Sfântul protector al internetului 🤔

Reprezentativ

Internetul, 

un cuvânt care în ziua de azi pare că face parte din bagajul nostru genetic, o mutație fără de care nu putem trăi azi! Sau poate ceva demult înscris în cod, din vremea când mayașii și asiaticii credeau în originea lor nu divină ci extraplanetară ?! Cam tot divină, depinde cum o privești !

Și dacă mă iau după sfinți, ei bine pare divină ! Am aflat acum ceva timp că există un sfânt al internetului !! Un sfânt creștin ! Sfântul Isidor de Sevilla ! Sărbătorit de biserica catolică din 2001, Sf. Isidor s-a născut prin sec. VI în Cartagena și a fost un adevărat erudit al religiei creștine.

Nu mă apuc acum să-i înșir biografia. O singură operă , Etymologiae  e de amintit. Aceasta este lucrarea lui în care a încercat să comprime întreaga cunoaștere a umanității în perioada antică și începutul erei lui. Practic aceasta a fost prima enciclopedie adevărată din lume. De fapt el aici a încercat să facă înțeleasă etimologia tuturor cuvintelor din vremea sa, cu explicații importante la fiecare. Uriașă muncă ce a adunat la un loc toate ramurile culturii. Pentru a realiza lucrarea, a creat niște baze de date numite atunci trii, asemănătore se zice celor folosite azi de informaticieni.

Numele sfântului se spune că este de origine păgână deși a fost folosit des de grecii creștinismului timpuriu : Isidor vine de la Isis și ar însemna darul zeiței Isis (doron/dar). Este considerat sfântul internetului și al tehnologiei deoarece prin munca sa de pregătire a preoților în toate domeniile umaniste și tehnice de atunci, Isidor a excelat. Pregătirea sa , alături de genele deosebite cu care l-a înzestrat natura, se datorează familiei sale din înalta aristocrație vizigotă.

A fost numit ca protector al internetului în 1999 de papa Ioan Paul al II-lea, după ce anterior fusese numit protector al elevilor și studenților. Papa Ioan Paul al II-lea considera internetul un adevărat tezaur al culturii mondiale, dacă este folosit cu înțelepciune.

„Pentru că acest sfânt reflectă cel mai bine idealurile utilizatorilor de internet și ale designerilor site-urilor web. Isidor a fost primul scriitor creștin care a făcut un rezumat al catolicismului, prin cea mai cunoscută lucrare a sa, Etymologiae. Titlul său a fost preluat din metoda pe care a folosit-o în transcrierea cunoștințelor erei sale și este asemănătoare unui dicționar sau cu o bază de date din zilele noastre.”

Textul de mai sus este esența motivației pentru numirea sa de către biserică drept sfânt protector.

Acum ce să zic, eu parcă m-aș închina pe 4 aprilie de ziua lui pentru pace și liniște pe net dar ce mă fac cu hackerii ce se închină Sf. Expedit ?! Sf. Expedit sărmanul, armeanul decapitat de Dioclețian și care patrona rezolvarea rapidă a proceselor juridice, a ajuns sfânt pentru rezolvarea rapidă a doleanțelor hackerilor !! Nu sunt hotărâtă așa că mă rezum la originea ocultă, e spedito 😂!

O mai fi și alt sfânt pentru bucățele mai mici din internet 🤔😏 ?!