Noua problemă iscată de cumătrul Coronavirus-2019 m-a zăpăcit de tot în ultimele zile. Dacă până de curând priveam problema cu detașare, logic, fără nici un fel de teamă, mă rog, o problemă obișnuită prin care trece omenirea, iată că de câteva zile, de când s-au activat italienii și ne-au inflamat și pe noi românii, am început să am îndoieli. Da, îndoieli despre sinceritatea celor care ne conduc și a mass mediei care ne umple de tot felul de știri. Și de ce să nu o spun pe aia dreaptă, mă simt jignită de unii specialiști în meseriile lor – doctori, jurnaliști- care pur și simplu sfidează plătitorii de taxe.
Să vedem ce m-a deranjat pe mine, nu spun de alții chiar dacă știu. În fond astăzi internetul este un mare șanț cu preșuri țesute din resturi unde se bârfește nu doar la sărbători ci la orice oră din zi și din noapte, ad libitum cum ar spune medicii. Noroc că nu se mai văd cojile de semințe!
„Imbecili care umblă cu chiloţeii pe nas“ Prostovănimea lumii în care trăim nu pricepe nimic, se comportă ca o turmă, de aceea este uşor de manipulat…..
Spune dl. medic, într-o greață totală față de cunoștințele celui/celor care au alte meserii decât domnia sa, indiferent dacă aceștia sunt analfabeți sau intelectuali. Bravos dom’ medic! Dacă eu, ca și mulți alții care nu au pregătire medicală dar care înțeleg puțin ce înseamnă un virus, BPOC, imunodeprimaţi și ce mai spune dânsul acolo, apăi poate aflați că oficial nici o lege din lume nu o obligă pe baba Floarea din Fundul Bârgăului sau pe bulgăroiaca ce vinde la tarabă în Piața Obor, să cunoască termenii ăștia. Îmi pare rău dle. medic, indiferent de presiunea care vă apasă -doar singur ați ales- profesia vă obligă și prin jurământul depus să fiți civilizat și înțelegător cu cei pe care ați fost uns să-i tratați și consiliați medical. Poate vă revizuiți părerile și vă cereți scuze public.
Poate se găsește cineva să caute prin noianul de știri și sfaturi date de specialiștii în domeniul medical care recomandau acum ceva timp, purtarea măștilor chirurgicale, ca mijloc de protecție împotriva gripei autohtone. Ba se ofereau și gratis aceste măști, pe la tramvaie și autobuze, că de, campanie…. știți voi de care!
Eu nu port mască chirurgicală, chit că stau într-un cartier cu mulți chinezi care au călătorit în patria lor taman când era coronavirusul mai sprinten pe acolo. M-am întristat când am văzut cum se dau aiurea prin tramvaie și stații de autobuz aceste măști, că sunt bani cheltuiți de la bugetele cetățenilor. Nu am luat nici o mască de la controlorii STB-ului pentru că îmi pare o mare prostie să dai gratis aceste obiecte ieftine celor care au salarii bune dar chiar și celorlalți. Plus că unii le luau și le puneau frumos în buzunarul unde probabil țineau și monede, chei sau șervețele tocmai folosite. Acum cică noi suntem imbecili că le-am purta!!
Uite carantina, nu e carantina! Cam așa se întâmplă prin unele spitale. Dacă se vrea o limitare a circuitului aparținătorilor veniți direct de pe stradă, personalul trebuie să cedeze presiunii că de, pacientul, chiar dacă e în stare bipedă și apt să-și vadă singur de grijă, are mare nevoie să fie vizitat în salonul comun de rude, vecini, colegi, prieteni, toți veniți fără ținute de protecție, proaspăt coborâți din tramvaie sau de la piață. Apoi dacă pacientul capătă cine știe ce altă belea, sistemul sanitar e de vină (nu că n-ar avea și el o maaaare parte din aceasta).
