Biblioteca gunoierilor

O întâmplare mai puțin plăcută din viața noastră dar de altfel urmând cursul firesc al traseului omului pe acest pământ, ne-a pus în situația de a nu ști ce să facem cu un număr nu prea mic de cărți, unele titluri fiind și pe rafturile bibliotecii noastre, altele aparținând unui domeniu cu care nimeni din familie sau dintre prieteni nu avea tangență de la o anumită dată.

Biblioteci publice nu prea mai sunt. Cele care sunt au deja un număr de volume care umplu rafturile, i-ar interesa poate câteva titluri, eventual cele care n-au mai fost returnate de ani de zile. Bibliotecile școlare de la sate n-au nevoie de o listă de inventar în plus. Mai ales acum când multe școli primare dispar ori se comasează. Cine mai știe de Agârbiceanu, Șt.O.Iosif, Coșbuc, chiar și Creangă cum cu durere aveam să aflăm vizitând acum doi ani casa lui natală și ascultând păsurile unui muzeograf bun. Și atunci ce să facem cu ele ?! Să le punem pe foc ? Nu, doare ! Să le lăsăm lângă un tomberon al primăriei ? Dacă plouă și le udă ? Și oricum sunt destule locuri unde vezi, așezate cu grijă, teancuri de cărți. Cei ce le răsfoiau probabil au trecut în lumea umbrelor ori într-un azil ceva și nimic din aurul spiritual al paginilor nu le mai încălzește sufletul hoinar în lumi nebănuite.

Am ales o ultimă variantă, să le pun frumos într-o sacoșă bună, solidă și impermeabilă, iar aceasta am lăsat-o pe tomberonul din dreptul casei mele, cu două ore înainte de a veni gunoierii. Când mașina salubrității a poposit, anunțată fiind de câinii mei atenți la orice vietate trece prin zonă, am tras cu ochiul de după perdea. Surpriză !

Acei oameni care aparent nu au nimic de a face cu literatura și știința, au zăbovit un pic în fața curții mele și au ales din sacoșa grea un număr impresionant de volume ! Au aruncat în benă doar câteva, oricum volume cu specific care azi sunt depășite dar pe care noi chiar n-am avut puterea să le ardem, privind cu ochiii minții la cel plecat.

Au pus gunoierii mei cărțile alese, numai una și una după autori, în sacoșa lăsată de mine și apoi cu grijă le-au acoperit cu o pungă de plastic și le-au agățat undeva între benă și cabină. Un nod în gât mi-a amintit că sunt o persoană sensibilă, că admir omul !  

Nu știu ce au făcut cu ele, oricum nu le-au luat să le ardă, altfel le-ar fi luat pe toate, fără să aleagă. Sper că pentru o cauză nobilă, oricare ar fi fost ea.

Timpul a trecut, momentele acelea au fost uitate oarecum. Dar căutând ceva pe net, am dat de o știre veche dar foarte interesantă : la Ankara, gunoierii turci au strâns în decursul anilor un număr impresionant de cărți lăsate în bună stare lângă tomberoane. Din agoniseala lor s-a deschis o bibliotecă cu 6000 de volume, toate dezinfectate, în stare bună. Biblioteca se află în spațiul clădirii Salubrității din Ankara și în acest moment, la un an de la înființare, oferă cărți împrumut școlilor din mediu rural, penitenciarilor, oricărui cititor ce se poate legitima cu un act de identitate valabil, turc. Biblioteca este organizată de un specialist, pe departamente, pentru copii și adulți, pe beletristică și știință, mă rog, ca orice bibliotecă autentică condusă de un specialist în domeniu. Despre ea au aflat mulți, astfel că azi primește donații de la cei ce nu au ce mai face cu cărțile. Să fim drepți, cărțile, deși sunt valoroase, unele, ocupă loc, necesită timp pentru întreținere, uneori fizic sunt o povară chiar și pentru cei ce le iubesc dar nu au condiții de a le păstra. Și atunci este mai demn să te desparți de ele, dureros însă, ca de o ființă iubită dar pe care din respect, o lași într-un mediu uman, cald, protejat.

Niciodată să nu judecați oamenii după meseriile lor, după haine sau după clasa socială . Viața mi-a demonstrat că aurul uman adevărat sclipește dincolo de aceste lucruri.

Bravo lor ! Turcii, poporul turc, oamenii de rând ca mine, m-au impresionat mereu.

Schiller spunea că ceea ce este vechi piere, timpurile  se schimbă iar viața nouă înflorește printre ruine !!