Poezie scrisă de un tată pentru fiica lui ce pășea prima dată pe poarta unei școli. Azi amintirile acelei zile sunt ca un fum, a rămas vie doar micuța poezie….
În dimineața aceea ruginie,
Păpușa mea se-ngălbeni de boală
Când i-adusei nespusa bucurie :
Te las acasă, eu mă duc la școală !
A fost o despărțire grea, apăsătoare,
Căci Motănel atunci încremeni din tors.
Doar Azorică din codiță-mi dete ascultare
Și îmi păzi păpușa până m-am întors.
Atunci le-am povestit lor pe-nțeles
Tot ce-am văzut, ce-am auzit, chemarea
Spre slove, spre fapte mari și pe ales
Și cât de bună e învățătoarea !
