Crăciun pentru frați

Copii au nevoie doar de îndrumare, destinul lor nu e scris. Ei nu sunt răi din fire. Cineva le poate îndrepta pașii pe calea binelui.

Al Konda

Acum câteva zile treceam printr-una din acele perioade când nu prea îți iese nimic din ceea ce vrei să faci. Toamnă rece cu ceva ploi, exact ce nu-mi place. Covid, boli, moarte, exact să-ți taie ultima picătură de elan. După o lungă pauză de la scris pe blogurile mele, forțată de Cronos, eram cumva ieșită din tiparele zilelor bune.

Ei dar cineva m-a scos din acest cerc ciudat. Nimeni altul decât Alex, un prieten care scrie mult dar pe care am renunțat să-l citesc. De ce? Simplu, scrie sf, crimă și sânge, scrie bine din cât am rezistat să citesc dar  eu nu ador genurile acestea. Dar surpriză! Alex a scris ceva pe gustul meu. Și m-a rugat să-mi spun părerea despre noua lui carte, motivând elegant 😉 alegerea, cum că eu sunt o persoană cu cea mai mare experiență de viață dintr-un mic grup ales să o citească înainte de publicare! Am acceptat cu plăcere după ce m-a asigurat că nimic nu e sf. Cum puteam să refuz o așa elegantă și diplomatică invitație? Mulțumesc Alex pentru încredere.

Sincer, cartea mi-a plăcut. Nu pentru că am citit-o într-un loc drag inimii mele ci, pur și simplu, am regăsit în ea poveste și realitate, viață dură împletită cu cea idilică, esența familiei și a credinței și poate cel mai mult,  forța bună a femeii la orice vârstă ar fi ea. Forța pământeană care nu se rușinează să ceară ajutor divinității. Alex a reușit să pună față în față răul   luptând cu iubirea, cu credința, cu binele și, cu talent, să ne arate că în orice tabără a vieții am fi, speranța este Lumina care ne menține buni.

Alex a creat personajele, Lunița, Bogdănel, Mirela, preotul, ca pe niște luptători care înving doar pentru că în inima lor au credința adevărată. Cred în oameni, cred în divinitate, cred în legăturile ce se creează de-a lungul generațiilor în familie. Și undeva din taina ființei lor, primesc izbăvirea.

Marius, bărbatul ce a avut o copilărie marcată de moartea mamei, reușește târziu, când deja era părintele a două fetițe frumoase, să se despartă de angoase,  de ura neclară față de divinitatea care, credea el,  l-a despărțit brutal de femeia copilăriei lui, mama. Dar tot o femeie, cu tact și multă iubire, îl aduce de fapt pe calea cea bună, calea dreaptă, care-l face să adopte doi copii orfani și săraci. N-aș putea să aleg care este personajul principal al poveștii. Dar dacă mă gândesc bine, Marius este acela. Lupta lui cu trecutul, cu monștrii nevăzuți, este teribilă și foarte lungă. Dar fiind înconjurat de iubire pământeană și divină, rupe lanțurile, se eliberează în mod miraculos.

Alex a îmbrăcat totul într-o frumoasă poveste cu Moș Crăciun simbolizând binele, divinul, și cu Moș Gheară, fratele rău, diabolic al lui Crăciun.  Dar și cu zâne și pitici, cu pregătiri de sărbători, cu copii care primesc daruri și copii sărmani și blamați. 

Nu vă spun povestea pentru că m-aș bucura să aveți curiozitatea de a o citi singuri. Pentru mine a fost o surpriză plăcută lectura acestei cărți de ficțiune dar care ascunde mai mult adevăr decât credeam la primele pagini lecturate.

Ne apropiem rapid de sărbătorile iernii, de timpul tradițiilor la schimbarea anilor – Crăciunul era cândva Anul Nou.  Împletirea credinței între copilul Isus și personajele mistice ale popoarelor nordice sunt parte din viața noastră. Și autorul le-a adus împreună în paginile cărții unde vă amintește de italianca Befana sau de pisica Yule. Nume precum Uitucel, Malinda, Albăstrica, Amărica, Dulcica, fac lectura mai veselă. Într-un mod deloc agresiv, ba chiar foarte cald, uman, autorul a militat pentru valorile fundamentale: credință, familie, dăruire, tradiții strămoșești, chiar și iubirea de animale, dacă ne oprim puțin la Blăniță și Prichineață, doi eroi mai mititei.

Fiecare dintre noi ne bucurăm de Crăciun și chiar dacă suntem adulți, ne punem speranțele în puterea lui. Copiii obișnuiți așteaptă daruri materiale în general, cei sărmani își doresc și iubire, noi adulții încercăm să devenim mai buni, mai darnici cu sentimentele noastre, să ne aplecăm mai mult sufletul spre cei triști.  Alex a reușit să scrie o carte pentru toate vârstele: un basm educativ pentru copii, o lecție de viață pentru maturi și, de ce nu, un tipar de bilanț pentru bunici. Citind cartea, maturi și vârstnici, nu poți să nu cauți prin capitolele vieții proprii asemănări cu situațiile de acolo. 

Crăciunul, spuneam mai sus, este perioada darurilor: divinitatea ne dă daruri spirituale, noi oamenii obișnuim să dăm daruri materiale. Eu aș pune această poveste în sacii lui Moș Crăciun, indiferent dacă aceștia se golesc sub bradul atent supravegheat de prichindei sau pe noptierele din dormitorul adulților.

Al Konda, aștept să publici Crăciun pentru frați și să-mi dai un autograf.  Până atunci mai cuget la ce spune unul dintre moșii poveștii tale, cel bun, desigur. Povața lui a fost far călăuzitor personajelor tale de excepție, adică Marius, Lunița, Bogdănel și Mirela:

În încercări trebuie să zâmbim și niciodată să nu ne pierdem răbdarea. Că niciun folos nu am avea altfel.

Elthan Aethel…. Moș Crăciun!