O carte este un vehicul care te poate duce într-o călătorie lungă. Este un prieten care trebuie găsit, un mentor potențial, o inspirație. Este un dispozitiv de antrenament pe care îl poți folosi pentru a-ți exersa mintea.
Sunt cuvintele unei prietene virtuale, Mirela Carmen Stancu. Îi aparțin ori ba, eu de la ea le-am preluat cu drag.
Mirela m-a găsit într-o seară pe unul dintre blogurile mele, cel cuminte 😉, adică sufletdeturist.ro Prinsă în misterele unei cețoase seri de februarie, ea se plimba virtual pe o celebră arteră bucureșteană despre care eu povestisem, șoseaua Kiseleff.
Apoi m-a aflat și pe blogul obraznic, cel pe care vă scriu acum. Au trecut ceva luni, ne-am cunoscut mai bine citindu-ne și articolele de pe SuperBlog (un joc-concurs minunat, la care din păcate nu mai particip pentru că m-a bătut rău dl. Cronos 😥. Dar un concurs pe care-l recomand cu drag în special bloggerilor începători).
M-am oprit pe unul dintre blogurile Mirelei, Viața de Blogger și recunosc că perioada aceea a fost frumoasă. Apoi Mirela, scriitoare cu ștaif, a făcut o invitație, aceea de a le fi profesor doritorilor de a scrie o carte, propria lor operă 🤔! Normal că am zis DA! Latent, un neuron al meu își dorea asta de ceva timp dar eu încă nu eram sigură până la invitația Mirelei!
Fiind printre primii care au sărit în sus de bucurie, am primit cursurile ei gratis. Și visele s-au înghesuit…. Dar curajul lipsea. Am început totuși ceva, apoi am abandonat, a trecut timpul cu regret și cumva jenă. Apoi într-o zi s-a spart barajul, neuronii mei buni s-au revoltat contra mea 😂, fără autorizație, tălăngi ori drapele! Ei erau și sunt încă foarte mulți care vor mai mult de la mine. Și brusc m-am apucat de treabă.
Ei, totul a fost bine până la ¾ din “marea operă”. Nu, n-am abandonat dar o idee cu alt decor mă bântuia zi și noapte, ca o fantomă între două lumi. Și m-am apucat să scriu o altă mică poveste. Dar atât de mică a fost că s-a lungit, nu mult, doar spre 200 de pagini în formatul cerut de edituri, în final 138 pe eBook. Așa s-a născut Kaderini. Mai precis, Kaderini între două lumi.
Când a fost gata, am lăsat-o la dospit. Sau în adormire. Zi de zi, seară de seară mă gândeam dacă merită să o trimit Mirelei. Sincer, n-am avut curaj. Apoi am ales un singur beta-reader – recunosc că am riscat el neîndeplinind cerințele – și mi-am propus să țin cont de sfatul lui: public povestea ori o arunc la gunoi?
Ei bine, dl. beta-reader nu este după tipar, adică ideal ar fi fost să fie un străin. Dar l-am ales pe soțul meu! Nu vă mirați, este de felul lui un cârcotaș. Unul veritabil, rasă pură 😅, ADN absolut curat pe cârcoteală, fără mutații de când îl cunosc eu. Finalul așteptat cu emoție: –Publică-ți povestea! Dacă găsești o editură că de, ai scris…. despre spovedanii! Te-ai cam spovedit adică! Acum jur că acele spovedanii de sfârșit de septembrie de-au agitat presa scrisă, tv-ul, facebook-ul și ce-o mai fi fost, au apărut fix după ce am semnat contractul cu editura. Am dovada! Plus că părintele Teofil din povestea mea este întruchiparea unui preot-călugăr real.
Ei și iată-mă căutând o editură. Costuri frumoase, mai ales la vremurile astea! Am oscilat dacă să cer păreri de la prieteni virtuali care scriu și publică. Să-l sun pe AlKonda? Ori pe Racoltă Petru? Nuuu! La Alex e mai aparte, aveam o teamă de oamenii și demonii din scrierile lui. Petru m-a pus în încurcătură cu merele lui misterioase, deci nu, nici el. Lista a mai avut și alte nume. Până la urmă am zis că atât pragul de sus dar și cel ,de jos sigur îmi vor face vânătăi, așa că mai bine să nu dau vina pe nimeni.
Am ales să public prima mea … 📕 în format e-Book. M-am temut să jignesc venerabila hârtie 🤨 cu ce am scris. Plus că îmi plac e-Book-urile și când aleg să cumpăr o carte, caut întâi acest format. Nu că n-aș iubi mirosul acela de carte, știți voi dar e-Book are multe avantaje. Desigur când dispui de curent electric….
Am avut bucuria să fiu rapid acceptată de ambele două edituri la care am trimis draftul (pe românește, ciorna). Ca cititoare și cumpărătoare de e-Book, am ales Letras pentru rapiditatea citirii manuscrisului trimis, claritatea răspunsurilor la întrebările mele și desigur prețul publicării în acest format. Am ales bine ori nu, vom vedea. Cealaltă editură îmi oferea doar cartea tipărită și abia la vară formatul eBook. Greșeala alegerii, dacă va fi, îmi aparține în totalitate, așa că niciun prieten nu va sughița îndelung.
Între timp mi-am ascultat neuronii și dornțele lor😉: să termin ce am lăsat în adormire, început înainte de Kaderini între două lumi. Poate, dacă aprecierile cititorilor vor fi bune, voi reveni chiar și la prima mea încercare ce încă doarme sub forma unei schițe timide și o pagină, două, undeva în mintea mea și în catacombele calculatorului din dotare. Și poate, nu garantez, voi necăji și hârtia căci vremurile ce vin ne întorc puțin la lumina lumânării (mi-am mușcat limba să știți, preventiv).
M-am regăsit puțin, cât un bob de nisip extrem de fin, în înțelesul cuvintelor lui Lao Zi spuse acum aproximativ 27-28 de veacuri:
Ai grijă de gândurile tale, căci vor deveni cuvinte. Ai grijă de cuvintele tale, căci vor deveni acțiuni. Ai grijă la acțiunile tale, căci vor deveni obiceiuri……. Ai grijă la caracterul tău, îți va fi destin.
Dar ce e destinul? Prieten ori dușman? Întrebați-le pe Kaderini și mama Donka, chiar și pe Emin, personajele principate a căror viață e supusă chiar destinului. Le puteți cunoaște citind
Kaderini între două lumi
https://letras.ro/product/ebook-kaderini-intre-doua-lumi-elvira-bogos-editura-letras/
Gânduri pe tastatură 