de 6 ori în SUA, seria Harry Potter a adus multă vrajbă în chiar toate cultele religioase, a împărțit locuitorii Vaticanului în tabere adverse pro, contra și abțineri, a fost parțial interzisă în lumea arabă, Iranul a considerat că este o lucrare a sioniștilor, evreii au plăcut-o inițial apoi au fost revoltați că trebuia lansată într-o zi de sabat! Și ateii au fost implicați în acest război,  ortodocșii bulgari au fost teribil de înfricoșați afirmând faptul că a recita formulele conținute în Harry Potter echivalează cu a te ruga diavolului😄! Chiar și adepții Wicca au fost împărțiți în opinii iar despre ortodocșii români, ce să zic? În SUA a fost mereu trecută la index, ultima dată cred că înainte de pandemie. Găsiți recenziile pe net, una chiar teribil de documentată în raport cu Biblia!                       

Că a fost parte a unui autodafe și în Europa modernă, îmi pare ciudat dar 3 preoți au ars public aceste cărți alături de altele și de o mască africană, într-o zi de duminică, după liturghie, chiar lângă zidurile lăcașului de cult catolic! Era doar anul 2019!  Mi-a plăcut însă concluzia unui italian, Massimo Introvigne, sociolog fondator al Centrului pentru Studiul Noilor Religii care a spus un adevăr: Fundamentaliștii resping, uneori chiar ard, produsele culturii contemporane, sub pretextul că modul de producție, stilul și limbajul nu sunt în mod inerent creștin (…)Dar …. Majoritatea copiilor înțeleg că magia din basme  este ficțiune…

Numărați personajele desenate acceptând că sunt … mititei și  adăugați culoarea lor de pe coperta asta (în gând, vă rog!), și găsiți numele de botez al cărții 😉, nu cel actual, Și apoi n-a mai fost niciunul Este unul dintre noile titluri acceptate de urmașii ei, cei care primesc moștenire drepturile de autor. M-a surprins acceptarea acuzatoare într-un fel pentru că Agatha Christie a scris după cutumele timpului în care a trăit! (foto preluare Okian.ro)

Vă place cum a scris  Agatha Christie? Când îi căutați cărțile, dacă titlurile nu vă spun nimic, studiați desenele de pe coperta edițiilor noi, cele de după iureșul condamnării trecutului! S-ar putea să vă ducă la numele dat de autoare. Apropo, când a început valul acesta de schimbări nebune, m-am gândit la procesul lui Socrate. Credeți că ajută istoriei și culturii că a fost rejudecat post mortem la peste 2000 ani distanță de o altă cultură, altă lume, altă educație? NU!

Live and Let Die, cine n-a auzit de Ian Fleming? Cine n-a văzut filmele după cărțile lui? Iată că și acestea au dat ceva bătăi de cap familiei care sărbătorește un număr de ani de la publicarea cărții. În limba în care a fost scrisă, trebuie aduse modificări pentru că generația noastră analfabetă funcțional, nu înțelege că omenirea a trecut prin diverse etape culturale, luminoase ori întunecate. Și că prin agitația de azi riscăm să reactivăm flăcările trecutului, vânătoarea de vrăjitoare, rugurile aprinse. Probabil că omenirea are o singură religie, oarbă în esența ei: ochi pentru ochi, dinte pentru …. Pe de altă parte mă întreb cum ne vor judeca generațiile viitoare care, în mod sigur își vor reveni din starea asta de tâmpenie ce se întinde pe zi ce trece și vor constata că parte din trecutul cultural al planetei a fost distrus de oamenii sec. XXI? Am scris un articol despre istoria turismului până puțin după anii apariției ( turist-prin-istoria-turismului-i/). Și acolo am amintit despre epoca neagră când cultura era după zăbrelele temnițelor sufletului, când libertatea de exprimare și educare era forțată să se retragă în întuneric. Suntem aproape să repetăm acea perioadă (universul-25-mouse-utopia-or-human-utopia/) și dacă ne vom reveni la timp ca rasă umană zisă azi inteligentă, roata vieții va începe iar să se învârtă precum după epoca neagră a Evului Mediu.

