Scriitorii fac literatura naţională, iar traducătorii fac literatura universală./ Jose Saramago

E primăvară iar și speranțele oamenilor se înmulțesc odată cu înverzirea câmpurilor și pădurilor. Și speranțele celor care cred în cultura lumii, au un licăr în această perioadă de schimbări și de tradiții, de amintirea trecutului, a oamenilor care ne-au format cultural.  Căci pe lângă atâtea zile mai mult ori mai puțin însemnate, iată că avem una aparte: 

Ziua Internațională  a Scriitorilor!

PEN Club

Ce ţin pentru mine va dispărea odată cu mine, ce dăruiesc va dăinui.

Așa spunea cel ce a luat Premiu Nobel pentru Literatură și a acceptat să vină la București, invitație făcută de regele Ferdinand Întregitorul; este vorba de indianul cunoscut lumii după numele europenizat, Rabindranath Tagore. Citatul se potrivește perfect scriitorilor, celor care, la inițiativa unei femei, aveau să se organizeze acum peste un secol, într-o formațiune puternică ce există și în timpurile actuale, sărbătorindu-și ziua când lăcrămioarele înfloresc și anotimpurile se schimbă.

Ziua aceasta a fost instituită în anul 1986, în cadrul celui de al 48-lea Congres Internațional al  PEN Club, (PEN, adică poets – poeţi, essayists – eseişti plus editors-editori și novelists – romancieri). PEN Club a fost înfiinţat de fapt, după câteva luni de pregătire, la o cină organizată în restaurantul Florence din Soho, Londra, pe 5 octombrie 1921, de către scriitoarea Catherine Amy Dawson Scott (august 1865- noiembrie 1934); inițial ea a fondat  în 1917 Clubul To-Morrow / Mâine. Acest club căuta să ajute scriitorii debutanți, organizând întâlniri săptămânale între aceștia și scriitorii consacrați, agenții literari și edituri, în ideea de a-i pregăti pe începători. Declarat apolitic, clubul făcea totuși o politică de stânga. 

La acea cină au participat 44 de scriitori, printre ei și avocatul scriitor, premiant Nobel pentru literatură în ultimul an al vieții, John Galsworthy (august 1867- ianuarie 1933), nimeni altul decât autorul  celebrului The Forsyte Saga. Chiar în acea primă seară au fost aleși și primii membri onorifici, printre care erau Maxim Gorki, Selma Lagerlöf, Thomas Mann, Vicente Blasco Ibanez, Rabindranath Tagore, mulți alții, onoare atunci ca și acum dar apoi și sprijin financiar dat scriitorilor persecutați politic și celor aflați în închisori. Printre onorifici a fost și  H.G. Wells, cu celebrul Războiul Lumilor, ajuns instrumentul incredibilei manipulări a mii de oameni, despre care am povestit puțin aici.

A prins atât de bine ideea încât în mai puțin de un an, erau deja multe centre PEN în Europa și în lume, așa că la 1 mai 1923 are loc primul congres internațional, repetat apoi anual în diverse alte mari orașe de pe diverse continente. 

Spuneam mai sus că s-a dorit să fie o organizație apolitică. Dar era imposibil, naziștii și fasciștii au fost marile bariere, chiar vocale și brutale. Apoi să nu uităm că politica și religia sunt parte din viața lui homo sapiens. Și de aici vin și războaiele… Mai ales Germania după arderea cărților și exterminarea evreilor:  Arderea cărților în Germania și faptul că un număr mai mare de scriitori germani cunoscuți trăiesc în exil, nu pot fi ignorate de o asociație care a lucrat întotdeauna pentru schimbul liber de idei prin literatură…/ relata Manchester Guardian, după Congresul de la Dubrovnik, 1933, când PEN Germania a fost expulzat (a fost reprimit în 1948). Era anul când Germania a dat foc miilor de cărți scrise de autori celebri …..(am scris puțin aici)

Perioada războiului și cea din anii imediat următori, a fost foarte grea pentru scriitori și organizații. Atunci s-au ajutat cel mai mult între ei. Începând cu  Congresul de la Stockholm din 1946, PEN a intrat sub atenția ONU prin angajamentele  principiului gândirii nestingherite și de a risipi ura de rasă, de clasă și națională și de a susține idealul unei singure omeniri care trăiește în pace într-o singură lume, angajamente ce vor fi introduse în Carta PEN, acestea fiind analizate și adoptate în Declarația Universală a Drepturilor Omului.

În 1960 ia ființă gruparea Comitetul scriitorilor din închisori / Writers in Prison Committee (WiPC), ce se ocupă de scriitorii din Europa de Est și din țările altor zone cu probleme, gen URSS ori cele islamice. Am citit despre câțiva, unii cunoscuți mie. Acum în cadrul acestei grupări PEN Club Internațional, se găsesc diverse alte comitete, precum  Comitetul pentru traduceri și drepturi lingvistice (din 1978), Comitetul Scriitorilor pentru pace (1984) și Comitetul pentru femei scriitori (1991); pe ultimul l-am subliniat intenționat pentru că este aparte, s-a născut tare greu și practic eu cred că niciodată unii bărbați nu vor renunța la sceptrul puterii lor fals cerească! 