Aprovizionarea cu alimente, o altă belea de care sunt acuzați cei calculați care-și iau un minim de alimente ce pot fi păstrate în casă. Să fim drepți, bunicii noștri aveau mereu o rezervă de hrană pentru că, mai ales iarna, nu știi de unde te lovește beleaua. Acum cu isteria asta problema e cam așa:
În cazul cel mai ușor, cel în care ai intrat în contact cu un bolnav de coronavirus, ești obligat să stai acasă minim 14 zile, în carantină. Lex! Conform noilor ordine, n-ai voie să ieși din casă. Păi ce Doamne iartă-mă mănânci dacă nu ai nimic în casă și nici vecinii, rudele nu vin să-ți lase ceva la ușă?! Sau dacă ești bine dar ai un serviciu care-ți ocupă toată ziua iar seara când intri în magazinul alimentar, acesta e plin de aer vrac pe rafturi și în frigidere?! A, ții cură de slăbire că e la modă! Uite că eu nu vreau! Ca să nu spun că într-o emisiune tv, chiar dl. ministru al sănătății ne recomanda un minim de rezerve alimentare, exact pentru cazul unei izolări forțate la domiciliu.
Dacă tot suntem oripilați de cei care-și fac o aprovizionare decentă de alimente neperisabile și pe care le pot consuma oricând, în cazul că scăpăm de grija acestui virus modern, atunci s-a uitat cineva la câtă marfă pot lua unii în câte două cărucioare mari odată? Nu! Păi aceia nu sunt simpli consumatori ca noi, sunt oamenii pricepuți care revând această marfă la prețuri mult mai mari, exact în cazurile de vă spusei mai sus. Că de, bietul om care nu și-a făcut un stoc fie că nu a avut bani, fie n-a avut timp ori a crezut în promisiunile autorităților, va da cât i se cere pentru o prăpădită de cină sau un pachețel la serviciu. Nu este nimic nou în acest fel de afacere, este de când s-a inventat comerțul și va dura cât el. Așa că de ce să-i blamăm pe cei care cumpără decent?!
Afurisiții ăștia de jurnaliști, unii dintre ei chiar prea isteți, pun întrebări incomode autorităților și-i blochează pe câte un răspuns gen altă întrebare😂. Ieri robotind am lăsat televizorul să-mi șoptească cuvinte dulci și, drept să spun, am făcut haz de necaz singură în bucătărie. Cred că și minunatul 🤔 meu cățel s-a întrebat de ce dau mărunt din buze când la tv vorbea un domn important care n-a putut da indicații clare despre cum se procedează cu concediul medical al celor aflați în carantină, ci doar a amintit de acel OUG 158/2005. Doar că mai are și niște norme de aplicare date sau revizuite, nu știu, prin OMS 15/1311/2018 și că se primește o indemnizație de concediu în cuantum de 75% din media brută a veniturilor pe ultimele șase luni. Plus alte câteva chestii importante pe care este bine să le știe cel carantinat. Oricum, poate că ar fi o știre de dat pe larg pentru că nu orice muncitor din construcții de exemplu, stă să caute pe net dar la tv se mai uită.
Trecând la altceva, mai serios, pe mine mă enervează comparația numărului de decese între ce se întâmplă acum și epidemiile, pandemiile de acum multe decenii sau chiar secole în urmă. Ori sunt eu imbecilă, cum a zis medicul ieșean, ori comparăm mere cu pere. Episoadele acestor boli în primul rând sunt date de viruși diferiți, în al doilea rând medicina și prevenția erau la alt nivel în 1918/1919, ca să nu spun de Evul Mediu și îngrozitoarele probleme de atunci, când s-a ajuns la o rată a deceselor de chiar 50% din populația unui continent ori a lumii. Nici azi de exemplu nu se știe cu mare precizie de ce gripa spaniolă a ucis majoritar tineri sănătoși până la infectare și nu bătrânii sau bolnavii cu diverse afecțiuni cronice. Așa că în prostia mea, îmi pun totuși această întrebare, Qui prodest această comparație?! Asta pe scurt că de, să nu-i fac reclamă lui Seneca prin gura Medeei: cui prodest ales, este fecit! Asta o las netradusă, cine știe, înțelege, sic 😁!
