Cumpărături de la marginea drumului !

Pentru că tocmai am făcut un drum drag mie și pe care îl cunosc de ceva ani, destui, pentru că de-a lungul șoselei sunt localnicii care-și vând produsele și pentru că mai știu câte ceva din culisele lor, îmi permit să vă scriu azi. Pe cei câțiva zeci de kilometri dâmbovițeni și argeșeni parcurși azi fiind ajun de An Nou, localnicii au ieșit cu multe produse la vânzare, pe marginea șoselei și nu vă spun și câți cumpărători erau, unii de-a dreptul fericiți că pot cumpăra produse curate.

Nu faptul că-și vând produsele așa mă interesează. Nici cum plătesc cumpărătorii și nici cât declară țăranul la fisc. Pur și simplu asta nu mă afectează, deloc, atâta timp cât marii rechini dau tunuri uriașe și nimeni nu-i vede să le ia taxele obligatorii. Vede doar multinaționalele care, dacă-și iau băgăjelul și pleacă, șomajul va fi foaaarte vizibil ! Dar aici la micii producători e o altă problemă de care ar trebui să țineți cont voi, cumpărători.

Sucul de mere, o băutură de atfel foarte sănătoasă dacă e făcută corect. În general se obține prin presarea la rece a merelor iar sucul, de un crem-gălbui, limpede, este deosebit pentru digestie. Desigur nu în cantitate mare. Problema este că acesta, așa cum e obținut din presare, nu ține mult, fermentează chiar și la temperaturi scăzute. Cum nici vânzătorul nu face sucul după cât se cere cantitativ pe zi, ci mult mai mult, din simplul motiv că unii nici nu au prese și merg cu merele la cei ce au, trebuie să facă o cantitate mai mare în care pune destui conservanți, mai mult sau mai puțin periculoși. Să nu credeți că dacă pune doar aspirină, adică acid acetilsalicilic, nu poate dăuna unora. Ba din contră, destui ar putea avea de suferit fără să știe de unde li se trage asta. Dar asta nu-i de ajuns. Sfecla roșie, considerată de mulți panaceu, este dintre alimentele favorite ale bolnavilor de cancer care cred în tratamente naturale. De aici hop și vânzătorul stradal de suc de mere că a descoperit rețeta bunicii ce s-a vindecat 🤨😏 cu suc de mere amestecat cu suc de sfeclă roșie și eventul cu suc de morcovi !! Așa s-a ajuns la lichidul roșu portocaliu din multele sticle înșirate pe tarabele DN72 . Doar că sucul conține chimicale pentru conservare iar sucul de sfeclă roșie, pentru a fi benefic, ar trebui consumat imediat după preparare, cam în timp de 30 minute, altfel își piede mulți din produșii volatili benefici. Să mai spunem că sucul stă mai mult timp în sticle de plastic cu care are o oarecare reacție ?!

Mierea de albine, un aliment despre care aș scrie pagini întregi. Mierea este un panaceu iar un anumt tip de miere se poate consuma și de diabetici. Este alimentul care practic nu are termen de garanție păstrat în mediul corespunzător și are o întreagă chimie organică și anorganică în borcan sau fagure. Am crescut în prima copilărie printre albine și faguri de miere iar acum am un tânăr și harnic vecin care se ocupă cu albinăritul, așa că nu sunt departe de produsul autentic. De aceea mi-aș permite, pe scurt, să vă spun că mierea ieftină de pe marginea drumurilor sau din piețe (nu că la supermarket ar fi altfel, din păcate), nu este miere autentică ci un produs obținut din zahăr, pe cale artificială sau cu ajutorul albinelor care devin sclavele omului lacom. Mierea cu lavandă, sunătoare, pin, cimbru, etc. ar trebui să vă dea de gândit dacă o vedeți la preț mic și credeți că faceți o afacere cumpărând. Nu, plătiți gras un sirop de zahăr pregătit într-un concentrat de ceai de lavandă sau mentă, cimbru, eventual îmbogățit cu arome. Chiar, unde avem noi câmpuri mari de lavandă sau de cimbru pentru ca bietele albine să producă așa cantități de miere specială ?!

