De când ne-am dat în spectacol la Ateneu, tot aștept să vină un om bun și să ne aducă ce-am pierdut ! Ori ce-am lăsat să ne scape, de proști ce suntem. Și despre care nu zic nimic mai marii ! Nimeni din ăia de ar trebui să ia atitudine, măcar cei ce aveau de câștigat din ce s-a pierdut, furat, aruncat la gunoi… Că parcă acolo era și cineva în ținută albă….
A dispărut pentru că așa s-a cerut ?! A dispărut pentru că am vrut noi să ne arătăm cum nu suntem, adică de nu le-am dat oaspeților scaune suficiente și locuri deja marcate, măcar să le arătăm că ne supunem și dăm jos însemnele cu care românii de aproape 2000 de ani s-au născut ?! Nu-i vorbă, eu înțeleg evoluția lumii animale și politice, dar știți cum e, faci ce faci de gura lumii dar în familie tot mai comentezi ceva, mai cauți să motivezi o faptă.
Acum am o nelămurire. Cine plătește amenda ?! Amendă prevăzută de legea intonării corecte și complete a imnului, varianta scurtă de patru strofe. Corul de copii sau corul Madrigal ? Că asta chiar ar semăna cu acțiunea de anul trecut când am cerut singuri prin semnătura ministrului culturii din 2018, blocarea site-ului Roșia Montană în trecerea pe lista patrimoniului UNESCO !
Suntem plini de surprize ! Nu că alții n-ar fi pe aproape dar noi prea le facem de …oaie !