Reprezentativ

Femminielli

Sunt locuri în care îți dorești să ajungi măcar o singură dată, într-o vacanță și atunci numele acelui loc stă mereu la pândă ca o fiară flămândă, așteptând să-i pice pe de-a gata hrana, adică informații despre colțuri nebănuite, netrecute pe ghiduri turistice obișnuite, neumblate de prea mulți. Informațiile se așează cumva în mintea sau notițele tale și nu-ți mai dau pace, te urmăresc și te împing tot mai tare să treci acea destinație tot mai sus și mai sus pe lista ta lungă și hulpavă de dorințe turistice. Știi că niciodată nu vei găta lista, cum zice românul neaoș dar o tot completezi, o modifici, o plângi sau te bucuri privind-o, sperând că poate se va îndura divinitatea  să-ți lungească ața și să bifezi cât mai multe dorințe ! Hei, ce nesătui, ce lacomi suntem noi cei atinși de microbul călătoriilor ! Sau poate doar avem o defecțiune genetică, una bună, de invidiat, nu ca alții care trag ponoase toată viața că cineva, acolo sus în necunoscut, a încurcat gene, cromozomi și ce o mai fi necunoscut prin mecanismul miraculos al omului !

Cam așa și eu, nu puteam să ies din tipar. O listă lungă ca un pomelnic habotnic stă ascunsă în agenda dar mai ales în mintea mea și așteaptă, așteaptă….  Ce așteaptă ?!

Neapole ! Un oraș pe lista mea. Poate curând. Printre multele informații, de la cultură la gunoaie pe care le-am adunat în timp, una mi-a dat de gândit mai ales în toamna anului trecut când la noi era un referendum , destul de slăbuț! Femminiello !

Cred că nu poți cunoaște o țară, un popor dacă nu-i cunoști și tradițiile, sărbătorile, gastronomia, obiceiurile locale ale satelor, orașelor și chiar ale unor cartiere pe care unii nu le-ar călca nici morți. Dacă nu ai un minim de informație, există riscul să-ți strici chiar vacanța căci nu știi la ce să te aștepți și ce te-ar interesa din ceea ce vezi prima dată. Napoli, Neapoli  este un oraș aparte al Italiei, un oraș renumit de-a lungul secolelor pentru toleranța sa religioasă și culturală, etnică. Așa se explică cultura femminiello veche de secole și care face încă parte, deși slăbuț, din viața activă a cartierelor populare, a celor mulți, a celor ce fac de fapt adevărata comunitate..

Femminiello sau femminella, ambele nume acceptate din sec. XIX, sunt acei oameni care nu se simt nici bărbați, nici femei, ci ambii, în mod dualist, după cum i-a definit cel mai simplu un veteran renumit al lor, Ciro Cirreta. Pe de altă parte, studiile profesorilor de la universitatea din Neapole sunt din ce în ce mai multe și mai aprofundate, femminiello sunt un grup aparte, specific zonei din Napoli și câtorva sate din jur și se spune că este greu să stabilești adevărul, cultura lor fiind ceva legendar, granița dintre om și sacru. Sunt acei oameni care nu au greșit cu nimic totuși, doar natura sau divinitatea a greșit, voit sau nu, nimeni deocamdată nu poate ști cum s-a hotărât  aranjarea cromozomilor sau doar genelor în momentul creației acelei ființe. Aici, în Campania, locuitorii obișnuiți au înțeles de secole acest joc al creatorilor nevăzuți și au dat o șansă celor loviți de ei.  Femminiellii sunt acceptați în societatea napolitană, sunt integrați, fiind cei care duc viața dublă uneori, a celei mai vechi meserii din lume, noaptea, iar ziua se ocupă cu multă dăruire de bătrânii care au nevoie de ajutor, de copiii vecinilor, de alte lucruri care vin în sprijinul celor în mijlocul cărora trăiesc. Sunt acceptați de biserica locală, tot creștină desigur și chiar sunt responsabili cu anumite ceremonii vechi și ele de când lumea. Legenda spune că în sec. XIII doi tipi care se iubeau, femminielli cum sunt numiți azi, au fost pedepsiți și duși într-o noapte de iarnă  pe muntele Partenio, legați de un copac, să moară de frig. Dar imediat ce au plecat ceilalți, Madona a trimis soarele să le încălzească șiatunci mâinile lor fierbinți au reușit să dezlege funia. S-au întors în cetate, veseli și sănătoși, spre mirarea locuitorilor care de atunci au înțeles mesajul divin și-i primește în biserică pe femminielli, le oferă același tratament ca oricărui cetățean. Legendele lor însă sunt mult mai vechi, de dinainte de creștinism.

