Lumea leacurilor străvechi, o lume mirifică de când nici nu o știm, o legătură cu regnul animal pe care nu o cunoaștem în profunzime, adică cine a creat-o și de ce dar știm că a a lucrat tare bine în folosul omului și a restului animalelor. Milenii de-a rândul singura formă de tratament a fost din plante, minerale și diferite produse animale. Omenirea n-a dispărut, ființa umană a evoluat fizic și intelectual, a descoperit noi și noi metode de folosirea leacurilor antice, a descoperit noi plante iar metodele de tratament, deloc simple, le-a transmis din generație în generație întâi oral, ca pe mari taine, apoi au apărut scrierile din care unele se mai regăsesc păstrate cu mare grijă în diverse instituții. Și totul a fost bine pentru viețuitoare și întreaga noastră planetă cât viața a urmat un zeu, Natura. Când mintea omenească a evoluat prea mult, a început să creeze primele forme de autodistrugere, adică medicamentele de sinteză și alimentele pline de chimicale nenaturale.
Dacă mă întorc cu ochii minții spre negura timpurilor, aflu că tratarea oamenilor se făcea inițial doar cu plante și minerale, apoi și cu produse animale. Inițial se bănuiește, și nu are cum să fie altfel, fiecare ființă printr-un cod secret recunoștea plantele ce-i făceau bine și le căuta, așa cum azi pisica și câinele caută o anumită iarbă când le e rău sau cum vulturii bătrâni caută rostopasca atunci când vederea se pierde.
Apoi omul, trecând de faza primitivă a existenței lui și organizându-se, normal că pe lângă șeful de trib a ales să fie tratat de un alt om despre care credea că are puteri divine. De fapt era un om care poate avea ceva mai mulți neuroni capabili să stocheze informația primită de la niște observații accidentale, să le combine, să le verifice și apoi să le distribuie celor din trib dar printr-un troc benefic lui.
De când am creat acest blog mi-am propus să am și o astfel de categorie, Leacuri vechi la oameni noi. Căci lumea a evoluat, oamenii de azi privesc altfel decât anticii spre bolile vechi de milenii și care azi au luat un avânt deosebit, s-au înmulțit haotic. Mai sunt bune leacurile vechi ? Mai credem în ele ? Se mai pot recomanda azi și cu ce riscuri ? Ar putea fi mii de întrebări, toate bune. Majoritatea primesc răspunsuri gen Pythia. Dar asemeni templului în care practica această preoteasă, trebui să ținem cont de o regulă veche, grecească, pornită de la o legendă foarte inspirată și care se găsea tot în templul din Delphi :
Nimic în exces !
Am să vă propun pentru început pe această temă, în articolul viitor să vorbim despre îndulcitori ! Și nu aiurea m-am oprit la ei, veți vedea în articolul de luni 20 mai.
Gânduri pe tastatură 