V-am spus doar puțin despre două dintre produsele care se vând pe marginea drumurilor și pe care foarte mulți le cumpără, fără să creadă că de fapt nu sunt naturale, nu sunt bio ci o mare țeapă. Cugetați la ce v-am spus. Poate voi continua cu brânza și produsele de carne sau cu cătina falsă și cea reală, poate…

Homo supermarketus

Reprezentativ

Anul acesta deși Crăciunul a fost destul de bine poziționat în calendarul săptămânii, totuși ziua de luni a fost un calvar pentru șoselele și magazinele bucureștene. Pot spune că sunt ceva ani de când n-am mai văzut așa nebunie în supermarket, la piață și pe drumuri. Nu că ar fi fost singura zi astfel dar luni a excelat. Sincer, mă întreb ce-au putut cumpăra oamenii de a fost așa nebunie, având în vedere că și în celelalte zile, sâmbătă și duminică, a fost la fel. Ca un exemplu, pentru bucureștenii care cunosc magazinele, duminica dinaitea Crăciunului la Dedeman din Colentina nu se putea parca deoarece locul amenajat era ocupat în cea mai mare parte de mașinile venite la Carrefour, magazin ce avea parcarea plină până la ultimul locușor nemarcat. O cofetărie bună dintr-un cartier bucureștean – Aviației – avea în fața magazinului o mare de oameni de parcă era anul 1988 -1989 și se vindea hârtie igienică ! Ba ce să spunem de întâmplarea din parcarea unui mall unde s-a permis intrarea a încă un număr de câteva zeci de mașini peste capacitate și care s-au blocat în subteran, eliberând o mare cantitate de gaze toxice. Oamenii prinși în capcană au fost nevoiți să sune la 112 pentru a putea ieși sau recupera mașinile abandonate când și-au dat seama de pericol. Putea fi o tragedie acolo ! Cine se face vinovat ?! Cine a permis intrarea mașinilor când locurile erau ocupate toate ?! Unde sunt normele de funcționare a unei parcări subterane și cine le verifică ?! Tăcere! Dar dincolo de neglijența comerciantului și autorităților statului cu rol de control, mă întreb ce au avut de cumpăart acei oameni care au venit cu copii mici în brațe, familie completă de parcă unul din soți n-ar fi fost capabil să umple căruciorul cu tot ce vroia, protejând astfel micuța ființă ce ar fi putut oricând contracta o boală gravă dar cu transmitere rapidă aglomerație.

Cât s-a mâncat nu încerc să socotesc. Este imposibil. Mai ales dacă mă gândesc că și frigiderul nostru a fost pe supraplin, că am avut și alimente ținute afară la frig dar că au fost achiziționate din timp, fără nebunia înghesuielii și cozilor și că nu mi-a lipsit nimic. Ce mă uimește, an de an, este goana aceea nebună la cumpărături de a doua zi de după Crăciun, An Nou ori Paște, singurele zile când supermarket-urile sunt complet închise. N-am văzut o astfel de înghesuială nicăieri unde se hrănește cultura, nu, nici vorbă ! De fapt a ajuns o aventură, dacă nu iubești aglomerația cruntă, să te duci duminica în special să-ți cumperi un șurub, o șosetă, o pernă sau un kil de lapte ! Ba dacă-ți iei doar un coș de mână și nu un cărucior, apăi ești privit curios, ca pe o rara avis, exact invers decât te privesc în străinătatea civilizată când te văd cu căruciorul vârfuit, în condiții normale , nu în vreme de război sau calamități. De fapt, sărbătorile la noi au devenit vremuri de criză ! Criza omului modern care pierde esența, iubirea, căldura sufletească. Dacă urmăriți constant paginile turistice comune, veți constata că numărul turiștilor fericiți este în creștere în orașele care debordează de istorie dar au un mall mai acătări. Unii turiști chiar nici nu știu altceva despre acel oraș decât acel mall unde el, consumatorul, se simte împlinit și fericit fizic!

Toate astea mă fac să cred că omul zilelor noastre a devenit din Homo sapiens un veritabil Homo supermarketus !

