Triumful iubirii, 1 martie !

Am trecut cu bine, zic eu, de Dragobete iar în sufletul nostru deja e primăvară căci mâine e 1 martie cel vesel! Pentru bărbați primăvara cam golește chimirul, mai ales dacă a fost prea modernă și a început cu Valentine’s Day, a continuat cu Dragobetele românesc modernizat și el pe bani buni la restaurant sau mai sigur la mall pe motiv că pădurile au cam dispărut! Mereu, din copilărie mi-a plăcut mărțișorul, cum altfel când anii mei tineri s-au petrecut în Muntenia și la granița cu Moldova, locurile tradiționale ale vestitorului. Păcat că nu m-am născut în Bucovina, era mult mai practic să leg eu mărțișorul la mâna bărbaților și așa să rămână și ei cu ceva bănuți, că de, vine și 8 martie, o zi care totuși nu-mi place, o poveste urâtă din chiar nașterea ei de peste Nistru sau, așa cum scria cineva, ziua când femeia devine bărbat! Dar asta e altă poveste, știută  de puțini, acceptată de și mai puțini, din aceleași motive cunoscute, măria sa banul!!

Important este pentru noi românii că prima dovadă a existenței simbolului primăverii, culorile alb-roșu, s-au găsit pe pământ românesc. La noi zicem că este cel mai frumos și bănuim că aici s-a păstrat cât mai aproape de obiceiul antic. Pentru că pe teritoriul țării noastre a fost găsit primul obiect asemănător cu mărțișorul, pietre colorate în rosu și alb, la Schela Cladovei în Mehedinți, acolo unde se bănuiește că a fost cea mai veche civilizație a Europei, cam 8000 -10.000 de ani în urmă.

Deși mărțișorul este un simbol al tuturor etniilor balcanice dar și al rușilor, noi avem cea mai veche dovadă. După 8 milenii de existență pe parcursul cărora s-au schimbat obiceiurile și legendele, iată că simbolul primăverii, al renașterii, al anului nou trac, încă rezistă, mai puțin ca talisman și magie pozitivă pentru om și natură, mai mult ca producător de bani pentru unii. Dar important, e viu!

Și după o viață atât de lungă, mărțișorul a căpătat multe legende, multe obiceiuri de dăruire și purtare, a fost înzestrat cu multe puteri magice. Nu le putem ști sau povesti pe toate dar unele chiar au rezistat timpului și dovedesc lumii stabilitatea noastră pe acest pământ și ne atestă ca veritabili urmași ai marii familii tracice.

Păi să ne amintim doar că Dochia, fiica lui Decebal, avea obiceiul să meargă pe munte la păscut oile și să toarcă pe drum. Fiind înzestrată cu puteri supranaturale, la fiecare sfârșit de iarnă ea torcea două fire, unul alb și unul roșu care se împleteau magic în funia vieții, simbolul pe care-l găsim și azi în cusăturile și tricotajele populare, tâmplăria caselor și bisericilor, chiar pe pâinea pentru sufletul morților. Funia sau ciclul nesfârșit al vieții împletit de Dochia simbolizează unitatea contrariilor, viață/moarte, primăvară/iarnă, feminin/masculin și este el singur cel mai puternic talisman. Se spune că baba Dochia a găsit chiar un bănuț de argint pe munte pe care l-a găurit și la legat cu cele două fire toarse de ea. Așa a apărut primul mărțișor, numele primindu-l tot în zilele acelea ale ocupației romane când se sărbătorea Matronalia, adică ziua zeului Marte, cel ce patrona războiul, natura, agricultura și venirea primăverii. Atunci, la Idele lui Marte se porneau de către romani campaniile militare, așa că firul alb mai simboliza și victoria, și reînnoirea iar cel roșu vitalitatea militarilor și sângele eroilor.

Altă legendă povestește că Baba Dochia, transformată din frumoasa și buna fiică a lui Decebal într-o bătrână rea, urâtă care-și chinuia nora și o trimitea la râu cu un ghem de lână neagră să-l spele până se făcea alb, este convinsă că nora ei are un iubit, pe Mărțișor, tânărul frumos în care a apărut Zeul cel mare și a ajutat la albirea lânii. Pleacă pe munte să-l caute pe Mărțișor, să-l pedepsească dar moare după 9 sau12 zile, înghețată. Firul negru împletit cu cel alb, a existat în cultura dacică și el simboliza pământul reavăn de primăvară și se purta primăvara la mână.

De mulți ani, așa cum amintea prin sec. XVIII un membru al familiei Golescu în prima scriere despre obiceiul mărțișorului, la noi fetele și copiii primeau mărțișoare cu semnificații aparte. În Bucovina însă, era invers, fetele împleteau două șnururi pe care le legau la mână bărbaților necăsătoriți ca să-i apere de necazuri căci primăvara erau multe munci grele pe câmp, în pădure și la vânătoare. Obiceiul s-a păstrat și azi, poate mai mult pentru hazul lui. Nici Maramureșul istoric nu se lasă mai prejos. Sunt sate unde fetele confecționează mărțișoare din lână pe care de 1 martie le prind de clopul flăcăilor care le poartă până la înflorirea mălinilor. Este o datină care se respectă și azi.

