Soia, zisă „carnea fără oase” și IQ-ul !

Am scris în cuvinte simple despre Siropul de arțar, Siropul de agave și despre pe nedrept blamata Miere de albine. Am scris ca o consumatoare obișnuită, fără termeni pe care puțini i-ar înțelege ca nespecialiști. Sunt o consumatoare care nu se ia după orice reclamă alimentară decât după ce o studiază dincolo de strălucirea ofertei. Poate că ar trebui să scriu tot așa și despre laptele de vacă, fără termeni academici, doar păreri după ce am citit multe materiale pro și contra dar am și consumat fără probleme o viață, nici scurtă dar nici exagerat de lungă, laptele natural și derivatele sale. Până atunci mă opresc la o vedetă a alimentației vegetarienilor, soia !

Soia și-a câștigat faima de plantă minune cu ceva timp în urmă, mai ales după acel faimos Studiu China și a fost, este consumată în cantități uriașe prin zonele europene și americane. Acest așa zis panaceu și aliment minune s-a dovedit în timp a nu fi așa benefic organismului, mai ales europenilor și americanilor, astfel că azi planează asupra consumului mai multe semne de întrebare.

Îmi place să analizez puțin, atât cât îmi permite umilul meu creier hrănit tradițional, informația care se revarsă asemeni unui fluviu, în toate formele zilelor noastre, informație care mă poate afecta direct. Am priceput de ceva timp că indiferent cine este semnatarul unei informații, în spatele ei se ascund multe taine, unele bune dar majoritatea nu. Dar să vedem cine este acestă vedetă a regimurilor vegetariene, soia, ale cărei calități benefice omului au început să fie puse la index, după cercetările din ce în ce mai complexe. Am constatat, ca și alții de altfel, că soia se încadrează acelorași legi de consum ca și mușețelul și apa de băut, adică totul cu măsură și cunoscând beneficiile dar mai ales riscurile.

Soia este o leguminoasă înrudită cu fasolea și se cultivă de multe milenii în Asia (sunt dovezi că prin 2900 î.Hr. planta a fost socotită una din cele cinci „cereale de aur” în China). Se spune că în China de unde se crede că își are originea deși plantei i se mai spune și fasole japoneză a fost cultivată chiar prin anul 6000 î.Hr. Istoria ei ca aliment chinez este puțin nesigură, legendele spun că a stat la baza alimentației populației sărace printr-un ordin imperial dat acum multe secole. Un fapt ce s-a păstrat în timp, chiar în cele moderne. Cert este că face parte din alimentația zilnică a anumitor regiuni chineze defavorizate dar și din ritualurile alimentare ale diverselor grupări religioase asiatice care au interes în controlarea călugărilor pe plan sexual. De fapt sunt studii care dovedesc că soia nu este nicicum planta minune din medicina chineză și ayurvedică, mai degrabă o plantă obișnuită unor anumite genotipuri umane.

Planta a fost cultivată în afara Asiei abia începând cu anul 1829, deși studii s-au făcut cu mai multe secole în urmă chiar de către portughezi când aceștia controlau zone asiatice. La noi a ajuns în 1876 dar doar din 1930 intră pe lista cercetătorilor români, numai pe segmentul agricol și zoo. De ce doar atât ? Simplu, planta era apreciată pentru creșterea rapidă în greutate a animalelor care o consumau !! În vremea ultimilor ani ai comunismului, românii erau fericiți dacă primeau celebrul ulei de soia la rație și dacă găseau nechezol și mezeluri cu pastă de soia. Dar marele avânt pe care l-a luat în lume și declararea ei ca panaceu, fără studii serioase și de lungă durată, a fost experimentul de la sfârșit de sec. XX care s-a concentrat în Studiul China. Practic acesta a constat în intervievarea unor locuitori ai Chinei privind modul lor de alimentație local și un mic studiu asupra datelor culese. Oare studiul era dictat de interesele țării care a cultivat și introdus în alimentația omului modern soia ?! Așa s-a motivat, alături de lupta împotriva cancerului. Și brusc studiile au devenit explozive indicând alimentul minune care este în același timp panaceul formidabil al omenirii.

Dar după ce flăcările așa zisei descoperiri epocale s-au mai potolit, după ce mulți cercetători care nu-și doreau doar glorie ci și rezultate științifice curate au demarat cercetări veritabile, soia a început să fie recomandată cu prudență în lumea medicală. Cercetătorii adevărați îi recunosc beneficiile dar și necazurile pe care le poate aduce un consum constant și necontrolat de soia și derivatele ei.

E bine de știut că în China nu s-a consumat inițial în orice regiune, nu a fost alimentul de bază al populației, că a fost oarecum impusă ca fiind foarte ieftină așa cum ne-a fost și nouă impusă prin anii 1980 -1989, că acolo consumul de vegetale este oricum foarte diversificat și mai ales că acel ADN al unor locuitori ai Chinei permite acest consum altfel față de noi europenii. Și ar mai fi mulți alți factori care dau de gândit. Studiul China s-a făcut prin anii 1980 dacă nu mă înșel când chinezii nu foloseau plantele modificate genetic !