Micuța scobitoare

Reprezentativ

Ați pățit să organizați o masă de sărbători, să vă pregătiți cu bucate multe și cât mai apetisante, să ornați totul ca la carte, să faceți tot ce puteți ca invitații să nu aibă ce vă reproșa și totuși să vă auziți vorbe neplăcute ?! Ei bine, știți cum se zice despre buturuga mică. Nu-i departe vorba, tot de lemn pare necazul, doar că v-au lipsit de pe masă ….scobitorile !! Da, știu, nu se mai poartă, strică dantura zic stomatologii moderni care recomandă pentru curățarea spațiilor dintre dinți…ața ! Dar la o petrecere, vă dați seama ce ar fi să-i vezi pe toți rânjind și trăgând de ațe 🤩😬 ?! Îți piere pofta de a gusta ceva!  Pe câtă vreme cu scobitoarea lucrurile decurg mai… ascuns, cică mai elegant. Acum nu că sunt fan scobitoare dar nici n-o ignor.

După o astfel de discuție legată de lipsa scobitorilor ce a stricat toată bucuria unei gazde bune, m-am gândit să caut povestea acestei așchii, să aflu de ce creează neplăceri dacă nu e invitată la mesele simandicoase. Ei bine, nici nu m-am așteptat să dau peste atâta material din care scobesc și eu puținel aici.

Am aflat că este, în istoria omenirii, probabil primul obiect de curățat dinții ! Desigur nu în forma de azi, probabil niște așchii pe care omul de acum nouă milenii le mai prelucra puțin. Studiul scobitorii începe cu un craniu din Neolitic descoperit prin pământurile vechii Mesopotamii ce păstra încă între dinți un lemn de forma aproximativă a unei scobitori moderne. S-a dovedit apoi că anticii erau mari fani ai acestui instrument pe cât de simplu, pe atât de necesar uneori.

Apare în epocile de prelucrare a metalelor, nu doar  în Mesopotamia, Egipt, Grecia și în Alpii elvețieni ! Erau invenții separate sau oamenii circulau de atunci pe distanțe mari ?! Ajungem la romanii care foloseau scobitorile de lemn de mastic, fildeș sau argint – bună alegere căci ionii de argint sunt foarte utili în lupta cu bacteriile sau în cicatrizarea rănilor mici..

Numele de scobitoare apare în sec. XIV, pe listele de inventar al unui duce foarte bogat, Jean de Berry. Averea lui avea chiar obiecte de acest gen lucrate în aur și pietre prețioase. Aceste mici obiecte erau la mare modă în Evul Mediu, cei bogați aveau propriile lor scobitori, de lux, pe care le purtau la gât ca pandantiv. La mare căutare erau cele portugheze lucrate din lemnul portocalilor din imperiu.

În sec. XIX și americanii au introdus scobitoarea în localuri, primul fiind un proprietar din Boston care, ingenios, după ce le-a văzut în Brazilia folosite masiv, a importat, a produs apoi micile lemne și  a angajat un grup de studenți care să mănânce gratis dar la final să se scobească cât mai mult între dinți, folosind scobitorile produse acolo ! Bună reclamă la produs dar și la local !

Scobitoarea a avut o foarte lungă perioadă de glorie. Chiar în sec. XX ! Vă amintiți cred filmele în care actorii americani apăreau cu o scobitoare ținută șmecherește în colțul gurii.

Dar scobitoarea n-a fost doar un obiect cuminte. Mințile negre ingenioase au folosit minusculul obiect pentru a scăpă definitiv de cei care-i incomodau. Cea mai celebră crimă unde s-a folosit scobitoare a fost în antichitate, în sec.III î.Hr. când tiranul Agathocle din Siracuza a fost omorât cu o scobitoare ce fusese scufundată în otravă. Moartea a fost lentă și tiranul paralizat a fost pus pe catafalc încă viu !! Și câte or mai fi fost sau chiar încă vor fi !

Astăzi scobitorile se folosesc ca și în trecut la curățarea danturii – nu oricum, luați scobitori de tei elvețian sau de cine știe ce altă esență pe care producătorii le numesc scobitori medicinale 🤣 , folosiți din cele cu capete mentolate și aveți garantată nu sănătatea mai bună ci o mai mare sumă retrasă din buzunar.  Deși nerecomandate de stomatologi, sunt încă la modă ! Sau le cumpără mult răbdătorii și talentații artiști care fac pur și simplu capodopere din ele și aici v-aș trimite într-o mică excursie printre lucrările lui Stan Munro. Deci scobitorile de lemn  încă nu și-au dat obștescul sfârșit, oricât ar dori vecinii mei chinezi.

