Răstignirea.  A fost odată un Isus…

” …. realitatea ne arată că, în pofida prevenirii Domnului, contrar „lecțiilor” pe care ni le-a dat istoria și în ciuda experienței pe care am acumulat-o de 2000 de ani, mulți dintre noi îl mai aleg și astăzi pe Baraba. Unii conştient, alţii din ignoranţă! Unii ştiu că greşesc, dar o pun pe seama neputinţei ori a „molipsirii” mult prea facile a răului, căruia e mai uşor să-i cedezi decât să-l înfrunţi, în timp ce alţii nici nu realizează că au ajuns să spună binelui „rău” şi răului „bine”.

 Este răul cel mai mare al societăţii în care trăim, când răul şi binele ne sunt „servite” în mod amestecat şi confundat, creându-ne aceeaşi derută pe care le-au provocat-o iudeilor mai marii poporului altădată.” / Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților / Pastorala de Paști 2011

Foarte adevărate aceste cuvinte azi. Poate mai adevărate azi decât acum 11 ani. 

Săptămâna patimilor a trecut. Apoi ne-am bucurat, am ciocnit ouă roșii sau în culori ce nu au nimic cu tradiția, cu sângele Mântuitorului. Paștele a trecut aproape fără a-i înțelege simbolul, mesajul,  căci creștinii au fost mai ocupați să-și încarce farfuriile ori să caute piscinele chiar în sâmbăta mare. Nimic nou. De-a lungul veacurilor, ce-a lăsat Isus s-a transformat, s-a aranjat să zic așa după dorințele oamenilor. Chiar din primii ani. Cred că n-a mai rămas nimic din simplitatea și smerenia primilor creștini. De fapt mă întreb dacă în sufletul lor, mulți dintre  slujitorii lui Isus și majoritatea mirenilor au înțeles ceva. 

Săptămâna trecută mă uitam pe diverse interpretări ale coroanei de spini, ale jocului politico-religios legat de procesul lui Isus, citeam că s-a propus chiar o rejudecare dar în ce scop n-am înțeles. Bănuiesc pentru reabilitarea lui Pilat, că din punct de vedere al religiei rejudecarea ar fi o catastrofă. Am revăzut câteva dintre picturile în care mari artiști europeni au redat răstignirea lui Isus. Interesante, redând un Isus fie suferind, fie triumfător, fie resemnat dar cam toate pe aceeași schiță a crucii tau, se zice cea mai veche cruce folosită de oameni cu mult înainte de Isus. Și care a devenit  cruce de răstignire agreată de romani pentru a prelungi chinurile celui osândit, înlocuind se pare cu bună știință staurosul folosit de culturile orientale antice. Apoi în alte picturi apare răstignirea pe crucea cu brațe inegale, crucea catolică și nu cea ortodoxă. Mai sunt și cele ce descriu răstignirea lui Isus pe o cruce ce mai târziu, în urma raskolului / schismei rusești din sec. XVII, ia forma crucii cu 2 bare orizontale: cea de jos fiind mereu înclinată asemeni brațului unei balanțe (colțul ridicat este interpretat  ca indicând  pocăința hoț creștinat. răstignit în dreapta lui Isus (Dismas, cel luat în ceruri), colțul lăsat în jos este despre pierderea în Iad a osânditului Gestas sau Gesmas, cel care l-a hulit pe Hristos). De fapt scândura aceasta înclinată era pentru a pironi picioarele răstignitului, o adaptare tot romană ce exprimă cruzime exagerată căci  astfel se întârzia  moartea și sporeau chinurile. Este ceea ce azi reprezintă crucea slavonă sau rusă.

Ecce homo!

Totuși din multele forme de cruci pe care le acceptă creștinismul în totalitatea lui, pictorii le-au ales în special pe cele catolice și rusești. Dar n-au găsit decât o interpretare comună a lui Isus, de obicei cu capul plecat de suferință sau cu el ridicat în sus spre Dumnezeu Tatăl. Și mereu cu acea batjocoritoare cunună de spini. Practic marii artiști și iconarii simpli, s-au copiat unul pe altul de-a lungul multor secole. Iată însă că în sec. XX, excentricul și controversatul auto intitulat divinul Dali, Salvator Dali, vine cu ceva nou, o pictură apreciată de mulți dintre înțelepții religiilor. 

Ecce Divinitas!

Hristos al Sfântului Ioan al Crucii este un tablou celebru al lui Salvador Dali, inspirat, se crede,  după o schiță pe pergament a Sfântului Ioan al Crucii, un călugăr spaniol din secolul al XV-lea. Pictura îl înfățișează pe Hristos răstignit, dar altfel decât restul operelor de artă și chiar icoanele din biserici, fie ale creștinismului oriental, fie cel occidental.

Pictura lui Dali aduce ceva nou și unic: Isus răstignit privit de sus, din înaltul cerului, chiar de către părintele său, Dumnezeu Tatăl  iar la picioarele crucii este lumea obișnuită, impasibilă, ce-și vede netulburată de viața ei măruntă, o lume totuși prea puțin înțelegătoare față de dramele umanității. Lumea aceasta, a mirenilor,  este inspirată din  Portlligat (sau Port Lligat), satul din golful catalan unde artistul se retrăsese în acei ani și unde azi are un muzeu. 

Isus pare că stă pe cruce prin puteri nepământene și nu bătut în piroane. Are un interesant joc de lumini și umbre care străpunge bezna, aduce misticul în prim plan: lumina sfântă emanată de trupul său alături de cea cerească, a Tatălui. Și pictura abundă în norii spre care de fapt ne ridicăm privirea în rugă dar și de apă, simbol multiplu, păgân și creștin, amintită în Biblie la Geneză, botez, spălarea ritualică a viilor și morților, hrană dar și pedeapsa divină a potopului. 

