Primul gând.

Reprezentativ

Primul gând…  Niciodată la mine nu este un singur gând ci ele se amestecă, se unduiesc unele cu altele, este un adevărat  festival de gânduri, idei, speranţe, vise, dezamăgiri, bucurii…este cumva esența vieții așa cum mi-a fost scris să o trăiesc.

Dar un gând tot a fost care s-a ridicat deasupra precum ghiocelul primăvara devreme. Să nu amestec plăcerea hoinărelilor mele prin lume cu întâmplările zilnice, să nu-mi scriu gândurile negre sau albe, ori poate doar gri, pe blogul unde-mi povestesc  zilele de frumoase vacanțe,   Sufletdeturist.ro      Acela este și sper să rămână un blog serios pe care, chiar de-l citesc puțini, să fie de ajutor celor pasionați de turism și istorie. Sper să-l pot duce cât mai mult timp, este copilul meu de suflet.

Gânduri pe tastatură sau Gândul zilnic !  Un blog care, după cum mă cunosc ca zodie maimuță⇔leu (hai să fie totuși leul primul, pentru mândria mea😂),  plus ca zodie de foc 🔥, sunt de pe acum sigură că pe parcurs voi mai schimba câte ceva pe aici, după cum mă voi simți  felină, pardon, Leoaică🐯  sau Maimuță 🐵 Dar cui nu-i place schimbarea  ?!  

Îmi iau gândurile din întâmplările de zi cu zi, din presă, din vecini, de pe stradă, din goana mașinii sau din lătratul câinelui cel mic al meu  și îmi place să le ilustrez cu ajutorul       Pixabay,      un prieten de nădejde pentru ambele mele bloguri.

Mulțumesc 2018 că m-ai însoțit  încă un timp prin viață !

Bine ai venit 2019 ! Când ești gata să intri pe ușa casei mele, te voi întâmpina cu un zâmbet, cu inima pregătită să primească tot ce este scris în cărticica vieții pentru acest an  pe care sper să-l parcurg până în ultima lui secundă.  Sunt atentă cu dorințele mele așa că dragă 2019, nu mă abandona pe drum, înainte de a pleca să-i faci loc lui 2020  😉                            Să ne îndeplinești la toți visele frumoase, dragă 2019 !

Micuța scobitoare

Reprezentativ

Ați pățit să organizați o masă de sărbători, să vă pregătiți cu bucate multe și cât mai apetisante, să ornați totul ca la carte, să faceți tot ce puteți ca invitații să nu aibă ce vă reproșa și totuși să vă auziți vorbe neplăcute ?! Ei bine, știți cum se zice despre buturuga mică. Nu-i departe vorba, tot de lemn pare necazul, doar că v-au lipsit de pe masă ….scobitorile !! Da, știu, nu se mai poartă, strică dantura zic stomatologii moderni care recomandă pentru curățarea spațiilor dintre dinți…ața ! Dar la o petrecere, vă dați seama ce ar fi să-i vezi pe toți rânjind și trăgând de ațe 🤩😬 ?! Îți piere pofta de a gusta ceva!  Pe câtă vreme cu scobitoarea lucrurile decurg mai… ascuns, cică mai elegant. Acum nu că sunt fan scobitoare dar nici n-o ignor.

După o astfel de discuție legată de lipsa scobitorilor ce a stricat toată bucuria unei gazde bune, m-am gândit să caut povestea acestei așchii, să aflu de ce creează neplăceri dacă nu e invitată la mesele simandicoase. Ei bine, nici nu m-am așteptat să dau peste atâta material din care scobesc și eu puținel aici.

Am aflat că este, în istoria omenirii, probabil primul obiect de curățat dinții ! Desigur nu în forma de azi, probabil niște așchii pe care omul de acum nouă milenii le mai prelucra puțin. Studiul scobitorii începe cu un craniu din Neolitic descoperit prin pământurile vechii Mesopotamii ce păstra încă între dinți un lemn de forma aproximativă a unei scobitori moderne. S-a dovedit apoi că anticii erau mari fani ai acestui instrument pe cât de simplu, pe atât de necesar uneori.