Prin stradă  se plimbă agale două scobitori. Pe lângă ele trece un arici barosan. – Vai dragă, nu știam că avem un autobuz în  cartier ! Dar e tare aglomerat !  zise una dintre scobitori…

Reprezentativ

Felicitarea de Crăciun

Sărbătorile de iarnă, Crăciunul și Anul Nou, pe lângă mesele îmbelșugate, cadouri, petreceri cu prietenii, aduc și alte obligații, uneori plăcute, uneori nu, felicitările ! Vă surprinde că am zis uneori neplăcute. Păi când cineva se gândește să-ți trimeată o felicitare modernă, adică pe whatsapp sau messenger și asta se întâmplă la ora cinci dimineața, dacă telefonul nu e pus pe silențios, nu prea e motiv de bucurie, normal ! În trecut însă lucrurile erau mai calme. În primul rând moda felicitărilor scrise a apărut târziu, acum 175 ani.

În 1843, cel ce avea să fie directorul muzeului britanic Victoria & Albert, Henry Cole, King Cole cum îl alinta regina Victoria și prințul Albert pentru rezultatele muncii sale, s-a gândit să creeze o felicitare pe hârtie, cu desene și urări, pe care să o trimeată prietenilor. Dar pentru asta a apelat la prietenul său care era și pictor, John Callcott Horsley. Acesta a creat desenul în care o familie formată din trei generații, stătea la masă iar de o parte și alta sunt desenate scenele prin care se dădeau alimente și haine săracilor. Pe ea a scris A Merry Christmas and a Happy new year, to you ! Primul calup de 1000 de bucăți a fost făcut prin litografiere și colorare manuală. A avut un succes enorm, treptat felicitarea s-a ieftinit astfel că în 30 de ani era inadmisibil să nu-ți feliciți prietenii și rudele în acest mod.

Henry Cole, devenit apoi Sir prin înobilarea de către regină, a fost cel care cu doar puțin timp înainte de 1843 a creat primul timbru poștal ce permitea trimiterea unei corespondențe de maxim 14 grame, la orice distanță, la același preț, un penny. A fost acel revoluționar Penny Black.

Apoi tehnicile au evoluat, au apărut felicitările complicate, lucrate manual cu deschideri interesante, funde, mărgele, plante. Oricum moda s-a întins în lume dar SUA, Casa Albă a trimis prima felicitare oficială abia în 1953.

Cum ne felicităm acum de Crăciun sau alte sărbători, știți toți. Simplu, în câteva secunde trimitem unui calup întreg de  zeci de prieteni, aceeași felicitare rece aleasă rapid și pe care nimic din sufletul nostru nu o umanizează, nu-i pune amprenta dragostei noastre. Îi lipsește căldura mâinii și inimii care scria cu grijă textul personal, urarea pe care fiecare din noi o gândeam a fi cea mai frumoasă.

Poate că ar fi bine să răscoliți prin podurile caselor vechi, prin cărțile din bibliotecile bunicilor, astăzi o felicitare din sec.XIX este o mică avere. Dacă nimeriți una din primul lot al lui King Cole, chiar veți trăi miracolul lui Moș Crăciun. Nu vă mint !  Din primul grup de felicitări lucrate manual, azi în lume mai trăiesc se crede 12 bucăți, una din ele a fost cea  trimisă bunicii lui H.Cole. Acum nici zece ani, la o casă de licitații de renume, o astfel de felicitare s-a vândut cu peste 22000 lire sterline, adică încă o dată prețul de pornire, spune presa engleză.  Noul proprietar a vrut să fie discret, nu și-a dat numele magilor moderni  !!    

