24 XI 2019, votul înțelept sau lenea?

Doar pentru că nu te interesează deloc politica, acest lucru nu înseamnă că politica nu va fi interesată de tine.

Pericle

Maimakterion, așa numeau grecii antici luna noiembrie, pornind de la Maimakteria, festivalul dedicat lui Zeus Maimaktes, adică patronul vremii, al furtunii și prin care îl implorau să fie bun cu oamenii. Maimaktes, blustering, adică năbădăiosul, lăudărosul, fanfaronul. Și la noi luna noiembrie ajunge la câțiva ani să fie ziua furtunilor, ziua când ne testăm puterea de a înțelege două cuvinte: libertate și democrație. De a înțelege că avem drepturi dar mai ales obligații.

Pentru mine 10 noiembrie a fost o zi pe care am început-o la secția de votare unde, superstiție și în mileniul III, am intrat pășind cu dreptul și cu o rugă în gând. O rugă simplă, scurtă dar fierbinte pentru binele meu, al familiei mele și al țărișoarei în care am ales să rămân. A fost și ziua în care m-am retras dintr-un concurs la care m-am înscris doar din dorința de a-mi testa puterile, scriind despre lucruri tehnice la care în realitate sunt analfabetă (oricum, nu mă faceți proastă pentru că deja este un cuvânt la care s-a obținut drept de proprietate 😉). De ce m-am retras brusc deși eram pe un loc călduț? Din motive de democrație. Tocmai la acestă temă cu adevărat importantă, discutată într-o zi de vot, de decizie, de afirmare a puterii poporului (proba se va rejuriza, felicitări organizatorilor pentru această hotărâre). Dar pentru mine a fost suficient. Mi-am dat seama că am avut dreptate când am scris în articol că nouă, românilor, ne lipsesc profesorii de democrație:

Cred că la noi e neapărată nevoie de profesori de democrație care să îndrăznească și în primul rând să explice adulților  ce înseamnă puterea lor, a ieșirii din nepăsare și teamă, ce înseamnă valoarea democrației.

De ce cred asta? Simplu, am impresia că ne pierdem în a cere lucruri mărunte sau, mai bine zis, cerem drepturi pe care deja le avem, sunt statuate prin legi dar care legi fie nu se respectă, voit, fie nu au norme de aplicare. Aceste legi sunt ținute la sertar pentru că cei ce ar trebui să le aplice fie nu sunt școliți pe acel palier, fie sunt subjugați politic și financiar și atunci … ciocu’ mic. Ar trebui să înțelegem că dacă nu cerem legi drepte și foarte clare, dacă nu dorim punerea lor în aplicare corect și rapid, degeaba ne plângem de milă. Mai bine zis ne putem plânge de LENE. Lenea de a te impune măcar la vot, la referendum. Și pe care o poleim în nu știu cu cine să votez, nu am pe cine să aleg, mi-e silă de politicieni, etc., etc.

Credeți că mita dată în instituțiile statului pentru a rezolva anumite probleme, mita dată oamenilor legii și de multe ori celor din sănătate, învățământ, poliție sunt cele pe care trebuie să le clamăm în spațiul public? Eu cred că nu! Cred că trebuie să cerem DOAR respectarea legilor bune și aplicarea lor corectă. Ar tebui să avem curajul de a cere schimbarea urgentă a legilor neclare și criminale date în ultimul timp și aprobarea în regim de urgență a altora, corecte cu cetățenii cinstiți. Și să cerem ca parlamentarii să muncească cu adevărat că doar din banii publici sunt plătiți regește. Din banii munciți de voi.

De ce nu cerem ca instituțiile noastre de cultură să nu mai fie la cheremul oricărui partid care își face campanie de pe treptele lor, ca și când le-ar fi primit pe dota de la măritiș? M-a enervat teribil o astfel de faptă. Poate un zis om de cultură, actor sau ce-o mai fi acum, n-a înțeles că acolo unde azi e Ateneul Român, a fost o mahala plină de cocioabe și cocini de porci. Își dorește să o aducă la acel stadiu de acum un secol și jumătate în urmă, așa cum era când locul l-a șocat pe Carol I?! Ateneul a plâns pentru că a ajuns arena unui saltimbanc.

