Jólabókaflóðið

Cartea este toporul care sparge marea înghețată din noi. Franz Kafka

A trecut și acest Crăciun. Greu! Cozonaci, sarmale, molan, palincă, maioneze și câte altele nenumărate. Plus pastile pentru digestie, plus chemat salvarea pe motive de … grăsimi, alcool și de aici violențe domestice, plus multe și puternice petarde la ore absolut anapoda, plus vremea atipică. Plus că aproape toate cele utilizate în cartierul meu sunt interzise prin lege la comercializare!!

Dacă cu majoritatea gastronomicelor n-am luat locul întâi, nici măcar o mențiune, cu vremea, da, a fost ceva, am avut colindătorii de la Digi chiar în ziua de Crăciun. Și am fost norocoși căci au reușit să ne rezolve problema, față de alții care au firele legate pe stâlpii de electricitate și normal, au fost amânați cu reparațiile. Dacă am pierdut ceva cu problema asta? Nu, nimic în afară de ceva timp! Am avut ocazia, iar, să constatăm că cei ce se sacrifică în astfel de zile sunt oamenii de vârste nu foarte tinere. Doi oameni mai în vârstă încercau să facă față vremii vitrege și clienților nemulțumiți că nu au tv și internet tocmai în ziua Nașterii! Blasfemie! Ne-am pus iarăși întrebarea, a câta oară, de ce majoritatea tehnicienilor care vin la astfel de intervenții sunt oameni trecuți bine de tinerețe? Un răspuns pe care nu-l aștept acum, pe care de altfel îl știu….

Problema aceasta m-a făcut să mă gândesc cum se serbează în lumea creștină Crăciunul, de fapt Nașterea lui Isus? La noi Crăciunul a trecut, cum spuneam dar insist, cu veselie, cu vin, cu votcă și whisiki, cu sarmale și muuuulte produse de carne făcute din sărmanul animal ce se sacrifică necreștinește în ziua de Ignat. Un obicei păgân acceptat tacit de biserică: sacrificiul cu vărsare de sânge! De aceea te poți întreba ce fel de creștin ești dacă mănânci atâtea alimente de jertfă: carne, lapte, brânză, ouă, miere, pește și câte altele. De Crăciun te mai poți încă întreba dacă chiar ai dreptul să serbezi când ești singurul popor ortodox care și-a ucis conducătorul prin încălcarea tuturor normelor juridice în vigoare la acea dată și fără a-i da dreptul condamnatului la apărare. Audi alteram partem, unul dintre stâlpii dreptului roman dar cu rădăcini grecești (Eschil, Eumenidele), a fost evitat!

După întâmplări ciudate politic te întrebi ce cultură au locuitorii acestei țări, când imediat după alegerile din toamnă au fost persoane multe, prea multe, care nu cunoșteau înțelesul unor cuvinte și, desigur, istoria țării noastre! Nu istoria veche, nu cea medievală, ci istoria modernă a României! Avem tot ce este nevoie pentru a te informa ce înseamnă torționar, legionar, comunist, gulag, creștin ortodox și catolic, iudeu, orient și occident, libertăți cetățenești, liberul arbitru, Europa versus o mare parte din Asia…. Avem carte scrisă pe hârtie, avem posibilitatea căutărilor pe google, avem ocazia să citim (e-book) despre astea pe ecranul telefonului din dotare. Avem chiar posibilitatea de a asculta (audio-book) cărți întregi în timp ce facem anumite treburi casnice. Dar… e greu!

Cam lung începutul meu! Cât un zbor de Crăciun spre Islanda! Nu pentru aurora boreală deși merită din plin efortul de a o admira la ea acasă. Totuși eu aș face un efort să fiu o ființă invizibilă ce s-ar strecura prin casele islandezilor în seara de Crăciun. Pentru că islandezii serbează Nașterea într-un mod aparte, unic în lume. Pentru seara asta se pregătesc câteva luni, timp în care aleg ce daruri să ofere celor dragi. Darurile importante, conform tradiției lor, se reduc la un singur element dar cu multe fețe: CARTEA! Da, am scris bine, islandezii își oferă de Crăciun unii altora, în primul rând cărți! Este cadoul cel mai important. Știam de ceva ani despre această datină, de când am scris despre o bibliotecă aparte dintr-o altă țară nordică, Oodi.

Jólabókaflóðið

Jólabókaflóðið, pronunțat YO-la-bok-a-flothe, se traduce aproximativ inundația de Crăciun a cărților, de la Jól / crăciun. Nu aiurea deoarece a dărui și primi cărți în seara de Ajun este cea mai mare bucurie pentru populația micuței insule izolate. O populație de nici 400 000 de locuitori, aproape cât Craiova noastră, este pe locul întâi în lume la citit cărți, de la copii până la bunicii foarte bătrâni! Preferă cărțile pe hârtie, primesc și dăruiesc cărți din orice domeniu ori stil de scris, chiar și manuale. Alegerea se face din toamnă când editurile pregătesc un catalog cu absolut toate cărțile fizice, inclusiv manuale școlare ce pot fi puse la vânzare. Catalogul  Asociației Editorilor din Islanda se numește Bókatíðindi / Jurnalul cărților, are în medie 80 de pagini și este trimis gratuit, fizic, în toate cutiile poștale din țară. Cuprinde orice gen: …. saga moderne, poezie, cărți pentru copii, ficțiune literară și erotică – dar cel mai mare boom este scrisul polițist”. A apărut în anul 1944 și de atunci n-a ratat niciun Crăciun. 1 din 3 titluri publicate este a unui autor străin tradus în islandeză!

