Câteva zile la rând mi-a apărut pe fb această fotografie! Unii spuneau că este un text aflat pe o placă ceramică din Piața Spaniei, Sevilla. Cândva am colindat prin acea zonă, am luat la rând plăcile azulejos dar aceasta nu mi-a atras atenția. Nu cred că este de mult timp acolo iar dacă este, cum se susține în postări, nu cred că au văzut-o mulți.
Curioasă din fire, caut pe năstrușnicul net. Și ce să vezi, aceeași fotografie, același text apare în alt site drept Inscripție pe o placa de ceramica de acum 800 de ani din Toledo…. O minimă explicație despre autorul textului, dacă e cunoscut ori despre locul exact al plăcii în ansamblul piețelor în care este expus, nicidecum!
Societatea se clasifica astfel:

Cel sărac munceşte
Cel bogat îl exploatează
Militarul îi apară pe amândoi
Contribuabilul plăteşte pentru toţi trei
Vagabondul se odihneşte pentru toţi patru
Beţivul bea pentru toţi cinci
Bancherul îi escrochează pe toţi şase
Avocatul îi înşeală pe toţi şapte
Doctorul îi omoară pe toţi opt
Cioclul îi îngroapă pe toţi nouă
Politicianul trăieşte de pe urma tuturor celor zece!
Doar că, ce să vezi, găsesc cam același text ca aparținând lui Marcus Tullius Cicero, 106-43 î.Hr, acel homo universalis al Romei, fost avocat, jurist, om de stat, orator celebru, savant şi scriitor roman, chiar politician fără noroc.
Lipsesc bețivul și vagabondul din așa zisă listă a lui Cicero! Pentru bețivi pot înțelege de ce sunt omiși. Înclin să cred că cel care a creat această falsă asociere cunoștea faptul că bețivii /ebrii Romei lui Cicero erau marginalizați, considerând că bărbații cu funcții în stat care nu-și puteau domoli imensa sete de vin, nu sunt capabili să conducă, ei încălcând una dintre virtuțile romane, gravitas.
Pe de altă parte, cine a asociat textul de mai sus cu Cicero, nu cunoaște dualismul acestuia. Era milos cu sclavii personali dar nu și cu cei care susțineau prin munca lor, Roma. Munca sclavilor și peregrinilor (străini/non-cetățeni care trăiau în interiorul teritoriului roman), era mai presus de orice drepturi umanitare, Cicero considerându-i primul strat al piramidei fără de care imperiul n-ar fi putut supraviețui!
Cât privește vagabonzii Romei din vremea lui Cicero, trebuie amintit că deși personajul era adeptul concordia ordinum (armonia între clasele sociale), a avut o voce puternică împotriva a ceea ce romanii numeau faex urbis, perditi homines sau egentium multitudo, adică scursura societății, oamenii pierduți ori mulțimea de nevoiași care trăia doar din asistența socială a vremii sau, așa cum tuna oratorul în Catilinarae, devenea o masă politică în mâna politicienilor murdari care-i organiza și-i manevra după nevoi. Nimic nou sub soare, vremurile acelea au trecut de muuuult timp, metodele oamenilor politici au rămas chiar și azi! La fel rezistă și asistența socială pentru oamenii sănătoși fizic și psihic, capabili de a se întreține prin muncă proprie!
Ceva asemănător cu lista lui Cicero aveam să văd în alte zile. Dar aici măcar autorii postărilor sunt reali.

Un poster care a circulat la începutul secolului trecut şi care a fost publicat de revista Industrial worker – un ziar din Cleveland, Ohio, al sindicatului Industrial Workers of the World (IWW), aranja clasele sociale precum un tort.
Fiecare nivel al piramidei are un mesaj. De sus în jos: 1. un sac uriaș de bani marcat cu simbolul dolarului/$, 2. Monarhii și Politicienii Noi vă guvernăm 3. Clerul și Liderii Religioși Noi vă păcălim (îndemnarea la resemnare și la beneficii după moarte) 4. Armata și Poliția Noi tragem în voi. 5. Cei Bogați Noi mâncăm pentru voi. 6. Baza: Clasa Muncitoare Noi muncim pentru toți, noi îi hrănim pe toți.
Ideea posterului este aceea că masa populaţiei, reprezentată de muncitori, îi hrăneşte şi lucrează pentru burghezo-moşieri. La rândul lor, burghezii sunt apăraţi de armate, jandarmerie, poliţie şi aceștia sunt ajutați de …. slujbașii religiilor! Care la rândul lor încasează bani buni de la săraci!

Piramida Sistemului Capitalist este atribuită sârbilor Nedeljkovich, Brashich & Kuharich. Ciudat, înainte de a deveni oameni de afaceri celebri, primii doi au fost unul croitor iar celălalt măcelar! Doar al treilea, Charles Kuharich, era proprietarul International Publishing Company, o firmă axată pe reviste socialiste.
Doar că acest poster este cumva un fel de plagiat al posterului din 1901 al lui Nicolas Lokhoff – publicat de Uniunea Socialiștilor Ruși, unde acvila bicefală imperială rusă ține locul sacului cu galbeni! (Doar că acvila acesta ca simbol, eliminată de bolșevici, a revenit în heraldica rusă și ne dă fiori prin semnificația ei …). Lokhoff era prieten cu Lenin și posterul a fost folosit de acesta în campaniile sale. Doar că Lenin era după tată moștenitorul titlului de nobil ereditar cu rangul de consilier de stat activ iar mama lui Lenin, ca văduva unui medic cu rang nobiliar, deținea moșii și o pensie generoasă de la stat. Din care finanțe și-a întreținut fiul până la vârsta de 40 de ani a acestuia, după care Ilia a trăit din banii partidului bolșevic, ai guvernului rus și din cei pe care-i primea de la serviciile secrete germane. Să amintesc că Lenin a fost o persoană cu apucături sexuale altfel, că a fost inițiatorul principal al mișcărilor și libertăților sexuale astăzi interzise în Rusia (am adunat puțină informație în cartea Sub puterea lui Lapis Lazuli)? Nicolas Lokhoff, fiu de mare negustor cu ranguri în orașul de reședință, s-a distanțat însă de Lenin și bolșevism, apoi a devenit apatrid, câștigându-și cozonacul cel de toate zilele în lumea artelor (copiind frescele lui Giotto) într-o țară total opusă Rusiei, Italia!

Și ce să vezi, Lokhoff s-a inspirat și el din prea proaspăta pentru el (un an diferență) Piramidă ce trebuie răsturnată, creată în mai 1900 de către un muncitor belgian care a rămas anonim. În vârful piramidei belgiene se află regele Leopold al II-lea pe când în cea rusească se află țarul și țarina! Inspirat de numele piramidei belgiene, Lokhoff a creat și mesajul de pe verso posterului său prin care amenința cu răsturnarea ierarhiei!
Manipularea maselor a fost folosită în majoritatea epocilor și civilizațiilor lumii. S-a mizat mereu pe timpurile când educația, voit ca în vremurile noastre, a fost slăbită, oamenii au devenit mult mai emotivi decât raționali, diversiunea cu care politicienii au amăgit masele oferindu-le diferite zise stimulente pe nemuncă, asemănător grâului și luptelor în arene doar pentru a le distrage atenția de la probleme grave ale statului – celebrul Panem et circenses.
