Nu știu unde să te port pe trup. Pe deget, în urechea dreaptă, pe piept sau în jurul gleznei; îmi stai oriunde bine, te prinzi pe mine ca o nălucă aurie cu nuanțe fine….
O frumoasă declarație de dragoste în care Paul Bogdan și-a imaginat iubita ca fiind o bijuterie rară pe care de multe ori nu știe cum și unde să o poarte. Frumoasă asociere! Bijuteriile și iubirea pentru o femeie sau femeia care-și dezvăluie misteriosul suflet printr-o bijuterie fină sau uneori printr-un magazin întreg. Câte dintre noi nu ne-am întrebat dacă chiar purtăm bijuteriile care ne reprezintă, care ne dezvăluie printr-un cod magic calitățile cele mai de preț? O neliniște feminină care ne plimbă lejer prin artă, psihologie, astrologie, religie, finanțe personale, superstiții, chiar și ambiții.
Și eu am avut perioade în care am iubit aurul, am primit cadou însă am și pierdut, am iubit și urât câte ceva precum cerceii mei de aur de care n-am reușit să mă despart câteva decenii bune începând cu băița aceea de creștinare când o nașă și-a pecetluit numele pe ființa mea. Îi port și azi după câteva tentative de a-i înlocui cu ceva mai matur. Din păcate pentru mine de fiecare dată când îi scoteam din urechi, mă păștea un necaz, mă răneam cu înlocuitorii așa că într-un final am rămas tot la ei. Azi ne simțim extrem de bine împreună.
În anii studenției eu purtam orice, amestecat aur și argint. Apoi am rămas doar pe aur dar obiecte mici și fine. Bătăi de cap mi-a dat o brățară fină de aur pe care am pierdut-o de trei ori pe peronul stației de metrou Gara de Nord și de fiecare dată am găsit-o. Mister! Apoi pentru mult timp m-am îndrăgostit de argint așa că am scos de sub saltea câteva bijuterii vechi, cu defect. Le-am reparat și curățat și mulți ani nu m-am despărțit de ele având însă grijă să le port doar pe mâna stângă și la gât.
După o lungă perioadă de timp am devenit mai comodă și am redus numărul bijuteriilor de purtat zi de zi. Dar una aparte a rămas o vreme printre preferatele mele: brățara handmade cu mesaje inspiraționale. Am primit-o cadou de la o mătușă. De ce m-am atașat tocmai de o brățară din argint masiv care poate fi totuși destul de incomodă?! Nu pot explica nici eu dar acest obiect enigmatic m-a atras de când am privit prima dată desenul de pe el și talismanele atașate. După un timp am început să caut interpretări ale simbolurilor, legăturile dintre ele și metale, mai ales argintul din care era făcută. Căci brățara mea nu era una oarecare, ea venea de undeva din sec. XIX din familia bunicului meu patern. Culmea, dintre toate bijuteriile pe care familia le-a pierdut în anii crânceni ai primei jumătăți a sec. XX, brățara asta și un alt obiect au trecut aproape misterios prin mâini necinstite și s-au întors la ai mei. Brățara a învins timpul dar cel de-al doilea obiect de argint a dispărut la fel de misterios în ziua morții tatălui meu. Deși l-am văzut pe noptiera lui în momentul când am încuiat ușa pentru ultima dată înainte de a-l duce la spital, când ne-am întors nu l-am mai găsit. Nimic nu lipsea din casă, nici alte lucruri de valoare și nici banii despre care nu știam că-i are chiar în acea noptieră. Și îmi doresc să mă credeți că nu sunt genul care este subjugată de mistere mărunte. Dar ciudățenia dispariției acelui obiect de argint drag tatălui meu, a rămas și cred că așa rămâne.
Brățara aceea, oricât m-am documentat eu, a rămas mult timp misterioasă pentru mine. Să vă spun de ce.
Familia mea a iubit mereu bijuteriile simple, cu modele clasice, fără povești, doar acele bijuterii care aduc un pic de frumusețe capului, gâtului și mâinilor femeilor. Ei bine brățara aceea de argint era atipică: masivă și cu o parte din corpul unui șarpe cu două capete ce păreau a-și dori fiecare să se ducă în altă direcție.
Și din câte am aflat de la bunică-mea, brățara a fost parte a unui set cu aceleași simboluri: colier, cercei, pandantiv. Iar în familie a circulat și un set pentru bărbați având butoni și ac de cravată cu același simbol, șarpele cu două capete. Să vezi în pozele familiei bijuterii elegante de aur, lănțișoare fine pe care erau cruciulițe, medalioane, flori și rar, foarte rar să-ți vezi neamurile că au purtat aceste bijuterii de argint pe care se repeta obsesiv șarpele, este puțin curios. Și cum eu sunt o fire curioasă aveam să descopăr că nu sunt singura care mă interesez de aceste lucruri. Așa am aflat că psihologii francezi, într-un studiu de la început de mileniu III, au dovedit că femeile care poartă brățări de argint au caractere creative dedicate poeziei, muzicii, picturii iar dacă brățara are un șarpe încrustat, acea femeie duce o viață boemă. Plus că există credința că bijuteriile de argint te protejează de energiile negative și dau purtătoarei o stare de liniște. Dar asta depinde și de modelul bijuteriei dar și de felul cum ai intrat în posesia ei.
Așa am aflat că brățara este o podoabă deosebită, cercul sacru ce unește sufletul cu trupul, divinul cu laicul și că numărul de brățări purtate la încheietura mâinii are de asemeni o simbolistică aparte, după religia purtătorului.
