Botezul, ușa Tainelor

Din păcate zilele acestea pe două evenimente tragice se bat câteva televiziuni: incendiul de la Matei Balș și copilul mort după botez. Care din cazuri este mai mediatizat, mai urlat, mai aducător de rating? Sau de alegători la următoarele alegeri? Desigur incendiul din spitalul Matei Balș! Doar acolo se încalcă legi, drepturi cetățenești. Dincolo, la botez, nu se bagă vocalii zilei pentru că acolo sunt …. tradiții ce nu pot fi modificate! Înțeleg că viața omului este doar o tradiție! Că biserica (cea română, desigur) are tradiții care nu se vor schimba nici în 1000 de ani! Că botezul este o tradiție de mii de ani ce nu poate fi modificat sub nici o formă! Hai să fim drepți, botezul copiilor nu este tradiție de mii de ani, nici măcar de 2000 de ani împliniți. Dar cine are grijă să facă lumină? Greu de zis dacă nici azi, după multe secole, biserica creștină încă mai are discuții de a o numi pe Fecioara Maria Christotokos, purtătoare de Hristos sau cea care îl naște pe Hristos și nu Theotokos, purtătoare de Dumnezeu, Maica Domnului (anul 1994) .

Am citit zilele acestea o grămadă de articole și păreri despre botez în general, despre ce e corect să se facă, despre cum a fost botezat Isus care cică ar fi primit întâi botezul credinței în care s-a născut, iudaică,  apoi s-ar fi botezat în creștinism, apoi despre cum scrie în Biblie că ar fi lăsat Isus cu gură de moarte, cum spune românul, să se boteze copiii, despre ….. Pe scurt, am aflat  cât de puține știu credincioșii ortodocși ce înseamnă, cum și când a apărut taina botezului copiilor. Și mă refer aici la ce ar trebui să știe creștinii ortodocși, nu la ce se spune pe ici, colo,  mai ales de  vocile care pretind a ști istoria lumii de la începuturi și până dincolo de dispariția ei. Nu că eu aș ști dar am prostul obicei să caut informații, să întreb, orice mă pate ajuta. Poate unele informații nu sunt tocmai corecte deși am scormonit mult prin scrieri vechi. Dacă știți sigur că am greșit, puteți corecta. Părerile însă îmi aparțin și nu le negociez. De fapt e destul  de simplu de aflat azi, dacă vrem să ne facem o părere despre ce a fost la începuturi și cum ar trebui să fie azi, despre multele discuții din ultimele zile și de câte ori transpiră câte un eveniment neplăcut legat de botez.

Botezul sau Ușa Tainelor

Isus, fiul omului și al Divinității, a fost născut  de o mamă evreică (aramaică sau galiciană) despre care se cunosc foarte puține lucruri. Tot ce știm azi despre Fecioară, a apărut târziu în literatură. Tatăl care l-a crescut pe Isus a fost evreu și cum știm bine Isus și-a propovăduit noua religie târziu, spre vârsta de 30 de ani. Am citit pe grupurile de socializare, șocate de moartea micuțului copil sucevean la botez, că Isus a fost  botezat la vârsta de opt zile în ritul iudaic. Din păcate, deși cei ce comentează erau creștini intelectuali, trebuie să vă dezamăgesc: evreii nu-și botează copiii, termenul de botez nu există în religia iudaică! În religia iudaică fericitul eveniment al nașterii unui copil este închipuit ca o nouă creație divină. Chiar se spune că un prunc  evreu se naște fără niciun păcat, pur,  și are trei părinți: un tată, o mamă și pe Dumnezeu.  Ceea ce unii cred că este botez, este de fapt doar atribuirea unui nume pentru fete, moment numit Brit Bat iar la băieți tot așa, darea unui nume  dar și ritualul Brit Milah, legământul circumciziei,  de fapt legământul pruncului cu Dumnezeu. Aceste ritualuri au loc la opt zile de la naștere și ambele au loc în sinagogă, cu citirea Torei.

Mi-ai dat un păgân, ti-am adus un creștin. 

La creștini situația e la 180°. Creștinismul spune că fiecare om, fiecare prunc, se naște cu păcate, păcatul original de la Adam și Eva, adică se naște păgân iar absolvirea de păcatul original nu poate fi făcută decât prin botez, tradițional la opt zile de la nașterea pruncului, azi la 40 de zile (deci o modificare a tradițiilor). Mi-ai dat un păgân, ti-am adus un creștin, se spune în ritualul botezului. Ritualul creștin ortodox al botezului este mai sofisticat, chiar mai spectaculos, cu obiceiuri păgâne alături de cele creștine ce fac un adevărat spectacol chiar sub ochiii preoților. Printre cutumele ce ar trebui respectate, este și alegerea unui singur nume,  obligatoriu al unui sfânt creștin, regulă nerespectată nici de mulți creștini practicanți (eu am trei deși tatăl meu a fost un ortodox practicant convins). Dar cea mai spectaculoasă procedură, obligatorie cum susține biserica noastră, este scufundarea copilului în întregime în apa de botez! Și de aici uneori pornesc dramele.

