Legenda mâinilor de rugăciune

Căutând desenul Mâinile de Albrecht Dürer pentru a-l alătura într-un alt articol dedicat operei stradale din Atena și din care s-au inspirat grafferii, intitulată Mâini rugându-se, am găsit frumoasa legendă creată nu se știe de cine dar impresionantă. Deși foarte veche, a circulat liber totuși o vreme dar în 1933 cineva a publicat-o dându-se drept autorul cu drepturi depline. Este  J. Greenwald și a numit-o „Legenda mâinilor rugătoare ale lui Albrecht Durer”.

Mâinile, așa cum și-a intitulat Dürer desenul, este de fapt o schiță în cerneală și creion pe hârtie albastră și face parte dintr-un grup de studii pentru o lucrare bisericească, un altar, la început de sec. XVI. Deși circulă această legendă sub diferite variante, totuși analizând biografia artistului datele nu corespund. Se pare că artistul și-a desenat propriile mâini. Dar mie mi-a plăcut mult legenda, o poveste despre iubire, jertfă, destin implacabil și povara unui suflet nevinovat.

Legenda mâinilor în rugăciune

În secolul al XVI-lea, într-un sat mic lângă Nürnberg, a trăit o familie cu 18 copii. Pentru ai putea hrăni, Albrecht Dürer Bătrânul, tatăl, lucra ca profesor, plus orice altă muncă pentru a-și întreține familia. Doi dintre copiii săi, Albrecht cel Tânăr și Albert, au avut un vis. Amândoi au vrut să facă studii despre artă la o școală de renume a vremii dar știau că familia nu-i poate întreține. Până la urmă tinerii au crezut că au găsit o rezolvare bună a marii lor probleme : vor da cu banul și vor stabili ca cel ce va avea pajura să urmeze școala de arte timp de patru ani, susținut de fratele celălalt care va lucra în mină. După terminarea studiilor, fratele artist îl va susține la studii pe celălalt, fie din vânzarea picturilor, fie lucrând la rândul lui în mină.

Albrecht Tânărul a câștigat și a plecat la Nürnberg. Fratele său Albert a coborât în ​​mine pentru următorii patru ani și l-a întreținut pe Albrecht care a devenit imediat foarte cunoscut și apreciat pentru talentul său.  Picturile lui Albrecht aveau mare căutare și erau plătite cu bani buni. La terminarea studiilor, tânărul artist întors acasă a fost sărbătorit de familie. Albrecht nu-și uitase promisiune, acum era rândul lui să-l întrețină la școală pe Albert:

-Și acum, Albert, binecuvântat frate al meu, acum e rândul tău. Acum poți merge la Nürnberg pentru a-ți urmări visul și mă voi ocupa de tine.

Albert însă a dat un răspuns uluitor care a transformat bucuria familiei în mare durere: – Nu, frate, nu pot merge la Nürenberg, este prea târziu pentru mine. Privește mâinile mele. Oasele din fiecare deget au fost zdrobite cel puțin o dată și, în ultima vreme, am suferit de artrită atât de grav la mâna mea dreaptă încât nu pot ține nici măcar un pahar pentru a vă întoarce toastul. Nu, frate, pentru mine este prea târziu dar mă bucur că am putut să duc la capăt promisiunea de a te întreține întreaga perioadă de studii.

Deși autorul și-a numit lucrarea Mâinile, cei care au fost impresionați de poveste au numit desenul Mângăind mâinile. Au considerat desenul o mângâiere pentru jertfa fratelui său.

Talent și voință, daruri divine plătite din greu, așa cum a spus acum cinci secole chiar Dürer:

De ce mi-a dat Dumnezeu un talent atât de magnific?!

Este un blestem dar și o mare binecuvântare !