In memory…

E ușor să urăști, e ușor să faci rău și e ușor să distrugi. Dar ai nevoie de o inimă mare și multă tărie pentru a iubi, a face bine și a crea.

Regina Elisabeta a II-a

Zilele trecute citeam despre femei celebre din întreaga istorie a umanității. Nume cunoscute, nume necunoscute mie. O lungă listă ce începe în antichitate și se sfârșește undeva prin sec. XX cu femei celebre care au marcat puternic istoria lumii, femei despre a căror existență s-a aflat cu greu, documentele despre ele fiind distruse ori ascunse intenționat. Azi lista aceea ar trebui completată cu sec. XXI, cu numele unei femei care fără voia ei, a marcat istoria țării sale și implicit pe a lumii timp de aproape trei sferturi de veac. Ea nu și-a dorit decât o viață simplă și mulți copii dar destinul i-a hărăzit un alt mod de a-și petrece viața pe pământ devenind Regina unui imperiu.

 De-a lungul domniei sale și a șapte decenii de schimbări și provocări extraordinare, Majestatea Sa a fost simbolul datoriei, stabilității, înțelepciunii și grației. Așa spunea actualul secretar general al Commonwealth-ului.

După moartea lui Gorbaciov, un banc circula pe net: de azi lupta se dă între Elisabeta a II-a și Iliescu! Ce ciudat să alături aceste două nume! Și ce imensă diferență între ei! Ei bine Divinitatea a ales, regina a plecat prima dar ieșirea a fost demnă, în liniște și mai ales  foarte activă în munca ei, susținută de cea mai mare parte a poporului pe care l-a iubit. O femeie obișnuită, o soție care a cunoscut iubirea și dezamăgirea conjugală, mamă care s-a lovit de inevitabilele probleme ale generației mai tinere, o bunică și străbunică sper fericită. De multe ori îndurerată de aceleași necazuri casnice ca ale oricărei pământence, a dus povara familiei și muncii cu demnitate și discreție, cu tărie și zâmbet, cu lacrimi ascunse lumii. 

O viață cumva de poveste.  Lilibet, așa cum i-a spus bunicul regal, și-a început cumva viața pregătitoare pentru urcarea pe tron la vârsta de 10 ani, prin furtuna neașteptată provocată familiei regale de o americancă fără demnitate, Wallis Simpson; paradoxal, viața reginei Elisabeta a II-a se încheie cu imensa durere provocată de o altă americancă care, probabil premeditat, a săpat în zidurile monarhiei tocmai acolo unde inima de bunică și suverană iubea mult, adică în nepotul favorit. Destin! Dar Elisabeta îi avea ca model părinții ei, oameni ce nu-și doriseră tronul, mai ales că tatăl, George al VI-lea avea unele probleme ce practic l-ar fi ținut departe de conducerea unui imperiu. Probabil că mulți vă amintiți filmul Discursul regelui. Părinții ei au trăit cu demnitate și curaj războiul cu Hitler, refuzând să părăsească țara ori să-și trimită copiii, cum spunea regina de atunci: „Prințesele nu pot pleca fără mine, eu nu pot pleca fără Rege și Regele nu-și va părăsi niciodată poporul”.  Cuplul regal cere raționalizarea căldurii, electricității și apei la palatul Buckingham, bombardat de nouă ori, sunt mereu printre locuitorii amărâți ai Londrei și-i îmbărbătează: Rămâneți calmi, hotărâți și uniți!  Și-a iubit și respectat poporul, a trăit alături de el, astfel că în Ziua Victoriei din 1945 masele s-au strâns la poarta palatului strigând Îl vrem pe rege!  Destin!

Ce școală putea fi mai bună pentru Elisabeta decât tatăl ei regele, cel pe care îl iubea cel mai mult, dar și curajul mamei. Elisabeta care de mică, de la vârsta de 2 ani îl impresiona pe Churchill, a avut norocul că acesta  să-i fie prim-ministru timp de 10 ani. Alături în acei ani grei, o școală neplanificată pentru Lilibet, Winston Churchill a fost cel mai iubit prim-ministru din cei 15 care s-au perindat în toți anii de domnie ai Elisabetei a II-a. Între Churchill și Elisabeta a II-a a fost un respect reciproc și, așa cum spunea regina în ultimii ani, el a fost mentorul în materie de politică pentru ea, în primii ani de domnie.

