11 septembrie, după 20 de ani

Nu ascunde nimic, căci timpul, care vede totul și aude totul, descoperă totul.

Sofocle

Cu 20 de ani în urmă stăteam la bloc. Soțul meu lucra ceva la mașina care era parcată peste drum. Cum aproape mereu am avut un televizor în bucătărie, și în acea zi l-am deschis și am căutat un post pe care să-l ascult mai mult decât să-l privesc, având ceva treburi. Era puțin după ora 17, la New York era doar o dimineață însorită, puțin după ora 9. Primul canal pe care l-am deschis, explozii, al doilea foc, al treilea ce să mai spun. Inițial am crezut că nimeresc doar filme sf, apoi că s-a defectat televizorul și merge doar pe un singur canal. Am fost mai atentă și nu, chiar nu era defect. Toate televiziunile românești și străine dădeau aceleași imagini apocaliptice. Am rămas ca o stană de piatră până am înțeles grozăvia. Apoi am fugit la soțul meu să-i spun. Departe de noi ce se întâmpla dar viața m-a învățat că uneori ce pare îndepărtat în spațiu și timp, poate avea efect rapid asupra ta.

Când i-am spus ce se întâmplă, inițial nu m-a crezut: Imposibil! Tu te auzi ce spui? Pe moment m-am blocat. Oare creierul meu a luat-o razna? Apoi a auzit de la un bloc vecin comentariul unui post tv. De aici a început noaptea în care aproape nu am dormit: lumea părea a intra iar într-un haos general. Din fericire, pentru noi cei de aici a fost doar spaima. Dar pentru americani a fost mai mult de atât: la 11 septembrie 2001, teroriștii au deturnat mai multe avioane pline cu pasageri nevinovați, îndreptându-le către turnurile World Trade Center din New York și către sediul Pentagonului din Arlington, Virginia.

Primul turn lovit, imagini surprinse absolut întâmplător de doi reporteri ce făceau un documentar despre pompierii newyorkezi »» https://www.youtube.com/watch?v=h3shmfKOZ9g&t=9s

Anul acesta se împlinesc 20 de ani de când am înțeles – a câta oară? – că omul este o ființă ce nu are milă de semenii săi, indiferent de condiția sa. Atunci, în acea fatidică zi, au murit nevinovați mii de oameni, se spune că aproximativ 3000 din 57 de țări inclusiv ale autorilor atentatului, printre ei și câțiva români. Avea dreptate Putin când a spus că terorismul nu are naționalitate și nici religie. Familii întregi încă încearcă azi să afle adevărul, ascuns mereu de autoritățile americane. Anul acesta, președintele Biden pare a da un pic drumul la robinet: a dat ordin ca documentele secrete să fie declasificate. Ei bine declasificarea pare a fi doar parțială și cu documente mult mai puține, deși promisiunea era inițial pentru toate: Prin urmare, este esențial să se asigure că guvernul Statelor Unite maximizează transparența, bazându-se pe clasificare numai atunci când este adecvat și necesar! Pe 6 august, pe măsură ce se apropia cea de-a 20-a aniversare a evenimentelor, aproape 1.700 de persoane au semnat o scrisoare prin care îi cereau lui Joe Biden să nu participe la comemorările din acest an, cu excepția cazului în care el a declasificat documentele.

Imagini

• 

• 

Un vechi loc al morții

Alături de pierderile de vieți omenești, atunci și mai târziu răpuși de boli cumplite cauzate de fumul inhalat, a dispărut pentru totdeauna și marea colecție de artefacte descoperite cu doar puțini ani în urmă și care aducea o lumină nouă despre istorie New York-ului. În 1991 s-a descoperit un cimitir al negrilor africani, sclavii, exact în acea zonă. Era o descoperire importantă: în 1600 olandezii au cedat puțin pământ mocirlos pentru ca sclavii africani să-și îngroape morții, noaptea, fără slujbă, fără participarea a mai mult de patru oameni. S-au găsit aproximativ 15000 de resturi umane, exact sub zona financiară din Manhattan. Oasele arătau crunta realitate a vieții sclavilor acelor ani, vârsta incredibil de tânără la care mureau (înainte de 30 de ani), fiind un indiciu clar al grozăviilor la care erau supuși.

