Aici sunt banii Dvs.🤭

Se spune că banul nu are coadă și odată aruncat nu-l poți aduce înapoi pentru că nu ai de ce să-l mai prinzi. Tot așa, se zice că rotund fiind, odată ce-l scapi, se rostogolește până găsește un alt stăpân in buzunarul căruia se cuibărește !

Interesante vorbele din popor și de obicei au mult adevăr în ele.

De mulți ani în drumurile noastre prin țară și prin afară, mergând pe la biserici, moschei, monumente, castele, gropi, fântâni  și eu știu câte alte locuri, un obicei este comun: aruncatul banilor de metal în apă, în groapă sau pe la icoane, unii dând cu firfiricii de toate națiile, alții, mai lacomi la noroc și crezând că totul se poate cumpăra în viață, dau cu monede mai valoroase. Nimic nu are limită, speranța de a cumpăra divinitatea este oricum cuibărită în fiecare din noi, la unii mai la suprafață, la alții mai ascunsă în străfundul viselor noastre .

Obiceiul aruncatului de bani pentru noroc a acaparat tot. Nu pot uita un popas recent la o mânăstire argeșeană unde se aranjase ieslea Nașterii și alături un loc unde să pui bani de hârtie. Oamenii aruncau și cu bani de metal spre interiorul ieslei ! Lipsea însă ceva, Isus cu biciul !!!!

Dorința asta de a cumpăra votul divin cu bani, chiar și cu mărunțișul pe care azi un cerșetor obișnuit îl refuză, îmi pare pur și simplu un păcat. Mare !!

Acum să nu credeți că sunt o persoană fără credință, din contră dar totul are o limită. Plus că până de curând nu m-am întrebat cât oare se poate strânge din bănuții aruncați ?! Nimica toată ?! Niciodată n-am îndrăznit să-mi pierd timpul făcând un calcul grosier. Nici nu era corect, sumele ce se strâng din fântâni și gropi sau icoane cum este obiceiul în Grecia, depind de locație, de numărul de turiști sau pelerini, de cât de darnici și creduli sunt sau ce dorințe au în plan, multe altele.

Iată însă că o știre ce a circulat pe diferite canale tv și în presa scrisă, aduce puțină lumină pentru cugetători și îmi dă prilejul de a bârfi oleacă (nu aruncați anatema, bârfa e recunoscută și în Biblie).

Fontana di Trevi din Roma, fântâna celor trei străzi, cine nu o știe, cine n-a văzut-o măcar într-un film ! Și-i știe și ritualul, banul de metal aruncat peste umăr, plata unei dorințe de a reveni cândva în acel loc ! Ei dar bănuț cu bănuț, toate valutele lumii, se adună ceva, așa de o bocceluță, mai mult boccea, plină cu metal ! Se învârte cam la 1,5 spre 1.7 milioane euro pe an! Obicei păgân, obicei creștin ! Ambele. Și da, ați citit bine suma adunată într-un an prin munca de fiecare noapte făcută de lucrători ai salubrității, sub supravegherea poliției. Banii sunt numărați, întocmite documente și depuși într-un cont. Gândiți-vă ce muncă este să aduni o medie de aproape 4000 de euro pe noapte, în monede de toate felurile și toate valorile, să-i sortezi, să întocmești documente ! Lucru făcut gratis de angajații primăriei locale plătiți din bani publici ! Când orașul e plin de gunoaie și de hoți de buzunare !
Unde s-au dus banii ani la rând până a pus biserica mâna pe ei, nu se știe bine. Oricum era și este interzis să scoți un bănuț de acolo, ca turist odată prins că ai luat un cent ud, poți primi o frumoasă amendă. Au fost oameni care totuși au reușit, unul chiar 34 de ani la rând !
Banii aceștia se strâng în fiecare noapte, așa cum am zis mai sus, începând cu anul 2001 și se depun în contul organizației bisericii catolice, Caritas. Pentru noi românii Caritas este un cuvânt de tristă amintire post revoluționară dar Caritasul catolic acționează în întreaga lume ca o societate anexă a Bisericii Catolice ce ajută săracii, pe cei loviți de dezastre, emigranții, bolnavii. Avem și în România această organizație care și-a făcut intrarea cu ajutoare chiar imediat după decembrie 1989.

La Roma, Caritas pretinde că din banii adunați la Fontana di Trevi hrănesc săracii Romei, le asigură locuință celor fără de adăpost, unele tratamente și alte ajutoare. Veniturile Caritas Roma adunate din fântâna di Trevi reprezintă 15% din bugetul lor. Dar nici acolo veniturile bisericii nu sunt verificate de instituțiile statului.
Totul bine și frumos. Doar că primăria Romei a hotărât ca din 2017 să adune ea banii și aceștia să fie folosiți la repararea unor monumente istorice iar o mică parte să meargă la săraci. Și asta sună bine dar italienii sunt neam cu noi, așa se zice !! Nici monumente nu s-ar fi reparat, nici săracii n-ar fi primit măcar un pahar cu apă.
Până la urmă adepții bisericii au câștigat după doi ani de proteste și cumva au obligat primarul Romei să tot amâne decizia de a confisca banii. Sau măcar o parte din ei. Deocamdată, doar deocamdată și în 2019 acei bănuți vor ajunge tot la săraci ! De fapt ajung în circuit, la biserică și aceasta îi împarte cum vrea, fără a da socoteală nimănui.
Așa că dacă mergeți la Roma, aruncați câți mai mulți euroi în Fontana di Trevi ! Dacă nu vă reîntoarceți aici, măcar știți că nu i-ați risipit în zadar. Obolul vostru e bine plasat : capul la un cardinal ceva și pajura la săraci !!! Sau învers 😉 Că așa e La dolce vita !!!!