Apare în epocile de prelucrare a metalelor, nu doar  în Mesopotamia, Egipt, Grecia și în Alpii elvețieni ! Erau invenții separate sau oamenii circulau de atunci pe distanțe mari ?! Ajungem la romanii care foloseau scobitorile de lemn de mastic, fildeș sau argint – bună alegere căci ionii de argint sunt foarte utili în lupta cu bacteriile sau în cicatrizarea rănilor mici..

Numele de scobitoare apare în sec. XIV, pe listele de inventar al unui duce foarte bogat, Jean de Berry. Averea lui avea chiar obiecte de acest gen lucrate în aur și pietre prețioase. Aceste mici obiecte erau la mare modă în Evul Mediu, cei bogați aveau propriile lor scobitori, de lux, pe care le purtau la gât ca pandantiv. La mare căutare erau cele portugheze lucrate din lemnul portocalilor din imperiu.

În sec. XIX și americanii au introdus scobitoarea în localuri, primul fiind un proprietar din Boston care, ingenios, după ce le-a văzut în Brazilia folosite masiv, a importat, a produs apoi micile lemne și  a angajat un grup de studenți care să mănânce gratis dar la final să se scobească cât mai mult între dinți, folosind scobitorile produse acolo ! Bună reclamă la produs dar și la local !

Scobitoarea a avut o foarte lungă perioadă de glorie. Chiar în sec. XX ! Vă amintiți cred filmele în care actorii americani apăreau cu o scobitoare ținută șmecherește în colțul gurii.

Dar scobitoarea n-a fost doar un obiect cuminte. Mințile negre ingenioase au folosit minusculul obiect pentru a scăpă definitiv de cei care-i incomodau. Cea mai celebră crimă unde s-a folosit scobitoare a fost în antichitate, în sec.III î.Hr. când tiranul Agathocle din Siracuza a fost omorât cu o scobitoare ce fusese scufundată în otravă. Moartea a fost lentă și tiranul paralizat a fost pus pe catafalc încă viu !! Și câte or mai fi fost sau chiar încă vor fi !

Astăzi scobitorile se folosesc ca și în trecut la curățarea danturii – nu oricum, luați scobitori de tei elvețian sau de cine știe ce altă esență pe care producătorii le numesc scobitori medicinale 🤣 , folosiți din cele cu capete mentolate și aveți garantată nu sănătatea mai bună ci o mai mare sumă retrasă din buzunar.  Deși nerecomandate de stomatologi, sunt încă la modă ! Sau le cumpără mult răbdătorii și talentații artiști care fac pur și simplu capodopere din ele și aici v-aș trimite într-o mică excursie printre lucrările lui Stan Munro. Deci scobitorile de lemn  încă nu și-au dat obștescul sfârșit, oricât ar dori vecinii mei chinezi.

Prin stradă  se plimbă agale două scobitori. Pe lângă ele trece un arici barosan. – Vai dragă, nu știam că avem un autobuz în  cartier ! Dar e tare aglomerat !  zise una dintre scobitori…

Reprezentativ

Felicitarea de Crăciun

Sărbătorile de iarnă, Crăciunul și Anul Nou, pe lângă mesele îmbelșugate, cadouri, petreceri cu prietenii, aduc și alte obligații, uneori plăcute, uneori nu, felicitările ! Vă surprinde că am zis uneori neplăcute. Păi când cineva se gândește să-ți trimeată o felicitare modernă, adică pe whatsapp sau messenger și asta se întâmplă la ora cinci dimineața, dacă telefonul nu e pus pe silențios, nu prea e motiv de bucurie, normal ! În trecut însă lucrurile erau mai calme. În primul rând moda felicitărilor scrise a apărut târziu, acum 175 ani.