Tot pe acolo, prin 1994-96 tocmai se descoperise vechiul cartier din sec. XIX, Five Points, cunoscut la vremea lui drept cuibul de vipere, de fapt cartierul emigranților irlandezi și germani, 14 clădiri printre care un bordel și casa unui rabin. Din tot ce s-a scos la lumină s-a format o colecție de sute de mii de artefacte, cea care avea să dea o nouă lumină asupra istoriei adevărate a locului.

Din aceste mari descoperiri, după 11 septembrie 2001 a mai rămas doar o mică parte, cele care în momentul atentatului nu erau depozitate în spațiile ce s-au prăbușit. Au rămas cele ce se aflau în studiu la o universitate (oasele sclavilor) și ceva artefacte împrumutate pentru o expoziție temporară la o mare parohie. Mai târziu, cam prin 2014, oasele sclavilor care au scăpat de grozăvie, au fost depuse în memorialul ridicat victimelor atentatului, ca un memento al istoriei orașului și ca un omagiu adus africanilor ce au murit chinuiți în aceste locuri.

Președintele SUA sau omul de rând?

Dincolo de ce a însemnat pentru întreaga lume civilizată această barbarie, dincolo de multele teorii ale conspirației care au început să curgă la puțin timp după acea nenorocită zi de 11 septembrie 2001, dincolo de informațiile ce desigur nu vor fi declasificate în totalitate și în care se spune că ar fi existat mesaje cum că America va fi atacată de Bin Laden, merită un mic popas să privim pozele președintelui SUA de atunci, George W Bush. Le-am privit și m-am întrebat ce fel de om a fost Bush. Când a primit vestea atacului era într-o școală în Florida, elevii citeau ceva. A rămas nemișcat până și-a terminat elevul lectura, apoi spun unii, zâmbind ciudat, forțat desigur, s-a retras fără să-i sperie. Fața lui însă devenise roșie, aproape violacee. Privirea …. Era a omului de rând care se gândește la familia lui sau a președintelui SUA, neputincios și la fel de șocat ca orice muritor mărunt?

Arborele speranței

Natura, divinitatea, forțe nevăzute de noi dau semne chiar și în cele mai mari coșmaruri. Așa este și pomul ce a supraviețuit atacului terorist din 11 septembrie 2001. Plantat acolo în 1970, a fost scos din molozul fostelor turnuri gemene ale World Trade Center în octombrie 2001, când mai avea o singură ramură vie și mare parte din rădăcini distruse. Nimic viu, nici un fir de iarbă nu a supraviețuit exploziei în jurul clădirilor căzute. A fost un miracol să fie descoperit astfel după ce peste o lună a stat acoperit de moloz, cu bună parte din trunchi și rădăcini arse. A fost dat în grija horticultorilor și plantat în Parcul Van Cortlandt din Bronx. Îngrijit, tratat, a dat muguri în primăvara următoare. Timp de peste un deceniu a fost tratat în acel loc apoi mutat exact pe locul vechi, azi alături de Memorialul Național 9/11 din Manhattan. O bună parte din scoarța lui păstrează încă urmele suferinței. În fiecare an, pui ai copacului supraviețuitor sunt culeși și trimiși în lume pentru a fi plantați în locurile unde atacuri teroriste au dus la pierderea de vieți omenești sau au fost dezastre naturale.

Azi, când veștile circulă dintr-un loc în altul al planetei, când fie și doar uciderea unui singur om de către un nebun este știre zilnică, mă întreb cât din codul genetic al omului s-a modificat în bine. Cred că de fapt gena de-ați ucide semenii s-a fortificat. Acum, în mileniul III, la fel ca și în antichitate, dorința de a-ți ucide semenii, de a-i tortura, uneori doar din crezuri religioase diferite, a rămas la fel de puternică. La fel cu antica lege a talionului de dincolo de Vechiul Testament, de la codul lui Hammurabi și din ce nu știm din trecut, omul modern rămâne aceeași entitate nesătulă de sânge nevinovat, de fapt un suflet lipsit de pace și iubire.

 

Terorismul este dispreţul faţă de demnitatea umană.

Kjell Magne Bondevik