Shahnour Vaghinagh Aznavourian pe numele lui adevărat, un armean născut la Paris din părinţi artişti refugiaţi, m-a fermecat cu vocea sa. La Boheme cu inconfundabilul lui timbru vocal, îmi mângâie şi acum auzul. Cel mai mare chansonnier al Franţei îmi îmbălsăma sufletul cu eleganţă spirituală şi o prestaţie calmă pe scenă, cântecele lui mie îmi aduceau o linişte răscolită ca o dimineaţă de vară când încă nu eşti sigur dacă soarele răsare sau nu să alunge răcoarea nopţii.
Francez dar mai mult armean în spirit, vorbitor a şapte limbi în care şi cânta corect, luptător şi diplomat pentru drepturile armenilor, de altfel de mult timp ambasador permanent al armenilor pe lângă UNESCO, a plecat discret din locuinţa lui, în urma unui stop cardiorespirator.
Prieten cu toţi preşedinţii Franţei din ultimii cam 50 de ani, a ratat întâlnirea cu robotul Sophia, săptămâna viitoare la Erevan când trebuia să fie prezent la Simpozionul Francophoniei iar robotul la un seminar economic.
Cum cariera lui fabuloasă se leagă de o altă mare stea, Edith Piaf, cea care l-a desoperit practic şi l-a împins pe drumul muzicii, cel mai mult îmi vin în minte cuvintele ei din Je ne regrette rien !!
Franţa i-a adus un omagiu deja luni seara când Turnul Eifel a fost luminat în culoarea aurului strălucitor.
Drum bun spre Lumină, Charles Aznavour !
Dacă vreţi un articol bun despre Ch. Aznavour, Rador cu documentarul Portret, Ch. Aznavour a murit este cel mai bun pe care l-am citit azi.
Gânduri pe tastatură 