Una dintre marile intervenții a PEN din ultimele decenii, este pentru scriitorul  Salman Rushdie, autorul Versurile satanice, împotriva căruia în 1989, ayatolahul iranian a emis o fatwa de condamnare la moarte. În același timp au fost amenințați și chiar atacați brutal traducătorul dar și editorul lui Rushdie.

Astăzi PEN are multe grupări care acționează pentru sprijinirea chiar și financiară a scriitorilor din lumea cu mari probleme legate de cenzura religioasă, etnică, orientării sexuale și politică. Din păcate sunt prea multe lupte, prea puțini înțeleg scriitorii, traducătorii și editorii, prea puțini sunt autorii unor texte interesante, documentate și, de ce nu, curajoase. Și prea puțini înțeleg unicitatea ființei umane în zorii unui AI tot mai atractiv pentru scriitorii mici. Puțini înțeleg mesajul organizației, necesitatea  …..bunei înțelegeri și respect reciproc între națiuni… [să] se angajeze să facă tot posibilul pentru a risipi ura de rasă, clasă și națională….să aibă dreptul la libertatea de exprimare…. 

PEN Club România

În anul 1923, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade,  Camil Petrescu, Ion Barbu, Victor Eftimiu, Hortensia Papadat-Bengescu, Lucian Blaga, Ion Minulescu, Octavian Goga, Vasile Voiculescu și mulți alții, au creat PEN Club România,  ce  a funcționat bine, reprezentanții lui participând la toate congresele internaționale până în 1945 când, sub influența rușilor, i-a fost interzisă activitatea pentru aproape 20 de ani. Dintre membrii clubului mulți au fost arestați, unii chiar au murit în închisori. În 1960 a reapărut cu scriitori noi, unii plătiți o perioadă de timp mai mult decât împărătește pentru anumite imnuri dedicate unicului partid românesc impus.  După 1990, PEN Club România a fost reînființat sub conducerea Anei Blandiana, la cererea organizației internaționale iar în prezent are cam 100 de membri, puțini de altfel, scriitori, traducători, jurnaliști, editori. Cum se descurcă?! Greu! 

Comitetul pentru femeile scriitoare

The Pen International Women Writers Committee / PIWWC

Sunt două feluri de scriitori: cei care te fac să gândeşti şi cei care te fac să îţi pui întrebări. – Brian Aldiss

Niciodată în viața mea de om matur n-am reușit să găsesc o diferență, exceptând anatomia-fiziologia, între cele două opere importante ale Creatorului nevăzut de ochi uman: femeia și bărbatul. Știu deja că totul este doar artificial creat ca inegal, prin religie și desigur politică. Ei bine, marea organizație a scriitorilor din toată lumea, creată după ideea unei femei, a cunoscut și ea perioada destul de lungă de negare a egalității, ba chiar a înjosirii femeii.

La foarte lung timp după crearea PEN, la cererea unei femei susținută de câțiva bărbați, s-a creat Comitetul pentru femei scriitoare.   Propunerea a venit în anul 1986, la Congresul de la New York, cel când s-a instituit și Ziua Mondială a Scriitorilor și când femeile au constatat că nu aveau voie să ia cuvântul în adunările clubului. Erau doar spectatoare, aplaudace ale bărbaților! Unde sunt femeile scriitoare? a fost scânteia aruncată de o scriitoare exasperată că nu are voie să se exprime liber la întrunirile literare. Și au mai trecut niște ani, 5 la număr, până s-a înființat oficial acest comitet recunoscut de ONU. Dar și aici este o luptă, în lumea protejării și promovării  scriitoarelor islamice….. pe care bărbații islamici nu le vor promovate. Nici măcar cunoscute, așa că unele țări au confiscat la propriu documentele acestor comitete naționale.

În luna mărțișorului, a babelor 😉😅 dar și a comunistei zi a femeilor, nu pot trece peste faptul că prima persoană care s-a gândit să adune scriitorii de orice vârstă, etnie, nație, culoare, sex, religie, limbă vorbită și orientare politică, a fost o femeie! Așa cum primul text literar antic asociat unei persoane cunoscute, descoperit de arheologi, este nu al unui bărbat grec, ci muult mai devreme, al unei femei de origine sumeriană, prințesa, poeta și preoteasa Enheduanna, fiica fondatorului primului imperiu cunoscut în lume,  Imperiului Akkadian al lui  Sargon 2334 – 2279 î.Hr.

 Literatura nu cunoaște frontiere și trebuie să rămână o monedă curentă între oameni în ciuda frământărilor politice internaționale. / Carta PEN Internațional

De ce scriem?! Bună întrebare!

„Scriu doar pentru a afla ce anume gândesc eu, la ce mă uit, ce anume văd și ce înseamnă toate aceste lucruri. Ceea ce îmi doresc si de ce anume mă tem.” – Joan Didion / eseul De ce scriem

Joan Didion (5 dec.1934- 23 dec.2021) a primit premiul PEN International pentru întreaga ei operă și activitate ca scriitoare, jurnalistă, scenaristă.