Coronavirus 2019, influencerul din umbră

Luna iubirii, februarie, luna unui important târg de turism în România, loc unde s-au înghesuit foarte mulți amatori de vacanțe la prețuri reduse. Mă uitam la o emisiune tv și mă gândeam dacă toți cei care aleg să achiziționeze aceste vacanțe anul acesta, se vor și bucura de ele, văzând că printre locurile alese este și China. Și n-a trecut mult, din păcate, că teama a ajuns aproape de noi, în Europa. 

Se vorbește puțin despre criza turismului european dar și cel mondial, generată de acest monstru, coronavirus, special numit 2019-nCoV.  Franța, o țară la care veniturile din turism reprezintă 8% din PIB,  a recunoscut oficial că anulările și deci încasările din turism s-au redus cu 30-40% de când s-a confirmat primul (momentan singurul) deces cauzat de coronavirus pe teritoriul țării. Ce va fi în Italia este ușor de prevăzut, mai ales că, zic eu, și-au bătut singuri un cui ne anulând din start Carnavalul de la Veneția. Este imposibil de crezut că la o așa aglomerație nu au fost destui purtători de virus, conștienți sau nu că au încălcat normele, unii venind chiar din China.  Banul însă dovedește că este al Diavolului. Nu de neglijat este scăderea turismului chinez, atât pentru europeni și americani în China dar mai ales a chinezilor în restul lumii, o problemă ce va avea efecte economice majore mondiale.

Industria turismului suferă din cauza virusului 2019-nCoV, desigur mult și turiștii. Și noi ne punem întrebarea dacă vom mai vizita Grecia pentru care am făcut rezervări deja pe Booking.com (reziliabile gratuit însă, așa cum vă sfătuiam și pe voi aici, când am scris articolul) sau dacă vom mai ajunge prin  Iberia, pentru care deja am luat bilete de avion dus-întors. Dar precauția este singura care este necesară în aceste vremuri, indiferent dacă ea costă. Citeam undeva că un influencer de turism nu înțelege spaimele și mai ales reținerile turiștilor, rezilierea contractelor cu agențiile turistice, renunțarea la zboruri și cazări în locuri deosebite. M-au șocat afirmațiile că de fapt în Italia focarele de coronavirus 2019 sunt numai în zonele neturistice! Un sfat, un strigăt mai mult decât iresponsabil având în vedere că nu se știe nimic despre legăturile acestor oameni cu restul lumii, înainte de declararea așa zisei carantine locale. Deci turiștii ar merge în orb.

V-aș putea recomanda să citiți o poveste pe care eu tind să o cred reală, asta fără să considerați că văd totul în negru. Doar că uneori e cazul să cântărim bine unde și când mergem și că acele reguli care par neeuropene, pot fi aplicate și aici, mai ales în țările unde dura lex sed lex.

Pe de altă parte, dr. Raed Arafat a fost destul de sincer afirmând ceea ce mi-am închipuit de ceva vreme dar refuzam să cred, ca o măsură de protecție a psihicului meu, anume că toată Europa va avea cazuri de îmbolnăviri cu acest tip de coronavirus, problema este doar de timp.

Wikipedia este destul de explicită asupra modului și rapidității răspândirii virusului, cu ce se știe până în acest moment,  așa cum vedeți mai jos în acest desen animat dar a cărei pagină vă rog să o deschideți și să o citiți la sursă (acolo desenul este mult mai clar și explicații destule) ⏬⏬⏬  

 Faptul că dorim nespus să vedem o anumită țară, oraș, zonă turistică, nu poate fi o scuză că am fost neinformați și am ignorat realitatea. Uneori vina ne aparține dacă, știind că mergem spre o zonă nesigură, chiar o pățim.

