Uneori mă apucă lenea și, să-mi treacă, citesc tot felul de chestii de pe paginile de socializare. Sunt informații ori fotografii minunate care-mi pun neuronul la treabă și-mi luminează zilele.
Dar sunt și informații care sunt adevărate bazaconii scornite de jurnaliști, bloggeri, nemedici, și alte zise profesii pârâte. Una dintre informații care apare fără milă de ani de zile este despre spălarea cărnii de pui înainte de preparare! Cineva a decretat și “specialiștii” repetă cu îndârjire, chiar cu obrăznicie dacă încerci să spui ceva mai doct: carnea de pui nu se spală înainte de preparare pentru că are salmonella și stropii de apă căzuți pe mobila și ustensilele de bucătărie, conțin bacteria care ne va…îmbolnăvi apoi ucide!
Stau un pic pe gânduri, după zeci de ani de …. gătit pui cu salmonella (?!), ani fără probleme de sănătate pe acest palier și nu știu dacă să râd ori să plâng! De ce? Pentru că am trăit o parte din viață când apa era raționalizată, informarea asta bezmetică a populației de către oricine pe teme alimentare și medicale era inexistentă, nu aveam și nu foloseam mănuși de unică (?) folosință la prepararea alimentelor, de altfel mănuși care fac mai mult rău sănătății, nu eram atât de speriați de boli și moarte cum suntem azi. Și aveam o imunitate mult mai bună decât au mulți dintre copiii și adolescenții de azi.
Revenind însă la salmonella, mă întreb dacă mulți știu ce este aceasta, dincolo de informațiile din media că ar fi o bacterie. Dar ce e o bacterie? Sincer, mulți nu știu nimic despre bacterii, despre viața și răspândirea lor în natură și rolul lor în viața noastră. Cum nu știu, nu fac diferența dintre un virus și o bacterie. Nu e nevoie de studii înalte pentru a ști, esențialul despre aceste două forme au fost învățate de fiecare dintre noi care am trecut prin școala generală. Puțin dar esențial și pe înțelesul minților cu vârste de 13, 14…18 ani.
Salmonella
OMS spune că salmonelloza, boala produsă de Salmonella, este una dintre primele cauze de boli diareice din lume (a patra planetar și a doua european, era acum doi sau trei ani). De ce? Pentru că este legată obligatoriu de mâncarea noastră zilnică, despre stilul de gătit și cum înțelegem fiecare igiena personală și a locuinței.
Bacteria (bastonașul) Salmonella face parte dintr-un grup de aproximativ 2000 de tipuri (specialiștii zic serotipuri) care se află răspândiți în natură. Ea poate trăi destul de mult în medii uscate și foarte mult în medii umede. Bacteriile Salmonella pot fi larg răspândite în carnea și alte produse animaliere pe care noi le consumăm: carnea de pasăre de orice fel, porc, vită, vânat, în fructele de mare, pește, în carnea de reptile sau broaște, în laptele crud băut proaspăt muls dar și în produse derivate, în ouăle crude ori maioneze și creme dulci nepreparate termic. De altfel coaja oului este de regulă sursa de infectare, dar sunt situații când păsările infectate produc ouă cu Salmonella în interiorul cojii. Tot așa Salmonella poate fi prezentă pe legumele și fructele proaspete, provenind din diverse medii: fie folosirea gunoiului de grajd proaspăt, fie udarea grădinilor cu ape infestate cu dejecții umane, așa cum sunt cele din lacurile de lângă marile orașe unde se cam deversează necontrolat. Sau pur și simplu poate fi în minusculii stropi ce se disipează în aer când minunatele noastre administrații locale stropesc străzile vara, cu apa din aceleași lacuri mizere. Cu alte cuvinte, salmonella NU se poate afla doar în/pe carnea de pasăre, ci în întreg lanțul de producere, transport, depozitare al multor alimente. Și aici merită amintit că salmonella se poate găsi și pe pâinea ce o cumpărăm gata preparată dacă doar unul dintre cei ce o fabrică-manipulează este purtător al bolii… Dar este dovedit că sunt cazuri când apa de uz alimentar este contaminată cu salmonella.
Spălăm puiul fericit?
Problema care a creat furtuni pe fb este dacă se spală ori ba carnea înainte de gătire! Sunt persoane care spun categoric că nu se spală, uitând că spălarea cărnii este necesară și pentru a îndepărta eventualele așchii de os ori lemn ce provin din abatoare, a urmelor de tuș în cazul cărnii roșii ștampilate, a prafului ce se lipește de carne prin manipulare, a sângelui rămas, mizeria de pe cântare și chiar a plasticului ce se prinde de la mănușile de unică folosință, saci, navete, tăvi de expunere. Deci nu spălăm carnea, o preferăm cu acest amalgam de ….binefaceri?
S-a invocat faptul că prin spălarea cărnii de pui (de ce doar “puiul fericit” e acuzat și nu văcuța ori purcelul?) sar stropi fini de apă cu bacterii și rămân pe mobilier și ustensilele din jur! Păi ce naiba, te joci cu jetul de apă în bucătărie precum Stan și Bran când speli carnea și zarzavaturile? Ori nu obișnuiești să speli chiuveta, tocătoarele și cuțitele după ce tai carnea și restul produselor? Ai o ordine în folosirea acestora la produse ce se pot fierbe/prăji/coace și cele consumate crude?
Doamnelor bucătărese care susțineți teoria nespălării cărnii crude înainte de gătire, ați auzit de contaminarea încrucișată? Puteți să nu spălați puiul, să-l gătiți după reclamele din ziare și să faceți o salmoneloză dură! Cum? Păi mai citiți ce spun specialiștii, medicii cei adevărați, ori mai simplu, GÂNDIȚI -vă la mișcările voastre de la magazin până la consumarea preparatelor făcute de voi! Că ce este înainte de magazin e mister! Cum folosiți sacoșele, frigiderele, ulcelele, prosoapele și desigur mult iubitul telefon, cum dați copiilor să mănânce în parcul de joacă, în metrou ori pur și simplu pe stradă, acestea și multe altele fac parte din contaminarea încrucișată! Și legați cele de mai sus cu informațiile că salmonella iubește temperaturile de peste 7°C pentru a se înmulți rapid, mor de obicei la aproximativ +70° C dar supraviețuiesc chiar destul de ușor până la – 18 °C.

Despre salmonella și salmoneloză s-a scris mult de către medicii specialiști din spitalele de boli infecțioase. Acelea sunt materiale serioase. Este de luat în seamă și de călătorii înfocați dar care refuză să-și facă asigurări private de sănătate. Dacă pentru un adult îmi este indiferent când spune “mie nu mi se întâmplă” o intoxicație cu salmonella ori altele, apăi pentru părinții care merg în vacanțe cu copii mici și foarte mici, aflați că i-aș pedepsi bine, mai ales când nici nu-i duc pe cei mici imediat la medici, ba cer sfaturi pe rețele de socializare ori îi tratează singuri cu ce găsesc ieftin!

De la ce a pornit scrierea asta? De la o întrebare care m-a distrat inițial, crezând că e doar o glumă: voi spălați carnea tocată? Ei bine, gluma avea la bază o lucrare a …. specialiștilor!
https://mgnews.ro/2024/09/26/se-spala-sau-nu-carne-tocata-inainte-de-preparare-ce-spun-specialistii/