Și oricum, știți ce se zice : Banul săracului, bucuria bogatului !
( acum ce să zic, mai bine păstrați-vă euroii pentru automatele de la autostrăzi că oricum obiceiul aruncatului monedelor în apă nu are nici în clin și nici în mânecă cu revenirea la Roma. Este un obicei roman, se aruncau bani de cei ce călătoreau pe ape, pentru a îmbuna zeii și nimfele pe timpul navigării !! )

Biblioteca gunoierilor

O întâmplare mai puțin plăcută din viața noastră dar de altfel urmând cursul firesc al traseului omului pe acest pământ, ne-a pus în situația de a nu ști ce să facem cu un număr nu prea mic de cărți, unele titluri fiind și pe rafturile bibliotecii noastre, altele aparținând unui domeniu cu care nimeni din familie sau dintre prieteni nu avea tangență de la o anumită dată.

Ne-am gândit că n-ar fi rău să le donăm unei biblioteci publice ori să le ducem, o parte, în satul de munte unde bojdeuca noastră ne așteaptă mereu cu drag. Aparent totul pare foarte simplu ! În fapt este foarte complcat.

Biblioteci publice nu prea mai sunt. Cele care sunt au deja un număr de volume care umplu rafturile, i-ar interesa poate câteva titluri, eventual cele care n-au mai fost returnate de ani de zile. Bibliotecile școlare de la sate n-au nevoie de o listă de inventar în plus. Mai ales acum când multe școli primare dispar ori se comasează. Cine mai știe de Agârbiceanu, Șt.O.Iosif, Coșbuc, chiar și Creangă cum cu durere aveam să aflăm vizitând acum doi ani casa lui natală și ascultând păsurile unui muzeograf bun. Și atunci ce să facem cu ele ?! Să le punem pe foc ? Nu, doare ! Să le lăsăm lângă un tomberon al primăriei ? Dacă plouă și le udă ? Și oricum sunt destule locuri unde vezi, așezate cu grijă, teancuri de cărți. Cei ce le răsfoiau probabil au trecut în lumea umbrelor ori într-un azil ceva și nimic din aurul spiritual al paginilor nu le mai încălzește sufletul hoinar în lumi nebănuite.

Am ales o ultimă variantă, să le pun frumos într-o sacoșă bună, solidă și impermeabilă, iar aceasta am lăsat-o pe tomberonul din dreptul casei mele, cu două ore înainte de a veni gunoierii. Când mașina salubrității a poposit, anunțată fiind de câinii mei atenți la orice vietate trece prin zonă, am tras cu ochiul de după perdea. Surpriză !

Acei oameni care aparent nu au nimic de a face cu literatura și știința, au zăbovit un pic în fața curții mele și au ales din sacoșa grea un număr impresionant de volume ! Au aruncat în benă doar câteva, oricum volume cu specific care azi sunt depășite dar pe care noi chiar n-am avut puterea să le ardem, privind cu ochiii minții la cel plecat.

Au pus gunoierii mei cărțile alese, numai una și una după autori, în sacoșa lăsată de mine și apoi cu grijă le-au acoperit cu o pungă de plastic și le-au agățat undeva între benă și cabină. Un nod în gât mi-a amintit că sunt o persoană sensibilă, că admir omul !  

Nu știu ce au făcut cu ele, oricum nu le-au luat să le ardă, altfel le-ar fi luat pe toate, fără să aleagă. Sper că pentru o cauză nobilă, oricare ar fi fost ea.

Timpul a trecut, momentele acelea au fost uitate oarecum. Dar căutând ceva pe net, am dat de o știre veche dar foarte interesantă : la Ankara, gunoierii turci au strâns în decursul anilor un număr impresionant de cărți lăsate în bună stare lângă tomberoane. Din agoniseala lor s-a deschis o bibliotecă cu 6000 de volume, toate dezinfectate, în stare bună. Biblioteca se află în spațiul clădirii Salubrității din Ankara și în acest moment, la un an de la înființare, oferă cărți împrumut școlilor din mediu rural, penitenciarilor, oricărui cititor ce se poate legitima cu un act de identitate valabil, turc. Biblioteca este organizată de un specialist, pe departamente, pentru copii și adulți, pe beletristică și știință, mă rog, ca orice bibliotecă autentică condusă de un specialist în domeniu. Despre ea au aflat mulți, astfel că azi primește donații de la cei ce nu au ce mai face cu cărțile. Să fim drepți, cărțile, deși sunt valoroase, unele, ocupă loc, necesită timp pentru întreținere, uneori fizic sunt o povară chiar și pentru cei ce le iubesc dar nu au condiții de a le păstra. Și atunci este mai demn să te desparți de ele, dureros însă, ca de o ființă iubită dar pe care din respect, o lași într-un mediu uman, cald, protejat.