În 1843, cel ce avea să fie directorul muzeului britanic Victoria & Albert, Henry Cole, King Cole cum îl alinta regina Victoria și prințul Albert pentru rezultatele muncii sale, s-a gândit să creeze o felicitare pe hârtie, cu desene și urări, pe care să o trimeată prietenilor. Dar pentru asta a apelat la prietenul său care era și pictor, John Callcott Horsley. Acesta a creat desenul în care o familie formată din trei generații, stătea la masă iar de o parte și alta sunt desenate scenele prin care se dădeau alimente și haine săracilor. Pe ea a scris A Merry Christmas and a Happy new year, to you ! Primul calup de 1000 de bucăți a fost făcut prin litografiere și colorare manuală. A avut un succes enorm, treptat felicitarea s-a ieftinit astfel că în 30 de ani era inadmisibil să nu-ți feliciți prietenii și rudele în acest mod.

Henry Cole, devenit apoi Sir prin înobilarea de către regină, a fost cel care cu doar puțin timp înainte de 1843 a creat primul timbru poștal ce permitea trimiterea unei corespondențe de maxim 14 grame, la orice distanță, la același preț, un penny. A fost acel revoluționar Penny Black.

Apoi tehnicile au evoluat, au apărut felicitările complicate, lucrate manual cu deschideri interesante, funde, mărgele, plante. Oricum moda s-a întins în lume dar SUA, Casa Albă a trimis prima felicitare oficială abia în 1953.

Cum ne felicităm acum de Crăciun sau alte sărbători, știți toți. Simplu, în câteva secunde trimitem unui calup întreg de  zeci de prieteni, aceeași felicitare rece aleasă rapid și pe care nimic din sufletul nostru nu o umanizează, nu-i pune amprenta dragostei noastre. Îi lipsește căldura mâinii și inimii care scria cu grijă textul personal, urarea pe care fiecare din noi o gândeam a fi cea mai frumoasă.

Poate că ar fi bine să răscoliți prin podurile caselor vechi, prin cărțile din bibliotecile bunicilor, astăzi o felicitare din sec.XIX este o mică avere. Dacă nimeriți una din primul lot al lui King Cole, chiar veți trăi miracolul lui Moș Crăciun. Nu vă mint !  Din primul grup de felicitări lucrate manual, azi în lume mai trăiesc se crede 12 bucăți, una din ele a fost cea  trimisă bunicii lui H.Cole. Acum nici zece ani, la o casă de licitații de renume, o astfel de felicitare s-a vândut cu peste 22000 lire sterline, adică încă o dată prețul de pornire, spune presa engleză.  Noul proprietar a vrut să fie discret, nu și-a dat numele magilor moderni  !!    

Reprezentativ

Brăduțul cu beteală

Crăciunul e sărbătoarea magică a copiilor, e sărbătoarea familiei, prieteniei, iubirii și dăruirii, mai ales sufletești. O trăim intens în copilărie, rămânem cu magia ei în suflet pe tot restul vieții și ducem mai departe legendele care ne-au înmuiat inimile chiar în cei mai triști ani. An de an îl așteptăm pe Moșul păgân sau creștin să ne aducă daruri și încercăm să atragem norocul prin magia unui pom, bradul. Am căutat mereu legendele lui, ele aduc catifelare sufletului și așa am aflat o poveste frumoasă despre falnicul pom  din credințele noastre.