Botez, de la  baptismós (βαπτισμός) ce la rândul lui se pare că vine de la  baptismós (βαπτισμός), adică scufundare sau cufundare în apă, este un termen care azi se folosește doar legat de religia creștină. Nu are nici o legătură cu celelalte religii unde scufundarea în apă este doar un mod de purificare fizică. E bine de știut acest lucru căci este neplăcut să citești prin presă sau pe unele site-uri că cei din religia islamică au fost botezați cu numele x sau y … Total fals și lipsă de respect.

Biserica de fier Sf. Ștefan din Istanbul, aparține bisericii bulgare

Semnificația scufundării complete în apa din cristelniță înseamnă moartea sufletului plin de păcate iar ieșirea din apă este readucerea la viață, a doua naștere, pentru a împlini viața după normele lui Dumnezeu. Scufundarea se face de trei ori, în numele Trinității.

Ușa Tainelor, botezul,  este prima din cele șapte Taine creștine și, așa cum se spune, Taina care deschide drumul spre celelalte șase Taine. Fără împlinirea primei Taine, botezul, practic nu poți trece prin celelalte deoarece nu ești creștin.

Se spune că Botezul a fost impus de către Isus tuturor celor care erau convinși de misiunea Sa, prin cuvintele Apostolilor: Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh … (Biblia după Matei,  28, 19). Iar Apostolul Pavel crede într-un Domn, o credință, un botez (Efeseni. IV, 5).

Totuși pare că Isus s-a referit la adulți. Botezul copiilor apare târziu în scrieri, abia prin sec.III și atunci este obligatoriu la 8 zile de la naștere, precum circumcizia băieților în religia iudaică dar și prin triplă scufundare în apa unui râu, mare, lac sau în bazine cu apă. Inițial biserica avea o procedură unică a botezului. În sec.VIII deja în partea de apus a Europei (înainte de Marea Schismă), era destul de frecvent obiceiul botezului prin turnarea apei pe cap sau prin stropirea copilului. Astăzi ritualul obișnuit este cel de turnarea apei pe creștetul capului. Să fi fost acum peste un mileniu biserica occidentală  mai prudentă cu viața și sănătatea copiilor decât biserica orientală? Se pare că da!

Constituţiile Apostolice, un fel de ghid al tradițiilor creștine, apărut la sfârșitul secolului al IV-lea, indică: „Botezați-i și pe copiii voștri și să-i creșteți în supunerea și în învăţătura Domnului!”. Până atunci, câte ceva despre botezul copiilor a apărut în puține scrieri din sec.II și III dar nu în cele bisericești de bază. Este încă o nebuloasă asupra perioadei când s-a început botezul copiilor mici dar în nici un caz nu era o practică obișnuită și obligatorie în primul secol, probabil și al doilea. Biserica bâjbâie față de noi, laicii,  la acest capitol, venind cu tot felul de explicații care dau de gândit.

Dacă ar fi să asociem botezul prin scufundare întreită a lui Isus comparativ cu al unui copil mic, nu poate fi pus semnul egal. Isus, conform evangheliilor, era un bărbat puternic la vârsta de 30 de ani când a fost botezat în apa Iordanului. Bebelușii au plămânii și sistemul nervos în formare, mai ales cei născuți prematur sau cu diverse afecțiuni. Plus că un copil sănătos poate crea probleme preotului dacă se agită prea mult, ducând până la scăparea acestuia din mâini, așa cum s-a întâmplat. Iată ce declara un preot absolvent de teologie,  Paul Palencsar:  Nu știu cât mai corespunde realităților contemporane, pentru că atunci majoritatea neofiților, adică cei care veneau spre botez, erau adulți, conștienți de gestul pe care îl fac, iar dacă preoții îi afundau își țineau singuri respirația, adică aveau reflexele formate pentru a putea rămâne în viață”… „Nu mai avem de-a face cu adulți, ci cu nou-născuți fragili, pentru care e de ajuns o singură fracțiune de secundă de neatenție din partea preotului pentru ca deznodământul să fie tragic”. 