Panica! Mulți chinezi n-au fost panicați, n-au suferit de isterie, și-au continuat activitatea obișnuită, hobby-ul de a merge la sala de fitness, în parcuri pentru alergat și gimnastică dar și-au dat duhul destul de rapid, probabil cu unele regrete. În mod siguri au fost isterici cu pasiunile lor și nu cu prevenția. Panica este de fapt ceva care ne caracterizează nu doar pe noi ca oameni, ci toate ființele regnului animal (că despre plante încă nu știm nimic). Foarte mulți oameni au o teribilă frică de zbor, frică de locuri aglomerate, de a se urca într-un autobuz că miroase urât, frica de a călători cu mașina condusă de un alt șofer, de a folosi cardul că se fură mai ușor decât dacă ai cash, frica de a cumpăra din piață direct de la producători, de a merge să petreacă o zi într-un sat izolat de la munte că de, nu are semnal la telefon, frica de a traversa strada pe zebră, frica de a mânca la un restaurant, de a folosi o toaletă publică, frica de cutremurele mici…. lista e teribil de lungă. Atunci de ce ne mirăm că oamenii au o teamă teribilă de a rămâne fără mâncare?! Mai ales că media ne arată clar ce se întâmplă în noua situație creată de virusul modern chiar în Italia, China, Hong Kong. Ca de obicei și peste tot în lume autoritățile sunt luate pe nepregătite, așa că este normal să-ți faci câteva provizii, în limita decenței și potrivit nevoilor proprii sau dictate de mărimea familiei.
E greu să acuzi oamenii care sunt surprinși în magazine cu un coș ceva mai încărcat decât de obicei dar nimeni nu limitează foamea celor care iau masiv alimente pentru revânzare. Și, să fim sinceri, este ușor de observat.
Dacă eu acum vreau să fac o mămăligă și nu am mălai în casă, e aproape imposibil azi să cumpăr un kg de la un supermarket. Sau dacă are, trebuie să pierd suficient de mult timp la coadă pentru un produs de 2 lei. Așa că de ce n-aș fi fost prevăzătoare să am 2-3 kg în casă, până trece epidemia?!
Manipulare sau nu, că e un virus fabricat și eliberat intenționat sau nu (nu este părerea mea dar deja isteria asta e multiplicată nejustificat în presă și cu nimic folositoare omului de rând căci produce mare panică), cred că ar trebui ca fiecare dintre noi să-și revizuiască puțin părerile, modul de a aborda această problemă, de a o înțelege și a trăi un timp între hotarele impuse de situație.
Trebuie să pricepem că suntem diferiți ca ființe umane, fiecare înțelege altfel să-și organizeze viața și, atâta timp cât comportamentul nu devine toxic, violent pentru cei din jur, să lăsăm pe fiecare să se organizeze cum crede. Nu văd nimic deosebit, ce poate fi taxat drept imbecilitate sau isterie, că un om poartă mască dacă e sănătos ori că și-a cumpărat 20 de cutii de fasole cu carnați (știm noi câte guri are de hrănit acasă sau ce bătrân neputincios ajută?).
Eu personal privesc problema cu destulă detașare dar și cu responsabilitatea omului modern care este bombardat de informații din care trebuie să aleagă cu celeritate ce i se potrivește stilului de viață. Așa că mi-am luat pentru mine și familie un minim de conserve care, dacă virusul ne ocolește, vor fi oricând bine venite într-o călătorie neprevăzută pe coclauri iar rafturile cămării mele nu s-au bombat sub greutatea lor. De săpun nu a fost nevoie să mă aprovizionez pentru că sunt genul de om care preferă să dea o sumă mai mare o dată, pentru a nu fi în situația de a rămâne fără acest lucru tocmai când a dat drumul la apa de la duș, așa că deja aveam. Adică nu mă văd fugind înfășurată în prosop 😉 la magazinul din colț să iau săpun, nu din cauza vârstei, deși e la modă azi să fii golașă fizic la 80 de ani (mai am destul până la numărul ăsta), ci mai curând frigul m-ar speria (aud, care frig în iarna asta?).
