Sir Arthur Charles Clarke, profetul

Cred că mulți dintre cei care iubesc scrierile SF au citit cărțile celebrului și controversatului Arthur C. Clarke (1917- 2008). Eu  am călătorit puțin  prin Univers cu el și eroii săi. Au fost niște ani, cândva demult, când citeam cu nesaț despre ce se crede că ar fi  dincolo de noi, de planeta noastră, despre extratereștrii care au dat naștere civilizațiilor Americii Latine, despre liniile Nazca dar și cele chineze, câte altele. 2001: A Space Odyssey și următoarea, 2010: Odiseea a doua, au trecut prin mâinile și mintea mea rapid, căci poate vă amintiți, erau adevărate teorii despre ce va fi după ce bate gongul trecerea dintre mileniile 2 și 3. Apoi brusc mi-am pierdut interesul pentru 2061: Odiseea a treia (sincer asta ar trebui să o citesc acum după ce am constatat că evidența populației mi-a eliberat CI cu valabilitate mult peste anul 2061 😂). Despre 3001: Odiseea finală, publicată în  anul 1997 nici nu vreau să aud. Deși n-ar strica să o citesc căci nu se știe cum evoluează știința – eu cred în vaccinuri 😉și aștept al doilea rapel anti covid – așa că s-ar putea să apuc a doua oară un schimb de milenii….

Zilele trecute, deși uitasem de Arthur Clarke, o știre venită pe mail mi-a amintit de el și de perioada când doream să știu prea multe despre Univers. Între timp m-am făcut bine de boala asta, deși cred și azi că există și alte civilizații prin vecinii cosmici. Azi m-am întors la interesantul om A. Clarke, cel numit pe drept Profetul epocii spațiale și i-am căutat câteva citate, mult mai pământene, mai aproape de omul prezentului încă necopt pentru viața într-un viitor artificial, lipsit de umanitate. Interesante idei, unele chiar mi-au pus la încercare neuronul. Poate și vouă.

În viața mea am găsit două lucruri de o valoare neprețuită – învățarea și iubirea. Nimic altceva – nu faima, nu puterea, nu realizarea pentru sine – nu poate avea aceeași valoare durabilă. Căci atunci când viața ta se va termina, dacă poți spune „Am învățat” și „Am iubit”, vei putea spune și „Am fost fericit!”

Nici o singură utopie nu poate oferi vreodată satisfacție tuturor, tot timpul. Pe măsură ce condițiile lor materiale se îmbunătățesc, bărbații își ridică vederea și devin nemulțumiți de puterea și posesiunile care odată ar fi părut dincolo de cele mai sălbatice vise ale lor. Și chiar și atunci când lumea exterioară a acordat tot ce poate, rămân încă căutările minții și dorurile inimii.

Orice drum spre cunoaștere este un drum spre Dumnezeu – sau Realitate, depinde ce termen preferăm să folosim.

Judecătorii umani pot arăta milă. Dar împotriva legilor naturii, nu există apel. (mare adevăr)

Epoca informațională oferă mult omenirii și aș vrea să cred că vom face față provocărilor pe care le prezintă. Dar este vital să ne amintim că informațiile – în sensul datelor brute – nu sunt cunoaștere, cunoașterea nu este înțelepciune și că înțelepciunea nu este previziune. Dar informația este primul pas esențial pentru toate acestea.

Dinozaurii au dispărut pentru că nu s-au putut adapta la mediul lor în schimbare. Vom dispărea dacă nu ne putem adapta la un mediu care conține acum nave spațiale, computere  și arme termonucleare.

Așa cum memoria umană nu este un înregistrator pasiv, ci un instrument în construcția sinelui, tot așa istoria nu a fost niciodată o simplă înregistrare a trecutului, ci un mijloc de modelare a popoarelor.

În lupta pentru libertatea informației, tehnologia și nu politica, va fi decizia finală.

Magia este doar știința pe care nu o înțelegem încă.

și tot Clarke:

Orice tehnologie destul de avansată nu se deosebește de magie.

Religia este un produs secundar al fricii. Pentru o mare parte din istoria omenirii poate că a fost un rău necesar, dar de ce a fost mai rău decât era necesar? Nu este oare uciderea oamenilor în numele lui Dumnezeu o definiție destul de bună a nebuniei?

Nu este ușor să vedem cum formele mai extreme ale naționalismului pot supraviețui mult timp când oamenii au văzut Pământul în adevărata sa perspectivă ca un singur glob mic împotriva stelelor.

Afirmația neprevăzută că „Dumnezeu l-a făcut pe om după propria Sa imagine” ticăie ca o bombă cu ceas la temeliile multor credințe și, pe măsură ce ierarhia universului ni se dezvăluie, este posibil să trebuiască să recunoaștem acest adevăr îngrozitor: dacă există orice zeu a cărui preocupare principală este doar omul, nu pot fi zei foarte importanți.

Poate că rolul nostru pe această planetă nu este să ne închinăm lui Dumnezeu, ci să îl creăm.

Cea mai mare tragedie din întreaga istorie a omenirii poate fi deturnarea moralității de către religie.

Limitele posibilului pot fi definite doar trecând dincolo de ele în imposibil.

Epoca noastră este, în multe privințe, unică, plină de evenimente și fenomene care nu s-au mai întâmplat și nu se mai pot întâmpla niciodată. Ele ne denaturează gândirea, făcându-ne să credem că ceea ce este adevărat acum va fi adevărat pentru totdeauna, deși poate la o scară mai mare. Deoarece am anihilat distanța pe această planetă, ne imaginăm că o putem face încă o dată. Faptele sunt altfel și le vom vedea mai clar dacă uităm prezentul și ne îndreptăm mintea spre trecut…. Am abolit spațiul aici pe micul Pământ; nu putem aboli niciodată spațiul care se căscă între stele. Încă odată, ca în zilele în care Homer cânta, suntem față în față cu imensitatea și trebuie să acceptăm măreția și teroarea, posibilitățile sale inspiratoare și înfrânările sale îngrozitoare.  / PROFILURILE VIITORULUI, 1973

Există două posibilități: Ori suntem singuri în Univers, ori  nu suntem. Ambele sunt la fel de terifiante.

Cea mai bună dovadă că există viață inteligentă în spațiul cosmic este faptul că nu a venit aici.

… avem o situație în care milioane de vehicule, fiecare un miracol al complicației (adesea inutile), se îndreaptă în toate direcțiile sub impulsul a ceva de până la două sute de cai putere. Multe dintre ele au dimensiunea caselor mici și conțin câteva tone de aliaje sofisticate – totuși transportă adesea un singur pasager. Pot călători cu o sută de mile pe oră, dar sunt norocoși dacă au o medie de patruzeci. Într-o viață, au consumat mai mult combustibil de neînlocuit decât a fost folosit în întreaga istorie anterioară a omenirii. Drumurile care îi susțin, deși sunt inadecvate, costă la fel de mult ca un mic război; analogia este una bună, deoarece victimele sunt la aceeași scară.  —Profilele viitorului, 1972

Limitele posibilului pot fi definite doar mergând dincolo de ele în imposibil. 

Cu cât mijloacele de comunicare sunt mai minunate, cu atât conținutul pare a fi mai banal, mai obscen sau mai deprimant.

„Politica este arta posibilului?” „Foarte adevărat – de aceea doar mințile de rangul al doilea intră în ea. Geniului îi place să provoace imposibilul. ”

Mi-au plăcut foarte mult cuvintele de mai jos, pentru că îmi place să privesc cerul, luna și să mă visez călătorind acolo,  sus:

Luna este prima bornă în drumul către stele.