Sunt, uneori regret asta, mare iubitoare de animale. Soțul meu la fel ! Nu e o nebunie, e probabil de vină ADN-ul căci eu cel puțin de când mă știu, în copilărie, făceam orice să dorm cu pisica, adunam puii de mâță de pe stradă și apoi furam mâncarea din bucătărie să le-o duc lor, le făceam baie, câte altele. La maturitate au fost ani în care n-am avut nici pisică și nici cățel căci ar fi stat singuri închiși într-un apartament de bloc și asta nu era viață pentru ei. Dar aveam animalele străzii care ne iubeau și pe care-i răsplăteam cu un colț de pâine și multe vorbe bune. Apoi am luat o pisică, birmaneză, frumoasă foc, deșteaptă dar spirit aventuros, n-o puteai ține în casă chiar toată ziua. Era spaima câinilor din cartier dar foarte drăgăstoasă cu oamenii. De aici necazurile, a fost furată, chinuită, am recuperat-o grație puștilor din zonă. După ce a avut piciorul rupt căci niște liceeni așa au găsit de cuviință să se distreze cu ea, a fost găsită de cineva care-și plimba câinele, a fost operată și iubită. Când ne-au anunțat copiii blocurilor din jur că au găsit-o pe Mira, m-am dus să o recuperez. Familia nu credea că e a mea, eram la ceva distanță de locul unde o găsiseră rănită. Mi-a venit ideea să le cer puțin bulion și apoi am intrat în camera unde zăcea. La auzul vocii mele, s-a târât spre mine și apoi a lins și bulionul. Am plătit operația și am luat-o acasă. Au trecut luni, s-a făcut bine și iarăși n-am mai reușit s-o ținem în casă. A dispărut, de data asta definitiv. Am zis că nu vom mai ține pisică. La necaz am zis că iau un câine că acela merge cu noi oriunde. A fost doar o vorbă. Dar știți cum e , cineva care avea de dat câțiva pui de caniche s-a ținut de mine până am acceptat să-i văd ! Asta a fost ! Un ghemotoc negru cu cravată albă mi-a săgetat sufletul ! La vremea înțărcării, după o grea despărțire de familia în care s-a născut, ne-a umplut casa și sufletele cu iubire ! Era stăpâna cuminte, inteligentă, iubăreață foc ! Am făcut o nouă școală, am învățat cum este să trăiești cu un animal care are suflet, rațiune, judecată ! Atunci am vrut să fac un troc cu divinitatea, să dau 1-2 ani din viațe mea contra adevărului, ce gândesc animalele despre noi ! N-a mers, n-am aflat 😀 deși nu am dovada că anii n-or fi fost trași din cont căci nu cunosc soldul .
Tina a trăit cu noi peste 13 ani. Între timp ne-am mutat la curte, am avut și avem și alte animăluțe dar numai dintre cele abandonate. După ce am luat-o pe Tina, o pisică neagră ne-a curtat două luni și, văzând că se înțelege cu Tina, am înfiat-o. A plecat spre stele în toamna aceasta, după ce a stat peste 18 ani la noi.
Acum avem doi câini foști maidanezi pe strada noastră. La munte am avut trei, doi din ei abandonați de oieri prin sat. De ei se ocupa cu multă dragoste o vecină cu suflet, noi ajutam cu mâncarea. Să vă spun cât ne-au iubit ? E greu de povestit ! Să vă spun cât de inteligenți erau, deși caractere diferite, la fel ca oamenii ? La vel, greu de povestit.
Povestea de mai sus se leagă de faptul că de cam trei săptămâni pe fb sunt multe annțuri de câini care s-au pierdut acum de sărbători.
După lunga experiență cu aceste animăluțe, pot spune că vina în marea majoritate a cazurilor este a stăpânilor. Câinii se sperie de artificii, de pocniturile petardelor, este știut, urechea lor internă nu este făcută pentru a suporta aceste zgomote. Este logic să încerce să fugă, să se ascundă, devin dezorientați. Ca posesor de câini, oricine trebuie să știe să-i protejeze. Câinele trebuie închis în astfel de perioade într-un țarc unde să aibă și o cușcă bună să se ascundă. Câinii mari pot sări ușor un gard pe care în condiții obișnuite îl ignoră. Cei care stau în casă trebuiesc ținuți în camere unde nu au ce strica căci de teamă, câinele vostru educat nu mai ține seamă de nimic și vă poate sparge diverse obiecte, câutând un ungher cât mai bun, crede el, unde să nu-l ajungă zgomotul peterdei. Teama este un sentiment care oferă surprize de comportament omului dar la un biet animal ! Câinele nu trebuie dus în locurile publice unde se folosesc pocnitori, așa cum am văzut în noaptea de Anul Nou. Ba era bietul câine și fără lesă ! Păi e logic că va fugi când aude zgomotele puternice.
Despre ce trebuie făcut cu câinii în această perioadă a anului, ar trebui să se informeze fiecare posesor. E păcat nu de cel ce are, el poate să-și ia altul dar gândiți-vă că acel suflet suferă de foame, sete, teamă sau este luat de oameni care-l chinuiesc.
Fiți responsabili cu animăluțele pe care le luați în viața voastră. ele contează pe voi, vă oferă ceva neprețuit la schimb. Iar relația om-câine este un miracol frumos pe care știința, oricât s-ar strădui, nu-l poate explica . Chiar plătită cu ani din viața noastră !
Gânduri pe tastatură 