 Iar recentul eveniment tragic de la Suceava, nu pare deloc ortodox în filmările făcute publice, din moment ce copilul era ținut de picioare de diacon iar preotul l-a scufundat cu fața în sus. Cu atât mai mult cu cât se presupune că primise și biberonul înainte de a fi scufundat. Nu acuz nici preotul și nici părinții. De ambele părți sunt victime ale sistemului. Sunt convinsă că nici unul nu și-a dorit, nu a prevăzut tragedia. Exact ce spunea părintele Palencsar, e de ajuns o singură fracțiune de secundă de neatenție! Tainele bisericii ortodoxe  se practică după  tradiții, medicina după știință. De ce oare nu se poate face o împăcare între cele două?!

Din păcate, cazurile de accidente la botez sunt destul de multe, unele făcute publice, majoritatea nu dacă nu sunt cu deces. Sau dacă părinții consideră că așa a fost voia Domnului! Iar aici v-aș aminti iar ce a spus părintele Steinhardt.   Medicii care se respectă, chiar creștini convinși, spun că un bebeluș poate face șoc apneic în contact cu apa iar absența respirației duce la oprirea inimii. Acești medici recomandă să nu fie scufundați complet copiii în apă. Am citit păreri neautorizate cum că un bebeluș face față scufundării pentru că a fost învățat să trăiască în lichidul amniotic. Bine zis a fost, doar atât căci după naștere s-a schimbat totul. 

Au fost cazuri când preotul a scăpat copilul din mâini și acesta s-a lovit. S-au cazuri când a făcut pneumonie pentru că biserica nu era suficient încălzită ori apa era prea rece. Legat de botezul cu apă rece, am rămas șocată când același înalt prelat care tună și fulgeră împotriva regulilor sanitare, a declarat că el botează copiii în apă rece! Așa devin mai sănătoși, spunea preotul!  

Apa, simbol creștin dar și universal

Apa, simbol al regenerării, al vieții, al purificării, al învierii, al tinereții veșnice, câte alte simboluri a primit de-a lungul secolelor.  În Vechiul Testament apa era folosită în ritualurile de curățare fizică înainte de intrarea în templu. Existau, spun unii istorici, bazine cu apă în care credincioșii coborau pe o scară, treceau prin apă și urcau pe altă scară. Se spune mai timid că aceste bazine au fost cele după care s-ar fi creat procedura botezului. Dar majoritatea istoricilor nu sunt de acord, în acele bazine se făcea doar curățarea fizică a corpului, nu și a spiritului. Bisericile catolice au la intrare un loc unde simbolic îți speli mâinile. Purificarea fizică prin apă este un simbol al multor credințe, pe tot globul. Așa că și creștinismul a preluat acest obicei, nu este ceva ce i-ar aparține doar lui. Doar că la noi udarea, scufundarea în apă este asociată cu Trinitatea, o purificare a corpului fizic împreună cu purificarea sufletului, în botez. Sau trecerea graniței de la a fi al nimănui, spre  a aparține lumii creștine. Apa potopului a avut rolul de purificare globală, de a spăla păcatele întregii lumi distrugând aproape în întregime chiar creația lui Dumnezeu, omenirea. 

Trăim azi într-o lume total diferită de cea de acum 2000 de ani, chiar de cea de acum 200 de ani și sincer vorbind, ne bucurăm. Oricât ne-am văita noi, viața noastră este mai ușoară azi, când atâta tehnică ne-a invadat casele și viața.  Apăsăm pe o tastă și avem căldură și apă caldă în case, butonăm un ecran de 5-10 cmp și vedem, aflăm vești de pe întreaga planetă; citim cărți întregi, privim fotografiile celor dragi sau imagini din vacanțele în care am străbătut mii de km în câteva ore sau zile. Cumva, prin anii când propovăduia Isus, acestea, dacă s-ar fi întâmplat unui muritor de rând, ar fi fost trecute la miracole divine. Toată viața noastră s-a schimbat și pentru asta știința, științele, au jucat marele rol. Nu tradițiile.