Versetele satanice a lui Salman Rushdie este o altă carte interzisă în zilele noastre, mai ales că prima dată în istoria modernă, pe viața autorului s-a  pus un premiu fabulos, în urma unei fatwa/sentință  semnată de Ayatolahul Khomeini în 1989, sentință valabilă și azi și care cere chiar uciderea autorului. Acțiunea romanului se petrece într-o lume aflată la granița dintre iluzie și realitate, ideea fiind de a îndeamna la înlăturarea unor false idei despre divinitate și omenesc, natural.

Pe aripile vântului, cartea și filmul care ne-au adus emoții și lacrimi cu ceva ani în urmă. Azi este o carte cu probleme, cum se spune în prefața ca o scuză a noii ediții:  un roman care include elemente problematice, inclusiv romanțarea unei epoci șocante din istoria noastră și ororile sclaviei. Romanul include reprezentarea unor practici inacceptabile, reprezentări rasiste și stereotipice și teme, caracterizări, limbaj și imagini tulburătoare. Acum vă întreb dacă ați citit despre istoria adevărată a sclaviei? Nu că țin cu europenii iberici care s-au implicat în aceste afaceri, ba din contră, am o ciudă pe acele nații ale lumii zise civilizate care au preluat barbariile păgânilor. Când ne pregătim de lapidarea istoriei atât cât o știm azi, ar trebui să mergem la rădăcinile sclaviei, prin veacuri foarte vechi, cu secole ori milenii dinainte de Columb și continente dincolo de Europa și nicidecum America. Iar dacă încercăm să cosmetizăm opere de artă, romane, poezii, să dărâmăm statui și case vechi, să-și ceară scuze unele nații către altele, nu facem decât să denaturăm istoria, să instigăm la ură și răzbunare fără logică. Plus că acele metode de îmbogățire prin războaie, cotropiri și chiar sclavagism, n-au dispărut nici azi, ba din contră, sunt mult mai dure decât acum jumătate de mileniu.

1001 de nopţi, poveștile arabe care, unora, ne-au încântat adolescența. Bine, ce se tradusese atunci la noi, puțin, era parțial modificat pentru a ascunde scenele de sex și violență. Dar poveștile au fost considerate imorale în SUA, în anul 1873 deși moralitatea era la acea vreme doar în declarațiile din amvon, nu și în viața comunităților chiar foarte religioase ori chiar a clericilor. Ca și azi de altfel. Ce este mai interesant, abia în mileniul nostru, anul 2010, un grup de avocați  din Egipt a cerut interzicerea volumelor, din același motiv invocat în SUA. N-au avut succes dar m-aș mira să nu se reia procedura de interzicere a poveștilor Șeherezadei. 

Ceea ce nu am crezut că se va întâmpla cât trăiesc, este cenzura Bibliei în țări creștine (bine, eu n-am crezut nici că în România va cădea comunismul). Ei bine, iată că un grup de părinți din Utah, SUA, un stat cu peste 50% mormoni, deci cititori ai Bibliei, a reușit să îndepărteze cartea sfântă a creștinilor din bibliotecile școlilor cu clase I-VIII! Au argumentat, de fapt au dovedit cu doar  opt pagini cu materiale reprobabile ale Bibliei, citând exemple de incest, prostituție, viol sau mutilare genitală, bestialitate și pruncucidere, că nu se respectă acel minim minimorum de decență necesar în educația copiilor.

Utah este un stat conservator, iar anul trecut o lege a făcut mai ușoară eliminarea conținutului „pornografic sau indecent” din școli. Ei au descris Biblia ca fiind una dintre cărțile cele mai pline de sex din jur și au ajuns la concluzia, conform noii legi, nu avea valori serioase pentru minori, deoarece este pornografică după noua noastră definiție. Și sincer vorbind, cam au dreptate.

Asociația Americană a Bibliotecii a avertizat că efortul de a interzice, limita sau restricționa cărțile este în creștere, unul dintre directorii grupului, Deborah Caldwell-Stone, afirmând: Conservarea colecțiilor bibliotecii pentru tineri nu ar trebui lăsată în seama politicienilor și grupuri de avocați care plasează politica mai presus de nevoile de educație ale tinerilor.// sky news Arlene Blum numește asta „cenzura pedagogică” adică lucrări ce sunt admise la tipărire și publicare dar interzise ca lectură școlară.

