Reprezentativ

Biblioteca cărților arse !

Ne aplecăm ades asupra cărților din vitrine, mai rar văzute pe tarabe în ultimul timp și căutăm nume vechi, celebre sau încercăm să descoperim valori noi, să regăsim cumva nume de care am auzit de la alții dar pe care n-am reușit să le cunoaștem pentru că pur și simplu au dispărut !

Avem să aflăm, unii din știrile zilei, alții mai scormonitori din manuscrise aflate pe rafturile bibliotecilor, că cenzura a funcționat în lume mereu și în fiecare cultură, în fiecare epocă istorică. Opere literare, filozofice, științifice, adică tot ce mintea omenească a pus în timp pe papirus, pe hârtie, a fost triat de acești a toate știutori și ce nu le-a convenit au trecut simbolic în moarte prin ardere.

Writer’ Block, Berlin (preluare net)

Citeam anul trecut pe un ghid că la Berlin s-a marcat locul unde în 10 mai 1933 s-au incendiat cărți din ordinele conducătorilor naziști. La 10 mai 1999, la 66 de ani de la eveniment, s-au montat niște cuști metalice ordinare pe care sunt puse mașini de scris ale deceniului doi și trei din sec. XX. Se numesc simbolic Writer’s Block ! Nimic însă nu le leagă de acel fenomen al paginii albe cu care se confruntă orice scriitor, adică lipsa de inspirație de moment. Blocajul scriitorilor în piața din Berlin a început în aprilie 1933 și a culminat cu ziua de 10 mai a aceluiași an când studenții germani, lăudați de Goebbels au ars 25000 de volume, unele adevărate capodopere:

Bine faceți că ardeți gunoiul intelectual al trecutului ! le-a spus gauleiterul partidului lui Hitler. Acțiunea nu a fost singulară căci în acea zi în alte 34 de orașe germane focul a mistuit cultura care nu era ariană. Ideea a fost de a arde operele scriitorilor evrei. Totuși nebunia s-a extins asupra autorilor homosexuali, a socialiștilor, a celor care au promovat scriitorii cu handicap chiar locomotor, a celor ce promovau femeile, a multor străini precum și Ernest Hemingway.

A fost una din numeroasele acțiuni de acest fel de-a lungul istoriei când cineva, un lider ce se crede zeitatea pământeană, hotărăște în numele întregii umanități ce este bun și ce nu pentru muritorii de rând. Motivele sunt diverse, fie politice, fie ura de rasă, eutanasia, superioritatea intelectuală, practici sexuale nepermise de puritani, de culte religioase, etc. Uneori motivele sunt atât de puerile că te și miri. Acțiunea este veche de dincolo de era noastră, de prin sec. III î.Hr. când a avut prima incendiere din ordin imperial a unor manuscrise celebre în China. Qin Shi Huang, împăratul chinez care a lăsat în urmă minuni arhitecturale precum Marele Zid sau Armata de Teracotă, a ordonat prima ardere a cărților care nu-i conveneau, exceptând se zice pe cele de astrologie.

Arderea a continuat la toate popoarele care au condus lumea. N-am să amintesc din lunga listă decât arderea documentelor mayașe și aztece din ordinul bisericii catolice în 1560-1562, una din cele mai mari pierderi ale culturii umanității. A fostîn același timp cu momentul când  Inchiziția  a dat Index librorum prohibitorum  o lungă listă de cărți interzise create de catolici dar interzise supușilor acestor religii. Acum aproape 500 de ani această listă a fost legiferată de un papă și un înalt consiliu, a cunoscut 32 de ediții, ultima în sec. XX cu 4000 de volume. În a doua parte a sec.XX / 1966 lista, Indexul a fost anulat. Cel puțin oficial ! Poate că cei ce citesc aceste cărți sunt și azi  puși la index,  cunoașteți doar expresia .

În Germania însă, G.P Salzmann, fiul unui nazist și-a dedicat o parte din viață găsirii unor opere ce au scăpat de flăcările din 1933. A adunat pe banii lui, din 1976 până la moarte în 2013, 12000 volume ce au făcut parte din edițiile celor arse și pe care le-a dat Universității din Augsburg în anul 2009. O palidă dar demnă de laudă misiune a unui om care a redat publicului o mică bibliotecă !

Mă întorc cu gândul la o carte pe care am citit-o cândva dar asupra căreia e momentul să revin, i-a împlinit menirea, Fahrenheit 451 ! 

Adică la 451 ° F arde hârtia obișnuită !! Pentru cei ce nu vă amintiți, Ray Bradbury a văzut lumea americană în viitor, deși era doar prin 1950 și ce l-a îngrozit, lumea cărților era interzisă iar pompierii aveau misiunea de a descoperi case ce mai păstrau cărți, de ada foc și a pedepsi posesorii sau cititorii. Dramatică povestea bătrânei care a preferat să ardă împreună cu cărțile ei ! Un mesaj peste decenii, o viziune care se împlinește zi de zi dacă urmăriți cu atenție programele tv, vrafurile de maculatură sub care se ascunde înfricoșat și nevândut un autor celebru din trecut sau o pană de aur din zilele noastre. Mesajul lui Ray îl găsiți în manualele școlare, în repertoriile instituțiilor de cultură.

Mesajul acestui roman a început să mă obsedeze, îl întâlnesc zilnic pe străzi, ca o lume de zoombi a celor ce nu văd trecătorii, a celor ce se reped ca nălucile pe scaune în tramvaie în timp ce degetele joacă nebunesc pe un ecran ce nu înseamnă nici Eminescu și nici Mozart, Pitagora sau Michelangelo, nici chimie și nici fizică pură umană, doar o înstrăinare impusă.

Arderea, fără foc, fără fum, ca o durere mută a viitorului, sub un stăpân de foc nu purificator ci distrugător, asemeni zeului nordic Loki !