Eminescu….

15 ianuarie, ziua lui Eminescu. 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale în România. Oare câți își amintesc sau câți mai știu cine a fost Eminescu?!

Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va veşteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale.

George Călinescu în Viaţa lui Mihai Eminescu, 1964

Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Până ce pier.

După un semn
Clătind catargele
Tremură largile
Vase de lemn;

Nişte cetăţi
Veghind întinsele
Si necuprinsele
Singurătăţi.

Orice noroc
Şi-întinde-aripile
Gonit de clipele
Stării pe loc.

Până ce mor,
Pleacă-te îngere
La trista-mi plângere
Plină de-amor.

Nu e păcat?
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?

Este ultima poezie a lui Mihai Eminescu, se bănuiește scrisă cu doar câteva ore înainte de moarte și la sfârșitul căreia n-a reușit să-și mai treacă frumoasa lui semnătură.

Tot dintre ultimele lui versuri, scrise pe bucăți răzlețe de hârtie când, internat fiind într-o cameră încuiată unde era tratat aiurea cu mercur, cele de mai jos par a spune totul despre el:

Atâta foc, atâta aur,

Ş-atâtea lucruri sfinte

Peste-ntunericul vieţii

Ai revărsat, Părinte!

Despre uitarea în care se scufundă Eminescu azi, ca și întreaga cultură română, poetul spunea cândva:

Ca să-ţi dai seama de nivelul culturii generale a unei naţii, trebuie să vezi ce idoli are.