Niciodată să nu judecați oamenii după meseriile lor, după haine sau după clasa socială . Viața mi-a demonstrat că aurul uman adevărat sclipește dincolo de aceste lucruri.

Bravo lor ! Turcii, poporul turc, oamenii de rând ca mine, m-au impresionat mereu.

Schiller spunea că ceea ce este vechi piere, timpurile  se schimbă iar viața nouă înflorește printre ruine !!

Sfântul protector al internetului 🤔

Internetul, 

un cuvânt care în ziua de azi pare că face parte din bagajul nostru genetic, o mutație fără de care nu putem trăi azi! Sau poate ceva demult înscris în cod, din vremea când mayașii și asiaticii credeau în originea lor nu divină ci extraplanetară ?! Cam tot divină, depinde cum o privești !

Și dacă mă iau după sfinți, ei bine pare divină ! Am aflat acum ceva timp că există un sfânt al internetului !! Un sfânt creștin ! Sfântul Isidor de Sevilla ! Sărbătorit de biserica catolică din 2001, Sf. Isidor s-a născut prin sec. VI în Cartagena și a fost un adevărat erudit al religiei creștine.

Nu mă apuc acum să-i înșir biografia. O singură operă , Etymologiae  e de amintit. Aceasta este lucrarea lui în care a încercat să comprime întreaga cunoaștere a umanității în perioada antică și începutul erei lui. Practic aceasta a fost prima enciclopedie adevărată din lume. De fapt el aici a încercat să facă înțeleasă etimologia tuturor cuvintelor din vremea sa, cu explicații importante la fiecare. Uriașă muncă ce a adunat la un loc toate ramurile culturii. Pentru a realiza lucrarea, a creat niște baze de date numite atunci trii, asemănătore se zice celor folosite azi de informaticieni.

Numele sfântului se spune că este de origine păgână deși a fost folosit des de grecii creștinismului timpuriu : Isidor vine de la Isis și ar însemna darul zeiței Isis (doron/dar). Este considerat sfântul internetului și al tehnologiei deoarece prin munca sa de pregătire a preoților în toate domeniile umaniste și tehnice de atunci, Isidor a excelat. Pregătirea sa , alături de genele deosebite cu care l-a înzestrat natura, se datorează familiei sale din înalta aristocrație vizigotă.

A fost numit ca protector al internetului în 1999 de papa Ioan Paul al II-lea, după ce anterior fusese numit protector al elevilor și studenților. Papa Ioan Paul al II-lea considera internetul un adevărat tezaur al culturii mondiale, dacă este folosit cu înțelepciune.

„Pentru că acest sfânt reflectă cel mai bine idealurile utilizatorilor de internet și ale designerilor site-urilor web. Isidor a fost primul scriitor creștin care a făcut un rezumat al catolicismului, prin cea mai cunoscută lucrare a sa, Etymologiae. Titlul său a fost preluat din metoda pe care a folosit-o în transcrierea cunoștințelor erei sale și este asemănătoare unui dicționar sau cu o bază de date din zilele noastre.”

Textul de mai sus este esența motivației pentru numirea sa de către biserică drept sfânt protector.

Acum ce să zic, eu parcă m-aș închina pe 4 aprilie de ziua lui pentru pace și liniște pe net dar ce mă fac cu hackerii ce se închină Sf. Expedit ?! Sf. Expedit sărmanul, armeanul decapitat de Dioclețian și care patrona rezolvarea rapidă a proceselor juridice, a ajuns sfânt pentru rezolvarea rapidă a doleanțelor hackerilor !! Nu sunt hotărâtă așa că mă rezum la originea ocultă, e spedito 😂!

O mai fi și alt sfânt pentru bucățele mai mici din internet 🤔😏 ?!

Cine ne-a furat la imn ?

De când ne-am dat în spectacol la Ateneu, tot aștept să vină un om bun și să ne aducă ce-am pierdut ! Ori ce-am lăsat să ne scape, de proști ce suntem. Și despre care nu zic nimic mai marii ! Nimeni din ăia de ar trebui să ia atitudine, măcar cei ce aveau de câștigat din ce s-a pierdut, furat, aruncat la gunoi… Că parcă acolo era și cineva în ținută albă….

A dispărut pentru că așa s-a cerut ?! A dispărut pentru că am vrut noi să ne arătăm cum nu suntem, adică de nu le-am dat oaspeților scaune suficiente și locuri deja marcate, măcar să le arătăm că ne supunem și dăm jos însemnele cu care românii de aproape 2000 de ani s-au născut ?! Nu-i vorbă, eu înțeleg evoluția lumii animale și politice, dar știți cum e, faci ce faci de gura lumii dar în familie tot mai comentezi ceva, mai cauți să motivezi o faptă.

