Mierea de albine, alimentul trecutului ?!

Spuneam în articolul trecut→📑 că mierea de albine este un aliment foarte vechi. Apoi a devenit și medicament, singură sau în amestecuri cu fructe sau părți de plante. Deși s-a găsit în Spania un desen rupestru din anul 7000 î.Hr. care dovedește că mierea era consumată de om de atunci iar acest obicei a continuat neîntrerupt până în zilele noastre, mierea a devenit mai nou un aliment blamat. Studiile științifice se bat cap în cap, oamenii nu știu ce să mai creadă și aleg să consume alți îndulcitori mai puțin benefici organismului nostru adaptat acestei regiuni geografice și tradițiilor vechi. De ce oare?!

România este pe un loc fruntaș ca producător și exportator de miere naturală dar este în coada listei în ceea ce privește consumul acesteia. În timp ce un european din vest consumă cam 2 – 5 kg de persoană anual, românii au o medie de aproximativ 0.500 kg anual. Dar la zahărul rafinat stăm exact invers: europenii cam 16 kg de persoană, românii 30 kg! Oare de ce consumă vesticii atâta miere?! Se îmbolnăvesc singuri, intenționat ?! Căci după multele articole pe care le-am citit recent cum că mierea e toxică sau că omul e un criminal chinuind albinele, cam așa reiese cu vesticii. La noi se consumă destulă miere din cupaje (amestecuri) dar cel mai mult miere falsificată produsă în țară sau adusă din afară. Motivele sunt două: dezinformarea interesată asupra calității și compoziției îndulcitorului natural și apoi prețul mai ridicat al mierii de calitate. Am constatat că este mai ușor să te iei după reclame decât să te documentezi puțin și să analizezi singur informația. Și cum e dovedit că generațiile actuale sunt depășite de cantitatea de informație pe care nu o pot sau nu vor să o verifice, problema e clară. Aveam să mă conving de faptul că reclama este rege acum câțiva ani când am trimis în afară niște miere de mană dar persoana care trebuia să o dea copilului a considerat că este mult mai bună mierea de manuka, extrem de scumpă. Noroc că magazinul naturist care comercializa produsul a refuzat să-i vândă după ce a aflat că este pentru un copil de cinci ani. I-a oferit un sortiment de miere de manuka diluată, 40% manuka și restul de 60% miere obișnuită europeană. Aflând acest fapt, am studiat puțin această miere și m-am lămurit de ce nu se dă așa oricum. Nu sunt producător de miere, doar consumator dar mi-am băgat nasul și neuronul destul de adânc în fagurele cu informații de calitate. Dar să le luăm pe rând și v-aș propune un sumar despre tipurile de miere românești și din lume.

În primul rând v-aș aminti că mierea naturală este de proveniență florală sau din sucurile dulci secretate de frunzele sau scoarța copacilor și arbuștilor din păduri. Și ar mai fi o categorie, mierea din ceaiuri parfumate și zahăr, că de, nu toți apicultorii sunt corecți. Dar aici vorbim doar de mierea de albine naturală.

Mierea florală este cea produsă de albine din nectarul florilor și pe care acesta îl prelucrează cu ajutorul unor glande, producând lichidul frumos colorat și aromat, bogat în zaharuri naturale, vitamine, minerale, enzime, antibiotice naturale și câte alte substanțe. Aceasta este monofloră când nectarul este majoritar de la o singură plantă, lucru ce se poate face doar dacă stupii sunt într-o plantație întinsă sau este miere polifloră dacă albinele culeg de pe pajiști, fânețe sau alte locuri cu o multitudine de plante.

Mierea monofloră este de nenumărate feluri, de la cea de salcâm, tei, cimbru, coriandru, zmeur, rapiță, floarea soarelui, prun, iasomie, păducel, trifoi, lavandă, eucalipt, mentă, etc. Acum cred că oricine își poate închipui că produsele cele mai bune provin din zonele care au culturi întinse din plantele menționate mai sus, cum ar fi de exemplu mierea de lavandă, cea mai bună fiind cea de origine franceză din Provence.