 Capul lui Isus din tabloul lui Dali, ce  pare că privește lumea pământeană, este punctul central, religios și filosofic al picturii. Nu vezi nici cele 4 cuie ortodoxe ori 3 catolice, nu sânge și suferință, nu figurile durerii muritorilor,  nu aurele Fecioarei și apostolilor de la baza crucii ca în reprezentările ortodoxe căci la momentul răstignirii nu le aveau, nu diferitele culori ale pielii și ochilor lui Isus care te-ar putea conduce pervers spre rasism. Nici măcar craniile umane, ca un memento nesfârșit al pasiunii de a ucide semenii în chinuri, așa cum era pe muntele Golgota / locul Căpățânii (aramaică  Gûlgaltâ / locul oaselor). În pictura lui Dali este acel Isus unic, cosmic, nepieritor, după cum spun bibliile recunoscute oficial, cel care s-a arătat lumii și care azi este multiplicat după dorința comercianților. Aș zice că pictura lui Dali este o reprezentare mult mai demnă a lui Isus, cel ce era altfel decât muritorii de rând, este Isus cel adevărat, cel mistic, ca în presupusul vis al artistului: “am avut în 1950 acest vis cosmic în care am văzut această imagine în culori care, în visul meu, reprezentau nucleul atomului. Acest nucleu a căpătat valenţe metafizice, acelea ale principiului de unitate al Universului: Iisus.”  De fapt pe fostul ateu Dali, întors la catolicism, l-a urmărit cumva tema răstignirii căci a pictat mai târziu un alt tablou al crucificării dar care a primit multe critici, căci încălca mult prea grav tradițiile.

Dali nu este dintre preferații mei dar recunosc, Răstignirea lui mi-a dat de gândit. Apreciem modernizarea bisericii acolo unde se vrea atragerea mirenilor – televiziuni ale cultelor, cumpărarea de lumânări și plata acatistelor prin PayPal, rugăciuni și spovedanii prin telefon și internet, etc. – așa că de ce nu am aprecia și Răstignirea lui Dali? Marele tablou al lui Dali a fost criticat masiv dar o excelentă părere, ca o repetabilă povară prin netul românesc din ultimii ani, este a părintelui Nicolae Steindhardt:

„Sunt convins că Salvador Dali este un mare artist și tot atât de convins că este și un mare artist creștin. M-am referit la Răstignirea pictată de el, unde trupul spânzurat  pe lemn nu este privit din față și de pe sol, ci din înălțimea cerurilor, așa cum l-ar fi văzut Dumnezeu, privind către crucea de pe Golgota. Tabloul înfățișează numai capul prăbușit, umerii încovoiați și un soi de comprimare a trupului zărit în perspectiva verticală. Este o lucrare de formidabilă putere emotivă, o viziune cu totul neașteptată, cutremurătoare și, firește, de mare îndrăzneală, căci cutează să substituie viziunii obișnuite a omului (artistului) viziunea unui observator sideral.”/                                                „Primejdia  mărturisirii„

Și o interpretare care mi-a plăcut:  Lucrarea lui Dali mai poate fi înțeleasă și ca înfățișând, prin poziția și unghiul Crucii, un fel de triunghi, cu baza în sus și vârful în jos, trimițând prin aceasta la Sfânta Treime, care își îndreaptă toată dragostea și purtarea de grijă înspre pământ, înspre oameni și înspre întreaga făptură.  / Th. Danalache.

De altfel Dali a pictat trei ani mai târziu o altă răstignire, Corpus Hypercubus dar care n-a avut același impact. Este o pictură în manieră cubistă, plus că în tablou apare și soția sa Gala, fosta doamnă Paul Eluard.

De ce m-am întors la răstignire în această săptămână Luminată, a bucuriei? Pentru că am impresia că Isus a devenit un obiect politic, gastronomic, turistic, financiar, un fel de modă cu care ne împăunăm toți. Se vede clar din picturi că Isus unic, cel bun și sincer, nu există, a murit cu adevărat atunci pe crucea omenirii. Că există Isus, doar biserica îți cere să crezi fără să cercetezi, deși cutuma nu le aparține nici catolicilor, nici ortodocșilor, nici celorlalte mii de denominațiuni care se consideră creștine pentru că-l slăvesc pe Isus. Doar cuvintele lui Isus au fost schimbate încă din primul secol creștin, când deja credincioșii s-au împărțit în grupuri, printre primele fiind chiar creștinismul paulin (al evreului Simion devenit apostolul Pavel). Azi doar la noi în zonă avem deja înmugurite alte denominări, una care se vrea aparte este cea teodosiană (Doamne ferește!), alta și mai de neînțeles, kiriliană. Și câte vor mai veni.

Că îl simți pe Isus în inima ta fără să te îndemne nimeni de la tv sau amvon, indiferent dacă postești, mergi la biserică și pupi moaște, este altceva; este  misticul adevărat care te înalță ca om.  Că Isus a dus cu el simbolic spinii primiți de la oamenii din ce în ce mai indiferenți la mesajul răstignirii, morții și învierii Lui, pare fără importanță azi. Căci adevărat este, oamenii pentru care s-a jertfit, fie ei slujitori apropiați sau simpli ascultători, i-au întors spinii, cum spunea și Virgil Carianopol:

Am dat cu trandafiri în oameni