Einstein și legea supremă a Universului, iubirea

Albert Einstein, cine n-a auzit de el?! Copilul considerat retardat în primii ani de viață, avea să devină una din cele mai celebre minți ale omenirii. Strălucit și încă neînțeles savant, preocupat de tot ce se întâmplă în lume, a fost un soț și un amant dificil, le-a făcut viața grea femeilor care l-au iubit și cu care a împărțit calea pământeană. Dovadă stă contractul încheiat cu prima lui soție și cum aceasta avea interdicție de a-i vorbi, de a sta în camera în care intra el dar era obligată prin semnătură să-i spele rufele, să-i servească masa de trei ori pe zi, multe altele. Hm, să-și fi trăit Einstein iubirile în zilele noastre …. 😆

Prima soție, sârboaica Mileva Maric, colegă de facultate și singura femeie studentă la fizică în acea universitate, a fost una din victime. Se zice că Mileva era o inteligență care s-a pierdut pentru că l-a iubit prea mult pe Einstein. Din iubirea lor s-a născut micuța Leiserl, copil nelegitim pe care, se bârfește, Einstein nu l-a văzut niciodată pentru că l-a considerat o piedică pentru viața lui profesională și corespondența dintre cei doi dovedește asta. Ba mai mult, se spune că această fetiță a murit de scarlatină la vârsta de un an, în 1903, după ce familia mamei o pusese pe lista de adopții din Novi Sad (Michele Zackheim, „Fiica lui Einstein”). După alte surse, fetița ar fi fost înfiată de cea mai bună prietenă a Milevei. Deși ulterior s-au căsătorit și au avut doi fii, unul diagnosticat cu schizofrenie, soții Mileva și Albert Einstein n-au mai amintit niciodată de rodul iubirii lor din Zürich. Dar…..

Undeva prin anul 1980, o anume Leiserl dona Universității Ebraice din Ierusalim (Einstein era evreu), 1400 de scrisori ale tatălui ei, printre ele și două deosebite, cea către fratele ei Hans Albert și una către ea. E vorba de celebra scrisoare despre iubire ca lege a Universului. Una din condițiile contractului de donație a fost ca acestea să fie făcute publice abia după 20 de ani de la eveniment.

De atunci textul acestei scrisori a fost preluat în nenumărate scrieri. Cine a fost Leiserl anilor 1980 rămâne un mister încă nedezlegat. Doar Einstein a spus:

Există două moduri de a-ţi trăi viaţa: ca şi cum nu ar exista miracole sau ca şi cum totul ar fi un miracol.

Einstein și-a descoperit, dacă se poate spune așa, pasiunea pentru știință când copil fiind, a primit de le meditatorul lui, o busolă. Nimeni însă nu i-a putut adapta acelui obiect și căldura sufletului uman care arde în atâtea feluri de-a lungul vieții.

Cum celebra scrisoare am citit-o de nenumărate ori, căci fără să o caut de multe ori m-am împiedicat de ea pe net, m-am gândit că n-ar fi rău să vă dau de lecturat ceva interesant și mai inteligibil🤔decât teoria relativității. Căci Einstein, specialist se pare doar în iubire carnală, a adus și imateriala iubire sufletească în formula misterioasă E=mc².

Dincolo de comportarea mizerabilă față de soțiile sale ( a doua îi era verișoară primară), dincolo de faptul că unele dintre amantele sale erau doar niște simple inițiale, că față de copiii săi a avut un comportament neresponsabil (Hans Albert: .…singurul proiect la care a renunțat am fost eu ….), scrisoarea atribuită și poate chiar reală, poate un testament sau o orgolioasă spovedanie, este interesantă și dă de gândit.


Scrisoarea secretă a lui Albert Einstein către fiica sa Leiserl

Dragă Leiserl,

Când am propus teoria relativității, foarte putini oameni m-au înțeles, iar ceea ce urmează să destăinui umanității acum, se va ciocni de neînțelegerea și prejudecățile din această lume.

Te rog să păstrezi aceste scrisori atât timp cât este necesar, ani, decenii, până când societatea este suficient de avansată pentru a accepta ceea ce voi explica mai jos.

Există o forță extrem de puternică, pentru care, cel puțin până în prezent, știința nu a găsit o explicație formală. Este forța care include și guvernează totul, este chiar în spatele oricărui fenomen care are loc în univers și încă nu a fost identificată de noi. Această forță universală este IUBIREA. 

