Franciscus

Destinul este o noțiune păgână se spune. Dar a fost mereu asociat cu marile religii ale lumii. Creștinismul nu face excepție. Și dacă cugetăm în aceste zile, vedem cum destinul Papei Francisc s-a împlinit. A murit ca un favorit al Cerurilor în Lunea Albă a Săptămânii Luminate, în anul în care Învierea este sărbătorită în aceeași zi de toată creștinătatea, el fiind un militant al reunirii ortodocșilor și catolicilor; a murit în zilele anului jubiliar Spes non confundit / Speranța nu înșeală și în cadrul acestuia în ajunul zilelor Jubileului Adolescenților. El spunea un adevăr: Tinerii nu sunt viitorul. Ei sunt prezentul!

I-a iubit și înțeles pe toți oamenii, indiferent de păcate ori doar vinovați fără vină: Cine sunt eu să judec?

Viața lui a fost un exemplu unic de devotament și simplitate, rar întâlnită la marii conducători religioși. 

A ales țărâna pentru veșnicie, asemeni primilor creștini și nu locurile private pentru înmormântarea papilor, așa cum și-a ales pantofii oamenilor simpli și nu botinele roșii ale papilor. A ales argintul și nu aurul! Fie-i țărâna ușoară!

Unii dintre cei mai buni oameni din istorie n-au crezut în Dumnezeu, în vreme ce unele dintre cele mai mari atrocităţi au fost săvârşite în numele Domnului. / Papa Francisc

Nu mâncaţi miel de Paşte. Printre cele mai vechi comunităţi creştine, mielul a fost reprezentat pe umerii păstorului şi simboliza sufletul salvat de Hristos. Uciderea lui de Paşte nu are nicio bază în tradiţia creştină, ci mai degrabă îşi are rădăcinile în Vechiul Testament. Este un ritual sângeros, în contradicţie puternică cu conceptul Învierii, care aduce cu sine reînnoirea de credinţă şi speranţă. Este un ritual ce nu este necesar într-o societate ca a noastră, deja cufundată cu violenţă şi moarte, care serveşte doar pentru a satisface interesele industriei alimentare. / Papa Francisc

Fiecare dintre noi are nevoie de asta. De fapt, ne dăm seama că nu suntem capabili să păstrăm unitatea nici măcar în noi înşine. Şi Apostolul Paul simţea înlăuntrul său un conflict sfâşietor: a voi binele şi a fi înclinat spre rău (cf. Rom 7,19). Astfel a perceput că rădăcina atâtor diviziuni care există în jurul nostru – între persoane, în familie, în societate, între popoare şi chiar între credincioşi – este înlăuntrul nostru. Conciliul al II-lea din Vatican afirmă că „dezechilibrele de care suferă lumea de astăzi sunt, de fapt, legate de un dezechilibru mai fundamental, înrădăcinat în inima omului. Într-adevăr, în însuşi interiorul fiinţei omului, mai multe elemente se luptă între ele. […] De aceea este divizat înlăuntrul său şi de aici se nasc atât de multe şi de mari dezbinări în societate” (Gaudium et spes / Bucurie și speranță, 10). Aşadar, soluţia la diviziuni nu este opoziţia faţă de cineva, pentru că discordia generează altă discordie. Adevăratul remediu începe de la a cere lui Dumnezeu pacea, reconcilierea, unitatea. / Papa Francisc

Viitorul lumii depinde de acest legământ între tineri și bătrâni. Cine, dacă nu tinerii, pot lua visele bătrânilor și să le transforme în realitate? Totuși, pentru ca acest lucru să se întâmple, este necesar ca noi să continuăm să visăm. Visele noastre de dreptate, de pace, de solidaritate pot face posibil ca tinerii noștri să aibă noi viziuni; în acest fel, împreună, putem construi viitorul. / Papa Francisc

O persoană poate fi spirituală, fără, însă, a fi religioasă. Nu este necesar să mergi la biserică şi să dai bani – pentru mulţi oameni natura poate fi biserica. / Papa Francisc

Să privim lumea nu din dorinţa de a o vedea aşa cum ne-ar plăcea să fie, ci văzând-o aşa cum e ea, pentru că numai în felul acesta o să ne dăm seama de nevoile ei. / Papa Francisc