Dintre sortimentele de miere monofloră de pe piața românească, o compoziție aparte o are mierea de floare soarelui. Este singura miere care are în compoziție lecitină. De aceea este foarte recomandată elevilor.

Mierea de mană de pădure, cum e numită oficial este acea miere care se obține din scurgerile dulci și rășinoase de pe trunchiurile și frunzele anumitor copaci precum fagul, frasin, brad, molid. Cea mai bună miere de mană nu are deloc polen, deci este doar din seva copacilor . Culoarea diferă și ea în funcție de specia de pe care s-a cules nectarul, de la roșiatic la negru-brun sau chiar cu irizații de verde. Albinele fie culeg rășinile ce ies din scoarța pomilor și le prelucrează complet în stup, fie culeg bobițele dulci și lipicioase de pe frunze, mana, practic rezidurile de glucoză eliberate de afide când își produc mierea lor (harnice albinuțele noastre și practice 😉atunci când condițiile sunt vitrege). Este o miere cu totul specială deoarece este puțin mai săracă în zaharuri dar este foarte bogată în minerale și vitamine, chiar de 10 – 20 de ori mai mult decât mierea florală. Mierea de mană este ideală pentru copii, sportivi, în perioada de convalescență, persoanele cu probleme ale sistemului osos dar și cea mai indicată în anumite forme de diabet și alergii. Cu un gust aparte față de restul sortimentelor de miere, este totuși de ales dacă este 100% naturală.

Și pentru că sunt destule voci care susțin că omul chinuie albinele și le ia mierea, pot să vă spun ce am aflat de la un stupar bătrân și foarte experimentat. Mierea de mană făcută de albine doar din sucul dulce și rășinile din pădurile dese, este periculoasă lăsată peste iarnă ca hrană naturală în stup. Este o hrană grea pe care nu o pot digera în totalitate micile ființe și dacă iarna este grea și albinele nu pot avea un zbor de curățire, se îmbolnăvesc și pot muri. O pagubă pentru apicultori căci o familie slăbită de boală sau care pur și simplu a murit, necesită o investiție mult mai mare la refacerea stupinei decât aceea de a-i asigura o hrană bună peste iarnă.

Nu am de gând să vă povestesc despre fiecare tip de miere la ce afecțiuni este bună și nici să copiez compoziții cu nume de neînțeles oricât de bombardată este lumea modernă de cuvinte precum antioxidanți, aminoacizi, acid succinic, invertaza, xantophile … căci nu ajută la nimic, din contră, doar sperie. Dar pot să vă spun câteva chestii absolut pământene.

Mierea monofloră dacă este de calitate are mirosul apropiat de acel al plantei majoritare din care albinele au cules polenul. Normal că are și indicațiile pe care le are planta respectivă dacă ar fi consumată ca ceai doar că mierea vine îmbunătățită: alături de principiile ajutătoare specifice plantei, are antibiotice, enzime, vitamine, minerale, etc., toate apărute prin laborioasa muncă a albinei. Dacă este și benefică 100 % pentru afecțiunea respectivă, aici este problema ce trebuie înțeleasă. Trebuie ținut cont de toate afecțiunile de care suferiți în acel moment, de tratamentul medicamentos, de dietă și de greutatea corporală, de plăcerea de a consuma acel produs fără teamă căci știți, psihicul contează enorm

Nu pot încheia fără să vă amintesc că preferabil este să consumați frecvent miere locală luată de la apicultori autorizați. Dar important este să o consumați controlat dacă pot spune așa, cu măsură. Cum de altfel se consumă orice fel de ceai sau plantă, chiar și aparent inofensiva apă minerală, nu după pofte și speranțe ci doar cu măsură. Leacurile naturale ca și hrana au reguli multe care nerespectate duc la efecte inverse decât cele visate. Așa este și mierea: consumată cu măsură și de bună calitate este un aliment excelent și un medicament curat; în exces, devine periculoasă. Ca să vă faceți o idee, pentru copii de la noi se recomandă introducerea în alimentație, treptat, de la vârsta de un an. Mierea de manuka de la trei ani, ca să nu vă spun că mierea de bumbac nu este recomandată deloc copiilor ! Și e bine să țineți cont, când consumați miere, de cantitatea de sucuri, muștar, sosuri, pâine din comerț, gumă de mestecat și câte altele care adunate ne umplu de o cantitate apreciabilă de zaharuri, de cele mai multe ori artificiale și proaste. Altfel spus, numărul de lingurițe de miere pe care puteți să-l consumați zilnic nu este scris nicăieri drept cel care vi se potrivește. Consumați limitat cât să vă simțiți bine și să nu faceți din miere un veritabil dușman.