Există o frumoasă legendă nordică a pomului de Crăciun și prin ea vă trimit toate gândurile mele bune : se spune că cele trei surori bătrâne de când lumea, Credința, Speranța și  Iubirea , au hotărât într-un an, în seara de Ajun, să găsească un pom frumos ca simbol al Crăciunului. După multă umblătură prin ger au găsit un brad falnic ce strălucea sub razele de lună, singurul pom încă verde. Când s-au apropiat de trunchiul lui au văzut stelele strălucitoare ce păreau atârnate de acele lui verzi, le-a fermecat parfumul tămăduitor al rășinii, s-au simțit cuprinse de căldură între crengile lui maiestuoase și, în scurta lor odihnă sub brad, au înțeles că acesta este pomul plăcut lui Isus. S-au lăsat convinse de poveștile pe care le șopteau crengile strălucitoare și i-au făcut onoarea supremă de a-l închina Nașterii Mântuitorului, acesta devenind pentru creștini Pomul Vieții, Pomul lui Isus, cel care adună an de an în jurul lui credincioșii creștini, plini de speranțe și iubitori de oameni și natură; (dintre multele legende, există una care spune că bradul a fost ales chiar de Isus, pentru că era singurul pom ce nu i-a putut oferi fructe în dar și era tare rușinat și obidit).

Dar bradul simplu nu avea decât culoarea speranței, a vieții și un miros plăcut și sănătos. Surorile erau sărace și nu puteau orna bradul pentru nepoții lor și prietenii prichindeilor.  Așa că, în Ajunul Crăciunului, în seara sfântă de 24 decembrie, surorile au  împodobit pomul doar cu nuci, mere, pere, tărtăcuțe mici, conuri de brad date cu albuș de ou pentru a străluci firav. Copiii au fost mulțumiți totuși, aveau brăduțul verde și falnic, au mâncat câteva fructe și au adormit ascultând poveștile bătrânelor. . După ce lămpile s-au stins, păienjenii care se ascunseseră prin colțuri tainice să scape de urgia gospodinelor, au venit  și drept mulțumire că au și ei totuși o căsuță, au început să țeasă de zor pânzele lor subțiri de-a lungul crengilor verzi apoi mulțumiți că au făcut co faptă bună, s-au retras iar în ascunzișurile lor. Bradul nu arăta totuși prea bine dar nu putea să se curețe singur. Plus că pânza era darul unor ființe nevinovate. Noroc că Moș Crăciun a venit cu daruri pentru copii să le anunțe venirea Pruncului din iesle. Când a văzut brăduțul astfel aranjat de păienjeni a zis că bătrânele care aduc atâta liniște în sufletul oamenilor și care s-au obosit căutând pomul sfânt, merită un dar. Așa că a transformat pânzele păienjenilor într-o plasă mare de argint ce strălucea multicolor  la lumina stelei magilor . Dimineața, surorile și nepoțeii au văzut minunea și le-a plăcut. De atunci se decorează brazii cu beteală iar cei ce cunosc legenda și respectă toate ființele vii de pe pământ, pun în brad și un mic păianjen cu o pânză, pentru a aminti că dacă ai Credință, Iubire și Speranță, miracolul se împlinește.

Cu  Speranța  că nu v-am plictisit în astă seară, cu Credința că urările mele de bine vă ajută, voi trimite spre voi, de lângă bradul meu, în astă seara de Ajun, un gând frumos și o rugă sinceră pentru  împlinirea Miraculoasă viselor voastre curate ! Cu multă Iubire!

Publicat inițial pe https://sufletdeturist.ro

Reprezentativ

Cardul Revolut

De când mi-a fost clonat cardul românesc, mi-am comandat și un Revolut special pentru plăți online sau în locuri care îmi par nesigure, atât acasă cât și peste graniță. Mă împac tare bine cu el. Funcționează, până acum, perfect. Singura problemă a apărut la banca mea românească, cea care inițial nu mi-a luat comision pentru transferul bancar instant, acum s-a aliniat politicii roânești și a devenit puțin nesimțită. Dar nu-i bai, schimb banca cu una care nu cere comisioane.

Mai nou, aflu de pe ZF că Revolut devine bancă în toată regula:

 Revolut a anunţat că a primit o licenţă de funcţionare în sectorul bancar de la Banca Centrală Europeană, care va începe să fie utilizată anul viitor în pieţe cheie precum Marea Britanie, Franţa, Germania şi Polonia.