Când cercetătorii au investigat o teorie unificată a universului, au uitat cea mai puternică forță nevăzută. Iubirea este Lumina, care îi luminează pe cei ce o oferă și o primesc. Iubirea este gravitație, deoarece îi face pe unii oameni să se simtă atrași de alții. Iubirea e putere, deoarece multiplică tot ce avem mai bun și oferă umanității șansa de a nu pieri în propriul egoism orb. Iubirea expune și revelează. Pentru iubire noi trăim și murim. Iubirea e Dumnezeu și Dumnezeu este Iubire.

Această forță explică totul și oferă sens vieții. Aceasta este variabila pe care am ignorat-o de prea mult timp, poate pentru că ne este frică de iubire deoarece este singura energie din univers pe care ființa umană nu a învățat să o controleze după voința sa.

Pentru a evidenția iubirea, am creat o simplă substituire în cea mai faimoasă ecuație de-a mea. Dacă în loc de E=mc2, acceptăm ca energia pentru a vindeca întreaga lume poate fi obținută din multiplicarea iubirii cu viteza luminii la pătrat, atunci ajungem la concluzia că iubirea este cea mai puternica forță ce există, deoarece nu are nici o limită.

După eșecul umanității în a utiliza și controla celelalte forțe din univers, care până la urmă s-au întors împotriva noastră, este imperios să ne hrănim pe noi înșine cu o altă formă de energie…

Dacă vrem ca speciile noastre să supraviețuiască, dacă vrem să descoperim sensul vieții, dacă vrem să salvăm lumea și fiecare ființă conștientă ce trăiește, atunci iubirea este unicul răspuns.

Probabil nu suntem încă pregătiți să creăm o bombă a iubirii, un mecanism destul de puternic pentru a distruge ura, egoismul și lăcomia care devastează planeta.

Cu toate acestea, fiecare individ poartă cu sine un mic, dar puternic generator de iubire, a cărui energie așteaptă să fie eliberată.

Când o să învățăm să oferim și să primim această energie universală, draga Lieserl, vom putea afirma că iubirea învinge tot, că poate transcende totul și orice, deoarece iubirea este chintesența vieții.

Regret profund că nu am fost capabil să exprim ceea ce este în inima mea, care a bătut în liniște pentru tine întreaga mea viață. Poate e prea târziu pentru scuze, dar cum timpul e relativ, simt nevoia să îți împărtășesc că Te Iubesc și datorită ție am ajuns la răspunsul suprem!

Tatăl tău,

Albert Einstein

Se pare că miracolul lumii e Iubirea, sub toate formele ei. Și Einstein a trăit-o sub formele ei primare, căci nici măcar geniile, precum împărații, nu pot avea totul. Nouă, pământenilor mărunți, nici genii și nici stăpânii lumii, ne rămâne …. Dragobetele!

Să iubiți și să fiți iubiți frumos!

––––-

Sursa foto.

3 gânduri despre „Einstein și legea supremă a Universului, iubirea

  1. De ce trebuie sa reducem mereu totul,la…Dumnezeu?! (fie si ca o ‘forta fizica’!?). Oare chiar nu putem depasi aceasta mentalitate medievala,care aparent dadea putere omului chiar si in chinuirea semenului lui?! (cu toate ca…’trebuia sa isi iubeasca mai ales vrajmasul’!). Nu va mai temeti! Chiar depindeti atat de mult de o…pozitie sociala?! (dar,parca…credinciosii se pregateau pentru viata din cer!- dispretuind aceste vremelnice bunuri!…).

    Apreciază

  2. A se remarca totusi ca Einstein…ca un geniu veritabil ce este/era/va fi,a intuit care era acea…’forta’! Dar nu s-a priceput sa o integreze intr-un sistem…acum filosofic!- nu fizic! Unul care sa asigure,intr-adevar,evolutia lina si infinita (!) a lumii! (fara bruscarile…religioase!- pe care nimeni nu pare sa le observe!: desi ‘Gura Apocalipsei’ va ‘inghiti’ doar (!!) pe cei de la extreme! (‘fierbintii’ si ‘inghetatii’!- nu ‘caldiceii’!). Caci…’asa se facea testarea iubirii de Dumnezeu’!: ca in cazul lui Iov! (valabil la toti sfintii/martirii,care au ajuns direct in cer!- si nu la sfarsitul timpului!). Daca aveti deci…CURAJ (!) sa descoperiti…inainte de sfarsitul timpului,cam cum stati cu IUBIREA…cititi blogul meu! (acesta,actual,dar si altele,anterioare!).

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.