Pentru că eu ca și mulți dintre voi iubim călătoriile și știu ce mare plăcere este să afli și să guști produse locale deosebite, am aflat că există câteva tipuri de miere mai deosebite și pe care unii chiar reușesc să le guste. Cât de bune sunt nu știu, eu m-am limitat doar la tipurile de miere europeană și drept să spun, parcă aș rămâne la cea de portocal, are un gust minunat. Și la cea din fânețele slovene, așa zisă miere de karst, excelentă. De altfel slovenii au făcut o adevărată afacere cu turismul apicol, bravo lor. Mierea de portocal este accesibilă financiar pentru noi, luată direct de la stupinele grecești sau portugheze. Dar nu m-aș da în lături să gust și mierea africană deși nu m-ar încânta deloc prețul. Poate m-aș opri și la mierea de taiga, de ce nu?!

Mierea albă este numele sub care se ascund atât tipuri de miere locale (de trifoi alb, salvie ori rapiță) dar mai ales miere etiopiană, de fapt miere de la un tip de salvie ce crește doar într-o anume regiune. Tot miere albă este și mierea kiawe din Hawai. Mare grijă dacă vi se oferă așa ceva de cumpărat. Se vinde de obicei miere de rapiță, din abundență în culturile balcanice și excelentă de altfel, dar prețul poate fi un indiciu pentru originea africană, hawaiană sau doar balcanică botezată. Tot la miere albă găsiți și celebra și extrem de rara miere de Kandyk. O plantă pe cale de dispariție din zona Altai dă acest nectar care doar prelucrat de albine ajută ficatul și pancreasul bolnav. Ați citit despre mierea yemenită de Sydr, că de consumat mă îndoiesc că ați consumat, poate doar gustat un produs mai slab. Altfel un borcănel mic de tot, nefalsificat costă de la 200 dolari în sus! Eu nici măcar n-am văzut-o pe cea naturală, de gustat nici vorbă. Nici pe cea de Kandyk.

Când cumpărați miere de proveniență exotică vândută prin magazinele europene, gândiți-vă că acesta este cumva tratată, unele zvonuri spun chiar iradiată din motive pur medicale. Oricum nu este miere crudă ci prelucrată pentru a da bine în borcan.

Mierea naturală, crudă cum spun specialiștii, este un bun aliment și medicament dar și un excelent produs cosmetic! Vă interesează să povestesc și despre acest aspect? Voi hotărâți!

Mierea adevărată, curată, este un produs nu foarte ieftin. Și nici ușor de găsit dacă nu cunoști un apicultor cu frică de Dumnezeu sau un magazin naturist care să își asume riscul de a vinde produse bune dar scumpe, deci cu rulaj mai mic. Apoi este o reclamă negativă privind consumul de miere naturală pe care oamenii și-o însușesc fără să judece. Este oare mai bine, mai sănătos pentru noi românii consumul de sirop de agave? Ori siropul de arțar? Sunt excelente și acestea dar au valorile lor care trebuiesc respectate și, ca la orice aliment, trebuie să știi ce să alegi. Să-i știi foarte bine compoziția, conservantul și mai ales contraindicațiile. Le voi bârfi puțin în articolul viitor și tare mi-ar place să vă aflu părerile : sunteți consumatori de miere naturală? Ce părere aveți despre acest aliment-medicament? Consumați frecvent îndulcitori exotici mexicani sau de altă proveniență?