Alege democrația!

Demos și kratos!  Două cuvinte care luate separat nu spun nimic spectaculos. Popor și putere. Dar când alăturate formează un singur cuvânt, deja sensul lor se schimbă: demokratia, democrație, adică puterea poporului. Dar nu orice fel de putere ci puterea poporului bine informat, așa cum avea să noteze în sec. XIX politologul Tocqueville. Vorbe care dau de gândit chiar scoase din contextul lucrării franceze. Poporul bine informat este cel ce dă greutate democrației. Dar avem noi un popor informat despre drepturile și obligațiile lui în cadrul societății în care trăiește? Sau mai bine zis informat despre obligațiile lui față de societate, necesar a fi cunoscute în detaliu pentru ca același popor să-și ceară drepturile?

Am preluat de la greci un tipar numit Democrație. Era ceea ce părea perfect doar că azi, exceptând numele, eu mi-aș dori o îmbinare a practicilor din cele mai bune democrații ale lumii. Popoarele vechi de pe toate continentele au avut forme diverse de democrație, unele aproape perfecte, precum amerindienii. Dacă la greci democrația era limitată la o anumită parte a cetățenilor polisului, doar bărbați cu ceva avere și libertăți având drepturi cetățenești, alte culturi au avut adevărata democrație prin dreptul la opinii și  formă de vot a tuturor adulților comunității, bărbați și femei, indiferent de cât de bogat le era cortul dar condiționat de cât de curată le era conștiința. Și fără atâtea posibilități ca azi când putem iniția ușor câte o petiție online pentru fiecare problemă importantă ce ne frământă.

Libertatea este cuvântul care se potrivește democrației, dar pentru a fi liberi cu adevărat, cetățenii noștri ar trebui să ia atitudine, să poată aprecia dacă și ce doresc ei este corect și ajută unui număr foarte mare de oameni și nu unui mic grup. Pe lângă necunoașterea unor noțiuni despre libertate și democrație, în societatea de azi intervine și alt păcat: comoditatea, indiferența și teama de a-ți cere drepturile, de a verifica conștiința celor pe care i-ai împuternicit să te reprezinte. Pasul acesta înapoi, ascunderea după semenii luptători, numărul mare al acestor comozi sociali care nici măcar la un referendum nu se deplasează, face ca adevărata democrație să fie greu de realizat la noi. Cuvintele lui Seneca se potrivesc perfect în cazul nostru:

Nu îndrăznim, nu pentru că lucrurile sunt dificile, ci pentru că nu îndrăznim, lucrurile devin dificile.

Cred că la noi e neapărată nevoie de profesori de democrație care să îndrăznească și în primul rând să explice adulților  ce înseamnă puterea lor, a ieșirii din nepăsare și teamă, ce înseamnă valoarea democrației. Pentru asta e nevoie de curaj, de puterea de a părăsi cercul magic în care tu, doar tu, te simți protejat. Așa cum spun cei de la Democracy Mania trebuie să ne mobilizăm și urgent să ieșim din zona noastră de confort, să ne schimbăm puțin gândirea și modul de acțiune. 
Apoi să ceară oamenilor să-și spună părerile, păsurile, să inițieze petiții online cu teme care ajută maselor foarte largi atât în prezent dar mai ales în viitor. Suntem responsabili moral de pregătirea terenului, a minții celor ce vin după noi.

M-aș bucura să întâlnesc oameni care să fie înzestrați cu harul și voința de a explica celor simpli dar dornici de cunoaștere, ce înseamnă cuvântul popor dincolo de dex, ce înseamnă puterea unui grup de oameni și apoi să le spunem că forța lor, a cetățenilor, ne-ar ajuta să ne păstrăm libertatea de gândire și acțiune.