Acum am o nelămurire. Cine plătește amenda ?! Amendă prevăzută de legea intonării corecte și complete a imnului, varianta scurtă de patru strofe. Corul de copii sau corul Madrigal ? Că asta chiar ar semăna cu acțiunea de anul trecut când am cerut singuri prin semnătura ministrului culturii din 2018, blocarea site-ului Roșia Montană în trecerea pe lista patrimoniului UNESCO !

Suntem plini de surprize ! Nu că alții n-ar fi pe aproape dar noi prea le facem de …oaie !

Lecția de la Ateneu

Ca orice român și eu fac politică. Acasă !! E mai comod să știi că nu-ți dă nimeni peste nas, fizic ! Măcar nu doare sau nu-mi siliconează buzele să arăt ca Marinela ! Dar nu pot trece peste lecția deschisă care a fost aseară în frumoasa sală de concerte de la Ateneul Român (dacă n-ați fost, mergeți să-l vizitați, are un program pentru așa ceva, contra cost).

Am urmărit discursurile din pură curiozitate de radio-șanț fără tocat semințe. Vroiam să văd cine are tupeul să amintească de lupta dintre palate. Și surpriza, imensă, a venit de la un străin, un polonez care mi-a încântat auzul și fărâma de inteligență a neuronului meu liber. Era Donald Tusk ! Nu s-a legat de scandaluri, nu ne-a certat pe față dar a dat o mare palmă celor care ne conduc. Un discurs cap – coadă în limba română !! Cu nume, cu mențiuni dragi românilor de rând. Donald Tusk a făcut această onoare doar la trei țări: nouă, bulgarilor și slovacilor ! Celorlalte țări, șase, le-a vorbit în englezăacasă la ei !!

Știu ce veți spune, a fost doar un discurs politic. Nu, a fost mai mult. Vă spun doar că pe mine m-a marcat. Când din manualele școlare dispar un Ion Creangă sau și mai grav, Școala Ardeleană, cum să nu fii impresionat că un polonez amintește în incinta Ateneului Român despre Eliade, Cioran și Tristan Tzara (oare câți elevi de liceu știu cine a fost Tristan Tzara ?), despre sportivi români valoroși, despre alte lucruri și astea toate într-o română cursivă. Cum să nu diseci discursul și să cauți esența îndemnurilor din el ?!

Aseară la Ateneu a fost o lecție deschisă unde România nu și-a susținut limba creată în vremuri vechi de un imperiu care ne-a cotropit fizic și spiritual. Era chiar indicat ca toți politicienii noștri să vorbească română. Acolo cineva însă a uitat că nu e pe un podium de prezentat lenjerie, din păcate iar aplauzele serii au fost spre un discurs care ne-a încântat auzul dar ne-a dat și mult de gândit !

Totuși să ai profesia sau meseria în sânge și educație, este ceva.Și D. Tusk o ar. Însă majorității politicienilor noștri le lipsește gena dar și educația de politician veritabil. Și foarte grav, le lipsește cultura, cea românească !!

Este cu atât mai mult de admirat prestația dlui. D. Tusk dacă ne gândim că a avut doar câteva ore la dispoziție să repete discursul, după ce translatorul l-a terminat de tradus. Traducere care s-a făcut de un român de la C.E.

Donald Tusk la Ateneu :
 „După cum spunea Nichita Stănescu într-o frumoasă poezie: Se apropie viitorul, se aude, se vede / Gândurile pe care le trimit spre el / se-ntorc mai repede ca altădată. / Și-mi trec scântei șuierând în viteză / prin suflet, vestindu-l întruna.

Mirajul produselor naturiste

A apărut zilele astea un anunț cum că un anumit produs naturist, natural cum insista să se spună, cu ani în urmă farmacistul Bojor, ar fi fals, nu din amestecuri de plante ci un cocktail de substanțe chimice, medicamrntose.

L-am folosit și eu pentru o mică problemă și rezultatele au fost spectaculos de bune dar mai ales deosebit de rapide ! Un produs de plante, chiar foarte bun, este mult mai lent. Cum m-a înzestrat natura cu ceva necredințe nu l-am mai folosit deși am fost tentată. De ce ? Simplu, nu știam ce conține și cum sunt alergică, mi-e teamă să nu pățesc ceva.

Nici vorbă să-l recomand. Poate la alte persoane care prezintă o sensibilitate la anumite substanțe le făcea rău. Deci un produs cred bun, mie mi-a ajutat dar pe care nici eu nu l-am mai folosit de teamă. Acum înțeleg că aprobarea ca medicament durează extremde mult timp, dar ce m-a deranjat citind sezizarea făcută de austrieci este faptul că nu știu ce conține și partea de prospect care ar trebui să dea compoziția, este o mare și periculoasă minciună pentru mine, consumator.

Dar la modul general, asta e problema cu produsele zise naturale, majoritatea nu sunt deloc naturale. În mod sigur cele alterabile – creme, siropuri – au un conservant. Un produs natural de genul unui unguent de exemplu, nu rezistă doi – trei ani . Singurele care pot fi păstrate sunt tincturile, dacă sunt extrase făcute în alcool tare de cereale. Altfel nu.

