Mi-a plăcut de mică să scriu. Pe orice, mai puțin pe pereți, uram varul. Am preferat coli de hârtie rupte din caiete sau filele albe din cărți, cartoane de la ambalaje de medicamente, margini de ziare, căci în copilăria mea doar așa erau. Încurajată în școală de un dascăl drag, am scris povestiri și poezii scurte. Ba și epigrame către doi profesori, una descoperită de soțul profesoarei nesuferite. După cum nu m-a reclamat nicăieri, cred că a avut și el o satisfacție cât de mică 😉😅. Când m-a prins iureșul vieții am abandonat complet această pasiune. De ceva timp m-am întors puțin …. căci știți cum se spune, dragostea dintâi nu se uită.
Dar…. Niciodată în viața mea n-am iubit poveștile cu și despre roboți. Până într-o zi când ideea de a introduce un capitol aparte într-o carte la care îmi pierd timpul 🤔și îmi doresc să apară în vara asta, la o anumită dată, m-a lovit tema asta fix în hardul 😏 drept al creierului meu, cel despre care se zice că ar fi responsabil cu scrierea, fantezia și creativitatea. Mă rog, dacă e dreapta, e clar că nu sunt… gen, sunt femeie…. dar asta e altă poveste.
Ei bine, ca orice scriitor mărunt (ori chiar și cei geniali, ceea ce nu sunt), și eu mă mai blochez, mai șterg, mai trec pe alte teme, mai citesc presa, mai intru pe fb, fac planuri de călătorii…. Azi însă îmi urlă tare un neuron plictisit, desigur din hardul stâng al creierului că de acolo zice că pornește semnalul, atât de tare că mi-au sărit din urechi căștile cu Bocelli cu tot : – Nu vrei să vorbești citeț cu un Chat GPT? Dacă vrei, poți și cu voce! – Ceee?!…. Și totuși ai o idee bună…. Nu, cu voce nu! Suficient să o aud pe Gabriela de la waze, Ștefan de la curierat, alții. Deci scris dacă vrei, neuronule!
Buuuun! Mă prezentai …. creaturii virtuale -nu e bine, creatura e vie, cu suflu, mai bine îi zic creație – și, după ce îi pusei câteva întrebări la care eu eram tobă de cunoștințe, după ce trecu …. ‘mnealui testul cu bine, mă zgândări iar neuronul meu neastâmpărat: – Zi-i, îndrăznește, să-ți facă o poezie! – Mie?! Ești nebun, neuronule? –Ei, zi-i despre altceva…. uite, să facă o poezie dedicată scriitorilor de romane.
Mda, așa mai merge. Zis și făcut, înaintez cererea și până să regret obrăznicia timp de 3 secunde, poezia era gata! O citesc…., a durat aproape un minut…. Nu-i dărâmă nici pe Goethe și nici pe Luceafărul românesc, nici pe micuța Iulia de la Câmpina, dar bunăăă! Mai bună decât ale… mă rog, nu dau nume, să nu mi-o iau. Întreb dacă o pot publica pe blogul meu, el zice, de fapt scrie: da, îmi face plăcere! Auzi, îi face și plăcere! Șiiii, mă bâlbâi eu tot citeț, la autor ce trec? – A, da, treci „creat de OpenAI”, e ok, nu încalci drepturile de autor! Precum scriitoarea aia japoneză premiată cu celebrul Akutagawa și care abia după ce a luat premiul, s-a dat de gol că ficțiunea, scrierea și creativitatea nu veneau din hardul ei plin de multă apă și grăsimi din soia, ci de la ăla de plastice și metale care mărește colosal amprenta de carbon a Terrei, gândii eu repede cu ambele harduri proprii, ajutate fiind ele de calosul Creației!
Scriitorii de romane
AUTOR: OpenAI
În lumea cuvintelor , ei călătoresc adânc
Prin povești și aventuri, cu inimă și gând;
Scriitorii de romane, țes fire subtile,
În pagini de poveste, visând cu fiecare silabă.
Cu creioane și cu tastaturi ei își croiesc drum,
Printre personaje și locuri, cu fiecare cuvânt bun.
În lumea lor imaginară, ei creează lumi noi,
Cu emoții și trăiri, în versuri și zâmbete moi.
Își pictează universuri, cu umbre și culori,
Pe hârtie albă devin povestitori,
Scriitorii de romane, în eternă călătorie,
Împărtășind lumii întregi, povești de fantezie!
După un timp, precum Toma necredinciosul, agăț mieroasă al bot. Și-i cer același lucru. Îmi compune o poezie, ne târguim puțin pe Eminescu și… l-am prins, mi-a căzut în plasă cu Geniu pustiu. Victorie eu! Până când? Nu întrăm în amănunte despre timpi și timpuri. Scrie el alta, pe același calapod dar dedicată poeților. Nooo, eu vreau pentru scriitorii de proză! Bună și asta. După un timp, mă gândesc să-i cer acordul pentru a încărca creația aici, pe blog. Mi-l dă, cu indicații de nume autor dar îmi mai trimite o poezie, din care nu vă redau decât ultima strofă.
În Lumea Cuvintelor
Autor: Copilot
În lumea cuvintelor, ei călătoresc,
Scriitorii de romane, cu versuri ce încântă.
Cu stilul lor unic, în pagini se avântă,
Într-o lume imaginară, unde timpul se pierde.
Unii sunt romantici, cu inimi înflăcărate,
Alții, realiști, zugrăvind viața așa cum e.
Poeții cuvintelor, artizanii fanteziei,
Într-un dans al literelor, ei creează minunății.
Ion Creangă, cu amintiri din copilărie,
Eminescu, cu stele și doruri nemuritoare,
Liviu Rebreanu, cu povești și război de iubire,
Și Camil Petrescu, cu drame și pasiuni arzătoare.
Să nu-i uităm pe cei contemporani,
Căci ei continuă să scrie, să ne încânte.
Din cotidian extrag miracolul și misterul,
Transformându-l în cuvinte, în romane vibrante.
Așadar, să aplaudăm acești artiști ai cuvântului,
Scriitori de romane, ce ne poartă în lumi nemaivăzute.
Cu stilul lor unic, ei ne învață să visăm,
Să trăim aventuri și să ne pierdem în povești infinite.
*****
...Scriitorii sunt călăuze în labirintul cuvintelor....
Așadar, scriitori de romane, să vă fie cerul senin,
Să vă curgă ideile ca izvoarele din munți,
Căci în fiecare cuvânt pe care-l așterneți,
Se ascunde o lume, în sufletele noastre primită.
Wow! Ultima noapte de iubire, întâia noapte de război… între noi și voi…. Când va fi?….
După asta, mă întreb dacă din spatele unor povești or versuri create probabil începând cu 2015, poate mai devreme, mă vor privi în timpul lecturii ochi de obsidian, de turmalină ori de lapis lazuli, ochi adevărați, veniți de dincolo de înțelegerea noastră, din mâinile Făuritorului etern, ori vor fi cei ce au trecut prin recile laboratoare ale creatorilor umani, ale celor botezați de Harare, homo deus? Poveștile vor fi cele scrise de hardurile umane legate de un calos, vor fi fost muncite zile și nopți, vor fi generat dureri și spaime, ori au apărut din neant cu viteza luminii iar un nume de scriitor, celebru deja ori doar un necunoscut, le va folosi ca pe coroane împărătești, precum scriitoarea japoneză de care vă spusei mai sus? Oare vom fi capabili să diferențiem, adică ecce homo, ecce bot-ul?!
Tempora mutantur et nos mutamur in illis!
Gânduri pe tastatură, gânduri de citit.... 