Demosul nostru trebuie să știe că democrația nu este un dar, este un mod de viață a celor care trăiesc liberi, care nu se feresc ori nu se plictisesc să voteze ori de câte ori este nevoie. Doar prin vot ne putem exprima voința cu adevărat, putem alege sau amenda politicienii, guvernanții care ne-au înșelat așteptările. Doar prin vot corect ne putem asigura că avem putere. Harry Truman are o replică referitoare la America dar la care ar trebui să ne gândim și noi, românii:

Nu mâna care semnează legile este cea care ține frâiele destinului ( unei țări ), ci

MÂNA CARE VOTEAZĂ.

Adevărul este că nu există democrație perfectă – istoria Greciei e cea mai bună dovadă – și că ea, perfecțiunea, apare doar în visele oamenilor. La noi imperfecțiunile sunt însă enorm de multe căci democrația nu poate fi puternică dacă poporul nu face eforturi constante pentru a păstra valorile câștigate. Sunt convinsă că dacă majoritatea cetățenilor și-ar uni constant forțele, guvernanții noștri au mai puține șanse să nu ne respecte. Dar când demosul este slab și plictisit, atunci guvernanților le este ușor să încalce regula care ar trebui să le fie lege:

Voința poporului trebuie să constituie baza puterii de stat.

Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.21, al.3

Evenimentele din ultimele perioade ne-au demonstrat că forța poporului dă rezultate dacă este constantă, dacă procentul cetățenilor care se implică este mare și dacă cererile sunt corecte. Din păcate noi după ce câștigăm o victorie, ne odihnim puțin. Și pierdem. Așa ne-am plictisit de rău încât nu vedem că încet democrația se stinge: ordonanțele de urgență date din belșug de guvernele ultimilor ani sunt măsuri antidemocratice; nepunerea în aplicare a votului de la referendumul din 2009 favorabil reducerii numărului de parlamentari este un alt exemplu de sfidare a democrației. Când am început să scriu acest articol, îmi făcusem o lungă listă de fapte care ar necesita atenția poporului dar și intervenția lui. Mult prea lungă pentru a fi redată aici. Dacă încă mai suntem o țară democratică sau măcar mai credem în aceste valori, ar trebui să nu pierdem ce am câștigat. Ar trebui să devenim mai activi, să cerem și să punem întrebări celor pe care i-am ales să ne gestioneze viețile, finanțele, viitorul copiilor.

Se spune că în decembrie 1989 ne-am câștigat democrația. Mai bine zis ne-am câștigat libertatea de a redeveni o democrație! Dreptul de a lupta pentru ea.

Actualul nostru președinte, inspirat de Harry Truman, spunea într-un discurs ceva care m-a dus cu gândul la Constituția SUA. Nu am simpatii speciale nici pentru președintele nostru și nici pentru americani dar ar trebui să luăm drept model preambulul acelui document care are ca autor We, the People…. Istoric este prima constituție scrisă din lume care recunoaște și legiferează poporul/demos îndreptățit să dețină singur puterea/kratos asupra țării sale.

Democraţia înseamnă guvernarea oamenilor, de către oameni, pentru oameni. /Abraham Lincoln

Așa ar trebui să fie și Constituția noastră și asta s-ar putea rezolva printr-o petiție online și eventual un referendum. Altfel îmi par necinstite lozincile politice care declară că respectă poporul suveran.

Ce ziceți, îndrăznim să mergem la vot în număr cât mai mare sau așteptăm calmi ca lucrurile să devină și mai dificile? Vă e teamă să recunoașteți că acum 30 de ani v-ați câștigat dreptul de a nu fi de acord cu mine (I.Rațiu) doar dacă vă susțineți demn și legal crezul? Dacă sunteți nehotărâți să votați, să participați la diferite evenimente, îndrăzniți să pierdeți cu folos cam 10 minute pe youtube și meditați.

Garantul democrației este fiecare cetățean cu ștampila de vot în mână.

––––––––––––––––-

Articol scris pentru SuperBlog 2019, ed. toamnă, proba nr.14.

Poze preluate de pe Democracy Mania, pixabay și citapedia.

6 gânduri despre „Alege democrația!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.