În cazul în care aveți deja vacanțe plătite în zonele care au intrat în carantină sau care sunt suspecte, trebuie să știți că veți suferi și pierderi financiare dacă nu mergeți acolo. Dar ce înseamnă o pierdere de bani față de pierderea vieții?! Banii se refac, unele vise pot fi doar amânate:

  • banii biletelor de avion, dacă acele zboruri la care ați achiziționat nu sunt anulate de companiile aeriene, nu vă vor fi returnați dacă nu aveți acea clauză specială bifată la rezervare și pe care ați sărit-o deoarece costă!
  • la fel și vacanțele rezervate prin agenții turistice, în cazul în care nu sunt anulate direct de agenție, ci doar de voi ca turiști. Există o clauză de situații de forță majoră care exonerează vânzătorii de aceste returnări financiare. 
  • dacă totuși doriți să mergeți, cu orice risc, o asigurare medicală de călătorie la o firmă foarte bună,  chiar e necesară, mai mult decât oricând. Deși ar fi de luat în calcul ce zic legile pentru că și asiguratorii pot pierde bani mulți și atunci uzează și ei de măreța forță majoră.

Se spune că acest virus se simte excelent, doar el, la temperaturi de 4-6°C și că după ce temperaturile vor crește dincolo de 20°C el va intra într-un fel de adormire. Am unele îndoieli așa ca orice om mărunt fără pregătire de specialitate și care trebuie să cârcotească, căci în acest caz cred că ar trebui să dispară mult mai repede în spațiile închise și încălzite. Pe de altă parte, Africa și America Latină, potrivit informațiilor, stau încă excelent: un caz în Egipt și infim de puține dincolo.

Am citit de două ori cum că Janez Lenarcic, comisar european ar fi spus că „înainte să existe o ameliorare, s-ar putea ca lucrurile să se înrăutățească„. Așa că e bine ca noi să fim informați și să facem tot ce ține de noi pentru a ne proteja pe noi și restul lumii în care trăim. Că renunțăm la vacanțe, nu este o mare tragedie; că ieșim mai rar la socializare în locuri publice aglomerate, la fel. Important este să fim conștienți și să urmăm câteva sfaturi ieftine dar care pot valora aur dacă ne ținem de ele:

Recomandarea (CDC) Centers for Disease Control and Prevention (CDC): spălați-vă cât mai des pe mâini folosind apă și săpun (solid). O spălare a mâinilor trebuie să dureze minim 20 secunde, cu degetele desfăcute, în special după ce se merge la baie, înainte de a mânca și după suflarea nasului, tușitului, strănutului. Dacă săpunul și apa nu sunt disponibile cu ușurință, trebuie folosit un produs de igienizare pe bază de alcool, cu cel puțin 60% alcool.

Alte indicații spun că după splălarea mâinilor ștergerea să se facă cu șervețele de unică folosință și nu cu prosoapele obișnuite din pânză.

– Măștile chirurgicale, între adevăr și fals. Sunt bune pentru a ne proteja de cei cu care vorbim foarte aproape sau să nu-i infectăm noi. Dar sunt foarte limitate. În primul rând trebuie ținut cont că ele sunt de unică folosință (dacă ați purtat o astfel de mască în public, aruncați-o când veniți acasă);  dacă se umezesc de asemeni nu mai sunt folositoare, virusul fiind iubitor de umezeală. De asemeni este o problemă dacă le tot atingeți cu mâna, recomandările fiind să fie prinse bine de față pentru a nu lăsa spații prin care să pătrundă eventuala salivă a interlocutorului și să nu fiți nevoiți să le tot atingeți pentru aranjare. Se scot fără a atinge pânza și se aruncă, în nici un caz nu se pun pe masă, noptieră, poșetă, etc.

OMS recomandă folosirea unui șal pentru acoperirea gurii, care se spală apoi separat iar dacă nu avem nici acest obiect, măcar când strănutăm sau tușim, să ne acoperim gura și nasul cu cotul și nu cu palma căci cu ultima atingem ochelarii, telefonul, cheile, etc. Este absolut obligatoriu cumva, din grijă pentru noi, să avem mereu un astfel de obiect curat asupra noastră, mai ales că stocurile de măști chirurgicale în întreaga lume s-au cam epuizat iar cele fabricate de cei neverificați, în condiții de igienă precară, clar nu vor prezenta nici o garanție.