Undeva însă mintea noastră a rămas în urmă cu mai mult de 2000 de ani. Unde? Chiar în tradiții! Adică ne orânduim viața după realizările tehnicii și științei, acceptăm fertilizarea in vitro, donarea de  organe, transfuziile de sânge, înlocuirea inimii noastre cu alta străină, clonarea chiar dacă momentan doar a animalelor, călătoriile în spațiu, acceptăm prezența roboților în viețile noastre și chiar se pune problema relațiilor sexuale cu roboți, acceptăm slujbele religioase înregistrate  în bisericile unde ar trebui să fie preot, ascultăm fără voie sudălmile dintre maici așa cum am pățit la o renumită mânăstire din Moldova, ba chiar acceptăm sfințirea apei în ziua de Bobotează la sistemul public fără să cugetăm că o parte din acea apă ajunge la wc-uri (Bega, jud. Timiș). Acceptăm cu ușurință schimbarea vechilor rugăciuni importante (Tatăl Nostru), nașii de cununie care sunt doar amanți și despre asta preoții știu, acceptăm bani în cristelniță și bani dați mortului deși biserica interzice dar de, uneori credinciosul este clientul ce nu trebuie contrazis. Privim cu umilință modernele și prea scumpele mașini cu care vin preoții la biserici, îi vedem folosind microfoane, telefoane mobile de ultimă generație cu care unii  fac poze chiar în timpul slujbelor speciale, acceptăm cu multă ușurință bogățiile nemăsurate ale bisericilor, vedem multe din tot ce biserica a modernizat, a ignorat tradițiile, reguli și legi sanitare dar nu acceptăm că procedura  botezului poate fi ușor modificată față de cum se făcea acum 1800 de ani. Cât ne-ar mai trebui să înțelegem că Isus nu ne-a vrut proști (părintele  Steinhardt), nici să fim slujitorii Lui, cum am citit prin unele cărți. Isus ne-a dăruit libertate, a lăsat femeilor dreptul de a se ruga în biserică în orice zi din viața lor dar asta nimeni nu spune azi. 

Așa a spus Isus! Când aud asta legat de un eveniment tragic, am un sentiment că cineva vrea să mă prostească tocmai pe mine, creștin ortodox, în loc să-mi dea încredere că Isus este acolo, în sufletul și inima mea, dezinteresat de cele pământești, de banii pe care să-i las bisericii ca instituție și nu templului ce ar trebui să vină în sprijinul credincioșilor. Am spus de mai multe ori că slujitorii pământeni ai lui Isus m-au îndepărtat de biserică, doar de clădirea ei și cei care îi sunt stăpâni. A-l avea pe Isus în suflet este minunat și mă simt bine așa. Dar nu mă bucură că biserica am lăsat-o undeva în urmă, că orice clădire cu numele biserică a devenit pentru mine doar un muzeu. Mai puțin cele vechi și scunde, cele de lemn unde și azi, intrând în ele cu capul plecat să nu lovești grinda de sus, simți sfințenia unor vremuri demult trecute.

Am să închei amintind de simbolistica scufundării copilului de trei ori în apa din cristelniță. În credința creștină cifra 3 are mai multe semnificații, dintre care unele sunt foarte cunoscute și foarte importante:  Trinitatea, în numele căreia se scufundă pruncul de trei ori (Dumnezeu, Duhul Sfânt și Isus) și cele 3 mari virtuți teologice –  credința, dragostea și speranța.  Orice părinte care își aduce copilul la botez, o face din credință și cu multă dragoste. Cei conștienți de riscurile scufundării unui copil în apă,  au în suflet firava speranță că preotul va face ceea ce trebuie pentru ca acel copil să nu pățească ceva rău. Și mulți preoți, aveam să aflu cu ocazia morții bebelușului sucevean, fac exact ceea ce trebuie și asta de mult timp, scufundând copilul în poziție verticală, doar până la gât și turnându-i apă pe creștet. 

Poate că ar fi bine să pricepem în acest mileniu III că știința este părtașa credinței dar nu a tradițiilor. Albert Einstein spunea că:

E greu să tragi cu ochiul la cărţile lui Dumnezeu. Dar că el ar alege să joace zaruri cu lumea… e ceva ce nu pot crede nici măcar o clipă.

Am auzit zilele astea multe cuvinte pe care mi-e greu să le accept în acest secol. Unele, spuse de un înalt prelat, păreau chiar o amenințare, parcă am fi într-o dictatură a clerului: Nu ne lăsăm intimidați! Atunci m-am întrebat cu ce drept o față bisericească ne amenință?! Mi-am imaginat cum au fost creștinările forțate în secolele trecute. Am trecut cu ochii minții peste botezul copilului meu – la vârsta de 9 luni, cu teamă din motive politice în familie, la sfârșit de epocă comunistă și care copil a fost atunci vedeta celor prezenți în biserică căci erau încă 5 botezuri; dar copilul meu nu a fost scufundat complet în apă că nu încăpea în cristelniță, așa că i-au turnat apă pe creștet; azi este un adult de care sunt mândră.

Mi-am amintit că de multe ori mi-a fost dor de un călugăr cu har care mi-a marcat simplu dar sigur drumul spre credința creștină și despre care am scris în ultima parte a unui articol, aici »📜. Mi-aș dori ca înalta față bisericească care amenință că ei (biserica) nu ne intimidăm, să-și amintească cuvintele lui Friedrich Nietzsche:

Valoarea vieţii nu poate fi estimată de cineva în viaţă, un astfel de om fiind el însuşi în cauză, fiind obiect al disputei şi nu judecător.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.