Aventurile lui Huckleberry Finn de Mark Twain (1885), altă cenzură. Lucrarea, azi extrem de populară în bibliografiile școlare, a fost interzisă din cauza limbajului, căci negrii erau numiți ”cioroi”: Un gunoi dintre cele mai veritabile…..o carte mai potrivită pentru marginali și proscriși decât pentru oamenii inteligenți și respectabili. Mark Twain a fost sfătuit să se lase de scris dacă nu are ceva mai bun de oferit copiilor noștri cu minte inocentă. Twain a ripostat spunând: Cenzura e ca și cum i-ai spune unui om că nu are voie să mănânce friptură doar pentru că un bebeluș nu o poate mesteca. În 1998, niște părinți din Tempe, Arizona, au dat în judecată școala acelui oraș pentru că a pus pe lista de lecturi obligatorii această carte. Cazul a ajuns până la curtea supremă iar părinții au pierdut procesul.

Am scris doar despre câteva dintre cărțile interzise în zilele noastre ori cât mai aproape de acestea, adică sfârșit de mileniu II și început de mileniu III. Lista celor interzise în sec. XX este foarte lungă. Din ea nu lipsește Hamletul lui Shakespeare interzis mult timp în Rusia, Palestina, în anul 1978 în Etiopia pe motiv de încurajare a rasismului dar și puțin prin patria mamă a autorului. De altfel 10% din opera lui Shakespeare fusese deja cenzurată în sec. XIX. Să ne amintim și de Ferma animalelor  a lui Orwell, interzisă un timp în Rusia dar culmea, din interese politice pentru a nu stinge lumina de la răsărit, chiar în SUA. Dar interzisă și azi în Cuba și Coreea de Nord, Kenia și chiar EAU, motivele fiind corupția ori … porcul 😄 în țările musulmane!

O lucrare ce dă de gândit asupra modului în care se aplică cenzura este Lysistrata. Este opera anticului părinte al comediei, Aristofan. De ce a fost o operă celebră, veche de aproape 2500 de ani cenzurată? Și nu o singură dată în istorie. Pentru simplul fapt că femeile au fost mai istețe decât bărbații și i-au convins pe aceștia să înceteze războaiele care aduceau moartea tinerilor. Cum au reușit femeile? Printr-o antică metodă, greva de alcov! Ei bine, faptul că niște ființe neînsemnate politic, femeile, au reușit să învingă mândrețe de bărbați războinici și să aducă pacea un timp, i-a deranjat pe mulți, chiar și pe conducătorii comuniști ai grecilor sec. XX! Așa că au interzis această operă în librării și teatre!

Jurnalul unei tinere fete, așa cum a fost publicat, aduce un alt fel de cenzură, nu a regimului la putere într-o țară, ci pe cel al familiei. Jurnalul Annei Frank, căci despre el este vorba, a fost trunchiat deoarece Anne scrisese și despre căsătoria din obligație a părinților, despre schimbările și trăirile din trupul ei adolescentin ce înainta spre cel de femeie cât se afla în ascunzătoare dar mai ales pomenise despre identitatea sa evreiască. Tatăl ei, Otto Frank, singurul din familie ce a scăpat din iadul lagărelor naziste, a tăiat pagini întregi din text, ascunzând jumătate de secol adevărata identitate spirituală a Annei Frank. Avea dreptul ca părinte de adolescentă? NU!

Un bestseller, Fructele mâniei scris de John Steinbeck, interzis câteva decenii în SUA, la fel ca și alte lucrări ale autorului, avea să declanșeze furia intelectualilor împotriva aprigilor cenzori americani: …. interzicerea cărţilor este cât se poate de inutilă. Ideile nu mor dacă o carte este interzisă. Dacă Steinbeck a scris un adevăr, acel adevăr va supravieţui.