Licenţa îi va permite fintech-ului să vândă produse pe care le oferă de obicei băncile tradiţionale, precum conturi curente la capacitate maximă, credite de consum şi linii de creditare.

Clienţii vor putea să îşi depoziteze de acum salariile în conturile Revolut, sumele de până la 100.000 de dolari fiind acoperite de Structura Europeană pentru Garantarea Depozitelor.

Mulțumesc ZF pentru informație. Chiar mă pregătesc să rezerv un zbor plătind cu acest card pentru că oferă reduceri pe unele segmente.

Despre cum se intră în posesia cardului, costuri și avantaje, pe

https://sufletdeturist.ro la Informații și sfaturi/ bani

„Nici un câine nu pleacă de la măcelărie !”

Reprezentativ

M-am gândit mult la aceste cuvinte. Citat ?! Nu l-am găsit până ieri ! Morală ?! Nici asta. Mă rog, nu pierd vremea căutând prin zeci de locuri, pagini, caiete, pereți, cimitire…. Dar ca iubitoare de câini, mai ales cei maidanezi și sărmani, ca iubitoare de citate … celebre și clientă fidelă a măcelăriilor, am încercat să diger vorbele din titlu. Să o luăm pe rând.

Câinele cu un ADN majoritar de lup din care se zice că se și trage, este de felul lui carnivor ! Deci are drum sigur fie spre un stăpân care-l hrănește corect și la timp cu proteină bună, fie spre o măcelărie de unde nasul lui ultrasensibil adulmecă exact ce-i trebuie și ce îi place. Deci fie e boier, fie cerșetor, la stăpân sau pe stradă, e amator și chiar îi trebuiesc ceva produse de la măcelărie ! Adevărat !!

Măcelarul taie zilnic multă carne, oase, organe. De aici rămân și resturi care nu se pot vinde în mod normal. Dacă e un om cinstit și cu frică de Dumnezeu, nu le amestecă în carnea gata tocată care de cele mai multe ori e doar din piei, grăsime, sânge, organe și un pic de carne macră. Ca un om bun, religios sau doar superstițios, dă din resturile astea și câinelui care-i face în schimb paza vitrinei, ușii din spate sau a parcării. Dacă măcelarul e un nemernic, îi dă un ciomag sau un picior oricărui animal ce se apropie de magazinul lui, speriat fiind că din cauza acestuia intră în faliment ! Fals!! Intră singur că-i nemernic !

Am cugetat, am mâncat o friptură pe care am vrut să o împart cu câinii mei, doi, foști maidanezi dar ei m-au refuzat ! Nu glumesc, nu mint, chiar au refuzat ! Sunt sătui, nu sunt lacomi, au o mâncare bună, consistentă că doar ăsta e salariul lor. Nu, nu e gratis, e impozitat cu paza curții și dragostea pe care mi-o întorc mie și alor mei ! Și da, nu pleacă pentru că relația dintre noi este de colaborare, de respect, ei știu că masa, culcușul și tratamentele lor depind de noi iar noi ne bazăm pe munca lor de adevărați paznici ai familiei.

Și totuși există câini care pleacă chiar dacă primesc un mic bol cu mâncare. Câinele, indiferent unde este, are mândria lui, demnitatea lui, logica și dorința de o viață mai bună !! Dacă stăpânul e tâmpit, hoț, nemernic, brută, câinele fuge și lasă ograda de izbeliște. Că doar o viață are și el sărmanul !!! Aș că nu contați pe lăcomia câinilor !! Și nu-i mai jigniți !

De-ale românilor ! Și nu doar ei.

