-Mami, vreau să văd pozele cu străbunicii tăi. Îmi dai voie?
– Aseară le tot priveai și neglijent cum ești, te-ai tăiat în poza de tablă. Tu știi că rănile tale se închid mai greu, că sângele nu se coagulează repede și m-ai făcut în toiul nopții să comand la Farmacia la Preț Mic.
– Da, știu, te-am auzit vorbind cu farmacista, am eu ceva cu vitamina K. Hai, mă lași să văd pozele? Dacă îmi spui și povestea cu străbunica, orfana protejată de domnul Carol Davilla, zău că te iubesc mai mult, ca pe un pumn de vitamine la preț mic.
– O, puiuțul mamii. Ți-am spus povestea asta de zeci de ori. De ce o vrei iar?
– Pentru că eu n-am mâncat sănătos cum m-ați învățat voi și în vacanță m-am luat după tanti Maria, care sforăia noaptea precum balaurul.
Tanti sic volo cum îi ziceau verișorii mai mari. M-a speriat că laptele urâțește, carnea îngrașă, untul și ouăle strică dinții. Când m-ai dus la spital, mi-a plăcut cum a zis doctorul despre mâncare și vitamine, mi-a plăcut și ce mi-ai spus tu despre străbunica așa că vreau și eu să fiu ca ea, doctor de vitamine! Te rog! Vreau povestea!
– Bine. Dar după prânz, după un borșuleț de găină cu zarzavat și tăieței, o mâncare cu cărniță și o salată proaspătă din roșii, castraveți, ceapă verde, ridichi și ardei gras. Toate vitamine ieftine. Bem și un sirop de muguri de brad făcut în casă. Porții mici după stomăcelul tău care nu trebuie învățat cu cantități mari, doar cu puțină hrană sănătoasă plină de vitamine, cât să te dezvolți armonios. Știi cum a zis doamna farmacistă, ad libitum. Bine?
– Super. Dar ai uitat pâinica.
– Stai liniștit, avem pâine cu mălai, îmbunătățită cu vitamine, cum îți place.
– Wow! Mami, ești vitamina M, adică dragoste de mamă. Tot din familia nostră, a B-urilor! Cum spunea doamna farmacistă, trebuie să mănânc din toate pentru că noi oamenii suntem….cum a zis? A, da, omnivori. Zicea doamna că mai ales copilașii trebuie să mănânce așa ca… omnivorii, să capete vitamine multe și nu ca tanti Maria. Adică tanti Maria e rumegătoare ?!
– Uită de Maria care ți-a stricat sănătatea și acum trebuie să iei suplimentar vitamine din farmacie. Dacă tot vrei să devii doctor de vitamine mai bine alege farmacist, că tot desenezi mereu hexagoane. Înveți chimie și botanică, cum se obțin vitaminele, apoi lucrezi la farmacie online dar o alegi pe cea care dă vitamine ieftine. Aud?
– Bine. Dar vreau povestea!
– Uite cum facem: povestea străbunicii o știi pe dinafară așa că ne apucăm să învățăm despre vitamine, atât cât pricepe mintea ta. Întâi alege o vitamină din cele desenate la farmacie și îți povestesc despre ea.
– B12!
Dar mami, spun eu despre ea că am tot tras cu urechea la farmacia ta cu prețuri mici:
B12 pentru că îmi place culoarea ei inimoasă, vitamina roșie. Pentru că e prima literă din numele nostru de familie dat de tati. Dar și vitamina are o mare familie, de B-uri. Pentru că Davilla îngrijea 12 fete orfane pe care le-a învățat cum să lecuiască oamenii de la sat. Așa a învățat străbunica ta că dacă nu mănânci cărniță, ouă, lapte, pește, vei suferi de boli grave, avitaminoze parcă iar copilașii tăi vor crește amărâți. Știu că vitamina asta e mai specială: este cea mai voluminoasă și complexă vitamină, este mijloc de transport pentru oxigen în organism că doar e foarte utilă în sinteza hemoglobinei. Fără B12 bebelușii se nasc cu probleme grave la sistemul nervos. Dar și bătrânii au probleme în lipsa ei. Bunica ar trebui să ia că uită unde-mi pun eu jucăriile.
Mami, se pare că eu sunt tare deștept și frumos! Cred că ai mâncat doza recomandată de vitamina B12 când eram în burtica ta. B12 îmi dai și acum, să-mi înbunătățească memoria și capacitatea de învățare. Și simțurile tactil și auditiv. Vezi că nu sunt nici irascibil, am un sistem nervos perfect, lucrat în cobalt.
Ia și tu mami o pastiluță de B12, doar doza recomandată. Când crești un curios ca mine, doar cu B12 păstrezi echilibrul psihic!
Mami, mami, de ce desenezi pastiluțe fără număr 🤐😶🤐😶🤐😶🤐😶? Sunt B12 pentru copii?
Articol scris pentru SuperBlog 2019, ediția de toamnă, proba nr. 11. Fotografii preluate de pe farmacialapretmic.ro și pixabay