Lista cărților interzise se derulează și astăzi. Homer „nu este esențial” în programa unor universități americane. William Shakespeare trebuie scos din programă și șters din mentalul colectiv pentru referirile rasiste din operele sale. Să nu uităm că se dorește punerea la „Index” a unor titluri de Ted Hughes, George Orwell și Lordul Byron pe motiv c-ar fi avut strămoși rasiști. Ce spuneam mai sus? Căci toți acești autori sunt azi fir de praf în Univers dar au trăit după alte legi!

Acum câțiva ani, făcând un popas la casa copilăriei lui Nică a Petrei, aveam să aflăm că se cere scoaterea din programa școlară a poveștilor lui Ion Creangă pe motiv că instigă la violență! Capra cu trei iezi în special!

Oare Țiganiada lui Budai-Deleanu o mai fi indicată pe undeva? O mai exista fizic printr-o bibliotecă publică, de stat? Pardon, a mai văzut cineva biblioteci publice prin țara noastră?

Lista cărților interzise de-a lungul vremurilor e foarte lungă. Unele au fost interzise pur și simplu pentru că cenzorii nu aveau capacitatea intelectuală necesară citirii corecte a unui roman. Dacă era o frază cu ceva tentă sexuală ori despre politică sau religia locului, devenea indezirabilă. În culturile asiatice literatura despre marginalizarea socială, sexuală și politică a femeilor, nu doar că interzicea cartea dar scriitorul/scriitoarea ajungea chiar la închisoare.

Mulți dintre cei de vârsta mea își amintesc teribila cenzură comunistă din țara noastră. Nu aveai voie, de fapt în librării și biblioteci nu se găseau operele lui Radu Gyr, Mircea Eliade, o parte din opera lui Eminescu,  Păstorel Teodoreanu, Nicolae Steinhardt, Ctin. Noica, Lucian Blaga, mulți alții. Nu puteai să vorbești în public despre cei trecuți pe lista neagră. Trebuia să fii foarte atent la ce vorbești dacă reușeai să găsești cumva parte din operele acestor interziși. Trebuia să te supui chinului autocenzurii! Pentru scriitori autocenzura a fost un mare blestem!

Se spune că cei care pot crede că interzicerea publicării ori a citirii unei anumite cărți îl face pe om ascultător, se păcălește singur. Întotdeauna fructul interzis este cel mai atrăgător și mai gustos. Plus că și motivele pentru care unele cărți sunt cenzurate, sunt cele mai iubite de cititori: cele cu conținut politic al vremurilor prezente, cele cu conținut religios și cele cu conținut zis imoral, sexual! Sau cele care le îmbină pe toate cele trei mari motive! Vorba lui  Oscar Wilde: Cărțile pe care unii le consideră imorale, sunt cărțile care îi arată lumii propria rușine.

Și totuși oamenii luptă împotriva cenzurii de carte. În anul 1982 a început în SUA apoi s-a extins în lume  Banned Books Week, Săptămâna cărţilor interzise. Are loc în biblioteci, librării și mediul online dar și în unele școli în ultima săptămână din septembrie. Înființată de Judy Krug și promovată de American Library Association și Amnesty International, campania aceasta sărbătorește libertatea de a citi orice, oricât de diferit ar fi punctul de vedere al unui scriitor. Cântăreața Pink a anunțat că va dona câte 1000 de cărți interzise în acest moment în SUA, statul Florida, la cele două concerte pe care le are programate la jumătatea lunii noiembrie în acel stat. Este îngrozită că Alice în țara minunilor, Ursulețul Winnie, Preaiubita, romanul scriitoarei Toni Morrison, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 1993 dar și lucrări ale avocatei Reshma Saujani pot face parte din cele peste 6000 de cărți și autori interziși în SUA în toamna anului trecut, 40% dintre titluri doar în Florida.

S-au creat mereu liste cu cărți și autori interziși chiar și în acest mileniu. Cea mai interzisă carte de literatură în SUA, de-a lungul timpului, este 1984 de  George Orwell. Iar autorul cel mai interzis azi, surpriză! Maya Angelou! Cuvintele ei se potrivesc perfect și oricărui alt autor valoros dar interzis din motivele unor oameni mărunți:

Nu poţi controla toate evenimentele care ţi se întâmplă, dar poţi decide să nu fii îngenuncheat de ele.

Biblioteca cărților arse!

Biblioteca ori Bibliotecile din Alexandria?