Produsele naturale – capsule, pastile, siropuri, unguente – sunt o mare problemă pe piața românească, sunt prea ușor puse în vânzare fără măcar a unei verificări din partea autorităților. Atenție și la ceaiuri ! Multe sunt falsificate. Aveam nevoie de ceai de mărul lupului acum câțiva ani. De unde luam, terminase tot. Doi producători vindeau la greu. Aflu că de fapt cu o vară înainte aproape nu se făcuse mărul lupului din cauza vremii. Deci ce se vindea era fals și cineva care cunoștea bine botanică, m-a lămurit.

Sunt multe produse naturale pe piața românească, Nu același lucru este la străini, sunt țări unde se vând mult mai controlat aceste ceaiuri și produse din plante. De ce ? Pentru că orce ceai sau produs de plantă are efecte benefice deosebite dacă planta este culeasă de unde trebuie, la o anumită vârstă a ei, dacă este uscată când și mai ales cât trebuie (scoarța de stejar are nevoie de un an, altfel nu prea e benefică). Și foarte important, plantele, în totalitate, au și ele contraindicații majore despre care astăzi se vorbește prea puțin. Să mai spun de falsuri ? Faceți așa o trecere cu mintea prin magazine naturiste, farmacii, supermarketuri, piețe și adunați câte produse ați văzut din aloe sau gheara diavolului. Păi ar trebui să fie culturi și pe Marte la cât se vinde ca produs original, doar că și una și cealaltă sunt plante care dau bune rezultate la maturitate și conțin principii bune doar cultivate in anumite locuri. Gheara diavolului ca să fie bună, trebuie să aibă cam 30 ani și crește doar în câteva locuri din Africa !

Așa-i că e de meditat pe ce vă dați banii ? Alegeți cu grijă, documentați-vă apoi consumați. Produsele naturale sunt foarte bune, cu o condiție: preparatorul lor și vânzătorul trebuie să fie oameni cinstiți !

Cum să cazi … Ca proasta ?!

Era prin octombrie anul trecut, în zona Unirii din București, partea cu fostul magazin București, azi dărmat, eu venind de la Piața Sf. Gheorghe unde e capătul tramvaiului 21. O zonă prin care m-am tot fâțâit de 33 de ani de când sunt bucureșteancă cu acte, plus ce a fost înainte în studenție și vizite scurte în copilărie, adusă de părinți. Dacă iubesc Bucureștiul ? Nu, îl respect doar, așa cum am scris și pe celălalt blog al meu unde am inițiat un serial despre locuri interesante ale capitalei noastre și care ar trebui știute de orice român cu oarecare pretenții. În fond este un oraș vechi, istoric, este orașul pe care regele Carol I și mai apoi Ferdinand și Maria l-au  urcat pe harta lumii, dacă e să folosesc cuvintele reginei-soldat-diplomat a României Mari. Și peste toate, oricum ar fi, e capitala noastră ! Trec prin zona aceea săptămânal, o știu, o gust  căci are cei mai buni covrigi cu vișine pe care i-am mâncat până acum. Așa și în octombrie, iau un covrig, mânânc trei sferturi adică toată dulceața 😂 și restul de aluat îl păstrez pentru porumbeii din zonă, prefer eu pe cei din spatele blocurilor în Piața Sf.Anton căci acolo nu incomodează prezența lor. (nu prea sunt de acord cu hrănirea lor pe străzi, nu știu cine a inițiat chestia asta cu cerealele vărasate pe străzi, că nu e sănătoasă pentru oameni).

În momentul când dau să trec prin gangul dintre blocuri, oarecum în dreptul crucii ce marchează fostul altar al bisericii Domnești, surpiză ! Simt cum, în timp ce făceam pasul, piciorul meu se scufundă !! Nu pot crede, călcasem pe mijlocul unei plăci de așa zis granit ! Nu pe margini, am învățat lecția de mult timp, plăcile sunt pe nisip prost tasat și sub pașii trecătorilor joacă precum drăcușorii mici în jurul șefului cel mare. Ei dar n-am învățat bine lecția. Placa de așa zisul granit, cam 3-4 cm grosime, pur și simplu s-a spart la uriașa mea greutate de aproximativ 73 kg plus un covrig tocmai trimis stomacului meu spre digerare !!

Să vă spun cum a fost ? Greu ! M-am ridicat rapid cu un zâmbet tâmp, eram și eu uluită de ce pățisem. Căzătura a fost de genul unei rugăciuni în moschee, adică pur și simplu am căzut în genunchi și am atins și cu fruntea de sol. Mulțumesc celor ce au vrut să mă ajute și mă retrag în zona băncilor dintre Biserica Domnească și Hanul Manuc : primul lucru, ochelarii mei de soare cu polaroid erau întregi, geanta la mine că de, zona e cam gri și poliția nu vede, aluatul porumbeilor încă îl țineam strâns în mână. Le dau bunătatea și verific starea pantalonilor mei …albi! Curați, incredibil !

Acasă după o oră, un genunchi deja umflat, până seara cu o culoare regală, mov vinețiu și desigur și cu trezirea altor simțuri decât cele vizuale. Poveatesc soțului seara și nu prea-i vine a crede. Cică m-aș fi uitat pe sus după gargoii de la clădiri că am dambla cu clădirile istorice frumoase, râdem amândoi și asta e . Între timp mi-am amintit că în primăvară, exact prin zona aceea, un cuplu de nemți cam la 50 de ani a pățit ceva asemănător. Tipul, turist cu o minune de cameră atârnată de gât, s-a întins cât era de lung și n-am uitat încă zgomotul aparatului căzut pe piatră !!

Acum cam două săptămâni, fiul meu, om matur și hălăduitor prin munți, pe creste, trece prin zonă și pățețte ceva asemănător. Doar obișnuința de a fi foarte atent unde pune piciorul și faptul că a reușit să-și controleze căzătura, l-a salvat. Mi-a confirmat că dacă era visător putea să-și rupă piciorul . Urmele acelor pavele i-au rămas însă pe adidasul aproape nou.

Știu că vina nu este a actualului primar în funcție. Dar și ea – nu pot să fiu politicoasă – are o mare vină că nu alocă fonduri pentru a repara măcar centrul Bucureștiului, că de restul e clar că nu interesează pe nimeni.

Aștept să văd dacă așa va fi și în jurul Catedralei Neamului pentru care primăria a excelat în danii. De fapt acolo e chiar indicat să fie așa. Înalții prelați vor intra în altar direct din limuzine iar credincioșii ce vor veni la slujbe, dacă-și vor rupe picioarele, sigur va fi voința divinității care le-a încercat credința !! Și vor pune un bănuț, de plastic nu de metal, pentru grabnică însănătoșire.

Pentru ultimul paragraf nu vă las cu întrebări, sunt o ortodoxă care iubește toate bisericile vechi, istorice dar unde și preoții au har, au pace în vorbe și priviri și nu impun reguli ce nu i-au aparținut lui Isus și nici primilor Părinți Cappadocieni !

(săptămâna viitoare trec iar pe acolo, voi face câteva poze și le pun aici, ca indulgențe. ….🙄

Câinii și grija noastră !

Sunt, uneori regret asta, mare iubitoare de animale. Soțul meu la fel ! Nu e o nebunie, e probabil de vină ADN-ul căci eu cel puțin de când mă știu, în copilărie, făceam orice să dorm cu pisica, adunam puii de mâță de pe stradă și apoi furam mâncarea din bucătărie să le-o duc lor, le făceam baie, câte altele. La maturitate au fost ani în care n-am avut nici pisică și nici cățel căci ar fi stat singuri închiși într-un apartament de bloc și asta nu era viață pentru ei. Dar aveam animalele străzii care ne iubeau și pe care-i răsplăteam cu un colț de pâine și multe vorbe bune. Apoi am luat o pisică, birmaneză, frumoasă foc, deșteaptă dar spirit aventuros, n-o puteai ține în casă chiar toată ziua. Era spaima câinilor din cartier dar foarte drăgăstoasă cu oamenii. De aici necazurile, a fost furată, chinuită, am recuperat-o grație puștilor din zonă. După ce a avut piciorul rupt căci niște liceeni așa au găsit de cuviință să se distreze cu ea, a fost găsită de cineva care-și plimba câinele, a fost operată și iubită. Când ne-au anunțat copiii blocurilor din jur că au găsit-o pe Mira, m-am dus să o recuperez. Familia nu credea că e a mea, eram la ceva distanță de locul unde o găsiseră rănită. Mi-a venit ideea să le cer puțin bulion și apoi am intrat în camera unde zăcea. La auzul vocii mele, s-a târât spre mine și apoi a lins și bulionul. Am plătit operația și am luat-o acasă. Au trecut luni, s-a făcut bine și iarăși n-am mai reușit s-o ținem în casă. A dispărut, de data asta definitiv. Am zis că nu vom mai ține pisică. La necaz am zis că iau un câine că acela merge cu noi oriunde. A fost doar o vorbă. Dar știți cum e , cineva care avea de dat câțiva pui de caniche s-a ținut de mine până am acceptat să-i văd ! Asta a fost ! Un ghemotoc negru cu cravată albă mi-a săgetat sufletul ! La vremea înțărcării, după o grea despărțire de familia în care s-a născut, ne-a umplut casa și sufletele cu iubire ! Era stăpâna cuminte, inteligentă, iubăreață foc ! Am făcut o nouă școală, am învățat cum este să trăiești cu un animal care are suflet, rațiune, judecată ! Atunci am vrut să fac un troc cu divinitatea, să dau 1-2 ani din viațe mea contra adevărului, ce gândesc animalele despre noi ! N-a mers, n-am aflat 😀 deși nu am dovada că anii n-or fi fost trași din cont căci nu cunosc soldul .

Tina a trăit cu noi peste 13 ani. Între timp ne-am mutat la curte, am avut și avem și alte animăluțe dar numai dintre cele abandonate. După ce am luat-o pe Tina, o pisică neagră ne-a curtat două luni și, văzând că se înțelege cu Tina, am înfiat-o. A plecat spre stele în toamna aceasta, după ce a stat peste 18 ani la noi.

Acum avem doi câini foști maidanezi pe strada noastră. La munte am avut trei, doi din ei abandonați de oieri prin sat. De ei se ocupa cu multă dragoste o vecină cu suflet, noi ajutam cu mâncarea. Să vă spun cât ne-au iubit ? E greu de povestit ! Să vă spun cât de inteligenți erau, deși caractere diferite, la fel ca oamenii ? La vel, greu de povestit.

Povestea de mai sus se leagă de faptul că de cam trei săptămâni pe fb sunt multe annțuri de câini care s-au pierdut acum de sărbători.

După lunga experiență cu aceste animăluțe, pot spune că vina în marea majoritate a cazurilor este a stăpânilor. Câinii se sperie de artificii, de pocniturile petardelor, este știut, urechea lor internă nu este făcută pentru a suporta aceste zgomote. Este logic să încerce să fugă, să se ascundă, devin dezorientați. Ca posesor de câini, oricine trebuie să știe să-i protejeze. Câinele trebuie închis în astfel de perioade într-un țarc unde să aibă și o cușcă bună să se ascundă. Câinii mari pot sări ușor un gard pe care în condiții obișnuite îl ignoră. Cei care stau în casă trebuiesc ținuți în camere unde nu au ce strica căci de teamă, câinele vostru educat nu mai ține seamă de nimic și vă poate sparge diverse obiecte, câutând un ungher cât mai bun, crede el, unde să nu-l ajungă zgomotul peterdei. Teama este un sentiment care oferă surprize de comportament omului dar la un biet animal ! Câinele nu trebuie dus în locurile publice unde se folosesc pocnitori, așa cum am văzut în noaptea de Anul Nou. Ba era bietul câine și fără lesă ! Păi e logic că va fugi când aude zgomotele puternice.

Despre ce trebuie făcut cu câinii în această perioadă a anului, ar trebui să se informeze fiecare posesor. E păcat nu de cel ce are, el poate să-și ia altul dar gândiți-vă că acel suflet suferă de foame, sete, teamă sau este luat de oameni care-l chinuiesc.

Fiți responsabili cu animăluțele pe care le luați în viața voastră. ele contează pe voi, vă oferă ceva neprețuit la schimb. Iar relația om-câine este un miracol frumos pe care știința, oricât s-ar strădui, nu-l poate explica . Chiar plătită cu ani din viața noastră !

A bea cu măsură ….antică 😂!

Cred că zilele astea v-a fost tare greu la unii ! Adică la unii cu sarmalele, la alții cu cozonacii și plăcintele, la alții cu….. Hai s-o zic, ce mă tot învârt pe aici, cu păhărelul cu zaibăr ! Ba cel cu palincă ! Ba nu, cu whiski ! (Să nu mă corectați că s-ar scrie whiskey, unul de la cavaleria .ro zice că scoțienii au scos E-ul din cuvânt de zgârciți ce sunt ! ). De votcă nu mă pronunț, e periculos, doar dacă e mascată în vișinată 😉 !

Dacă nu ați avut cantități suficiente, pe măsura musafirilor care sigur v-au călcat pragul, atunci să vă așteptați să sughițați de la câtă bârfă vă paște 🤣(știu cum e asta, am eu un trecut de bună gazdă de care vreau să mă dezbrac, vreau să devin ca mama lui Zdreanță, așa mi-am propus când bătea orologiul de schimbarea gărzii dintre ani !). Puteți însă să aveți voi crame întregi de băutură, unii tot se sperie că rămân pe uscat, așa că își umplu paharele până la buză, vă pătează fețele de masă și covoarele, pun și pe ei să arate apoi vecinilor, poate și polițiștilor de circulație ce bine au petrecut, mă rog ! Dintre surprizele istoriei mele ca gazdă în bojdeuca mea din muscelele argeșene, cea mai tare a fost când doi amici, de altfel oameni ce se vroiau serioși în restul zilelor, pitiseră berea în mașină, pe un ger cumplit și i-am surprins în magazie între lemne bând ca vinovații ! Sărmanii netrebnici, prietenii ăștia 😂 nu aflaseră ce aveam noi în beci că altfel dormeau acolo pe sticle !! Ei, amintiri dulci, omul e și el un animăluț haios, după cum îl gâdili sub bărbiță sau îi pui vasul cu lichide nobile în mână .

No, de anul ăsta m-am deșteptat, mi-a venit mintea la cap și le-am dat invitaților câte un pahar special, fiecare cu al lui, marcat pe fiecare mascul să nu se împerecheze virușii din Moldova cu ăia din Ardeal și Oltenia, deși la farmacia inimii era deschis și de revelion . (Cum, discriminare ? Calm! Am dat și la dame că și ele au fost, este oameni bachici ! Dar așa se zice, bărbații văd femeile ca alea rele, femeile pe bărbați !)

Ce pahare speciale le-am dat ?! Mergeți pe https://sufletdeturist.ro și aflați dacă vă plac. Dacă da, iau un camion când merg în Grecia și vă aduc și vouă. Doar dacă găsesc modelul acela din poză, altfel nu 😅 Când ajung în Grecia ?! Păi întâi să strâng mesele de la Crăciun, Anul Nou, Sf. Ion………

Un an minunat să aveți, un suflet cald mereu, plin cu veselie și iubire, cu spor în tot ce faceți și cu măsură bună la bani, mâncare, excursii, petreceri și …zaibăr 🥂 🍻 🍷🍹

Cumpărături de la marginea drumului !

Pentru că tocmai am făcut un drum drag mie și pe care îl cunosc de ceva ani, destui, pentru că de-a lungul șoselei sunt localnicii care-și vând produsele și pentru că mai știu câte ceva din culisele lor, îmi permit să vă scriu azi. Pe cei câțiva zeci de kilometri dâmbovițeni și argeșeni parcurși azi fiind ajun de An Nou, localnicii au ieșit cu multe produse la vânzare, pe marginea șoselei și nu vă spun și câți cumpărători erau, unii de-a dreptul fericiți că pot cumpăra produse curate.

Nu faptul că-și vând produsele așa mă interesează. Nici cum plătesc cumpărătorii și nici cât declară țăranul la fisc. Pur și simplu asta nu mă afectează, deloc, atâta timp cât marii rechini dau tunuri uriașe și nimeni nu-i vede să le ia taxele obligatorii. Vede doar multinaționalele care, dacă-și iau băgăjelul și pleacă, șomajul va fi foaaarte vizibil ! Dar aici la micii producători e o altă problemă de care ar trebui să țineți cont voi, cumpărători.

Sucul de mere, o băutură de atfel foarte sănătoasă dacă e făcută corect. În general se obține prin presarea la rece a merelor iar sucul, de un crem-gălbui, limpede, este deosebit pentru digestie. Desigur nu în cantitate mare. Problema este că acesta, așa cum e obținut din presare, nu ține mult, fermentează chiar și la temperaturi scăzute. Cum nici vânzătorul nu face sucul după cât se cere cantitativ pe zi, ci mult mai mult, din simplul motiv că unii nici nu au prese și merg cu merele la cei ce au, trebuie să facă o cantitate mai mare în care pune destui conservanți, mai mult sau mai puțin periculoși. Să nu credeți că dacă pune doar aspirină, adică acid acetilsalicilic, nu poate dăuna unora. Ba din contră, destui ar putea avea de suferit fără să știe de unde li se trage asta. Dar asta nu-i de ajuns. Sfecla roșie, considerată de mulți panaceu, este dintre alimentele favorite ale bolnavilor de cancer care cred în tratamente naturale. De aici hop și vânzătorul stradal de suc de mere că a descoperit rețeta bunicii ce s-a vindecat 🤨😏 cu suc de mere amestecat cu suc de sfeclă roșie și eventul cu suc de morcovi !! Așa s-a ajuns la lichidul roșu portocaliu din multele sticle înșirate pe tarabele DN72 . Doar că sucul conține chimicale pentru conservare iar sucul de sfeclă roșie, pentru a fi benefic, ar trebui consumat imediat după preparare, cam în timp de 30 minute, altfel își piede mulți din produșii volatili benefici. Să mai spunem că sucul stă mai mult timp în sticle de plastic cu care are o oarecare reacție ?!

Mierea de albine, un aliment despre care aș scrie pagini întregi. Mierea este un panaceu iar un anumt tip de miere se poate consuma și de diabetici. Este alimentul care practic nu are termen de garanție păstrat în mediul corespunzător și are o întreagă chimie organică și anorganică în borcan sau fagure. Am crescut în prima copilărie printre albine și faguri de miere iar acum am un tânăr și harnic vecin care se ocupă cu albinăritul, așa că nu sunt departe de produsul autentic. De aceea mi-aș permite, pe scurt, să vă spun că mierea ieftină de pe marginea drumurilor sau din piețe (nu că la supermarket ar fi altfel, din păcate), nu este miere autentică ci un produs obținut din zahăr, pe cale artificială sau cu ajutorul albinelor care devin sclavele omului lacom. Mierea cu lavandă, sunătoare, pin, cimbru, etc. ar trebui să vă dea de gândit dacă o vedeți la preț mic și credeți că faceți o afacere cumpărând. Nu, plătiți gras un sirop de zahăr pregătit într-un concentrat de ceai de lavandă sau mentă, cimbru, eventual îmbogățit cu arome. Chiar, unde avem noi câmpuri mari de lavandă sau de cimbru pentru ca bietele albine să producă așa cantități de miere specială ?!

V-am spus doar puțin despre două dintre produsele care se vând pe marginea drumurilor și pe care foarte mulți le cumpără, fără să creadă că de fapt nu sunt naturale, nu sunt bio ci o mare țeapă. Cugetați la ce v-am spus. Poate voi continua cu brânza și produsele de carne sau cu cătina falsă și cea reală, poate…