Reprezentativ

Brăduțul cu beteală

Crăciunul e sărbătoarea magică a copiilor, e sărbătoarea familiei, prieteniei, iubirii și dăruirii, mai ales sufletești. O trăim intens în copilărie, rămânem cu magia ei în suflet pe tot restul vieții și ducem mai departe legendele care ne-au înmuiat inimile chiar în cei mai triști ani. An de an îl așteptăm pe Moșul păgân sau creștin să ne aducă daruri și încercăm să atragem norocul prin magia unui pom, bradul. Am căutat mereu legendele lui, ele aduc catifelare sufletului și așa am aflat o poveste frumoasă despre falnicul pom  din credințele noastre.

Există o frumoasă legendă nordică a pomului de Crăciun și prin ea vă trimit toate gândurile mele bune : se spune că cele trei surori bătrâne de când lumea, Credința, Speranța și  Iubirea , au hotărât într-un an, în seara de Ajun, să găsească un pom frumos ca simbol al Crăciunului. După multă umblătură prin ger au găsit un brad falnic ce strălucea sub razele de lună, singurul pom încă verde. Când s-au apropiat de trunchiul lui au văzut stelele strălucitoare ce păreau atârnate de acele lui verzi, le-a fermecat parfumul tămăduitor al rășinii, s-au simțit cuprinse de căldură între crengile lui maiestuoase și, în scurta lor odihnă sub brad, au înțeles că acesta este pomul plăcut lui Isus. S-au lăsat convinse de poveștile pe care le șopteau crengile strălucitoare și i-au făcut onoarea supremă de a-l închina Nașterii Mântuitorului, acesta devenind pentru creștini Pomul Vieții, Pomul lui Isus, cel care adună an de an în jurul lui credincioșii creștini, plini de speranțe și iubitori de oameni și natură; (dintre multele legende, există una care spune că bradul a fost ales chiar de Isus, pentru că era singurul pom ce nu i-a putut oferi fructe în dar și era tare rușinat și obidit).

Dar bradul simplu nu avea decât culoarea speranței, a vieții și un miros plăcut și sănătos. Surorile erau sărace și nu puteau orna bradul pentru nepoții lor și prietenii prichindeilor.  Așa că, în Ajunul Crăciunului, în seara sfântă de 24 decembrie, surorile au  împodobit pomul doar cu nuci, mere, pere, tărtăcuțe mici, conuri de brad date cu albuș de ou pentru a străluci firav. Copiii au fost mulțumiți totuși, aveau brăduțul verde și falnic, au mâncat câteva fructe și au adormit ascultând poveștile bătrânelor. . După ce lămpile s-au stins, păienjenii care se ascunseseră prin colțuri tainice să scape de urgia gospodinelor, au venit  și drept mulțumire că au și ei totuși o căsuță, au început să țeasă de zor pânzele lor subțiri de-a lungul crengilor verzi apoi mulțumiți că au făcut co faptă bună, s-au retras iar în ascunzișurile lor. Bradul nu arăta totuși prea bine dar nu putea să se curețe singur. Plus că pânza era darul unor ființe nevinovate. Noroc că Moș Crăciun a venit cu daruri pentru copii să le anunțe venirea Pruncului din iesle. Când a văzut brăduțul astfel aranjat de păienjeni a zis că bătrânele care aduc atâta liniște în sufletul oamenilor și care s-au obosit căutând pomul sfânt, merită un dar. Așa că a transformat pânzele păienjenilor într-o plasă mare de argint ce strălucea multicolor  la lumina stelei magilor . Dimineața, surorile și nepoțeii au văzut minunea și le-a plăcut. De atunci se decorează brazii cu beteală iar cei ce cunosc legenda și respectă toate ființele vii de pe pământ, pun în brad și un mic păianjen cu o pânză, pentru a aminti că dacă ai Credință, Iubire și Speranță, miracolul se împlinește.

Cu  Speranța  că nu v-am plictisit în astă seară, cu Credința că urările mele de bine vă ajută, voi trimite spre voi, de lângă bradul meu, în astă seara de Ajun, un gând frumos și o rugă sinceră pentru  împlinirea Miraculoasă viselor voastre curate ! Cu multă Iubire!

Publicat inițial pe https://sufletdeturist.ro

Reprezentativ

Cardul Revolut

De când mi-a fost clonat cardul românesc, mi-am comandat și un Revolut special pentru plăți online sau în locuri care îmi par nesigure, atât acasă cât și peste graniță. Mă împac tare bine cu el. Funcționează, până acum, perfect. Singura problemă a apărut la banca mea românească, cea care inițial nu mi-a luat comision pentru transferul bancar instant, acum s-a aliniat politicii roânești și a devenit puțin nesimțită. Dar nu-i bai, schimb banca cu una care nu cere comisioane.