De ce nu cerem puțină transparența pentru bugetul țării care se face din banii demosului, ai poporului? Cum spunea soțul meu, o anumită categorie de votanți are impresia că darurile otrăvite din campanii electorale vin de la un ins foarte bogat și darnic, numit Stat. La fel ca anumite ajutoare sociale care au rol pur electoral, pentru acea parte a candidaților care nu dau din buzunarul lor, ci al meu, al tău, al copilului și nepotului tău. Ajutoarele sociale nejustificate și mita electorală vin din banii celor care muncesc legal și plătesc taxe, adică nepoții, părinții, soții, copiii și chiar de la rudele celor ce vor astfel de danii. Și atunci de ce dăm acei bani, sume enorme, celor ce candidează?! Mai ales celor susținuți de partide mari care, să fim serioși, primesc sume frumoase din cotizații dar mai ales din danii. Ca la biserică. Că justificări pentru a nu returna sumele cheltuite în campanii se găsesc: …. două la primărie, optspce, patru la școli, douăzeci și patru, două la catindrală… treizeci…

Până și tradiția bacșișului produce discriminare: unii pot lua bacșiș pe bonul fiscal dar restul lumii nu, se consideră mită, drepturi necuvenite!

De ce acceptăm vulgaritatea la nivel înalt (ministri, prim ministri, directori, etc.) dar și pe toate posturile tv, la orice interviu al unora? Precum la această campanie electorală nu mi-au auzit urechile niciodată atâtea cuvinte urâte, jignitoare. Nici Iliescu și nici Băsescu nu s-au coborât atât de mult în haznale. Dar culmea, cele mai grele cuvinte, cele mai murdare minciuni au venit de la femei! De la mame! Dar care s-au aruncat în politica înaltă îmbrăcate în fuste largi. Și care fuste le-au fost luate de curenți și ridicate cât mai sus, dezvăluind secrete ascunse, nebănuite dacă le priveai doar machiajul perfect al feței. Incredibil la ce s-a ajuns. Toată această murdărie este o ofensă adusă femeilor adevărate. Oare ce credeți că înțelege tineretul? Cum poți cere tu om obișnuit să te respecte un copil, un adolescent care vede că cei ce au bani, aur, mașini scumpe, vorbesc murdar și amenință grobian? Dacă nu are părinți să-l educe, copilul crede că aceasta e reușita în viață. Sau pleacă dincolo să scape de mârlănie măcar.

Peste câteva zile se împlinesc 30 de ani de când, credem noi, ne-am recăpătat libertatea, de când, credem unii dintre noi, trăim în democrație. Au trecut trei decenii deja și n-am învățat nimic. Sau am priceput că avem doar de primit fără să facem nimic, suntem premiați pentru lene și scârba de a ieși la vot. Ne ascudem în bula noastră confortabilă când trebuie să dăm dar ieșim imediat din ea când vrem ceva, vrem un drept, ceva material în special. Asta înseamnă că suntem analfabeți democratic și mai grav, că sângele celor nevinovați din decembrie ’89 îl nesocotim, s-a risipit degeaba.

M-am întrebat zilele acestea dacă m-aș bucura ca în fruntea țării să fie femei. NU! Nu mă interesează dacă pe scaunul de președinte și pe cel de prim ministru va fi femeie sau bărbat, român sau neamț, ungur, turc, rom, ori catolic sau ortodox, dacă e cetățean român sau străin. Nu sunt pasionată de monarhie așa cum este ea reprezentată acum dar nu pot să nu mă înclin cu respect în fața acelor străini și neortodocși care au făcut România Mare. Sau în fața memoriei acelei femei care, dincolo de orice bârfe, a pus România pe harta lumii.

Mi-am pus de ceva timp o întrebare: oare în genomul meu sunt 100% gene care dovedesc apartenența la un popor român pur ori ar putea apare un procent destul de mare de caractere slave, germanem evreiești, altele? Și dacă e ultima variantă, ce să fac? Înseamnă că eu, cetățean român, n-am drepturi în această țară doar pentru că acum 2-3-7 generații cineva din linia mea genealogică a iubit altfel decât românește?!

De aceea mă interesează ca cei aleși pe astfel de funcții să nu se comporte ca niște mahalagii, să nu mă mintă cu nerușinare că au făcut și au dres, că avem o țară care, cel puțin în mediul rural, cică ar bate occidentul! Să nu ne mai lăudăm că am făcut, din banii publici, săli de sport la sate (pe care apoi le închiriem particularilor pentru activități contra cost), când copiii mor înecați în latrinele școlii. Îmi doresc conducători care să nu-și mai bată joc de noi.

De data aceasta nu vom avea un electorat care să fie cât de cât informat. O mare parte a populației va pune ștampila greșit, unii din prostie, unii din lăcomie, alții într-o încercare disperată de a-și salva cocioabele de lux … Altă parte v-a vota cu teamă dar și cu speranță că dintr-un atât de mare coș cu doritori de scaun prezidențial, nu prea au avut ce alege. Să vedem ce aduce ziua de 24 noiembrie: ar fi de dorit multă minte și nu multă speranță că vor primi pomană otrăvită. Și să sperăm că puțini vor suferi de multă lene și că cei mai mulți își văd interesele și vor lua calea secțiilor de votare.