Să nu uităm că soia a fost adusă în America pur și simplu pentru zootehnie deoarece consumul accelera creșterea în greutate a animalelor de carne, apoi în timpul marii crize economice și a celor două mari războaie mondiale, țara avea nevoie de cantități uriașe de alimente proteice ieftine pentru armată și populație. Atunci a apărut soia, carnea fără oase pentru alimentația umană, margarina, laptele de soia și câte alte combinații.

Noroc cu specialiștii în nutriție și boli care fac studii lungi în interesul omului și nu anumitor grupuri.

Soia ar fi un aliment benefic dacă ar fi consumată cu mare moderație, dacă n-ar fi o plantă provenită din culturi modificate genetic (se spune că azi 97 – 98% din producția de soia provine astfel), dacă pentru producerea ei nu s-ar strica echilibrul planetei (în Brazilia, o parte însemnată a pădurii tropicale a fost distrusă pentru a face loc plantațiilor de soia și asta a dus la schimbări climatice neplăcute în zonă), dacă n-ar fi dată ca principală proteină în alimentația copiilor, dacă…. Într-un articol viitor voi încerca în cuvinte simple să pun soia între oglinzi.

După apariția Studiul China și imensul val pe care l-a creat, atunci când lumea modernă cu apetit și acces facil la orice fel de știri s-a îngrozit de cât de nocivă este alimentația omnivoră multi milenară când specia umană n-a dispărut ci a evoluat, autorii lucrării, tată și fiu, publică și alte cărți, unele cu informații contradictorii chiar : Furculițe în loc de cuțite, Studiul China-carte de bucate, Studiul China-Colecția de rețete a vedetelor și poate cea mai tare, poate ce se dorea echivalentă unei noi religii după cum ne duce cu gândul, cartea Integral:Regândind știința nutriției. Câștigurile financiare sunt uriașe și mă întreb cât procent din ele a fost dirijat spre studiul nutriției la nivel mondial. Thomas Colin Campbell, de profesie biochimist și veterinar, a făcut aceste studii prin intermediul unei universități americane, cu aport financiar englez iar din partea Chinei cu libertatea de a pune doar întrebări unor localnici din 65 de zone diferite ale țării. Studiul l-a condus în timp pe Campbell la întemeierea unui institut propriu. Dacă vă interesează, institutul creat de autorul cărții Studiu China oferă oricui cursuri online în sistem video privind nutriția cu plante, cursuri care sunt scumpe (destul peste 1000 $ ) și care nu-ți oferă decât un certificat fără drept de practică în domeniu. Ce m-a frapat la Campbell este că potrivit declarației proprii, el nu este vegetarian 100% și chiar orientarea spre această formă de nutriție a început-o după anul 1990, după interviurile din China, la vârsta de aproximativ 55 ani. Până atunci a copilărit într-o fermă de vaci și prima parte a vieții a fost un omnivor veritabil. Cum s-ar spune, fundația sănătății adultului s-a creat prin copilul crescut pe stilul vechi de hrană, tradițional iar bărbatul matur n-a consumat carnea fără oase ci clasica hrană omnivoră. Adică acea hrană care potrivit studiilor antropologice a fost adoptată acum cam două milioane de ani prin consumarea de Homo Erectus a cărnii crude și care nutriție a dus la modificarea formei și aspectului craniului uman, cel mai important rezultat fiind dezvoltarea creierului. Consumul de carne crudă „a determinat la strămoşii omului contemporan importante schimbări morfologice ale feţei, cheia îmbunătăţirii vorbirii” / spune revista Nature.

Dar ce am zis pe aici a fost doar pentru a vedea cum a devenit soia dintr-o plantă umilă o mare vedetă planetară. În rest, vă rog încă o dată să rețineți că nu mă deranjează persoanele vegane, vegetariene, lacto-ovo-vegetariene sau câte mai sunt, am avut și am în cercul meu practicanți ai curentului acesta dar sunt oameni care-și cunosc lungul nasului. Am considerat mereu că fiecare adult (doar adult ) este liber de a-și alege modul de hrană care îl avantajează și în care crede. Dar pentru asta trebuie să-și cunoască limitele organismului propriu, să fie conștient că orice aliment, absolut oricare, are de fapt două fețe precum Ianus și fiecare adult să poată discerne ce este poleială în orice tendință sau reclamă alimentară și ce este adevăr. Apoi adultul să nu fie agresiv încercând să le impună celorlalți teoria proprie. Homo Sapiens n-a evoluat atât de mult încât să cunoască toate tainele funcționării organismului uman în prezent și nici să-i prevadă viitorul, deci nu putem ști dacă e bine să fim vegani sau omnivori. Plus că studii destul de recente au demonstrat că IQ-ul oamenilor este în scădere și alimentația în cazul acesta ar putea avea o parte din vină.

Iată ce mi-a dat de gândit foarte serios frunzărind o carte pe care aștept să o primesc, 21 de lecții pentru sec.XXI :

„Intr-o lume invadata de informatii irelevante, claritatea inseamna putere. Cenzura nu inseamna blocarea fluxului de informatii, ci mai curind asaltarea oamenilor cu dezinformari si lucruri care sa le distraga atentia. Cum facem fata epidemiei de stiri false?”

În impunerea unui mod de nutriție, vegetarian sau omnivor, adepții se împart în două tabere mari din care eu aleg mereu prima:

Primum non nocere .

(În primul rând să nu faci rău.)

și nu pe a doua :

Sic volo !

(Așa vreau !)