Mai nou, aflu de pe ZF că Revolut devine bancă în toată regula:

 Revolut a anunţat că a primit o licenţă de funcţionare în sectorul bancar de la Banca Centrală Europeană, care va începe să fie utilizată anul viitor în pieţe cheie precum Marea Britanie, Franţa, Germania şi Polonia.

Licenţa îi va permite fintech-ului să vândă produse pe care le oferă de obicei băncile tradiţionale, precum conturi curente la capacitate maximă, credite de consum şi linii de creditare.

Clienţii vor putea să îşi depoziteze de acum salariile în conturile Revolut, sumele de până la 100.000 de dolari fiind acoperite de Structura Europeană pentru Garantarea Depozitelor.

Mulțumesc ZF pentru informație. Chiar mă pregătesc să rezerv un zbor plătind cu acest card pentru că oferă reduceri pe unele segmente.

Despre cum se intră în posesia cardului, costuri și avantaje, pe

https://sufletdeturist.ro la Informații și sfaturi/ bani

Produsele tradiționale din piețe, un mit periculos !

Reprezentativ

Sărbătorile de iarnă, Crăciunul în special, înseamnă și o masă bogată, cu multe produse mai mult sau mai puțin românești. Porcul sărmanul este cel mai des sacrificat pentru această zi, un obicei păgân preluat de creștini, ca multe altele de fapt. Bietul porc se spune că a fost adus lângă casa omului cam în același timp cu câinele, deci ar fi dintre cele mai vechi animale domesticite. Și în nici un caz n-a fost adus pentru joaca copiilor, asigurarea hranei a fost mereu o grijă a omului de-a lungul întregii evoluții. Dar legendele au farmecul lor însă nu țin nici de foame, nici de spaima că nu respecți tradiția și cine știe ce pățești. De spaima asta 🤣 m-am ferit și eu așa că iată-mă la piață să cumpăr porcării pentru masa de Crăciun. Cum sunt mai neîncrezătoare cu produsele astea, cum știu că nu sunt chiar așa de curate, sunt atentă de unde cumpăr, de obicei de la aceeași vânzători de produse din zona Sibiului. Chiar am un magazinș de unde cumpărăm în ultimii ani, convinsă fiind că sunt ceva mai serioși decât alții, produsele fiind aproape toate bune. Ei dar omul e om, devine lacom chiar și fără să fi auzit de don Orlando cel Bogat, așa că zilele trecute aveam să vedem adevărata față a negustorilor de tradiționale.

După ce tot anul au vândut lebăr în membrană animală, acum surpriza, lebăr în plastic și cam suspect la culoare, adică roșu ! Cârnații proaspeți luați de probă cu o săptămână în urmă, erau acum monstruoși de groși, veseli de roșii pe zone mici și albi de grăsime în mare parte, șoriciul avea păr că de, la așa cerere cine să-l mai curețe plus că era doar șoriciul de opinci, cel de pe burtă nici la suprapreț nu găseai. Opinci nu-mi fac așa că-l tăiem de pe listă și vrem slană, cu boia sau cu usturoi. Dacă până pe la 10 decembrie am luat slană ce se topea în gură, chiar și șoriciul, acum ioc, șoriciul talpă, slana cam tare semn că a fost făcută la repezeală.