Reprezentativ

După 1989 mare bucurie mare, s-au deschis și la noi supermarketuri bine aprovizionate, așa cum înainte de acel an vedeam doar în filme, și acelea de multe ori pe ascuns, noaptea pe unde apucam, la prietenii care aveau periculoasa aparatură video de contrabandă. Încet, încet prezența marilor magazine, niște bazaruri mai curate și mai elegante, s-a împământenit, ne-a produs și o mutație genetică astfel că e mare necaz dacă în cartierul nostru nu sunt două, trei firme și dacă se poate cât mai aproape de bloc. Așa sunt copiii cei din urmă, mai răsfățați. Noi fiind dintre ultimii europeni ce s-au eliberat de rații, porții, cartele, pile pentru un purcel și un ou, ne-am trezit cu acest fapt bun dar total needucați. Ce e aceea educație ?! Da, așa este, nu se minde în supermarket ! E pe undeva și un bun simț cu care ne naștem și care este dezvoltat în familie de părinți și bunici.

De-a lungul acestor 29 de ani de când avem așa comerț, am văzut multe și nu mă surprinde acum. Dar mă enervează la culme ! Mai ales în acele supermakets cu profil alimentar. Și nu numai atitudinea cumpărătorilor lasă de dorit dar chiar politica firmei vis a vis de aceștia, o spaimă teribilă de a nu-i pierde. Cu orice risc, chiar de a periclita sănătatea.

Cărucioarele pe roți, o mare problemă de toate felurile dar și un pericol pentru sănătate. Probabil că toți ați văzut copii chiar și de zece ani plimbați cu căruțul pentru marfă, alături de pâine, unt, mezeluri, brânzeturi, prăjituri, mă rog alimente care nu se prelucrează termic și nici nu se spală. Ba mai mult, multe dintre ele se pun în frigider sau pe masa din bucătărie în ambalajul original. Care ambalaj a fost în contact cu pantofii copilului ce a stat în cărucior ! Dar Doamne iartă-mă, de ce nu ne-am lăuda cu o hepatită măcar pentru care e de vină oricine mai puțin părinții ?!

Alimentele care sunt în ambalaje sigilate dar pe care unii cumpărători le desfac, chiar în văzul public și le gustă, apoi le pun la loc pe raft și eventual iau în coș un alt produs sigilat ! Am văzut un astfel de personaj când și-a trecut limba prin borcanul cu muștar, nu i-a plăcut, la strâns bine și l-a pus în raft apoi a lut alt sortiment ! Veți spune că nu am luat atitudine. Nu pentru că am făcut asta altă dată când, la raionul de pâine fiind, am văzut o femeie cum a rupt controlat o pungă cu pâine, apoi a băgat mâna, a pipăit-o după care a aranjat la loc punga și a pus-o în raft. O salariată trecea pe acolo, i-am atras discret atenția și a început să țipe la mine că nu are voie să se ia de clienți, indiferent ce fac, asta e politica magazinului. Altfel o pățește ea ! Mă întreb care ar fi politica magazinului dacă cineva și-ar face nevoile oriunde, în văzul angajaților ?!

Un fapt care mă enervează, alimentele perisabile alese de cumpărător, în pungi, uneori și cântărite, abandonate apoi prin cu totul alte locuri decât raionul de unde provin. Am găsit o pungă cu banane în spatele unui sac cu boabe de câini. Sau carne în raftul cu lenjerii de pat ! Chiar atât de prost să fii, tu client, să nu-ți dai seama că și tu poți lua altă dată carnea care a stat la cald lăsată de alt neghiob ?! Și dacă tot te-ai răzgândit, las-o măcar la casă, de acolo se adună la intervale mai mici de timp decât să zacă într-un raft poate și o zi. Credeți că pierde magazinul ? Nu, o transformă cumva și tot noi o cumpărăm, așa cum am pățit și eu cumpărând pește congelat ! Dar unde nu-i cap…

Nu de trecut cu vederea este faza când ai în fața ta, la casă o persoană cu un coș plin de marfă și care alege acolo ce să cumpere și ce nu ! Ba mai stă și la discuții cu casiera ce e bun, ce e mai ieftin, etc. Odată finalizată cumpărarea, constată că nu are banii necesari și începe o nouă sarabandă cu retur marfă, chemat responsabilul cu stornarea, ales, mă rog, timpi pierduți pentru tine care știi că ai 100 de lei și iei marfă de 99 lei ca să nu-i încurci pe alții și nici pe tine.