După cum constatați, frumusețea renașterii naturii și lupta dintre cele două surori, Iarna și Primăvara, sunt animate de prezența babelor, moșilor, tinerilor, soarelui. Existența babelor în calendarul nostru popular nu reprezintă unicitate în obiceiurile popoarelor dar se zice că restul europenilor nu au legende așa frumoase ca ale noastre. Babele noastre sunt studiate de mari folcloriști europeni care le-au așezat în panteonul umanității, fiind asemănătoare Mamei Pământului, Geea ori Mamei fără Vârstă, Zeița Rădăcinii din cultura indiană și multor alte zeițe responsabile cu reînnoirea plantelor și schimbarea anotimpurilor. Toate se supun aceluiași principiu universal feminin, urmând un ciclu ce se repetă după fiecare patru anotimpuri, adică tinerețea plină de viață a primăverii cu fiorii dragostei, căldura iubirii vara când totul se scaldă în căldura zeului soare, apoi toamna cu frumusețea dar și primele ei spaime, urmată de teribila iarnă care transformă definitiv și urât femeia într-o babă rea, aprigă dar o bună tămăduitoare și uneori sfătuitoare. Baba Dochia, prin toate legendele ei, unică și fascinantă spun străinii cercetători, revine la noi în fiecare an cu tot bagajul ei interesant. Baba dacilor cum a numit-o și Călinescu, Baba Dochia, face parte din „cele 4 mituri fundamentale care au modelat cultura și spiritualitatea românească” alături de Miorița, Meșterul Manole și Zburătorul.

Și cum nici o babă oricât ar fi ea de puternică nu poate stăpâni singură, au apărut și Moșii, împreună ei au avut, poate din vremuri ante dacice, din vremea pelasgilor cum pretinde Hașdeu, rolul de străbuni, părinți, sfătuitori, vraci, intermediari între zeitate și pământean, chiar rolul de a domoli babele prin blândețe și înțelepciune masculină. Că apoi s-a suprapus tradiția celor 40 de pahare pentru a cinsti Mucenicii din Sevasta, asta este o altă combinație a înfruntării zeului Bacchus cu credința creștină.

Mărțișor cu puteri magice, tămăduitoare, ocrotitoare, alături de babe și moși, peste care de departe tronează Baba Dochia, avem o cultură multimilenară care ne atestă stabilitatea pe aceste pământuri, apartenența la interesanta și încă nedezvăluita total cultură tracică cu influențele celtice, slavone și câte vor mai fi fost.

Am primit deja mărțișorul ritualic, șnurul împletit din firul alb și cel roșu cu un bănuț simbolic de argint, pe care-l voi purta la mâna stângă până când Dochia va îngheța, apoi voi lega șnurul de o crenguță să-și împlinească magia lui milenară iar bănuțul, tot după tradiție, va fi dat pe vin roșu, pâine de grâu curat și brânză albă.

După ce dacii s-au pierdut puțin printre soldații din toată lumea imperiului, aduși aici cu legiunile romane care păzeau mănoasele noastre pământuri și munții auriferi, bănuțul de argint a fost înlocuit cu alte simboluri: potcoava, unul din simbolurile lui Marte care ferea purtătorul de vrăjitoarele zeului Saturn dar și fierul din care era făcută, semn în mitologia romană al forței; trifoiul celtic pe care-l foloseau druizii în ritualuri sacre, fiecare frunză având un rol magic pentru sănătate, dragoste, faimă și bogăție. Mai târziu legendele creștine spuneau că  trifoiul cu patru foi  este singurul lucru pe care l-a luat Eva când a plecat din Rai. Isteață Eva de atunci! Mămăruța sau buburuza, simbolul fertilității și maternității cu vechi tradiții locale, apoi ancora speranței, cheia care deschide ușile norocului și viitorului frumos, coșarul care purifică prin foc și multe altele. Poate îmi voi adăuga și eu pe funia vieții, alături de argintul dacic și bufnița grecească a zeiței Atena, simbolul dual al rațiunii și al vieții lungi plină de înțelepciune. Sper să-și îndeplinească tainele!

Și ca la orice sărbătoare păgână petrecută cu mare bucurie, conducătorii creștini au suprapus o alta cu un nume care dă de bănuit, Sf. muceniță Evdochia. Cert este că sărbătoarea veche, tracă, a rămas triumfătoare peste cea creștină, indiferentă la trecerea timpului.

Am început să fim veseli și calzi la suflet odată cu Dragobete, cel beat de iubire, continuăm cu Mărțișor, cu babele cele năzbâtioase și terminăm serbările începutului renașterii cu șugubeții Moși și vinul roșu, pita și brânza luate pe bănuțul dacic. Vă doresc să aveți o primăvară bogată, plină de multe călătorii frumoase și așa cum spunea cândva Victor Hugo, nu uitați :

  Primăvara este pentru suflet un surâs al infinitului !

foto pixabay