– Telefonul, pixurile și de asemeni ochelarii trebuiesc frecvent dezinfectați, mai ales după ieșirile în public, în transportul în comun, magazine, etc. Dacă în aer coronavirusul din picăturile de salivă sau nazale rezistă foarte puțin timp, pe suprafețele netede metalice, de sticlă  sau de plastic, se pare că trăiesc și până la 9 zile! Obiectele de mai sus se pot șterge des cu soluții alcoolice sau șervețele dezinfectante de calitate.

Pentru cei foarte religioși, un sfat ar fi să vă reduceți participările la slujbele bisericilor, lăcașurilor de cult  de care aparțineți sau pe care doriți să le vedeți. În fond credința și rugăciunea sunt între noi și Isus, prezența intermediarului este ceva ce a apărut mai târziu și a fost impus. Dacă Isus ne iubește, ne și apără fără să pupăm icoane, poalele anteriului, mâna preotului, ci doar pentru credința noastră sinceră mărturisită simplu în taina sufletului nostru.

– Gătiți termic produsele provenite de la animale – carnea, laptele, ouăle – și spălați bine legumele și fructele. 

Banii, ambalajele alimentelor din supermarket, mijloacele de transport în comun și chiar meniurile din restaurante, multe altele, trebuiesc folosite cu atenție și spălate mâinile după folosirea lor. În nici un caz nu vă frecați la ochi sau nas după ce sau în timp ce le folosiți.

Cei care aveți copii mici, ar trebui să fiți foarte atenți la locurile lor de joacă din exterior și mai ales să nu le mai dați mâncare afară. Mă surprinde de multe ori insistența mamelor și bunicilor care pun un covrigel, un biscuit în mâna prichindelului care tocmai s-a jucat cu bara de la scaunul din metrou, ca să nu mai zic că persoana adultă a umblat cu mult mai multe chestii (bani, card, heantă, luat copilul în brațe) înainte de a-i desface, fără protecție, mâncarea. Ca să nu mai vorbim de obiceiul tolerat de supermarket de a pune în căruțul de alimente, copilul care a intrat pe propriile piciorușe în magazin, deci cu pantofii și hăinuțele cu care a fost și la locul de joacă sau pe stradă.

Pe scurt toate astea se regăsesc în ce a transmis și ministerul sănătății prin purtătoarea de cuvânt, Oana Grigore:

„Si populatia este bine sa inteleaga ca trebuie sa coopereze. Atentie la igiena personala, la alimentatie, atentie in momentul in care calatoreste in anumite zone… Pot autoritatile sa fie perfecte, dar daca tu nu te speli pe maini cu apa si sapun sau nu-ti iei masuri de protectie minime este foarte greu sa faci fata unor astfel de amenintari”

Dacă aveți și alte sfaturi gratis pentru a trece cu bine peste aceste momente, îndrăzniți să le împărtășiți aici, sigur vor fi apreciate. Uneori sunt lucruri mărunte de care uităm dar care ne pot fi de un real ajutor.

Sănătate să aveți, că-i mai bună decât toate!

6 gânduri despre „Coronavirus 2019, influencerul din umbră

  1. Un prim sfat ar fi sa nu intram in panica. Urmaream zilele acestea ce se intampla in marile magazile si oamenii se pregatesc parca de apocalipsa.
    Trebuie sa ne protejam, dar nu e bine nici sa exageram.

    Apreciază

    1. Da, așa est, panica face mult rău. Pe de altă parte, ce să creadă oamenii când sunt sfătuiți să aibă ceva provizii pentru cazul în care vor fi obligați să rămână în carantină la domiciliu 14 zile?! Aseară am fost la Cora pentru că aveam nevoie de câteva alimente care nu se pot stoca. Era calm, marfă destulă deși se cumpăra serios. Nu aceeași situație era la Lidl, un magazin foarte aproape de mine dar unde cam bătea vântul.
      Este cumva o situație în care nu știi ce e bine și ce nu, mai ales văzând situația din Italia.

      Apreciază

  2. Sfaturi utile de care trebuie să ținem cont. De fapt, sfaturi destul de simple și la îndemâna oricui, dacă nu s-ar pune pe primul loc întotdeauna altceva decât sănătatea.
    Mulțumesc și felicitări!

    Apreciază

Lasă un răspuns la UniquebyMM M Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.