A te deplasa cu căruciorul prin magazin este iar o chestie de educație. Dacă vreți eu o consider o chestie de șoferie. De câte ori n-ați avut în față un cărucior care bloca intervalul și dacă îi ziceți frumos popsesorului să-l tragă cumva din drum, se uită urât la voi ? De multe ori am pățit așa, ba unii care blocheză chiar îți reproșează că ești pretențios. Este un lucru care mă face să nu iubesc plimbarea prin marile magazine.

Tot de educație ține și abandonarea căruciorului gol în parcare, indiferent unde și cum, chit că lovește o mașină sau că ocupă un loc de parcare pentru care un alt șofer, nou sosit trebuie să coboare de la volan lăsând mașina în drum, să libereze locul și abia apoi să parcheze. Ține de bun simț. Pentru asta am apreciat faptul că în Croația acum câțiva ani moneda cu care se lua coșul era destul de valoroasă astfel că fiecare și-l ducea înapoi. La noi e în general fără bani și asta se vede.

Ar mai fi multe de zis despre cum este să fii un client necivilizat într-un magazin cu autoservire dar de unele nu-mi amintesc acum, dacă vreți să completați ce vă nemulțumește, n-ar fi rău. Unii, puțini, vor înțelege mesajul !!! Din păcate prea puțini și din păcate și mai puțini cei cu părul alb care ar trebui să fie formatori !

Reprezentativ

Decembrie trist !

Au trecut 29 de ani ! Ani plini de speranțe imediat după ’89, apoi ani de dezamăgiri, de întrebări fără răspuns. De ceva ani, fiecare decembrie vine ca un blestem, cu tăieri de salarii, cu batjocora guvernanților, cu promisiuni încălcate dar îmbrăcate în poleială ieftină pentru creiere sărace. De ce ar fi fost altfel decembrie 2018 ?! De fapt acesta este un nou mod de a petrece Crăciunul : cu fantoma nesiguranței zilei de mâine, cu amenințarea sărăciei, atât intelectuale dar mai ales financiare. Se vorbește brusc de taxă pe lăcomie, despre multinaționalele care duc beneficiul peste granițe, se dau ordonanțe de urgență de parcă am fi într-o situație limită de a fi invadați și nu una majoritar normală. Sunt aceleași tipare, aceleași lozinci ale anilor de după al doilea Război Mondial când o lume s-a prăbușit, când cultura și economia României au căzut brutal. Vrem în Schengen dar noi, România, țara ajunsă culmea, a doua ce mai săracă din Europa, ne tăiem unica crenguță ce ne mai ținea deasupra valului tsunami. La sfârșit de an, nu avem buget pe 2019, dăm o nouă ordonanță care vine cu încă 65 de modificări la Codul Fiscal după cele 230 de anul acesta, ultimele cel puțin ivite peste noapte din sacul lui Moș Gerilă, modificări de care nu s-a știut nimic, nu s-au discutat cu cei din lumea finanțelor, sunt un fel de lagăr de exterminare pentru mediul de afaceri românesc și în final pentru cetățeanul de rând care nu va putea face față scumpirilor. Chiar pentru cetățeanul care votează cu un anume partid, pentru trei mici și o bere ce vor deveni un bumerang dur în bugetul lui de pensionar ! Va fi anul 2019 groparul României ?! Ne vom trezi cu frigiderele goale, cu caloriferele reci, cu casele abandonate că nu le vom mai putea întreține nici măcar la un minim de confort uman al mileniului trei ?