Am scos o sumă de bani de pe card pentru cazul în care magazinul de la capătul străzii va motiva, real sau nu, că nu merge sistemul și voi avea nevoie de o pâine și un lapte (sper să le mai găsesc fără probleme). Dar urmăresc cu atenție și informațiile despre răspândirea virusului în Europa și în lume. Nu sunt isterică, nu mi-am reziliat vacanțele antamate, poate va fi doar una din cursul lunii martie la care renunț din alte motive, întemeiate dar tot legat de acest năstrușnic Coronavirus. Îi înțeleg perfect pe cei care-și fac rezerve decente de alimente, nu și pe speculatori dar, cum spuneam mai sus asta nu va dispare.
Latinii spuneau est modus in rebus / este o măsură în toate. Cred că și acum avem nevoie de acest sfat, măcar noi între noi, cei mici, căci cei mari ne dau informații și sfaturi contradictorii. Poate că în astfel de situații ar trebui impusă o cenzură asupra știrilor care circulă și asupra persoanelor, chiar medici, care dau sfaturi. Ca să nu mai vorbesc de unii sociologi care, mai nou, ne fac și ei tâmpiți că ne cumpărăm un minim de alimente, apă și hârtii de șters gura, nasul și celelalte trei litere anatomice.

Peste toate cele ce se petrec în jur, nu uitați să râdeți. Râsul este un bun leac pentru spaimele noastre, nu necesită rețetă specială și nici bani. Vedeți ce măști mai sunt la modă prin lume, trimiteți-mi și mie poze pe fb să mă distrez.
A, că tot am zis de bani, cei care pleacă mai ușor azi din buzunarele noastre, am găsit un sfat pe net. L-am preluat că de, cine nu vrea azi… să ajute! Cazul 0/autorul sfatului, nu-l știu dar dacă citește aici, să-mi vorbească clar prin masca sa:
Nu vreau să vă alarmez mai mult decât este cazul, dar coronavirusul se extinde într-o manieră ireversibilă! Primul mijloc de contaminare sunt bancnotele! NU trebuie atinse! Vă rog să le luati cu mănuși şi să le puneţi în pungulițe cu închidere ermetică! Apoi, le lăsaţi în faţa casei mele! Văd eu cum le distrug ulterior… Fac totul pentru sănătatea voastră!
Preluat de pe publika.md
Sănătate să aveți, în trup și în suflet!
ce ziceți ca intre timp chinezii au mai descoperit o tulpina…mult mai agresiva?!…Poate vom apela si la…Dumnezeu!- mai știi?!
ApreciazăApreciază
Nebănuite sunt căile Domnului!!!
ApreciazăApreciază
Bine zis. Și cu suficient de multă pricepere a unor mentalități din lumea în care trăim.
Așa încât nu ne rămân prea multe de făcut… Decât să așteptăm, să vedem UNDE se mai întâmplă, că nu știi de unde te lovește! Și nici CÂND.
Oricum ar fi, mass-media de pretutindeni și-a găsit subiectul preferat, care să-i asigure desfacerea pentru suficient de multă vreme de acum înainte.
Eu am încercat să-l abordez din alt unghi, umblând la atribuții și responsabilități. Punându-le în relație cu sistemul educațional din România:
https://panatiberiu.blog/2020/02/27/covid-19-este-la-noi-cum-pot-sa-fie-protejati-salariatii-si-elevii-din-unitatile-scolare/
ApreciazăApreciază
Mulțumesc. Intru diseară pe blog să vă citesc, știu că scrieți bine despre subiecte arzătoare.
Oricum citeam azi dimineață că jucăușul virus va reveni în viitor în viețile noastre.
Sănătate să aveți și o primăvară frumoasă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană