Când cerneală este ața și borangicul iar pana este acul

România revoluționară / Rosenthal





De Sânziene, începând din anul 2015, se serbează neoficial atât la noi cât și în alte țări, Ziua Internațională a Iei românești. Un obiect de îmbrăcăminte care a traversat mileniile, la propriu și care ne-a purtat prin lume cartea identității noastre naționale. Un obiect vestimentar cu care ne mândrim dar pe care câți dintre noi o  cunoaștem la adevărata ei valoare ? Căci ia adevărată este astăzi totuși rară, noi, majoritatea, îmbrăcăm sau admirăm produsele contrafăcute din magazine și tarabe.

Ia, spune doamna dr. Doina Dascălu  Ișfănoni, cercetător etnolog și istoric de artă la Muzeul Național al Satului D. Gusti, este un termen mai nou, de la Nicolae Iorga încoace, pentru acest obiect vestimentar tradițional feminin. Până atunci se folosea termenul general de cămașă, cu regionalismele sale, termen preferat și azi de cercetătorii din domeniu. Ei susțin că deja cuvântul ie este de folosință orășenească sau al intelectualilor satului sec. XIX.

Pentru noi trăitori ai sec. XXI, cămașă populară cu înțelegerea ei largă sau ie, aproape nu contează numele, ar fi important  totuși să-i înțelegem mesajul și rostul ei în lumea satului românesc, în istoria noastră ca popor și să știm cât ar valora una autentică. Să înțelegem de ce Dimitrie Cantemir a numit ia și întreg costumul popular românesc “cartea de identitate a românilor .

Se spune că dovada purtării primelor ii ar fi fost găsită în urmele uneia dintre cele mai vechi culturi europene, cultura Cucuteni. Deci am avea această cămașă de aproape  6000 de ani ! Ea apare pe Columna lui Traian în forma simplă a costumului femeiesc dac dar și pe monumentul de la Adamclisi și ideea specialiștilor este că aceste cămăși se croiau dintr-o singură bucată de pânză tăiată în formă de cruce, cu mult înainte de apariția creștinismului.  Cert este că pe iile lucrate în secolul trecut se găsesc încă cusături ce au fost identificate și pe artefacte de acum câteva milenii. Căci ia are cusută în modelul ei o carte de identitate, o carte de rugăciune, o protecție împotriva vrăjilor, deochiului, descrie starea sufletească a purtătoarei, starea ei civilă, poate chiar rolul în ierarhia satului, asta prin semne și culori specifice fiecărei regiuni din țara noastră. Ia se lucra în familie, mamele și bunicile transmiteau fetelor atât meșteșugul cusutului cât și rugăciunile ce se spuneau la începutul lucrului. Primele ii despre care s-au găsit informații erau lucrate din in sau cânepă, erau mai simple și aveau ca motive soarele, crucea cu raze a celor de dinainte de Hristos și viitorul semn al Învierii, spirala sau funia vieții, soarele reprezentat printr-un cerc, cu multiplele lui interpretări, florile, motive geometrice precum rombul, apoi cocoșul care păzește ușile de Necuratul, spicul de grâu și melcul pentru fertilitate și abundență, vița de vie reprezentând atât renașterea naturii cât și credința în viața veșnică,  câte altele. Aproape că nu există ie autentică din orice regiune ar fi să nu aibă cusut pe ea un semn ascuns, unic, greu de observat și care să reprezinte protecție împotriva deochiului. Dacă acest semn era observat, el își pierdea puterea magică. Nu în ultimul rând, când credința creștină a pătruns adânc în viața satelor noastre, femeile au început să lase părți din ie neterminate, în locuri mai greu de observat, pe principiul că doar Dumnezeu atinge perfecțiunea.

Culorile în care se lucrau iile aveau și ele mesajul lor. Cele vii, vesele erau purtate de fete nemăritate sau neveste imediat după nuntă. Când deveneau mame, în unele regiuni purtau ii lucrate cu ață albastră, apoi la bătrânețe sau când erau văduve, ia era lucrată doar cu ațe negre. Materialele din care se făceau iile s-au schimbat și ele după vremuri, cu timpul inul și cânepa au fost înlocuite cu bumbacul ce se putea albi ușor iar firul cu care se broda a fost însoțit și de fir de argint sau aur, după moda otomană, mai ales în zona Țării Românești sau cu firul nobil de borangic.

Demn de reținut este că această cămașă a femeilor din lumea satului românesc a fost prezentată lumii întregi ca un brand de țară de nimeni altele decât primele regine ale României, femei ce veneau din alte etnii. Elisabeta, soția regelui Carol I al României a impus doamnelor din anturaj să poarte aceste costume populare cu ii deosebit de frumos și bogat lucrate. Chiar regina are un portret într-un frumos costum muscelean, surprinsă probabil de pictorul George Healy în perioada ei bună, înainte de moartea unicului copil căci ia este lucrată în fir roșu, asemeni mărgelelor de la gât. Cea care a dus cu adevărat ia și costumul popular românesc în lume a fost totuși regina Maria, soția regelui Ferdinand, cea care a impus ca obligatorie participarea doamnelor de la curte, la unele evenimente, doar în costume tradiționale autentice și a trimis la multe expoziții internaționale costume populare din diverse zone românești. Și chiar ea, regina, participa la multe întruniri internaționale importante  în frumoasele costume populare românești.

Pictată de artiști celebri, cel mai mult se pare de Grigorescu dar și de Rossenthal  (România revoluționară), îl inspiră pe Matisse  (La blouse roumaine) care primise cadou ii autentice de la prietenul Th. Pallady. Tabloul lui Matisse avea să-l inspire peste patru decenii pe Yves Saint Laurent care prezintă în 1981 celebra sa colecție despre care se spune că a fost surprinzătoare și fascinantă în lumea haute couture. Ce a urmat apoi în lumea modei, Nadia  Comăneci care l-a inspirat pe J. P. Gaultier, deja pare ceva obișnuit.
Ia românească, un hrisov al identității noastre  care a răzbit prin milenii este, cum spunea profesorul Apan,

….un templu la purtător, o imago mundi care ne dă …o identitate culturală unică, inimitabilă. Acesta este adevăratul brand românesc.  

Și așa cum se spunea într-un reportaj tv, cămașa populară românească este purtătoare de tradiții, martor al evenimentelor bune dar și rele, este potrivită tuturor vârstelor și-i face pe toți purtătorii la fel de demni. Și nu trebuie uitat că din tot costumul popular femeiesc, ia sau cămașa este singura care prin croiala sa, prin semnele cusăturilor și prin unele culori  a rezistat timpului și influențelor străine, este oarecum cea mai apropiată de antica camisa, așa cum s-a descoperit pe teritoriul românesc .
Despre ie, materiale, modele, cusături, culori, tradiții la purtat,  s-ar putea scrie zeci de pagini. Peste toate însă cămașa românească din portul femeilor noastre este un cumul de tradiții, de istorie, de credințe, de măiestrie artistică, este trecutul nostru milenar și ar trebui ca cineva dintre  “doamnele“ ce ne conduc să-și facă timp și să lupte pentru a o face patrimoniu UNESCO, așa cum alte țărișoare au reușit cu costumele lor populare.

Pe iile vechi sunt mesaje, povești de viață, o istorie a poporului nostru cu datinile, suferințele, bucuriile și istoria lui.

Cele care aveți, îmbrăcați de Sânzieneziua soarelui, fertilității, recoltei, vegetației bogate –  câte o ie cu motive românești și purtați-o cu drag în aceste zile când doar noi cei de jos ne gândim la tradiții și cultură românească și încă sperăm că tot ce-i românesc nu piere. Poate că simbolurile cusute de bunicile voastre  prin locuri ascunse ne vor apăra de năpastă !!

(articolul a mai fost publicat )


„Acolo să stai fă, pân-o veni un prost să te ia !”

O zi obișnuită din săptămână, un drum la piață, printre altele. Locuiesc de ceva ani în afara Bucureștiului, la doar 2 km de granița capitalei. Drum bun, asfalt, nu noroaie, nu gropi. Un drum obișnuit al sec. XXI în România. Și mai ales o zonă unde taxiurile se caută precum aerul condiționat pe caniculă.

Nu am carnet de șofer așa că atunci când am ceva greutate sau este vreme rea, iau un taxi către casă. Nu doar pentru acei 2 km, nici vorbă ! Cel puțin pentru 7 km. Nu că îmi place să dau banii la taxi dar nu am succes la o distanță mică. O singură dată am întrebat la derută un taximetrist ce staționa la 3 km de casa mea. Deși eram sigură că mă refuză, omul a fost super amabil și cineva acolo Sus la răsplătit, peste bacșișul oferit de mine și nicidecum cerut de el, un client nou aștepta chiar în capătul străzii mele !

După aproape 10 ani de când folosesc taxiul de câteva ori pe lună, luat cel mai des de la Bucur Obor, pot spune că am o experiență cu stațiile din zonă și taximetriștii pirat pe care nimeni dintre cei ce au obligația să-i verifice, nu-i vede. După ce acum doi ani la o comandă prin dispeceratul unei firme am avut parte de o sperietură zdravănă, astăzi a venit și o altă bomboană. Atunci am comandat un taxi pentru o distanță de aproximativ 6 km. Șoferul care a venit a început să mă înjure că din cauza sărăntocilor ca mine care merg pe distanțe scurte nu pot ei să-și facă planul ! Am coborât rapid, nici eu nu știu cum, aveam telefonul în mână și i-am zis că dacă nu deschide ușile apăs pe numărul de urgență și fiind comandă prin dispecerat el nu are scăpare. Apoi am sunat la firma respectivă. Nu pot fi sigură dar respectivul șofer avea un comportament de drogat. Firma pretinde că l-a dat afară pentru că nu era singura reclamație de acest gen împotriva lui. Oare ce a așteptat până la mine din moment ce avea măcar un precedent ?!

Spuneam că iau destul de des taxi de la Bucur Obor. Costul unei curse de la piață la mine acasă este în medie 15 lei pe aparat. De nenumărate ori șoferii care par autorizați (au firmă, ceas, becul verde aprins) cer din start sume mult mai mari, de la 25 lei în sus, cea mai mare a fost de 50 lei că ninge doamnă, abia conduc ! De fapt abia începu-se să ningă, asfaltul era negru.

Astăzi, 18 iunie, fac piața pe la 8.30 – 9.00 dimineața și mă îndrept spre una din stațiile de taxi. Două mașini, ambele cu becurile verzi aprinse, nici unul nu vrea cursa asta ! Mai apare unul, trage mașina în stație și pleacă să-și facă piața. Al patrulea vrea 25 lei. Refuz. De nu știu unde apare imediat un tip care zice că mă duce el cu 25 lei cu tot cu ciubuc ! Tare oferta ! Dar mașina nu era în stație. Refuz scurt fără comentarii și mă retrag spre colțul străzii cu gândul să pun pe ceva curat sacoșele, să scot telefonul și să caut pe una din aplicații un taxi din acela blamat și care m-a scos mereu din încurcătură.

Taximetristul 25 lei cu tot cu ciubuc are în sfârșit clientul ideal : o bătrână care abia târa un cărucior de piață. Bun, nimic de zis, treaba fiecăruia ce face cu banii. Ei dar omul nostru după ce duce clienta la mașina lui, habar am unde, apare în dreptul meu și plin de oftică îmi strigă de la volan:

Acolo să stai fă pân-o veni un prost să te ia !!

Țin să-l anunț pe șoferul respectiv care fiind cu ochii pe mine era să dea peste un bătrân, că acel prost a venit la două minute după el, era tot de la o firmă normală de taxi deci prostul îi era coleg. Omul a fost amabil, m-a rugat să-l aștept câteva minute să schimbe bani că nu mai avea mărunt iar cursa a făcut fix 13 lei pe aparat !! Fără ciubucul pe care omul nu l-a pretins dar l-am lăsat eu, ca de fiecare dată când sunt mulțumită de serviciile cuiva.

Din păcate n-am văzut decât că taxiul condus de individul nervos era înregistrat – sau așa cred dacă nu cumva mașina avea firmă falsă. Viteza mașinii și șocul meu văzând bătrânul ce era să fie victimă au făcut să nu pot reține măcar un număr de licență sau înmatriculare.

Ajunsă acasă aveam să văd la televizor că taximetriștii sunt la miting și-și cer drepturi. Abia atunci m-am gândit că este cazul să povestesc pățania. Să fie clar :

-nu am nimic cu firmele obișnuite de taximetrie, dar mojicia, mizeria din taxi și mai ales refuzul des de a lua clienți la prețuri legale au depășit de ceva timp limitele noastre de înțelegere.

-îi respect pe acei șoferi care se poartă civilizat, normal. Și se îmbracă curat și decent.

-mi-ar fi mult mai ușor să fac cu mâna unui taxi pe stradă decât să mă opresc și să butonez telefonul pe o aplicație. Problema este că taximetriștii, într-o proporție mare, nu-și doresc clienți. La propriu ! Cum poți sta în stație, cu becul verde aprins și să refuzi curse de 8, 10, 15 lei în zone fără probleme?! Cea mai șocantă cursă refuzată, fără motiv, a fost în toamna trecută când am plătit 60 lei pentru dus/întors într-zonă depărtată și staționare acolo 20 minute. Îmi amintesc ce mulțumit a fost șoferul care m-a luat atunci, după ce primisem 3 refuzuri și cereri de peste 100 lei cursa ! Este recunoscut de șoferii de taxi cu bun simț că din taximetrie se poate trăi bine, ca din orice meserie, dacă îți respecți clienții. Poate ceva mai bine decât un profesor sau un medic debutant.

-acum un an am fost într-o zonă fără transport în comun. M-a dus cineva dar la plecare urma să comand un taxi pe aplicație. Ieșind din instituție am văzut peste drum 3 taxiuri cu becul verde aprins. M-am plimbat prin jurul lor să găsesc măcar un șofer. Ei bine toți trei erau în magazinul care avea păcănele. Au refuzat cursa care în final pe Uber a făcut 18 lei plătiți direct de pe card, deci fiscalizați ! Mașina de la Uber venit să mă ia în 10 minute de la o distanță apreciabilă.

A practica meseria de șofer de taxi în București, ca în orice oraș mare și aglomerat, este stresant. Dar nu uitați voi, acei șoferi care disprețuiți clienții, că nu aveți cea mai grea meserie din lume. Mă întreb cum pot unii dintre voi să fie corecți, demni, civilizați ?! Ei din ce trăiesc ?! Să nu-mi spuneți că fac taximetrie din pasiune ! Știu, îmi veți spune că aveți clienți-problemă. Ei bine, noi avem taximetriști cu foarte mult tupeu.

Și nu pot să nu-mi amintesc de serviciile de taximetrie din unele orașe europene, pe unde am avut nevoie. Nu zic că n-ar avea și ei oile lor negre dar oare cum de am fost foarte mulțumiți chiar în Bulgaria și Serbia ?!

Concluzia mea este că se câștigă foarte bine din taximetrie dacă vă permiteți să vă bateți joc de clienți. Ați ajuns chiar spaima turiștilor străini și asta e grav !

Și apropo, dna. primar Firea, când vă hotărâți să verificați personal aceste fapte precum unii domnitori de altă dată ?! E ușor să vă puneți o perucă și niște ochelari de soare și să simțiți pe propria piele cum e să cauți un taxi în zonele aglomerate, cum se cer sume fabuloase pentru o cursă de doi lei sau cum se răspunde de parcă ai cere luna de pe altă galaxie. Să nu spun de condițiile din unele mașini și de aspectul șoferilor !

Și vă spun încă o dată, aș prefera să fac cu mâna unui taxi decât să butonez o aplicație. Problema este că voi, șoferii de taxi români MĂ OBLIGAȚI să susțin Uber, Bolt, Clever. Sunt client și plătesc serviciile de taxi.

De ce n-am dreptul mereu la o cursă decentă, curată, normală la preț și mai ales la respect verbal ?!!