Islandezii servesc masa de Crăciun devreme, își urează acel cunoscut Gleðileg Jól!(Crăciun fericit), apoi se retrag să citească. Fie în familie când cineva citește pentru mai multe persoane, fie individual, de la micii cititori la bunici. Mai au un obicei, acela de a face schimb de cărți între ei, lăsând rudele și prietenii să-și aleagă fiecare ce dorește. Și au copiat un alt obicei din lume, nelegat de Crăciun dar benefic: lasă cărți citite deja la vedere prin gări, aeroporturi, magazine, cafenele, bănci stradale, multe alte locuri.

Tradiția potopului de cărți, oficial are ca dată de naștere anul 1944 când, după un război mondial istovitor, familiile obișnuite nu-și mai permiteau să ofere cadouri de Crăciun scumpe. Nici nu prea găseau cadouri, statul era aproape incapabil de importuri de jucării, haine, alte chestii scumpe. Cum hârtia la acea vreme era ieftină și cum islandezii sunt cunoscuți ca foarte buni cititori, se crede cei mai buni din lume, nu e de mirare că fiecare islandez citește minim o carte pe an. Asta dacă ne referim la cei mai inculți dintre ei. Partea interesantă este că statul îi încurajează să și creeze, astfel că 1 din 10 islandezi va scrie și publica o carte! Statul contribuie cu diferite procente din prețul publicării. Cât va mai ține asta în noua criză ce și-a anunțat deja colții? Vom vedea, islandezii, ca toți nordicii de altfel, au alte repere culturale decât noi, românii.

Și totuși obiceiul cititului datează de multe secole, nu din sec. XX. Dacă vă amintiți din școală, la lecțiile de limbă română, am învățat despre saga, adică poveste, vorbire, istorie în islandeza veche. Erau scrierile despre perioada măreață a Islandei, despre epoca de glorie dintre sec. IX și XI numită epocă Saga (Söguöld), scrise abia în sec. XIII până în XV. Și cum să nu fie povești interesante când în anul 930 se înființează  Alþing, în traducere ansamblul tuturor lucrurilor (țării), adică Parlamentul care este cel mai vechi din lume, deși țara a avut după sec. XIII o istorie urâtă, tristă. În epoca aceea dar și mai apoi, oamenii o duceau greu într-un ținut cu multe cutremure, erupții vulcnice, lipsa pădurilor, clima potrivnică. Nopțile prea lungi i-au făcut pe oamenii insulei să se adune la muncă și vorbă în diferite case, momente când povesteau ori citeau din cărți despre istoria locului, despre elfii în care cred și azi, despre oamenii importanți. La acele seri, kvöldvaka / veghea de seară, când adulții munceau și vorbeau, copiii erau învățați să scrie și să citească. Adunările se țineau în  baðstofan, singura încăpere încălzită mai bine din casă și care de fapt era baia familiei! Trecutul acesta a rămas adânc întipărit în ADN-ul islandez, astfel că ei continuă și azi tradiția cititului. Și al scrisului pentru că, spun reprezentanți ai bibliotecii universitare islandeze, încă din Evul Mediu oamenii simpli aveau obiceiul de a nota în jurnale întâmplările de peste zi! Este frumoasă dar și dureroasă istoria formării și vieții poporului Islandei, țara de gheață.

„Suntem o națiune de povestitori. Când era întuneric și frig nu aveam altceva de făcut”, spune romancierul Solvi Bjorn Siggurdsson. „Mulțumită edde-urilor poetice și saga-urilor medievale, am fost întotdeauna înconjurați de povești. După independența față de Danemarca în 1944, literatura a ajutat la definirea identității noastre.”

M. Martin, într-o analiză  a studiului Federaţiei Editorilor Europeni, vine cu niște concluzii dureroase.  Spune dumnealui, nu este o surpriză faptul că Islanda se situează ca fiind  a treia țară cu cel mai ridicat nivel de  cultură generală din lume (Finlanda și Norvegia ocupă primele două locuri, potrivit acestui studiu: Țările nordice au dominat primul loc în topuri, Finlanda pe primul loc și Norvegia pe locul doi, iar Islanda, Danemarca și Suedia completând primele cinci. Elveția urmează pe locul șase, cu SUA pe locul șapte, Canada pe locul 11, Franța pe locul 12 și Marea Britanie pe locul 17. Botswana a fost ultima, pe locul 61, în spatele Indoneziei pe locul 60 și Thailanda pe locul 59.). În Islanda, unul din zece persoane va publica o carte în timpul vieții, iar în 2011, Reykjavík a fost desemnat  „Orașul Literaturii” de către UNESCO. Vă recomand să citiți măcar articolul dlui. M. Martin publicația Dilema Veche.