Am înțeles că dincolo de noi, oamenii moderni de azi, cei ce credem că știm totul, există ceva din preistoria umanității care ne-a făcut să învățăm arta împodobirii trupului. Inițial poate ca o formă de protecție împotriva pericolelor neînțelese din natură, a bolilor și vrăjilor sau chiar ca o formă de adorație a soarelui, a copacului universal. Mai apoi ca un marcaj pentru statutul social căci doar nobilii aveau dreptul să poarte aur și argint. Sau poate pentru a ne recunoaște după religia sub care ne-am născut (apropo, știați că există o cruce, crucea egipteană, ce se dăruia fiecărui copil ce se năștea în Egiptul antic pentru a-l proteja de spiritele rele?).
Brățara aceea veche am purtat-o de mai multe ori dar simțeam că atrage priviri care nu-mi erau favorabile. Am avut și prieteni care mi-au spus că nimic din acea brățară nu se leagă cu sufletul meu. La început nu i-am crezut dar cu timpul mi-am dat seama că ceva nu este cum trebuie. Așa că i-am făcut culcuș într-o cutie de la altă brățară și acolo a stat cuminte un timp. De multe ori am simțit nevoia să o privesc ori să o port. Dar de câte ori o puneam pe mână și plecam de acasă, aveam un sentiment ciudat, fie de nesiguranță, fie că îmi urmărește cineva drumurile mai ceva decât google. De curând un văr m-a întrebat de ea și m-a rugat să i-o vând lui dacă nu o port. I-am dat-o cu mare plăcere fără să cer nimic în schimb. Chiar m-am simțit bine că am scăpat de ea dar a rămas totuși în familie. Vărul meu m-a întrebat apoi dacă urăsc argintul. L-am asigurat că nici vorbă, chiar îmi place. Mi-a spus că este de neînțeles de ce n-am reușit să port acea brățară frumoasă pentru că el se simte bine cu ea. Probabil alt caracter sau poate e doar un mister pe care nu-l înțeleg.
Recent am primit cadou o altă brățară din argint 925. Vărul meu a profitat de ziua mea de naștere și mi-a dat această brățară lucrată parțial în filigran mai subțire ca firul de păr, pe care a comandat să se graveze un mesaj cules din operele lui Seneca:
Adesea ceea ce se dă este neînsemnat, ceea ce se primește în schimb este imens.
S-a scuzat că nu a avut cum să-mi dea ceva tot din argint 935, foarte rar azi, material din care era lucrată brățara cu șarpele bicefal. Însă mi-a zis că dacă ceva misterios mă împiedica să port acea brățară veche, ea era inutilă pentru mine, aproape un gunoi. Acum, având o bijuterie nouă, la primul purtător, nici argintul și nici simbolurile nu îmi puteau fi decât benefice. Se pare că așa este. Am primit-o cu drag mai ales că argintul reprezintă trendul ultimilor ani. Abia peste mult timp de la ziua mea aveam să descopăr că brățara primită cadou avea în filigran un șarpe extrem de subțire care își ținea coada în gură. Mi-am dat seama imediat că era simbolul eternității, al relațiilor umane ce nu se pierd, al continuității, al refacerii unor legături de suflet și de sânge. Aflasem deja că o femeie puternică este protejată dacă poartă o bijuterie de argint cu simbolul șarpelui. Dar nu orice fel de șarpe!
V-am spus că am citit mult despre argint și simboluri și m-am lămurit de ce brățara veche nu mă plăcea. Sau nu ne plăceam reciproc. Era un simbol dedicat sexului opus, spiritului puțin dual, forței fizice și spirituale a bărbatului.
Pentru ca o bijuterie să te ajute, să facă parte din sufletul tău, să-ți dea strălucire sau poate acel mister atât de drag femeilor, e bine să știi câte ceva despre materialul din care e făcută și despre simbolurile ei. Nu-i greu de aflat după net dar cel mai sigur ar fi de întrebat specialiștii.
A durat ceva timp să învăț că alegerea bijuteriilor este o artă complexă și că a le cunoaște pe cele potrivite reprezintă de fapt autocunoașterea sufletului. Așa mi-am dat seama că am câteva inele cu pietre prețioase, chiar și o broșă (doar una și aceea e înțeleapta bufniță 😉) și că nu toate îmi plac. Cel mai mult ador și port setul inel și brățară cu ametist verde. Mult timp n-am știut care-i cauza acestei iubiri însă căutând eu informații despre brățara misterioasă am aflat și legenda Amethystului poreclit atât de haios praseolit, adică piatra de culoarea prazului. Plus că atrage norocul în viața persoanei care o poartă într-o montură filigranată de argint.
Frumoasă combinație de culori, silver & green ! Griul argintiu, atributul energiilor feminine, intuiția și creativitatea ce se pierde voit în verdele vieții, renașterii, calmului și armoniei. Știu că nu mă voi plictisi de acest set, amethystul își va schimba culoarea în timp și se va plia pe dorințele și stările mele sufletești.
Bijuteriile sunt un lucru foarte personal, ar trebui să spună o poveste despre persoana care le poartă.
Garance Doré
Articol scris pentru SuperBlogg 2019, ediția de toamnă, proba nr. 9 Fotografii preluate de pe Venda Jewelry și pixabay
Gânduri pe tastatură 
Multumim pentru articol. Mult succes!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc. O seară frumoasă !
ApreciazăApreciază