N-am să dezvolt aici povestea din vremuri antice a Femminiello, probabil moștenire de la grecii care s-au stabilit la poalele bătrânului Vezuviu și cumva îmbogățită de ocupația spaniolă care avea pentru militari acest gen de însoțitori ai trupelor. Femminielli sunt aparte aici, nu-și fac tratamente cu hormoni, implanturi mamare sau operații de castrare, singura lor problemă este barba. Se îmbracă precum femeile, se machiază, practică cu mare pasiune meserii pur feminine. Și ce este cel mai important, nu se identifică totuși cu femeile și nici nu-și doresc să fie considerați astfel, ei sunt cumva al treilea gen, cel creat de o greșeală a naturii !!  Că nu tot ce se spune este adevărul, totuși cred că nu fără judecată comunitate le încredința fără teamă grija copiilor ! Dar dacă nimeriți în Napoli când este sărbătorită Tammurriata , o sărbătoare a primăverii dedicată celor șapte Fecioare locale, aflați că Tammurriata este un dans aparte, până nu demult actorii principali fiind acei femminielli iubiți și acceptați cu drag de comunitate. Tammurriata este de secole un dans simbolic, este dansul în care omul altfel dar și cel obișnuit își găsește mereu locul lui important în lume, în această lume creată de alții din largul Universului, fără voia noastră. Mesajul ar fi că locul fiecărui om nu este mereu bine stabilit spre ceea ce societatea crede că e bine, moral. Locul omului este mereu schimbător, fără voința lui, căci aceasta este legea Universului, continua schimbare ! Viața, spunea un italian, este un dans, fiecare dintre noi este un dansator al armoniei universale ! Dansatorii antici, hermafrodiții considerați apărați de zei, au ajuns azi să formeze perechi din două femei, un bătrân și un copil, doi homosexuali, adică cupluri care reprezintă transformarea omului în timp, a locului său în lume, dualitatea sexuală, moarte și viața, dragostea și lupta pentru ea. Un dans greu de înțeles, plăcut privirii și auzului dar pentru care ai nevoie de istorie pur și simplu și mai ales o putere de a încerca să înțelegi OMUL, ființa aceasta zisă superioară dar care este și azi o mare necunoscută. Îți trebuie ceva neuroni isteți și toleranți ca să înțelegi dansul acesta dincolo de frumusețea mișcărilor și sunetelor de tamurro, tamburina. Și neapărat să pricepi mesajul sunetului a două castagnete, la ei lucrate din lemn de castan, simbolizând masculinitatea! Ceva mă duce cu gândul la dansuri arhaice românești ale căror origini și mesaje se pierd dincolo de două milenii și care fac parte din bagajul nostru cultural în lume. Suntem oare capabili să le povestim ?!

Tammurriata are azi numeroase variante, timpurile au adus și acolo schimbări, s-a adaptat vremurilor. Una din cele mai celebre este Tammuriatta nera, o poveste tristă despre dragostea unei mame pentru fiul ei negru, primit ca dar de la divin pentru dragostea față de un soldat american…

Cultura femminiello, unică în lume și specifică doar Campaniei,  este pe cale de dispariție în Neapole datorită avântului și drepturilor uneori inimaginabile pe care și-a luat-o comunitatea celor altfel venită de pe alte locuri dar mai ales a fenomenului de înstrăinare, a dispariției treptate a simțământului comunității. Lumea se schimbă, nimic nu stă pe loc, este legea Universului cum spuneam mai sus, continua schimbare și cum spun cei care cercetează istoria acestui fenomen napolitan, se pare că femminielli trece printr-o nouă mutație genetică, psihică !! Păcat însă că o greșeală a naturii sau zeilor se schimbă și ea, nu în bine iar legea toleranței, a înțelegerii între minoritățiile de orice fel dispare. Zilele trecute pe tvr2 aveam să văd un mic filmuleț tocmai cu acest sfârșit de lume a femminielli din Cartierul Spaniol al orașului Neapoli. Mi-am amintit de un ghid turistic napolitan ce indica, singurul de altfel, acest fenomen cultural al locului, l-am căutat și așa am dat de o frază ce m-a pus pe cugetat, asemeni trestiei lui Pascal:

Când o fi să mor nu o voi face ca o femminiello ci ca o ființă umană !   Ciro Cirreta

De ce am scris despre un subiect oarecum tabu, eu, din fericire un om sper normal genetic după cum mi-a dovedit viața până acum ? Pentru că atunci când am căutat să aflu mai multe despre femminiello, mi-am amintit ceva din lecțiile de latină făcute în liceu (latina, italienii, Campania, coincidență ?!): Homo sum: humani nihil a me alienum puto.  /  Om sunt și nimic din ceea ce  e omenesc nu-mi este străin. / Terențiu

Știți cum a zis Goethe:  Vedi Neapoli e poi mori ! Îmi doresc să văd Neapoli dar să trăiesc și după pentru a povesti aici și pe celălalt blog al meu vizita acolo. Pentru asta ar trebui să mai  scormonesc înainte câteva locuri și istorii din țara mea căci Neapoli se leagă de ea, de legendele ei, de fantasmele cu multe șanse de a fi reale…..