Nu ne trebuie băiat, ea va fi mai bună!, spunea ades regele George al VI-lea despre fiica lui Lilibet pe care o asemăna reginei Victoria. E bine, n-a fost doar iubirea unui tată, a avut intuiție, regina Elisabeta a II-a i-a depășit așteptările. 

Regina Elisabeta a II-a și-a respectat promisiunea făcută poporului, aceea de a nu abdica niciodată atâta timp cât se simte în putere să conducă.  Și s-a ținut de cuvânt! Cu greu și-a împlinit promisiunea dacă priviți ultima ei poză la investirea ultimului prim-ministru, cel de-al XV-lea, tocmai acea persoană care acum câțiva ani cerea abolirea monarhiei. 

A plecat discret la doar câteva ore după ce acest nou funcționar a îngenunchiat conform tradiției secrete în fața femeii celebre, regina plăpândă fizic dar puternică sufletește, ultima regină a lumii cum se exprima cineva. 

Astăzi când o poartă a istoriei s-a închis odată cu ochiii unei bătrânici scunde, sprijinită în bastonul ce a fost al soțului ei dar o femeie puternică și decisă până la ultima suflare, mulți se întreabă ce se va întâmpla pășind pe ușa care tocmai s-a deschis în fața unui rege deja vârstnic. Să sperăm că istoria se v-a repeta, adică așa  cum nimeni nu-i dădea șanse regelui George al VI-lea, tatăl Elisabetei dar el și familia au învins, așa și actualul rege școlit mult de mama sa dar și cu propria personalitate, să fie capabil să demonstreze că moștenirea istorică nu moare și monarhia engleză este un simbol puternic încă într-o lume ce-și pierde cu repeziciune cultura, valorile, demnitatea,  casa planetară, umanitatea. 

Mi-a rămas în minte ceva citit pe net. Nu mai știu cui aparține, dacă unul dintre voi cunoaște autorul, m-aș bucura să-l adauge: 

 Înțelepciunea este gradul maxim de inteligență dar  inteligența și înțelepciunea sunt concepte diferite. 

Mă gândesc cum e să le ai pe ambele. Ultima regină adevărată a lumii de azi le avea, adică inteligență și înțelepciune. Când s-a urcat pe tron n-a avut diplome universitare, căci moda de atunci a femeilor din casa regală le interzicea școlarizarea normală, le obliga doar la studiul istoriei și limbile străine iar pe urmașa la tron și la aprofundarea tainelor constituției. Dar ea a avut inteligență, înțelepciune, devotament, puterea de a învăța permanent în particular, enorm de mult curaj în situații dificile. Nu și-a dorit diplome, doctorate false. I-a dat o lecție celei care a jignit-o în propriul palat, Jacquelinei Kennedy dar a spart și vechiul protocol regal la moartea președintelui american prin tragerea clopotelor la Westminster Abbey. A strălucit la Accra în Ghana și le-a tras rușilor preșul de sub picioare, la propriu,  într-o situație în care serviciul de securitate englez și Churchil se așteptau la ce este mai rău fizic pentru ea. Și câte alte fapte!

Uimitor câți creștini au ironizat pe net această mare personalitate, această femeie deosebită care de fapt nu și-a dorit povara monarhiei. Bărbați și femei, fără judecată ori milă creștină, au aruncat cu noroi în cea mai celebră femeie de azi. Dar regina Elisabeta a II-a le-a dat răspunsul cândva, înainte ca ei să slobozească cuvinte de ocară, e drept comentând despre păstrarea unor colonii pe care înaintașii ei și le-au însușit fără înțelepciune. Dar e un bun îndemn în orice împrejurare:

 “Nu deschide gura la ceea ce nu poți înghiți.”

Tot ea:

Religia și cultura abundă în știri în aceste zile, de obicei ca surse de diferență și conflict, mai degrabă decât pentru a aduce oamenii împreună. Dar ironia este că fiecare religie are ceva de spus despre toleranță și respectul celorlalți.

Modestia ei, recunoașterea unor greșeli pur umane, inteligența și demnitatea, toate alungă bârfa și mojiciile actuale, chiar misoginismul care n-a dispărut și nu va dispărea în veci, prin cuvintele ei:

Haideți să nu ne luăm prea tare în serios. Nimeni nu deține monopol asupra înțelepciunii.

Requiescat in pace, in amore et in historia!