E pMrimul Crăciun în care simt o mare și întemeiată teamă. O fantomă plutește printre beculețele bradului, parcă absorbind pentru totdeuna mirosul sarmalelor și al cozonacului și care duce cu ea căldura din sobe și calorifere dar și pe cea din suflete noastre !

Nici un câine nu pleacă dintr-o măcelărie ! O zicală de consilier de prim ministru ! Dar omul normal poate pleca dintr-o țară anormală, așa cum se întâmplă de după 89. Și nimeni nu-i poate condamna ! Că nu mai avem o țară care să-i intereseze pe cei ce ne conduc, guvernanți care ne transformă în iobagi, s-a văzut anul acesta când trebuia, aveam interesul să ne fălim lumii întregi cu secolul nostru de întregire. Dar nu mai suntem o țară normală, suntem iar pe marginea unei râpe de unde căderea va fi dramatică și poate ireversibilă.

Doamne, cu ce ți-a greșit poporul ăsta român ?!

Averile mânăstirești și Cuza Vodă ! De cugetat….azi !

Pe 17 decembrie 1863  domnitorul Cuza face un adevărat act de curaj și  semnează Legea secularizării averilor mînăstirești :


„Toate averile mănăstireşti închinate şi neînchinate precum şi alte legate publice sau daruri făcute de diferiţi testatori şi donatori din Principatele Unite la Sfîntul Mormînt, Muntele Athos, Sinai precum şi la mitropolii, episcopii şi la metoacele  lor de aici din ţară şi la alte mănăstiri şi biserici din oraşe sau la aşezăminte de binefacere şi de utilitate publică, se proclamă domeniuri ale Statului Român, iar veniturile acestor aşezăminte vor fi cuprinse în bugetul general al statului ”.

A fost o măsură absolut necesară și cerută de-a lungul timpului căci mânăstirile românești din Moldova și Muntenia aveau în proprietate mai mult de 1/4 din terenul arabil al țării. Și nu asta ar fi fost marea problemă dar bunurile și veniturile lăcașelor de cult românești, în marea lor majoritate, erau încă din sec.XII închinate marilor mânăstiri de la Muntele Athos, cele din Ierusalim și Constantinopol, astfel că, veniturile luau calea străinătății și nici un bănuț nu servea intereselor locuitorilor acestor ținuturi, românilor. Călugării,  stareții și episcopii de etnie străină au acumulat averi personale impresionante , pe lângă cele ale obștei mânăstirii. Deși au încercat să scoată din țară bunuri de patrimoniu, ajutați fiind de statele ce se opuneau vehement secularizării, Cuza și Kogălniceanu, ajutați de o parte din intelectualitatea locală, au reușit stoparea acestui fenomen de furt masiv din averea țării.

Deloc de omis, Cuza și Kogălniceanu au dorit să ofere bani, o sumă frumușică acelor călugări care au părăsit țara, deposedați de bunurile valoroase pe care doreau să le ducă în alte părți. Au fost refuzați, în ideea că Rusia, Turcia, și Grecia vor anula legea și ei vor reintra în drepturi. Cuza a fost mai ferm, pământurile s-au împărțit țăranilor care au fost împroprietăriți prin legea agrară din anul 1864 iar regele Carol I a susținut votul Parlamentului ca problema să fie definitiv închisă !

Azi poate ne-ar trebui un Cuza și Kogălniceanu !!!

O pauză prea lungă….

Când te apuci de un lucru, ar trebui să te ții de el cu strășnicie, zi de zi. Altfel nu prea iese ceva bun. Eu m-am apucat de acest blog și apoi am plecat în vacanță undeva unde internetul era rar și scump. Am revenit acasă dar au apărut altele de pus în cap de listă, lucruri mărunte, simple dar care sunt cronofage majore în România. Să sperăm că am cam terminat și zilele astea încep să-mi văd puțin și de 

gândurile mele zilnice de pus pe tastatură!

Dar și de amintirile, poveștile  și sfaturile mele turistice de pe https://sufletdeturist.ro