Schimbăm magazinul, schimbăm piața, ajungem și-n Obor, degeaba!! Multele magazine cu tradiționale gem de porcării, majoritatea afumate, cum scrie și pe etichete dar nici un miros de produs afumat care să-ți răscolească puțin poftele, indiferent ce părere are medicul tău ! Ne oprim din loc în loc dar din păcate aceleași produse, în general surprinzător de asemănătoare la aspect. Și asta n-ar fi nimic dar toate, absolut toate au un miros ciudat, nici cum dat de fumul de fag, cireș ori ce se mai folosește la pregătitul cărnurilor. Normal, țăranul, producătorul tradițional, a dispărut undeva în timp și noi încă nu ne-am dat seama. Munții de slănuri, cărnați, șunci și costițe sunt lucrate modern, foarte modern, cu noile produse concentrat de fum, fum lichid, pudră de fum, sare afumată  și câte Doamne ferește alte produse se mai găsesc și de care cei mai mulți dintre noi, nu știm ! Adaosurile astea, deși sunt indicate doar pentu exteriorul cărnii, sunt amestecate sau injectate pentru a da, chipurile, gustul de carne afumată. Fals ! Nimic nu se compară cu carnea afumată tradițional, de secole, cu esențe diferite de lemn pentru a da gusturi diferite ! Și fumul acela natural ce învăluie mult timp carnea și produsele, nu intră în interiorul acestora dar lasă un gust minunat și o conservă foarte bine. Înlocuitorii de azi au , fără excepție, produse chimice, unele înfiorător de periculoase. Dar nimeni nu face nimic să oprească acest procedeu care aglomerează culoarele, cabinetele și saloanele spitalelor și aduc betoane cimitirelor moderne!

Produsele tradiționale, un mit, o mare minciună, un mare pericol pentru oameni ! Dar nu avem cale de ales. Acesta este viitorul, acestea sunt minciunile din care ies banii, averile dar care, asemeni unui bumerang, se întorc și asupra celor care le pactică și le acoperă.

„Nici un câine nu pleacă de la măcelărie !”

Reprezentativ

M-am gândit mult la aceste cuvinte. Citat ?! Nu l-am găsit până ieri ! Morală ?! Nici asta. Mă rog, nu pierd vremea căutând prin zeci de locuri, pagini, caiete, pereți, cimitire…. Dar ca iubitoare de câini, mai ales cei maidanezi și sărmani, ca iubitoare de citate … celebre și clientă fidelă a măcelăriilor, am încercat să diger vorbele din titlu. Să o luăm pe rând.

Câinele cu un ADN majoritar de lup din care se zice că se și trage, este de felul lui carnivor ! Deci are drum sigur fie spre un stăpân care-l hrănește corect și la timp cu proteină bună, fie spre o măcelărie de unde nasul lui ultrasensibil adulmecă exact ce-i trebuie și ce îi place. Deci fie e boier, fie cerșetor, la stăpân sau pe stradă, e amator și chiar îi trebuiesc ceva produse de la măcelărie ! Adevărat !!

Măcelarul taie zilnic multă carne, oase, organe. De aici rămân și resturi care nu se pot vinde în mod normal. Dacă e un om cinstit și cu frică de Dumnezeu, nu le amestecă în carnea gata tocată care de cele mai multe ori e doar din piei, grăsime, sânge, organe și un pic de carne macră. Ca un om bun, religios sau doar superstițios, dă din resturile astea și câinelui care-i face în schimb paza vitrinei, ușii din spate sau a parcării. Dacă măcelarul e un nemernic, îi dă un ciomag sau un picior oricărui animal ce se apropie de magazinul lui, speriat fiind că din cauza acestuia intră în faliment ! Fals!! Intră singur că-i nemernic !

Am cugetat, am mâncat o friptură pe care am vrut să o împart cu câinii mei, doi, foști maidanezi dar ei m-au refuzat ! Nu glumesc, nu mint, chiar au refuzat ! Sunt sătui, nu sunt lacomi, au o mâncare bună, consistentă că doar ăsta e salariul lor. Nu, nu e gratis, e impozitat cu paza curții și dragostea pe care mi-o întorc mie și alor mei ! Și da, nu pleacă pentru că relația dintre noi este de colaborare, de respect, ei știu că masa, culcușul și tratamentele lor depind de noi iar noi ne bazăm pe munca lor de adevărați paznici ai familiei.

Și totuși există câini care pleacă chiar dacă primesc un mic bol cu mâncare. Câinele, indiferent unde este, are mândria lui, demnitatea lui, logica și dorința de o viață mai bună !! Dacă stăpânul e tâmpit, hoț, nemernic, brută, câinele fuge și lasă ograda de izbeliște. Că doar o viață are și el sărmanul !!! Aș că nu contați pe lăcomia câinilor !! Și nu-i mai jigniți !