Am citit un articol despre cele mai alfabetizate țări din lume, Finlanda fiind pe primul loc, urmată de restul țărilor nordice, la distanță bună de state ce par puternice economic dar cu un grad mare de incultură, precum UK, SUA, Canada, Australia, Franța… Societățile care nu practică un comportament alfabetizat sunt adesea mizere, subnutrite la minte și la corp, represive la adresa drepturilor omului și a demnității, brutale și dure, spunea John Miller, președintele unei societăți academice de prestigiu din UK.

România educată

Întorcându-mă la articolul dlui Martin, vă redau doar o mică parte: România este pe ultimele locuri în Europa în ceea ce privește consumul de carte. O spune acum, cu cifre, un studiu realizat de Federația Editorilor Europeni. E vorba de o cercetare amănunțită care arată cum a evoluat în ultimii zece ani piața de carte. Și ca o confirmare amară, un alt studiu ne amintește că Bulgaria, o țară cu o populație mult mai mică numeric și mai săracă, este o mai bună cititoare de carte, fie ea clasică pe hârtie ori e-book, audio-book!

Citind un articol de acum 5 ani, aveam să mă îngrozesc aflând că doar 6,5% dintre români cumpără măcar o carte pe an, restul de 93,5% nu irosesc niciun bănuț, oricât de bine le merge financiar. Și să fim drepți, majorității îi merge binișor spre bine dacă ne uităm prin mall-uri, vacanțe, înjurături pe fb și aiurea. Din acel procent de 6,5 % majoritatea sunt cumpărătoare (femei) și la felul cărții intră și manualele școlare, deci cărți luate din obligație și care, de multe ori, sunt tot noi la sfârșit de an școlar, cu multe pagini aproape lipite! Se spune că analfabetismul funcțional a ajuns undeva între 44 și 50 % față de 10 % cât era în rândurile elevilor de clasa a VIII-a în anul 1994. Dar cât este analfabetismul funcțional în rândurile adulților care ocupă și funcții publice, chiar dascălii de umplutură, nu știm! Cert este că în ceea ce privește cititul unei cărți de literatură dar nu numai, intratul într-o librărie (cică 2/100 000 locuitori), de biblioteci nu mai vorbim, ocupăm locuri fruntașe în Europa! Dar de la coada listei spre sus!

În noaptea dintre ani, când am trăit ceva asemănător unei zone de război într-un cartier din marginea capitalei României, aglomerat azi de locuitori români alături de puțini chinezi și arabi, ne întrebam de ce se plâng oamenii, românii, că nu au bani? Au ars la greu sume importante de bani aruncând petarde mai mult interzise consumului necontrolat, încărcând atmosfera cu mirosuri și un fel de smog, asurzind locuitori, bolnavii spitalelor din zonă, animalele nevinovate. Oare acei bani nu și-ar fi găsit rostul în cumpărarea de cărți pentru copii și adolescenți dar și pentru adulții care nu cunosc decât limitat cuvinte în limba proprie, istorie, geografie, tradiții românești?

Personal îmi place să citesc în orice mod posibil. Știu că am răspuns de mai multe ori la întrebarea: carte pe hârtie ori ebook? Cum am spus, nu aleg dacă informația e la îndemână dar prefer cartea virtuală pentru că oriunde și oricând în drumurile mele, am biblioteci întregi la purtător, toate în greutate de maxim 0,400 kg! Precum persanul Sahib care acum 14 secole purta biblioteca cu el în călătorii. Diferența este că el o încărca pe aproximativ 100 de cămile!

Nu sufăr de bibliosmie (miros de carte) atâta timp cât găsesc informația pe e-book, deși uneori mi-e dor de bibliotecile vremurilor demult apuse. Atunci informația era căpătată după ceva muncă și chiar pierdere de timp până găseam ce căutam. Dacă găseam! Mă feresc și de cărțile din depozite vechi din motive lesne de înțeles. Vă las doar o fotografie din subsolurile Bibliotecii Naționale a României, din încăperile destructuratelor și sper să citiți articolul. Dar să-l citiți cu atenție pentru a găsi adevărații vinovați ai pierderii ireparabile în cultura română. Ceva asemănător cu situația de la MNIR!

↲⤷ _{“Destructuratele”, Biblioteca Națională a României/} foto: Raul Ștef

A citi o carte pe hârtie uneori costă mai mult. A citi un e-book ori asculta un audio-book, e mai ieftin, mai ales că există azi atâtea abonamente la biblioteci virtuale. Există atâtea posibilități de a citi mult, ieftin și a nu duce grija depozitării cărților, poate doar grija celor mai dragi. Nimic nu ar împiedica românii să citească literatură bună, să-și afle istoria, geografia și literatura dincolo de înșelătoarele manuale școlare contemporane. Și de a cunoaște cât mai mult din cultura universală.

Când cărțile se vând greu, oamenii se vând ieftin iar țara se dă pe degeaba. Tudor Mușatescu